ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 625/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 29 octombrie 2021, cu nr. x/2021, reclamanta UAT Comuna Pielești a solicitat obligarea pârâților A. și B. la plata în solidar a sumei de 2.318.794,24 RON, actualizată cu indicele de inflație la zi, plus dobânda legală, reprezentând prejudiciu produs prin: plăți nejustificate-cheltuieli de executare, datorii neînregistrate în evidența contabilă, realizare de achiziții directe și implicit aplicarea unei proceduri necompetitive, acceptarea la plată fără documente justificative privind avizarea, autorizarea, recepția și punerea în funcțiune a unor categorii de lucrări, plata unor cheltuieli înscrise în mod nelegal în situațiile de lucrări, nerespectarea prevederilor privind angajarea, lichidarea și ordonanțarea și plata unor lucrări neefectuate, penalități de întârziere facturi. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350 C. civ., art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 coroborat cu art. 22 alin. (1) și art. 23 alin. (2) lit. c), e), f) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 273/2006, art. 55 din Legea nr. 393, art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 215/2001, art. 155 alin. (1) lit. c) și art. 231 din O.U.G. nr. 57/2019. Prin cererea precizatoare din 10 martie 2022, reclamanta a arătat că, având în vedere prejudiciul stabilit de Curtea de Conturi a României-Camera de Conturi Dolj, dar și împrejurarea că angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor din fonduri publice locale de aprobă de către ordonatorul de credite, în speță primarul Comunei Pielești, iar plata se efectuează de către contabilul unității administrativ-teritoriale, prejudiciul solicitat pentru pârâtul C. este de 1.281.133,82 RON, iar pentru pârâta A. este de 1.281.133,82 RON. Prin încheierea din 16 martie 2022, instanța a dispus disjungerea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul C. și formarea unui nou dosar cu termen de judecată. Prin sentința civilă nr. 868 din 6 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția de necompetență materială procesuală și competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea secției I civile din cadrul Tribunalului Dolj. Prin sentința civilă nr. 505 din 20 septembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă a fost admisă excepția de necompetență materială procesuală a secției I civile, a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea secției litigii de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Dolj. Conflictul negativ de competență astfel ivit a fost soluționat prin sentința nr. 62 din 18 octombrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă stabilind că instanța competentă este secția I civilă a Tribunalului Dolj.

Hotărârea pronunțată de primă instanță Prin sentința civilă nr. 139 din 14 februarie 2023, Tribunalul Dolj, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta UAT Comuna Pielești, prin primar, împotriva pârâtei A., ca neîntemeiată. A admis, în parte, cererea pârâtei privind cheltuielile de judecată. Reclamanta UAT Comuna Pielești, prin primar, a fost obligată la plata sumei 7.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată (onorariu redus) în favoarea pârâtei.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 247 din 28 iunie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă UAT Comuna Pielești, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 139 din 14 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A.. A schimbat sentința apelată în sensul că: A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 194.650,37 RON, actualizată cu indicele de inflație, și a dobânzii legale la această sumă, calculată de la data introducerii acțiunii până la data plății, către reclamantă. A respins cererea pârâtei având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată în prima instanță.

Recursurile formulate în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta UAT Comuna Pielești, prin primar, și pârâta A.. 4.1. Motivele de recurs formulate de reclamanta UAT Comuna Pielești Indicând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat casarea deciziei recurate, solicitând ca, în rejudecare, să fie admise capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 445.349 RON și acordarea dobânzii legale de la data producerii prejudiciului, formulând următoarele critici: Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 1.357 din C. civ. în ceea ce privește condițiile răspunderii civile delictuale și nu a analizat corespunzător și suficient de detaliat legătura de cauzalitate și prejudiciul, ignorând consecințele financiare negative ale faptei ilicite imputate pârâtei, cum ar fi penalitățile pentru întârzierea înregistrării datoriilor. De asemenea, a stabilit în mod eronat că dobânda legală ar fi datorată doar începând cu data învestirii instanței (29 octombrie 2021), motivând că în cererea introductivă nu a fost indicată expres o dată anterioară, deoarece dobânzile moratorii și actualizarea sumei datorate trebuie calculate de la data producerii prejudiciului, debitorul fiind de drept în întârziere. Nejustificată este și concluzia instanței de apel în sensul că, pentru prejudiciul reclamat în cuantum de 445.349 RON, nu ar fi îndeplinită condiția prejudiciului real și efectiv. Contradicția apare acolo unde curtea de