ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2242/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 14 martie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, contestatoarea A. S.R.L. - societate în insolvență a chemat în judecată pe intimata Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice din cadrul D.G.R.F.P. București, pe calea unei contestații împotriva somației nr. x din 13 februarie 2019 și a titlului executoriu nr. x din 13 februarie 2019, emise de către intimată în dosarul de executare și comunicate la data de 22.02.2019, acte a căror anulare pentru nelegalitate a solicitat instanței să dispună.

La 21 mai 2019, contestatoarea a formulat, în contradictoriu cu creditorul Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice din cadrul D.G.R.F.P. București și terțul poprit B., precizare și completare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat instanței să dispună: 1. anularea somației nr. x din data de 13.02.2019 emise de pârâtă; 2. anularea titlului executoriu nr. x din data de 13.02.2019 emis de pârâtă în dosarul de executare; 3. anularea somației nr. x din 28.02.2019 emise de pârâtă; 4. anularea titlului executoriu nr. x din data de 28.02.2019, emis de pârâtă în dosarul de executare; 5. desființarea popririi instituite în temeiul titlurilor anterior menționate; 6. restituirea sumelor încasate de către creditoare prin executarea popririi (repunerea în situația anterioară - întoarcerea executării); 7. introducerea în cauză a terțului poprit B.; 8. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3983 din 30 mai 2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la data de 06.09.2019.

La termenul din 27 ianuarie 2020, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit.

Prin sentința civilă nr. 1029 din 24 februarie 2020, Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de intimată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei B. S.A.; a respins contestația la executare formulată în contradictoriu cu B. S.A. ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. - Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 31.08.2020 sub nr. x/2020.

La termenul din 13 noiembrie 2020, instanța a acordat cuvântul atât pe nelegala comunicare a hotărârii primei instanțe, cât și pe excepția tardivității formulării apelului.

Prin decizia civilă nr. 2988A din 27 noiembrie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins ca, neîntemeiate, excepția tardivității formulării apelului, precum și calea de atac.

Decizia instanței de apel a fost atacată pe calea revizuirii de către contestatoarea A. S.R.L., solicitând anularea deciziei, anularea sentinței civile nr. 1029/24.02.2020, pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București și trimiterea cauzei spre rejudecare la judecătorie.

Motivul revizuirii, încadrat în prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., l-a reprezentat contrarietatea deciziei și sentinței anterior menționate cu sentința civilă nr. 3983/30.05.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 28 septembrie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a invocat din oficiu excepția de necompetență materială și a admis-o prin decizia civilă nr. 2489A, declinând competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin decizia civilă nr. 137A din 8 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de revizuire, ca nefondată, și a luat act că revizuenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Hotărârea dată în calea de atac a revizuirii a făcut obiect al recursului exercitat de revizuenta A. S.R.L. - Societate în insolvență, prin administrator special C., cale de atac cu care Înalta Curte a fost învestită la 3 mai 2022.

În dezvoltarea criticilor subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 C. proc. civ., recurenta revizuentă a susținut, sub un prim aspect, că instanța de revizuire a statuat greșit că revizuirea unei hotărâri definitive, care încalcă autoritatea de lucru judecat, poate fi formulată doar dacă hotărârile pretins a fi potrivnice au fost pronunțate în cauze diferite și nu în același dosar. Textul menționat în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu impune această condiție, astfel că instanța a depășit atribuțiile judecătorești, adăugând la lege, și a încălcat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Este adevărat că în doctrină a fost afirmat un asemenea punct de vedere, dar acceptarea sa necondiționată, fără a face diferențe specifice, conduce, într-o situație precum cea de față, la restrângerea nepermisă de legiuitor însuși a accesului la calea de atac a revizuirii. Mai mult, normele care instituie drepturi procesuale nu pot și nu trebuie să fie interpretate în sens restrictiv. Dacă sunt susceptibile de mai multe interpretări, interpretarea corectă este în sensul în care ele produc efecte pentru toate situațiile care se încadrează în ipoteza invocată.

Prin raportare la aceste considerații, instanța de revizuire a nesocotit prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a împiedicat accesul la o cale extraordinară de atac prevăzută de lege, producând părții o vătămare care nu poate fi remediată decât prin aplicarea sancțiunii nulității, în speță, prin casarea deciziei.

