ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 885/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea adresată Judecătoriei Botoșani la 26 mai 2021, înregistrată sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei părților din culpă comună și revenirea reclamantei la numele anterior căsătoriei, cu cheltuieli de judecată. În drept, a invocat dispozițiile art. 373 lit. b), c) și art. 383 din C. civ.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 3730 din 03 decembrie 2021, Judecătoria Botoșani a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. și a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți la 29 aprilie 2018 și înregistrată în Registrul stării civile al Primăriei Comunei Vatra Moldoviței, județul Suceava sub nr. 5/29 aprilie 2018, din culpă comună, a dispus revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "C.", a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia civilă nr. 349 din 21 septembrie 2023, Tribunalul Botoșani a constatat perimată cererea de apel formulată de B. împotriva sentinței civile nr. 3730 din 03 decembrie 2021 a Judecătoriei Botoșani.

Hotărârea pronunțată de instanța de recurs: Prin decizia civilă nr. 196 din 15 octombrie 2024, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a constatat perimată cererea de recurs formulată de B. împotriva deciziei civile nr. 349 din 21 septembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Botoșani.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 196 din 15 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a declarat recurs recurentul-pârât B., înregistrat pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 11 noiembrie 2024. Prin rezoluția din 22 ianuarie 2025, s-a acordat termen în ședință publică, la 09 aprilie 2025, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului, când, instanța a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului pentru netimbrare, rămânând în pronunțare asupra acestei chestiuni, precum și cu privire la excepția tardivității recursului declarat în cauză. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: În raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepția netimbrării recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos analiza cererii de recurs. Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență. Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea. În speță, prin rezoluția din 18 noiembrie 2024, s-a stabilit în sarcina recurentului-pârât, obligația de a depune la dosarul cauzei dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (2) teza a doua din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii de recurs. Conform actelor de procedură aflate la dosar, la 21 noiembrie 2024, instanța a emis adresă prin care i s-a pus în vedere părții recurente că are obligația de a timbra recursul, fiind indicat cuantumul taxei de timbru datorate și sancțiunea în caz de neplată, înștiințarea fiind comunicată acestuia la 29 noiembrie 2024, la adresa din județul Botoșani, indicată prin cererea de recurs (fila x), potrivit procesului-verbal de înmânare aflat la fila x verso din dosarul de recurs. Înalta Curte constată că recurentul-pârât, deși încunoștințat despre obligația legală ce îi incumba, nu a înțeles să se conformeze acestei rigori procesuale și să depună la dosar dovada de achitare a taxei judiciare de timbru aferente soluționării prezentului recurs, așa cum i s-a comunicat prin actele procedurale emise de către instanță în acest scop. Examinând pricina și din perspectivă convențională, se reține că art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 21 din Constituția României garantează dreptul de acces la justiție, însă acesta nu este unul absolut, ci se pretează la limitări, întrucât necesită, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a exclus posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiției să poată justifica impunerea unor costuri pentru accesul unei persoane la justiție și a subliniat că suma costurilor, apreciată în lumina circumstanțelor cazului, solvabilitatea solicitantului și faza procedurii sunt factori de care trebuie ținut cont, pentru a determina dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de acces la justiție sau dacă, din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justiție a fost restrâns până în punctul în care s-a atins chiar esența lui (cauza Tolstoy-Miloslavski, par. 61-63, cauza Kreuz, par. 59-60). În acest sens, se reține că prin aceeași rezoluție, din 18 noiembrie 2024, recurentului i s-a adus la cunoștință că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condițiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit art. 39 alin. (1) din același act normativ, recurentul neînțelegând să uzeze de aceste proceduri conform dispozițiilor legale menționate. În raport cu aceste elemente, nu se poate reține că, prin anularea recursului, ca netimbrat, se aduce atingere dreptului fundamental de acces la justiție. De altfel, Înalta Curte reține și împrejurarea că cererea de recurs nu a fost depusă în teremenul legal, astfel cum impuneau dispozițiile imperative ale art. 421 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare". În cauză, hotărârea care constată perimarea, respectiv decizia nr. 196 a fost pronunțată la 15 octombrie 2024, dată de la care, în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (2) din C. proc. civ. curge termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului. Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., referitor la calculul termenelor procedurale stabilite pe zile, în cauză, termenul de recurs s-a împlinit la 21 octombrie 2024, care s-a împlinit într-o zi lucrătoare de luni). Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost depusă prin registratura Curții de Apel Suceava la data de 31 octombrie 2025, dosar recurs, la 10 zile de la expirarea termenului legal pentru exercitarea căii de atac. Având în vedere dispozițiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., menționate anterior referitoare la termenul de declarare a recursului împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea, Înalta Curte reține că recursul declarat în cauză a fost formulat și cu depășirea termenului legal. În raport de cele prezentate, având în vedere că, pe de o parte, recurentul-pârât nu și-a îndeplinit obligația de legală de a depune la dosar dovada de achitare a taxei judiciare de timbru, stabilite sub sancțiunea nulității, iar pe de altă parte, termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare a recursului a fost depășit, Înalta Curte, în temeiul art. 185 alin. (1) coroborat cu art. 421 alin. (2) C. proc. civ., constată că recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 196 din 15 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă este supus sancțiunii anulării. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 196 din 15 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.