apel a stabilit că prejudiciul nu există deoarece datoriile, chiar dacă au fost înregistrate tardiv, sunt reale și s-au impus a fi achitate. Această interpretare ignoră că înregistrarea defectuoasă a datoriilor a generat un prejudiciu constând în penalități/dobânzi și/sau alte costuri suplimentare pentru bugetul unității administrativ-teritoriale. Întârzierea în înregistrarea datoriilor poate fi considerată o lipsire de beneficiu cert, cum ar fi lipsirea de fonduri disponibile la un moment oportun pentru alte proiecte prioritate ale recurentei-reclamante. Criticabilă este și aprecierea asupra caracterului ilicit al faptei, întrucât calificarea unei fapte ca fiind de pericol nu exclude posibilitatea ca aceasta să genereze un prejudiciu efectiv, în special atunci când fapta implică gestionarea fondurilor publice. Curtea de apel nu a ținut cont de faptul că o gestiune frauduloasă a fondurilor publice poate genera consecințe economice negative, chiar dacă fapta nu este una de rezultat, iar prejudiciul reclamat, în valoare de 445.349 RON, nu trebuie analizat doar prin prisma existenței unor datorii reale, ci și prin prisma gestionării acestora în mod corespunzător. Instanța de apel a efectuat o interpretare limitativă a raportului de audit, reținând că auditorii au constatat doar o înregistrare neconformă a datoriilor, nu și plata nelegală a acestora, motiv pentru care a exclus existența unui prejudiciu. Or, raportul de audit trebuie interpretat în ansamblul său, iar nu doar prin prisma constatărilor punctuale. Constatarea unor deficiențe majore în gestionarea contabilă a datoriilor este suficientă pentru a justifica antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei. Din decizia recurată lipsește analiza legăturii de cauzalitate, instanța de apel concluzionând în mod superficial că aceasta nu există, fiind astfel încălcat principiul potrivit căruia, pentru a exonera de răspundere o persoană, trebuie demonstrată clar lipsa unei legături cauzale între fapta imputată și eventualele daune. Curtea nu apel nu a verificat dacă întârzierea înregistrării datoriilor a condus sau ar fi putut conduce la costuri suplimentare pentru unitatea administrativ-teritorială. 4.2. Motivele de recurs formulate de pârâta A. Indicând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei curții de apel doar cu privire la soluția dată asupra celui de-al treilea capăt de cerere, iar, în subsidiar, casarea deciziei recurate. După prezentarea în mod amplu a circumstanțelor litigiului, au fost expuse următoarele critici: Incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este justificată de împrejurarea că instanța de apel nu a efectuat o analiză efectivă a apărărilor pe care aceasta le-a invocat în cuprinsul întâmpinării pe care a depus-o în fața instanței de apel și pe care le-a reluat în dezvoltarea motivului de recurs. În aprecierea recurentei-pârâte, motivarea din hotărârea recurată nu este de natură să îi furnizeze dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-a formulat au fost serios examinate. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 478 alin. (3) și (4) C. proc. civ., întrucât reclamanta nu a solicitat plata facturii fiscale nr. x din 15 octombrie 2019, înscris administrat în calea de atac a apelului, atașat în copie la dosar (fără indicarea volumului și a filelor) și nu a fost pusă în discuția părților pentru ca pârâtă să își exprime punctul de vedere. Prin urmare, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Exigența fundamentală a contradictorialității impune ca nicio măsură să fie dispusă de instanță fără a fi fundamentată pe mijloace de probă administrate în cursul judecății și care nu au făcut obiectul unei dezbateri contradictorii, fiecare parte având posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la fiecare probă admisă de instanță. Factura fiscală nr. x din 15 octombrie 2019, reprezentând contravaloarea lucrărilor aferente contractului nr. x din 18 septembrie 2019 stă la baza aplicării greșite a dispozițiilor art. 1.357 din C. civ. Studiind dosarul, recurenta-pârâtă a constatat neregularități în ceea ce privește actele dosarului, și anume cu privire la copiile certificate pentru conformitate cu originalul ale înscrisurilor pe care curtea de apel le-a considerat ca fiind relevante din setul înscrisurilor comunicate de către Poliția Județeană - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, mențiune făcută în practicaua deciziei recurate. Atât timp cât aceste documente fac parte integrantă din dosar și nu au fost comunicate, recurentei-pârâte i-a fost încălcat dreptul la apărare. Prin adresa din 5 august 2024 înregistrată la Curtea de Apel Craiova a formulat o sesizare cu privire la suplimentul la dosarul nr. x/2021, solicitând totodată să fie efectuate verificări. De asemenea, a înregistrat cereri și la DGFP Dolj - Serviciul Buget pentru a îi fi puse la dispoziție copia filei de buget din anul 2019 a UAT Comuna Pielești și a fișei privind obiectivul "amenajare spații comerciale piața agroalimentară", însă i s-a răspuns în sensul că informațiile solicitate nu sunt de interes public și nu îi pot fi transmise. Nu a primit răspuns nici la cererile înregistrate la DGFP Dolj - Trezoreria Operativă Craiova, prin care a solicitat copia facturii seria x nr. x din 15 octombrie 2019, însoțită de ordonanțarea de plată, propunerea și angajament, documentele de plată