ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2356/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2356/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 30 octombrie 2024
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă în data de 17.02.2023, sub nr. x/2023, revizuenții au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimatul Guvernul României - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, revizuirea deciziei nr. 2480A/12.10.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020 în raport cu sentința nr. 766/07.06.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2016, cu consecința anulării deciziei a cărei revizuire se solicită și trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, respectiv obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia nr. 1591A/19.05.2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Decizia pronunțată de Curtea de Apel București
Prin decizia nr. 1294A/24.10.2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de revizuire, ca tardiv formulată.
Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenții, prin care au menționat că cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal.
Astfel, arată că decizia a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă ca urmare a respingerii, ca inadmisibil, prin decizia nr. 52R/19.01.2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a recursului declarat împotriva acesteia, hotărâre care le-a fost comunicată în data de 03.02.2023.
Precizează, totodată, că în cuprinsul deciziei nr. 2480A/12.10.2021 a Tribunalului București, secția a V-a civilă se menționa că aceasta poate fi atacată cu recurs, iar, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (3) C. proc. civ., dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată, iar de la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.
Arată, așadar, că de la data de 03.02.2023 a început să curgă termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., situație față de care consideră că cererea de revizuire a fost formulată cu respectarea termenului legal.
Apărările formulate în cauză
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele expuse în continuare.
Cu titlu prealabil, deși neîntemeiat pe unul dintre motivele de casare prevăzute de lege, se constată că susținerile formulate, prin care se invocă o aplicare greșită a normelor procedurale din materia termenului pentru declararea căii extraordinare de atac a revizuirii, sunt subsumabile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din perspectiva acestor dispoziții legale.
Obiectul controlului judiciar din prezenta cauză este reprezentat de decizia nr. 1294A din 24 octombrie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire a deciziei nr. 2480A din 12 octombrie 2021 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a apreciat că decizia a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă la data pronunțării acesteia, 12 octombrie 2021, motiv pentru care termenul de revizuire s-ar fi împlinit în cauză în data de 12 noiembrie 2021, anterior datei depunerii cererii de revizuire (care a avut loc în data de 17 februarie 2023).
Contestând, pe calea recursului, decizia curții, revizuenții au invocat încălcarea, de către aceasta, a prevederilor art. 457 alin. (3) C. proc. civ., sens în care au menționat că, ulterior pronunțării deciziei a cărei revizuire o solicită (hotărâre în care s-a precizat, în mod inexact, că este supusă căii de atac a recursului), au exercitat calea de atac indicată în cuprinsul acestui act jurisdicțional, cale de atac care a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către Curtea de Apel București, iar ulterior comunicării deciziei instanței de recurs au formulat cererea de revizuire ce constituie obiectul prezentei pricini, apreciind că termenul pentru formularea căii de atac de retractare a început să curgă de la data comunicării deciziei instanței de recurs, respectiv la data de 3 februarie 2023.
Critica este fondată, urmând a fi admisă pentru motivele expuse în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 457 alin. (3) C. proc. civ., dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.
Astfel, prin acest text de lege, s-a recunoscut un remediu procesual în favoarea părții care manifestă o conduită în sensul indicat, într-o manieră eronată în cuprinsul unei hotărâri, bazându-se tocmai pe aparența de legalitate a mențiunii indicate de către instanța judecătorească.
Această normă procesuală se aplică, așadar, în cazul existenței unei mențiuni incorecte în cuprinsul hotărârii judecătorești atacate și este edictată pentru ca partea care exercită o cale de atac să nu fie prejudiciată (prin pierderea dreptului de exercitare a unei căi de atac tocmai ca urmare a mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la mijlocul procesual pe care îl poate exercita împotriva acesteia), aspect ce se răsfrânge, astfel, inclusiv asupra corectei determinări a momentului de la care poate fi exercitată o cale extraordinară de atac, de retractare, împotriva respectivei soluții.
Așadar, acest beneficiu legal conferă posibilitatea părții care a acționat în sensul indicat de instanță (conformându-se mențiunii neconforme din dispozitiv, relative la calea de atac pretins deschisă părții interesate) de a declanșa în continuare controlul judiciar vizat inițial cu privire la un anumit act jurisdicțional, însă, de această dată, având drept reper temporal momentul comunicării hotărârii prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac incorect menționată.
Aceasta este și situația din litigiul pendinte, când, întemeindu-se pe valabilitatea mențiunii cuprinse în dispozitivul deciziei nr. 2480A din 12 octombrie 2021 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, revizuenții au înțeles să exercite calea de atac a recursului împotriva acestei hotărâri, având convingerea (infirmată ulterior, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 52R din 19 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă) că nu aveau posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva deciziei instanței de apel.
Or, nu este admisibil ca eroarea cuprinsă în dispozitivul unei hotărâri judecătorești să prejudicieze partea care s-a întemeiat pe mențiunile înscrise în acesta, vătămarea procesuală a revizuenților fiind, astfel, evidentă.
Cum decizia nr. 52R din 19 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost comunicată recurenților-revizuenți în data de 3 februarie 2023, iar cererea de revizuire a deciziei nr. 2480A din 12 octombrie 2021 a Tribunalului București, secția a V-a civilă a fost formulată în data de 17 februarie 2023, reiese, în raport cu prevederile art. 457 alin. (3) C. proc. civ., anterior menționate, că aceasta a fost declarată în interiorul termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, constatând fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de revizuenții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 1294 A din 24 octombrie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 30 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.