Sub al doilea aspect, recurenta a evidențiat caracterul contradictoriu al celor două hotărâri pe care s-a bazat cererea de revizuire, pentru a fi întrunite cerințele motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Fondul’’ celei de-a doua hotărâri a constat în calificarea acțiunii, în stabilirea unei proceduri pe care recurenta contestatoare trebuia să o urmeze (în opinia instanței care a pronunțat a doua hotărâre), însă prima hotărâre stabilise această cale, considerată greșită de judecătorii ce au pronunțat a doua hotărâre. Astfel și din această perspectivă a operat o încălcare a dispozițiilor procedurale antereferite.

O altă obiecție la adresa instanței de revizuire a fost că nu a coroborat dispozitivul cu considerentele decizorii ale hotărârilor invocate, ci a soluționat cauza comparând exclusiv dispozitivele, prin interpretarea și încălcarea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În fine, instanța de revizuire a plecat de la o premisă greșită, împrejurarea că prin prima hotărâre - sentința civilă

nr. 3983/30.05.2019 - Tribunalul București nu ar fi stabilit că motivele invocate în acțiune s-ar putea analiza pe calea contestației la executare. Or, această instanță, pronunțând sentința de declinare a competenței, a avut în vedere conținutul acțiunii și apărările pârâtei și, în consecință, a calificat acțiunea drept contestație la executare.

În opinia revizuentei, hotărârile supuse comparației pe calea revizuirii puteau fi verificate în cadrul ipotezei conținute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel pentru rejudecarea pe fond a cererii de revizuire.

Intimata Administrația sectorului 6 a Finanțelor Publice din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București a fost legal citată în recurs, însă nu și-a exprimat poziția procesuală prin formularea unei întâmpinări.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Recursul declarat are caracter nefondat, potrivit considerentelor ce urmează a fi expuse.

Prin cererea de revizuire obiect al hotărârii atacate în prezentul recurs, recurenta a supus cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. decizia nr. 2988A din 27 noiembrie 2020 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2020 (ce a soluționat definitiv contestația la executare formulată de revizuentă) despre care a pretins că este potrivnică celor statuate prin sentința civilă nr. 3983 din 30 mai 2019 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 (de declinare a competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea instanței civile).

Înalta Curte observă că a fost dedusă judecății, pe calea criticilor (încadrate de recurentă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 C. proc. civ.), greșita aplicare a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., afirmându-se, pe de o parte, că s-a adăugat o condiție suplimentară în aprecierea incidenței cazului de revizuire vizând contrarietatea de hotărâri susținută în cauză - hotărârile să fie pronunțate în cauze diferite și nu în cadrul aceluiași dosar. Pe de altă parte, în opinia recurentei, prin hotărârea de declinare a competenței, tribunalul a stabilit în raport de conținutul acțiunii și apărările pârâtei că aceasta are natura unei contestații la executare, cale de atac considerată greșită de judecătorii ce au pronunțat a doua hotărâre în litigiu.

Niciuna din aceste critici nu poate fi primită.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, coroborate cu dispozițiile art. 430, 431 C. proc. civ., pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil și în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu (adică să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză) sau în litigii diferite, dar între care există o anumită legătură (când identitatea celor trei elemente se regăsește doar parțial); hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunțate în același proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Este corect primul argument al instanței ce a soluționat revizuirea, dată fiind împrejurarea că hotărârile pretins contradictorii au fost pronunțate în soluționarea aceleiași cereri de chemare în judecată, cu care contestatoarea a învestit instanța la 14 martie 2019.

Astfel, sentința civilă nr. 3983 din 30 mai 2019 dată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a soluționat chestiunea competenței materiale, în sensul declinării pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București în raport de aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 260 Codul de procedură fiscală și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce decizia civilă nr. 2988A din 27 noiembrie 2020 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă a soluționat apelul împotriva sentinței civile nr. 1029/24.02.2020 dată în contestația la executare, aceasta fiind chiar cererea introductivă din 14 martie 2019.

Cele două hotărâri judecătorești pretins a fi contrare au fost date în soluționarea uneia și aceleiași pricini privitoare la contestarea de către revizuenta A. S.R.L. a actelor de executare emise în cadrul dosarului execuțional nr. x, nefiind relevant aspectul că au fost pronunțate în dosare diferite, aceasta constituind o chestiune pur administrativă, cum a subliniat și instanța de revizuire.