și extras de cont pentru plata respectivă. Reclamanta a formulat plângere la 7 iunie 2021, înregistrată cu nr. x la DNA Serviciul Teritorial - SICE - IPJ Dolj, ce are la bază controlul efectuat de Curtea de Conturi, având același obiect cu prezenta cauză, împrejurare ce a fost ascunsă, iar instanța de apel a solicitat documente și a administrat probe din acesta. Nelegalitatea deciziei recurate este determinată și de controlul efectuat de Curtea de Conturi, care doar constată abaterile sau neregularitățile cu privire la aplicarea legii. Paguba constatată trebuia să fie cunoscută independent de constatările organului de control, cu atât mai mult cu cât raportul a fost efectuat în baza actelor aflate în posesia entității controlate. În nota de lichidare a recurentei-pârâte, anexată întâmpinării, nu sunt menționate debite, deși Curtea de Conturi efectuase controlul, astfel că motivarea este contradictorie. În apel, reclamanta a depus adresa din 9 februarie 2024, la care a anexat, în copie, mandatul nr. x din 18 mai 2022 privind percheziția efectuată la sediul primăriei. Reclamanta urmărește recuperarea aceluiași prejudiciu atât în civil, cât și în penal, pentru care s-a dispus deja măsura percheziției domiciliului pârâtei și ridicarea de documente. Curtea de apel avea toate elementele pentru a proceda la suspendarea cauzei, dat fiind că penalul ține în loc civilul, nicidecum în modalitatea nelegală în care a procedat, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 194.650,37 RON către reclamantă, actualizată cu indicele de inflație, și la plata dobânzii legale, calculate de la data introducerii acțiunii până la data plății. Hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu rezultă procedura și temeiul legal, respectiv dacă au fost aplicate dispozițiile dreptului comun ori cele reglementate de legea specială. Aplicarea și interpretarea pentru prima oară în apel a dispozițiilor Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 1792/2002 nu suplinește omisiunea instanței de a preciza dispozițiile legii aplicabile, mai ales că pârâtă a solicitat indicarea încadrării juridice și a temeiului de drept în ceea ce privește capătul de cerere, respectiv motivul de apel cu privire la pretinsa nerespectarea a normelor legale privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor din fondurile publice. Este adevărat că, verificând competența, instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, dar a făcut-o doar în ceea ce îl privește pe pârâtul C.. Prin decizia nr. 16 din 26 septembrie 2016 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte a procedat la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1, art. 231, art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Apărările formulate de părți 5.1 Recurenta-pârâtă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat: excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal al recurentei-reclamante, întrucât nu a indicat care este reprezentantul său legal și nu a făcut dovada calității de reprezentant potrivit art. 194 lit. b) coroborat cu art. 151 C. proc. civ., și excepția nulității recursului formulat de reclamanta UAT Pielești pentru neîncadrarea criticilor. De asemenea, a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta UAT Comuna Pielești, menționând că ambele instanțe de fond au reținut că prejudiciul reclamat în legătură cu prima dintre faptele ilicite imputate nu există. Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că nu au fost prezentate argumente de natură a susține incidența acestui motiv, ci recurenta-reclamantă tinde la cenzurarea aprecierii date de instanța de apel mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului. A mai arătat că, deși recurenta-reclamantă a invocat interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1.357 din C. civ., a omis să arate că aceste dispoziții nu au stat la baza cererii sale introductive și nici celei precizatoare. După prezentare circumstanțelor actelor de control, a menționat că valoarea totală a prejudiciul (penalități de întârziere) era deja actualizată, contrar celor invocate în motivele de recurs de către reclamantă. În ceea ce privește accesoriile aferente sumei de 445.339 RON, a susținut că acestea sunt nedatorate, atât timp cât capătul de cerere privind obligarea sa la plata acestei sume a fost respins în totalitate. 5.2 Recurenta-reclamantă UAT Comuna Pielești, prin primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de pârâta A. ce nefondat, întrucât faptele imputate acesteia au generat un prejudiciu cert bugetului public, iar motivele de recurs nu justifică exonerarea pârâtei de răspundere, cu atât mai mult cu cât normele legale incidente și probele administrate demonstrează că pârâta a încălcat flagrant legislația financiar-contabilă. 5.3 Recurenta-pârâtă A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de recurenta-reclamantă, reiterând excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal al acestei părți. În esență, a prezentat argumentele pentru care apreciază că decizia recurată este nelegală. Totodată, a solicitat să se constate că recurenta-reclamantă nu a indicat și nu a depus dovezile cu care se apără împotriva fiecărui motiv de recurs, așa cum stipulează art. 205 alin. (2) lit. d) C. proc. civ. