ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 935/2025

Ședința publică din data de 17 aprilie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 noiembrie 2022, pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Cabinet Individual de Avocatură B., C. și Cabinet Individual de Avocatură D., D., anularea contractelor de asistență juridică seria x nr. x/03.04.2020 și GJ/0053431 nr. 81/23.03.2014, precum și acordarea de despăgubiri.

Prin cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată depusă la data de 28 februarie 2023, reclamanta A. a solicitat atât anularea contractelor de asistență juridică seria x nr. x/03.04.2020 și GJ/0053431 nr. 81/23.03.2014, acordarea de despăgubiri, cât și anularea procesului-verbal nr. x din 02 septembrie 2020.

Prin decizia civilă nr. 123 din 22 mai 2023, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 114 din 28 martie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A..

Împotriva deciziei civile nr. 114 din 28 martie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac și rejudecarea cauzei.

Prin cererea de recurs, reclamanta a criticat hotărârea instanței de apel susținând că instanța a păstrat hotărârea primei instanței, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, fără a fi preocupată de aflarea adevărului și stabilirea stării de fapt.

Reclamanta a prezentat elemente ale situației de fapt derivate atât din dosarul nr. x/2014, cât și din circuitul procesual al prezentei cauze, reiterând susținerile expuse prin cererea de apel și arătându-și nemulțumirea față de faptul că instanța de apel nu a avut în vedere aceste împrejurări la soluționarea căii de atac.

În dezvoltarea susținerilor, reclamanta a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., arătând că imparțialitatea și independența instanța de apel s-a rezumat la recunoașterea apelului drept cale de atac. Or, instanța de apel trebuia să exercite un control judiciar asupra hotărârii primei instanțe și să constate lipsa de independență și imparțialitate a instanței de fond, care a fost alcătuită din judecătorul ce s-a antepronunțat în dosarul nr. x/2014, asupra modalității diferite de stabilire a onorariilor avocațiale. Reclamanta precizează că tribunalul a fost alcătuit nelegal întrucât desemnarea aceluiași judecător în cauze succesive nu este probabilă în condițiile existenței a 14 judecători la nivelul acestei instanțe.

Reclamanta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., cu referire la tratamentul discreționar al curții de apel, care, în opinia sa, la fel ca prima instanță, nu a analizat situația de fapt și nu a stăruit la aflarea adevărului în cauză, contrar art. 22 din C. proc. civ.

Totodată, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reclamanta a susținut că instanțele fondului au încălcat competența stabilită prin R.I.L. nr. 1/2023, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată.

Reclamanta a arătat că hotărârile pronunțate nu recunosc autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2131/2013, pronunțate pe Înalta Curte în dosarul nr. x/2011, a deciziei nr. 96/2022 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. x/2014 și a deciziei nr. 7597/2013 a Curții de Apel Craiova, pronunțate în dosarul nr. x/2009, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta a expus susțineri referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată cu care a învestit prima instanță, elementele de fapt din care au rezultat onorariile avocațiale; sunt prezentate o serie de dispoziții legale din C. proc. civ., Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, precum și Statutul profesiei de avocat aprobat prin Hotărârea nr. 64/2011 Uniunii Naționale a Barourilor din România.

A apreciat că se impune constatarea nulității contractelor de asistență juridică, susținând că atât anularea contractelor, cât și daunele cerute au în comun dosarul x/2014, deciziile pronunțate în cadrul acestui dosar, cât și modul în care "apărătorii adevărului" au înțeles să apere interesul legitim.

În concluzie, reclamanta a solicitat anularea contractelor de asistență juridică și a procesului-verbal nr. x/02.09.2020, precum și acordarea de daune morale pentru atingerea adusă demnității și patrimoniului său.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul Cabinetul Individual de Avocatură B. a invocat excepția tardivității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a fixat termen la data de 10 aprilie 2025, pentru soluționarea recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 114 din 28 martie 2024, a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

La termenul din data de 10 aprilie 2025, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată din oficiu, și, a amânat pronunțarea la 17 aprilie 2025, pentru soluționarea cererii de recuzare formulată în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate a căii extraordinare de atac, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motivele de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune că "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate susținute.

În cauza pendinte, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, se invocă, în mod formal, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 4-8 din C. proc. civ., din analiza argumentelor expuse nefiind posibilă încadrarea acestora în motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de textul legal menționat.

Astfel, cerința motivării recursului implică în mod necesar, cum deja s-a menționat, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea atacată, pentru ca instanța învestită cu soluționarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală. De asemenea, este necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Or, aceste cerințe anterior precizate nu sunt îndeplinite în cauză.

Înalta Curte constată că, fără a se grefa pe considerentele instanței de apel, recurenta a înțeles să supună judecății aceleași argumente și susțineri ca cele îndreptate împotriva hotărârii tribunalului.

După o expunere amplă a circumstanțelor factuale și a litigiilor anterioare care au condus la inițierea prezentului demers judiciar, recurenta a invocat o serie de nemulțumiri legate de lipsa rolului activ al instanțelor de fond în aflarea adevărului și stabilirea stării de fapt, aspect care reflectă, potrivit recurentei, lipsa de imparțialitate și independență a acestora.

Înalta Curte constată însă că argumentele referitoare la stabilirea situației de fapt și la aprecierea probelor de către instanța de apel se plasează în afara controlului judiciar al instanței de recurs. Stabilirea situației de fapt și analiza probatoriilor sunt elemente ce se circumscriu exclusiv competenței instanțelor devolutive, criticile referitoare la aceste aspecte nefiind, oricum, subsumabile motivelor de recurs consacrate expres prin prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

De altfel, mare majoritate a susținerilor recurentei aduc în discuție critici legate de modul de desfășurare a judecății în cadrul litigiilor anterioare, critici care excedează obiectului învestirii instanței în cadrul prezentului demers judiciar și care au fost, de altfel, formulate și în fața instanței de apel.

Or, preluarea întocmai a motivelor căii de atac anterioare, fără a combate considerentele regăsite în hotărârea atacată, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive de nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Astfel, recurenta nu aduce critici punctuale, susceptibile de a fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., cu privire la constatările instanței de apel în legătură cu: legalitatea clauzei de stabilire a onorariului de succes de către intimați, a aspectelor referitoare la procesul-verbal nr. x/02.09.2020, încheiat între intimații S.C. Complexul Energetic S.A. și C., în calitate de mandatar al recurentei, ori a modalității de soluționare a capătului de cerere privind daunele morale solicitate.

În realitate, recurenta urmărește readucerea, inadecvat procedural, în fața instanței de recurs, a circumstanțelor factuale prezentate în etapele anterioare, pentru a genera o nouă judecată asupra fondului, aspect incompatibil cu specificul căii de atac extraordinare declarate în cauză.

Prin urmare, dată fiind omisiunea formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanța de apel, care, totodată, să antameze chestiuni de nelegalitate, instanța de recurs nu poate proceda la examinarea susținerilor părții vizând doar situația de fapt și probatoriul administrat, susțineri ce lasă în afara judecății statuările instanței de apel asupra celor invocate.

În consecință, se reține, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) din același act normativ.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac sau vizează elemente de temeinicie sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 114 din 28 martie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 114 din 28 martie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.