ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 343/2024

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la 25 noiembrie 2019, reclamanta U.A.T. Comuna Pielești, prin primar, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la plata sumei de 348.513,09 RON.

La 9 iulie 2020, A. a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 180 din 1 aprilie 2022, Tribunalul Dolj, secția I a respins cererea principală și cererea de intervenție accesorie, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanta și intervenientul.

Prin decizia civilă nr. 70 din 27 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelurile, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii civile, la 27 martie 2023, respectiv 7 aprilie 2023, au declarat recurs reclamanta și intervenientul accesoriu, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În argumentare, recurenții au invocat critici identice, susținând că, prin neadministrarea unui supliment la raportul de expertiză și prin substituirea instanței de apel unui expert care trebuia să identifice toate cererile și transferurile de fonduri, s-au încălcat normele de procedură ce permit propunerea și administrarea de probe noi apel. Recurenții au învederat că instanța de apel a reținut că nu poate fi antrenată răspunderea contractuală a pârâtului, conform contractului de finanțare nr. x/2015, întrucât U.A.T. Pielești nu ar fi formulat și transmis cereri de decontare a bunurilor/serviciilor/lucrărilor contractate, de transfer a sumelor care se pot finanța de la bugetul de stat, însă, pentru a ajunge la această concluzie, documentația depusă trebuia expertizată, iar pretinsa eroare a experților trebuia îndreptată, dacă era cazul, chiar de către aceștia, fapt ce impunea administrarea unui supliment la raportul de expertiză.

La 31 mai 2023, intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității ambelor recursuri, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., învederând că argumentele invocate prin memoriile de recurs nu privesc legalitatea deciziei instanței de apel, ci temeinicia ei.

Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursurilor, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va anula recursurile, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt.

Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel).

Prin urmare, motivarea recursului presupune invocarea și argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluția pronunțată de instanța de apel, iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În prezenta cauză, se constată că memoriile de recurs nu respectă aceste exigențe legale, întrucât ambii recurenți critică modalitatea în care instanța de apel a administrat și a interpretat mijloacele de probă, susținând că era necesară efectuarea în apel a unui supliment la raportul de expertiză. Din această perspectivă, se constată că, la termenul din 27 februarie 2023, instanța de apel a respins solicitarea intervenientului de efectuare a unui supliment la raportul de expertiză, reținând că aceasta nu este utilă soluționării apelurilor, în raport cu analiza pe care o reclamă cauza și cu probele administrate deja în cauză.

Însă, aspectele legate de utilitatea, pertinența și concludența probelor propuse a fi administrate în apel nu poate forma obiect al controlului în recurs, întrucât în această cale extraordinară de atac nu are loc o devoluare a fondului, astfel că instanța de recurs nu are competența legală de a repune în discuție și de a reanaliza probele administrate, astfel cum urmăresc, în realitate, recurenții.

Împrejurarea că, în urma aprecierii probelor administrate, instanța de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susținută de către recurenți pune în discuție o eventuală greșită stabilire a situației de fapt, critică ce nu poate fi, însă, analizată în recurs, față de actuala configurare a cazurilor de nelegalitate. De altfel, art. 264 alin. (2) din C. proc. civ. consacră libertatea pe care o are judecătorul în a aprecia asupra forței probante a materialului probatoriu încuviințat, acest aspect neputând forma obiectul controlului de legalitate.

Este real că încălcarea normelor de procedură privind încuviințarea și administrarea probelor constituie o chestiune de legalitate procedurală, care poate fi supusă controlului instanței de recurs, din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., însă acest motiv de casare nu este incident în cauză, întrucât recurenții nu critică încălcarea, de către instanța de apel, a unei norme de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, ci măsura de respingere, ca neutilă soluționării apelurilor, a solicitării de efectuare a unui supliment la raportul de expertiză.

Or, în ceea ce privește criticile de recurs privitoare la probele administrate sau a căror administrare nu a fost încuviințată de către instanțele de fond, doar legalitatea (admisibilitatea) probei poate fi cenzurată în recurs, nu și concludența și utilitatea probei ori modul în care mijloacele de probă administrate au fost apreciate, pentru a se reține o anumită situație de fapt, instanța de apel fiind suverană în această privință. Cu alte cuvinte, atunci când partea recurentă înțelege să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pentru a critica neîncuviințarea unei probe pe care o socotește concludentă și utilă, această critică privește temeinicia hotărârii atacate, iar nu legalitatea sa, întrucât tinde la substituirea unei aprecieri din partea instanței de recurs, diferite celei a instanței de apel.

În acest context, se reține că recurenții au invocat format motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., criticile din memoriile de recurs nevizând chestiuni de nelegalitate a deciziei recurate, ci aspecte de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate în calea extraordinară de atac a recursului.

Față de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, și va anula ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de către reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pielești și de către intervenientul accesoriu A. împotriva deciziei civile nr. 70 din 27 februarie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2024.