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție II.1 Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de reclamanta Comuna Pielești, Înalta Curte reține următoarele: Criticile susceptibile de încadrare în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate. Motivarea unei hotărâri este o chestiune de esență, de conținut, nu de volum, impunându-se ca aceasta să fie clară, concisă și concretă, instanța de judecată fiind obligată să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății, condiții care, în cauza de față, sunt îndeplinite. Înalta Curte constată că, în baza unui raționament juridic corect și convingător, iar nicidecum afectat de motivarea insuficientă, instanța de apel a reținut, în examinarea primei fapte ilicite imputate, reprezentată de înregistrarea defectuoasă a datoriilor în valoare de 445.349 RON în evidența contabilă, că prejudiciul nu există. Situația de fapt reținută de instanța de apel, care iese din sfera controlului de legalitate îngăduit instanței de recurs, relevă că prin actul de control s-a constatat că datoriile sunt reale și se impunea achitarea acestora, motiv pentru care în decizia recurată s-a reținut că pârâta nu a produs reclamantei niciun prejudiciu prin înregistrarea cu întârziere a acestor datorii în evidența contabilă. În continuare, curtea de apel a analizat fapta ilicită constând în atribuirea directă a lucrărilor de construire a pieței agroalimentare, cu încălcarea legislației achizițiilor publice, confirmând concluzia tribunalului în sensul că această faptă nu poate fi imputată pârâtei. Diferit de constatările cu privire la primele două fapte ilicite, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile de atragere a răspunderii delictuale a pârâtei pentru fapta ilicită reprezentată de nerespectarea normelor legale privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor din fondurile publice doar cu referire la plata facturii nr. x din 15 octombrie 2019, realizată cu încălcarea legii. Curtea de apel a analizat legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe prin prisma condițiilor specifice acțiunii în răspundere civilă delictuală, reglementate de art. 1.357 și următoarele din C. civ., raportat la motivele de apel ale reclamantei, constatând că prejudiciul în cuantum de 445.349 RON nu există. În mod corect, nu au mai fost examinate celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale pentru prima faptă ilicită imputată, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 1.357 alin. (1) din C. civ., pentru atragerea răspunderii civile delictuale, cele patru condiții trebuie întrunite cumulativ. Analizând prioritar cerința prejudiciului, întrucât a constatat că aceasta nu a fost dovedită, instanța de apel nu trebuia să mai verifice și celelalte cerințe, fiind evidentă concluzia că nu va putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtei în lipsa îndeplinirii uneia dintre cerințele răspunderii civile delictuale. Ca atare, în cauză nu a mai fost necesară examinarea legăturii de cauzalitate, ca element esențial al răspunderii delictuale. Susținerile recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel nu ar fi analizat dacă înregistrarea datoriilor cu întârziere/gestiunea defectuoasă a fondurilor publice a condus/ar fi putut conduce la costuri suplimentare sau consecințe economice negative nu pot fi primite. Judecata cauzei se circumscrie limitelor învestirii, reclamanta fiind cea căreia îi revenea sarcina de a individualiza prejudiciul; prin urmare, întrucât asemenea susțineri nu au fost formulate de reclamantă prin cererea introductivă, o atare analiză nu se impunea. Modul de interpretare a raportului de audit reprezintă o chestiune de fapt, cu privire la care au un drept suveran de apreciere instanțele de fond, astfel că, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (3) coroborate cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța de recurs nu poate reevalua această probă și nu poate statua diferit sub aspectul temeiniciei soluției pronunțate de instanța de apel. Pretinzând, prin motivele de recurs, că instanța de apel nu a analizat legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul reclamat, recurenta-reclamantă își exprimă, de fapt, dezacordul față de concluzia la care a ajuns instanța. Împrejurarea că recurenta-reclamantă este nemulțumită de modul în care a fost stabilită situația de fapt în raport cu probele administrate în cauză nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu motivarea insuficientă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și nu justifică incidența în cauză a acestui caz de casare. De asemenea, faptul că instanța a interpretat elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de partea recurentă nu echivalează cu o nemotivare. De asemenea, cum reclamantă este cea care trebuia să facă dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fiecare faptă ilicită, față de prevederile art. 249 C. proc. civ., care stipulează că "Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.", se constată că este lipsită de temei și susținerea acesteia, potrivit căreia ar fi trebuit demonstrată lipsa unei legături de cauzalitate între fapta imputată și prejudiciu pentru exonerarea pârâtei de răspundere. În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că verificarea legalității hotărârii, sub aspectul pretins, al întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, presupune, pentru etapă procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situația