În concluzie, în cadrul aceluiași proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă, în diferite etape procesuale sau cicluri procesuale, soluțiile diferă de cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecății.

În plus, hotărârile pretins contrare dezleagă probleme de drept distincte survenite în diferite etape de judecare a uneia și aceleiași cereri, cea privitoare la competența materială de soluționare a acesteia și, respectiv, la temeinicia argumentelor susținute de parte (fondul cauzei).

Critica susținută cu trimitere la motivul legal de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu poate fi primită, condiția distinctă, dar subînțeleasă a nepronunțării hotărârilor pretins contrare în unul și același dosar fiind una dedusă din sensul și rațiunea reglementării căii extraordinare de atac a revizuirii, iar nu precum afirmă recurenta, prin erijarea judecătorilor în legislatori.

Este, de asemenea, corect, și cel de-al doilea argument reținut de curtea de apel în sensul inexistenței unei contrarietăți între cele două hotărâri pronunțate de tribunal.

Astfel, prima hotărâre a tranșat numai problema necompetenței materiale și a dispus numai cu privire la norma de competență incidentă în raport de natura juridică a actului atacat, acte de executare silită - somații și titluri de executare ce pot fi atacate pe calea unei contestații la executare reglementată de art. 260 și urm. Codul de procedură fiscală cu referire la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care atribuie competența în favoarea judecătoriei. Această concluzie a fost întărită și de către instanța de executare care, prin încheierea din 4 aprilie 2019 (în dosarul nr. x/2019) analizând petitul acțiunii introductive de instanță, a reținut că partea contestatoare nu a solicitat anularea unor acte administrative fiscale, care să atragă competența materială a tribunalului, ci anularea exclusiv a unor acte de executare și a formei de executare silită a popririi, cererea reprezentând o contestație la executare de competența judecătoriei.

Argumentele care au stat la baza celei de-a doua hotărâri (ce a menținut sentința civilă nr. 1029 din 24 februarie 2020 a Judecătoriei sectorului 6 București) sunt acelea că motivele dezvoltate în cadrul cererii se circumscriu contestării titlurilor de creanță în baza cărora au fost emise titlurile executorii în cauză, iar susținerile referitoare la modul de stabilire a debitelor prin actele administrativ fiscale reprezintă apărări de fond împotriva acestor acte administrative, ce nu pot fi valorificate în cadrul contestației la executare, cale de atac aleasă de contestatoare. Așadar, câtă vreme motivele invocate nu se circumscriu unor obiecții privind legalitatea actelor de executare, ci vizează chestiuni de fond în legătură cu actele administrative ce stau la baza emiterii titlurilor executorii (ce pot fi deduse judecății numai pe calea contestației împotriva actului administrativ fiscal) s-a stabilit că nu pot fi supuse examinării de instanța competentă să soluționeze contestația.

Or, în acord cu aprecierea instanței de revizuire, între a statua că instanța de judecată a fost învestită cu o contestație la executare împotriva anumitor acte de executare, de competența judecătoriei, și faptul că pe această cale nu pot fi primite motive ce vizează actul administrativ fiscal prin care s-a stabilit obligația fiscală supusă executării silite, nu există nicio contradicție, urmând a fi respinse ca neîntemeiate susținerile recurentei cu acest obiect.

Împrejurarea arătată de recurentă, cum că în contestația la executare ar fi invocat nu doar chestiuni de fond în legătură cu actele administrativ fiscal, ci și aspecte de nelegalitate a executării înseși, dar care au rămas neanalizate de niciuna dintre instanțe, excede cadrului procesual al judecării unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri, pe calea revizuirii (în general) nefiind posibil a promova un control judiciar asupra hotărârii ce face obiectul acesteia.

Întrucât curtea de apel a realizat o aplicare judicioasă a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate în fundamentarea cazului de revizuire dedus judecății, recursul declarat de revizuenta A. S.R.L. - Societate în insolvență, prin administrator special C., va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. S.R.L. - Societate în insolvență, prin administrator special C., împotriva deciziei civile nr. 137A din 08 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.