de fapt, așa cum a fost ea determinată de instanțele devolutive pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Prin urmare, instanța de recurs nu poate analiza decât acele critici care vizează exclusiv modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează acțiunea în răspundere civilă delictuală, susținerile care vizează situația de fapt și modul de interpretare a probelor neputând forma obiect de analiză în recurs. Cu toate că recurenta-reclamantă afirmă că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 1.357 din C. civ., aceasta nu expune niciun argument pentru care norma de drept material ar fi fost aplicată greșit de instanța de apel, motiv pentru care nu este dedusă examinării instanței de recurs o veritabilă critică de nelegalitate. Cât privește critica referitoare la data de la care ar fi datorate daunele compensatorii (actualizarea cu rata inflației) și daunele moratorii (dobânda legală), verificând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte observă că, în conformitate cu dispozițiile art. 1.381 alin. (2) coroborate cu art. 1.523 alin. (2) lit. e) din C. civ., instanța de apel a evidențiat că aceste daune sunt datorate de la momentul producerii prejudiciului. Totuși, fiind antrenată răspunderea delictuală pentru cea de-a treia faptă ilicită, pârâta a fost obligată la plata sumei de 194.650,37 RON, actualizată cu indicele de inflație, și a dobânzii legale la această sumă, calculată de la data introducerii acțiunii până la data plății, întrucât instanța de apel a constatat că reclamanta nu a individualizat data de la care a solicitat plata acestor daune. Instanța de apel nu a conferit dispozițiilor legale incidente o interpretare diferită de cea expusă de recurenta-reclamantă prin motivele de recurs, ci a judecat cererea accesorie în limitele învestirii sale, cu respectarea principiului disponibilității, consacrat de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., și a limitelor efectului devolutiv, reglementate de art. 478 C. proc. civ., stabilind că suma datorată cu titlu de daune compensatorii și moratorii va fi calculată începând cu data la care reclamanta și-a manifestat disponibilitatea de a solicita acoperirea prejudiciului încercat, respectiv data învestirii instanței cu acest litigiu (29 octombrie 2021). Așadar, raportat la considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat critici punctuale, care să tindă la combaterea argumentației în baza căreia instanța de apel a acordat daunele compensatorii și moratorii începând cu 29 octombrie 2021. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, nefiind îndeplinite condițiile motivelor de casare invocate. II.2 Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de pârâta A., Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu a analizat efectiv apărările formulate în întâmpinare, iar hotărârea ar fi nemotivată. Înalta Curte constată că această critică este nefondată. Observând considerentele deciziei recurate, rezultă că instanța de apel a expus pe larg situația de fapt reținută, a analizat distinct fiecare dintre faptele imputate pârâtei - neînregistrarea cronologică a datoriilor, atribuirea directă a lucrărilor pentru piața agroalimentară și nerespectarea normelor legale privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor din fondurile publice - și a oferit pentru fiecare un raționament juridic complet. Curtea de apel a arătat explicit de ce primele două fapte nu întrunesc condițiile răspunderii delictuale, ceea ce înseamnă că apărarea pârâtei a fost nu doar observată, ci chiar validată sub aceste aspecte, precum și de ce doar plata sumei de 194.650,37 RON, fără vizele prevăzute de lege, constituie faptă ilicită, analizând și condițiile art. 1.357 din C. civ. Potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare apărare a pârâtei nu echivalează cu lipsa motivării, deoarece motivarea nu reprezintă o chestiune de volum, ci una de esență, de conținut, impunându-se ca aceasta să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele administrate, nefiind condiționată de amploarea argumentelor. Cu alte cuvinte, pentru a răspunde exigențelor de motivare, instanța de apel nu trebuia să răspundă punctual fiecărei argument pe care pârâta l-a expus, fiind suficient că prin considerente proprii, ample atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, a fost reținută de o manieră clară și pertinentă situația de fapt, cu trimitere la probatoriul administrat, iar examinarea chestiunilor esențiale deduse judecății în apel s-a efectuat în mod real, fiind fundamentată soluția de schimbare a sentinței apelate, cu consecința admiterii în parte a acțiunii în răspundere civilă delictuală. Prin urmare, hotărârea conține o motivare completă și coerentă, care permite verificarea legalității acesteia. Simplul fapt că recurenta nu împărtășește concluziile instanței nu echivalează cu lipsa motivării în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt criticile privitoare la încălcarea principiilor disponibilității și contradictorialității, însă și acestea au caracter nefondat. Sub un prim aspect, cu privire la pretinsa încălcare a art. 478 alin. (3) și (4) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a examinat factura nr. x din 15 octombrie 2019, reprezentând contravaloarea lucrărilor aferente contractului nr. x din 18 septembrie 2019, deși reclamanta nu a solicitat plata acesteia nici în fața primei instanțe, nici în apel. Critica este nefondată. În interpretarea și aplicarea prevederilor menționate, sunt relevante următoarele considerente expuse de instanța supremă în cuprinsul Deciziei nr. 28/2015 privind examinarea sesizării formulată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:,,43. În privința posibilității recunoscute părții de a aduce astfel de lămuriri în calea de atac a apelului trebuie subliniat că ele vizează pretențiile virtuale, adică acelea a căror existență, chiar dacă nu și-au găsit o exprimare expresă în cererea dedusă judecății în primă instanță, putea fi dedusă din modul de formulare a pretenției principale (a cărei rezolvare integrală presupunea și rezolvarea unei pretenții virtuale sau implicite). 44. Așa cum s-a subliniat în doctrină, textul art. 478 alin. (4) din C. proc. civ. se justifică prin două funcții: corectarea sau precizarea formulărilor incorecte, incomprehensibile, ambigue ori insuficiente cu privire la pretenții; aducerea în atenția instanței a unor cereri secundare, care derivă virtualmente din cererea principală sau din apărările făcute în raport cu această cerere. Astfel se asigură, pe de o parte, rezolvarea integrală a litigiului și posibilitatea valorizării efective a drepturilor dobândite prin hotărâre, iar, pe de alta, plenitudinea devoluțiunii, fără a se ignora limitele acesteia. 45. De asemenea s-a arătat că o asemenea explicitare nu poate fi raportată decât la pretențiile formulate în cererile sau apărările adresate primei instanțe, o explicitare a unor pretenții subsecvente judecății în primă instanță fiind inadmisibilă [cu rezerva, bineînțeles, a cererilor vizând dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după pronunțarea hotărârii, care fac obiect de reglementare pentru alin. (5) al art. 478 din C. proc. civ..]. 46. Pentru a exista o cerere implicită sau virtualmente cuprinsă în ceea ce a fost dedus judecății în primă instanță este necesar să existe o legătură strânsă, de așa manieră încât în absența acesteia pretenția principală să nu își poată găsi o dezlegare integrală ori o rezolvare corectă." Ținând cont de aceste repere, se constată că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată prin cererea transmisă la 10 martie 2022, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei A. la plata sumei de 1.281.133,82 RON, menționând că sumele ce alcătuiesc prejudiciul se regăsesc în raportul nr. x din 3 septembrie 2021, procesul-verbal de constatare nr. x din 16 aprilie 2021, raportul de audit financiar și decizia nr. 31 din 17 mai 2021 emisă de Curtea de Conturi. De asemenea, se observă că, în cuprinsul cererii de apel, reclamanta a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 1.281.133,82 RON, explicitând că suma în cuantum de 445.349 RON reprezintă valoarea datoriilor neînregistrate în evidența contabilă, la data emiterii în ordinea prevăzută de lege, precum și că suma în cuantum de 798.193,28 RON reprezintă valoarea contractelor nr. x din 27 august 2018 și nr. x din 18 septembrie 2019, atribuite fără respectarea dispozițiilor legale. Astfel, prin motivele de apel reclamanta a procedat la explicitarea pretențiilor implicite din acțiune, fără a adăuga pretenții noi. Pretenția virtuală izvorâtă din factura nr. x din 15 octombrie 2019, chiar dacă nu și-a găsit o exprimare expresă în cererea introductivă și cea precizatoare, poate fi dedusă din modul de formulare a pretenției principale, în cuantum de 1.281.133,82 RON (ce include valoarea contractelor nr. x din 27 august 2018 și nr. x din 18 septembrie 2019), a cărei rezolvare integrală presupune și rezolvarea unei pretenții virtuale sau implicite. În condițiile în care factura nr. x din 15 octombrie 2019 reprezintă contravaloarea lucrărilor aferente contractului nr. x din 18 septembrie 2019, după cum chiar recurenta-pârâtă menționează, prin motivele de recurs, este evident că reclamanta a solicitat implicit, prin cererea de chemarea în judecată, astfel cum a fost precizată, plata prejudiciului cauzat de plata acestei facturi (194.650,37 RON), instanța de apel respectând limitele judecății cu care a fost învestită de reclamantă, astfel cum sunt reglementate de art. 477 și art. 478 C. proc. civ. Nefondată este și critica prin care recurenta-pârâtă a invocat încălcarea principiului contradictorialității, arătând că factura fiscală nr. x din 15 octombrie 2019, reprezentând contravaloarea lucrărilor aferente contractului nr. x din 18 septembrie 2019, nu a fost pusă în discuția părților, iar instanța de apel ar fi valorificat înscrisuri necomunicate, provenite de la Inspectoratul Poliției Județene Dolj - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că la termenul din 16 ianuarie 2024, când s-a prezentat avocatul intimatei-pârâte, instanța de apel a pus în discuție suplimentarea probatoriului, dispunând emiterea unei adrese către apelanta-reclamantă UAT Comuna Pielești pentru a depune la dosar nu doar contractul nr. x din 27 august 2018, ci și contractul nr. x din 18 septembrie 2019 (în baza căruia a fost emisă factura nr. x din 15 octombrie 2019), precum și întreaga documentație care a justificat atribuirea directă a acestor contracte. De asemenea, a menționat că apelanta are obligația de a preciza dacă ordonatorul de credit a aprobat plățile efectuate în temeiul contractelor, constând în executare puț, amenajare peisagistică și amenajare loc de joacă, respectiv suma de 103.791,8 RON, 45.243,54 RON și să comunice documentele de plată a acestor sume menționate în cuprinsul deciziei nr. 31/2021, a Camerei de Conturi Dolj. Ulterior, la termenul din 13 februarie 2024, ca urmare a relațiilor transmise de reclamantă, în sensul că documentația solicitată a fost ridicată în original și se regăsește la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, pentru efectuarea cercetării penale în dosarul înregistrat sub nr. x/2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, instanța de apel a pus în discuție emiterea unei adrese către parchet, pentru a comunica la dosar, în copie certificată, documentele solicitate prin încheierea de ședință din 16 ianuarie 2024. Mai mult, s-a consemnat că intimata-pârâtă, prin apărător ales, a solicitat instanței să dispună completarea adresei emise către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru a comunica la dosar, atât ordinele de plată, cât și facturile, având în vedere că partea nu a semnat personal nicio factură, susținând că acestea purtau viza de control preventiv, cererea de probe fiind încuviințată. Așadar, avocatul care a reprezentat-o pe recurenta-pârâtă în apel a participat la etapa de propunere a probelor, inclusiv a facturii nr. x din 15 octombrie 2019, chiar dacă aceasta nu a fost individualizată prin elementele de identificare (serie, număr și dată). De asemenea, din practicaua deciziei recurate rezultă că, în ședința publică din 28 iunie 2024, apărătorul pârâtei a menționat că avut posibilitatea efectivă de a studia înscrisurile comunicate în original de Inspectoratul Poliției Județene Dolj - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. De altfel, se observă că, anterior, la termenul din 18 iunie 2024, judecata cauzei a fost amânată la cererea avocatului intimatei-pârâte, tocmai a studia actele transmise la dosar de către inspectorat la 17 iunie 2024 . Drept urmare, nu se poate reține o încălcare a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, atâta vreme cât părții i s-a oferit posibilitatea reală de a lua cunoștință de probele depuse și de a formula apărări în legătură cu acestea. Nu se identifică nicio împrejurare care să fi împiedicat pârâta să își exercite drepturile procesuale în condiții de contradictorialitate deplină, probele avute în vedere de instanța de apel fiind administrate în mod direct în cauză, accesibile și discutate în cadrul dezbaterilor. Totodată, chestiunea plăților efectuate de pârâtă și a existenței vizelor de legalitate, ordonanțare și control financiar preventiv a fost discutată în contradictoriu, apărătorul pârâtei susținând că toate plățile au fost făcute în baza documentelor complete, după cum rezultă din considerentele de la paginile 2 și 3 din decizia recurată. Așadar, contrar alegațiilor recurentei-pârâte, curtea de apel a pus în discuție în mod punctual situația facturii nr. x din 15 octombrie 2019, arătând că în cuprinsul deciziei de control este menționată existența unei facturi care nu ar îndeplini condițiile privind ordonanțarea de plată și viza de control financiar. Mai trebuie precizat că administrarea acestui înscris, atașat în copie în dosarul curții de apel ce poartă pe copertă mențiunea "Acte IPJ-copie" s-a realizat cu respectarea principiului nemijlocirii, reglementat de art. 16 C. proc. civ., ulterior încuviințării probei cu înscrisuri, după cum s-a demonstrat în considerentele precedente. Cu alte cuvinte, câtă vreme acest înscris a fost administrat în prezenta cauză, susținerea recurentei-pârâte în sensul că soluția de admitere în parte a acțiunii și de obligare la plata sumei de 194.650,37 RON ar fi fundamentată pe un înscris administrat în dosarul penal nu este aptă să atragă nelegalitatea deciziei recurate. În ceea ce privește susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia nelegalitatea deciziei recurate ar fi determinată și de controlul efectuat de Curtea de Conturi, Înalta Curte reține că această argumentare nu relevă o critică la adresa raționamentului instanței de apel, ci se referă, în realitate, la valoarea probatorie a notei de lichidare și a actului de control. Or, asemenea aspecte privesc aprecierea probelor și stabilirea situației de fapt, care intră în competența exclusivă a instanței de fond și nu pot fi cenzurate în recurs, cale de atac ce vizează exclusiv legalitatea hotărârii, astfel cum reglementează dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Mai mult, Curtea de apel a arătat că simpla constatare a unor neregularități de către organul de control nu echivalează cu existența unui prejudiciu, în ceea ce privește prima dintre faptele ilicite imputate, respingând cele două capete de cerere pentru care nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale a pârâtei. În mod corect, actul de control al Curții de Conturi a fost supus liberei aprecieri a instanței, potrivit art. 264 C. proc. civ., fără a i se conferi o putere doveditoare prestabilită, întrucât nu este, prin el însuși, apt să dovedească săvârșirea faptelor ilicite și existența prejudiciului în lipsa coroborării sale cu alte probe administrate în cauză. Cât privește pretinsa contradictorialitate, critica formulată în acest context nu este susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece, în realitate, recurenta-pârâtă oferă propria interpretare asupra probelor administrate, respectiv asupra actului de control al Curții de Conturi și a notei de lichidare, aspecte care țin de stabilirea situației de fapt și nu pot fi supuse cenzurii pe calea recursului. Recurenta-pârâtă a mai invocat în susținerea căii de atac faptul că ar fi întreprins anumite demersuri la diferite instituții publice, solicitând eliberarea unor documente și a menționat răspunsurile primite de la aceste instituții. Înalta Curte reține că asemenea demersuri nu au incidență asupra legalității hotărârii recurate, întrucât nu privesc conduita instanței de apel și nici nu influențează legalitatea raționamentului juridic pe care se fundamentează soluția. În acest punct, trebuie amintit că la dosarul cauzei se regăsesc anexate atât contractul nr. x din 18 septembrie 2019, cât și factura nr. x din 15 octombrie 2019, emisă pentru lucrările aferente acestui contract. Nici sesizarea înregistrată la Curtea de Apel Craiova cu nr. 36202 din 5 august 2024 nu este aptă, în sine, să afecteze legalitatea deciziei pronunțate de instanța de apel, în condițiile în care aspectele de ordin administrativ invocate reprezintă observațiile ale recurentei, fără a contura critici propriu-zise în legătură cu soluționarea apelului și decizia recurată. Susținerea recurentei-pârâte referitoare la existența unei cauze penale și la necesitatea suspendării judecății în temeiul principiului potrivit căruia "penalul ține în loc civilul" este inadmisibilă, întrucât a fost invocată pentru prima dată în recurs, cu nerespectarea prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor." Înalta Curte reține că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, motiv pentru care nu pot fi supuse controlului instanței de recurs, omisso medio, neregularități pretins săvârșite de instanța de apel și care nu au fost invocate în cursul judecării apelului. De asemenea, se observă că partea a avut posibilitatea să formuleze critici corespunzătoare și în apel, dacă aprecia necesar, în condițiile în care, la solicitarea curții de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție București a transmis, la 12 iunie 2024, relațiile care se regăsesc la dosarul curții de apel, precizând că dosarul penal nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova este reunit la dosarul nr. x/2024 al Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în care se efectua, la momentul respectiv, urmărirea penală in rem. Luând în examinare criticile deduse analizei prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se observă că recurenta a indicat art. 1.357 din C. civ., însă nu a conturat o veritabilă critică privind aplicarea acestei norme de drept material, ci a susținut, în esență, că instanța de apel nu ar fi precizat clar temeiul juridic al soluției pronunțate și dispozițiile legale aplicabile, respectiv dacă a fost avut în vedere dreptul comun ori o lege specială. Simpla afirmație în sensul că soluția de admitere în parte a acțiunii încalcă prevederile art. 1.357 din C. civ. nu este de natură să configureze o critică de nelegalitate. Sub acest aspect, se observă că argumentația recurentei nu privește interpretarea sau aplicarea normei de drept material, ci motivarea hotărârii sub aspectul indicării dispozițiilor legale aplicabile, aspect ce poate fi analizat sub incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Critica este lipsită de fundament. Înalta Curte reține că instanța de apel a motivat suficient cu privire la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic litigios, arătând că, prin efectul regulatorului de competență - sentința nr. 62 din 18 octombrie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, acțiunea a fost calificată drept acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1.349 și art. 1.357 din C. civ., calificare ce nu mai putea fi modificată în apel, câtă vreme din motive expuse în cererea precizatoare formulată în fața primei instanțe de fond reiese că reclamanta a solicitat angajarea răspunderii delictuale a pârâtei, iar nu aplicarea unei norme de drept special. Din considerentele deciziei recurate rezultă în mod explicit că instanța de apel a analizat condițiile răspunderii delictuale, respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate și a vinovăției, reținând îndeplinirea cumulativă a acestora doar în privința uneia dintre faptele ilicite imputate pârâtei, și doar cu privire la factura nr. x din 15 octombrie 2019. În acest cadru juridic, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 1792/2002 pentru a analiza fapta ilicită reprezentată de nerespectarea normelor legale privind angajarea, lichidarea și plata cheltuielilor din fondurile publice, pentru a stabili conținutul concret al obligațiilor încălcate de pârâtă în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Totodată, din motivarea recursului nu rezultă în ce ar constă nelegalitatea modalității de calcul al obligațiilor accesorii sau a soluției asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, critica având caracter pur afirmativ. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat, nefiind îndeplinite condițiile motivelor de casare invocate. Soluția de respingere a căii de atac implică și cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-pârâtă, care fiind căzută în pretenții, în condițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., nu poate beneficia de sumele de bani achitate cu acest titlu.