Decizia nr. 1274/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 162/2021 a Tribunalului Gorj

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la data de 13 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A., în calitate de soț supraviețuitor al lui B., C., în calitate de fiică și B., în contradictoriu cu D. și E., au solicitat să se dispună nulitatea absolută parțială a dispoziției nr. 638/10.10.2011 emise de Primarul Comunei Bălești și nulitatea absolută totală a protocolului de predare din 11.10.2011, privind terenul ce avea să le revină pârâtelor în calitate de moștenitoare ale tatălui lor, F., situat în comuna Bălești, sat Cornești, pct. "La moară", în suprafață de 0,92 ha, ce se suprapune cu terenul ce îi revenea, ca moștenire, lui B., ce a primit în acest sens titlu de proprietate și proces-verbal de punere în posesie.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 162 din 08 iulie 2021, pronunțată de către Tribunalul Gorj, a fost admisă excepția tardivității cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 638/10/2011, formulată de reclamanții A., în calitate de soț supraviețuitor al lui B., C., în calitate de fiică și B., în contradictoriu cu pârâții E. și D., și Primarul comunei Bălești, și, în consecință, a fost respinsă această cerere, ca tardiv introdusă; a fost respinsă cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a protocolului de predare din 11.10.2011, formulată de reclamanți împotriva pârâților, ca neîntemeiată; au fost obligați reclamanții, în solidar, să achite pârâților suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții reclamanți A., C., B., criticând-o ca nefiind legală și temeinică.

Hotărârea pronunțată în apel, în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 304 din 18 noiembrie 2021, pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de apelanții reclamanți A., C. și B. împotriva sentinței civile nr. 162/08.07.2021 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații D. și E. și Primarul Comunei Bălești. A fost anulată sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj. La data de 13 ianuarie 2022, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă, sub nr. x/2021*.

Hotărârea pronunțată în primă instanță, în rejudecare Prin sentința civilă nr. 308 din 24 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții A., C. și B., în contradictoriu cu pârâții D. și E. și Primarul Comunei Bălești, ca neîntemeiată. S-a respins cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată. S-a luat act că pârâtele D. și E. și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 196/2023 din 23 mai 2023, pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de apelanții reclamanți A., C. și B. împotriva sentinței civile nr. 308 din 24 noiembrie 2022, pronunțate de Tribunalul Gorj – secția I Civilă, în contradictoriu cu intimații D. și E. și Primarul Comunei Bălești. A schimbat sentința civilă nr. 308 din 24 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Gorj – secția I Civilă, în dosarul nr. x/2021, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanții C., A. și B., ca lipsită de interes. A respins cererea apelanților reclamanți C., A. și B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 196/2023 din 23 mai 2023 pronunțate de către Curtea de Apel Craiova au declarat recurs reclamanții A., C. și B.. Prin memoriul de recurs, recurenții au solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate pentru ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6) și 8) din C. proc. civ. Prin prima critică formulată, recurenții au susținut că instanța de apel a ridicat din oficiu, în mod eronat, excepția lipsei interesului în promovarea acțiunii, raportat la hotărârile pronunțate anterior între părțile litigante de Judecătoria Târgu-Jiu și Curtea de Apel Gorj, în dosarul nr. x/2017, deși aceste hotărâri trebuiau avute în vedere ca o apărare de fond și nu ca o excepție. Totodată, au arătat recurenții că, deși a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes, instanța de apel nu a menționat, în dispozitivul deciziei, dacă admite excepția, reieșind din dispozitiv că litigiul a fost analizat și soluționat pe fond. Prin ultima critică formulată, recurenții au susținut că, prin admiterea apelului declarat de aceștia și respingerea cererii de chemare în judecată, le-a fost agravată situația în propria cale de atac. 5. Apărările formulate în cauză Intimatele-pârâte D. și E. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, susținând că motivele invocate sunt critici de netemeinicie și nu de nelegalitate. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în raport cu actele și lucrările dosarului, criticile și apărările formulate și cu prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, pentru considerentele ce succed. Prealabil examinării propriu-zise a criticilor formulate, Înalta Curte are în vedere că obiectul litigiului pendinte, astfel cum a fost supus judecății prin elementele cererii introductive și analizat de către instanțele de fond, îl constituie solicitarea reclamanților de a se dispune nulitatea absolută parțială a dispoziției nr. 638/10.10.2011 emisă de Primarul Comunei Bălești și nulitatea absolută totală a protocolului de predare din 11.10.2011 privind terenul ce avea să le revină pârâtelor, în calitate de moștenitoare ale tatălui lor, F., situat în comuna Bălești, sat Cornești, pct. "La moară", în suprafață de 0,92 ha, ce se suprapune cu terenul ce îi revenea ca moștenire lui B.. Prima instanță, rejudecând cauza (după anularea de către Curtea de Apel Craiova a primei sentințe pronunțate de tribunal), a respins cererea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată. În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, având în vedere că atât reclamanții, cât și pârâții dețin acte de proprietate asupra terenului în litigiu, soluția procesuală adecvată este formularea unei acțiuni în revendicare sau a unei cereri pentru constatarea dreptului de proprietate, întrucât, în cadrul acestor acțiuni, instanța poate analiza și compara titlurile de proprietate. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În cadrul motivelor de apel formulate, reclamanții au arătat că a existat o judecată anterioară între părțile litigante, soluționată de Judecătoria Târgu-Jiu, prin sentința civilă nr. 4302/19.06.2019, rămasă definitivă, prin care s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că titlul de proprietate al reclamanților asupra terenului ce face obiectul prezentului litigiu este preferabil în raport cu cel deținut de pârâtele din prezenta cauză, D. și E.. În acest context, instanța de apel a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes în formularea acțiunii pendinte și găsind-o întemeiată, a admis apelul declarat de reclamanți și a respins acțiunea, ca lipsită de interes, reținând că, atâta vreme cât în judecata anterioară s-a stabilit preferabilitatea titlului de proprietate al reclamanților, aceștia nu mai justifică interes în promovarea acțiunii pendinte. Deși subsumate de către recurenți dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6) și 8) din C. proc. civ., criticile concrete formulate prin memoriul de recurs se încadrează în ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5) din același cod, aceștia reclamând o presupusă eroare în invocarea excepției lipsei de interes în formularea acțiunii, precum și o pretinsă încălcare de către instanța de apel a principiului non reformatio in peius. Criticile astfel formulate sunt nefondate, având în vedere cele urmează. Cu titlu prealabil, se impune a preciza că recurenții-reclamanți nu au formulat critici referitoare la modalitatea în care instanța de apel a soluționat excepția lipsei de interes, ci doar în ceea ce privește o presupusă invocare eronată a acestei excepții de către curtea de apel. În susținerea acestei critici, recurenții au menționat că aspectele dezvoltate în memoriul de apel, care fac referire la litigiul anterior desfășurat între părți, au fost invocate ca apărări de fond și, în consecință, ar fi trebuit analizate de instanța de apel din această perspectivă, iar nu sub forma unei excepții a lipsei de interes. Conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una dintre condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea a interesului de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție, și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac. Interesul, în sens procesual, reprezintă utilitatea sau necesitatea protejării unui drept sau a unei situații juridice prin intermediul justiției. Întrucât este o condiție fundamentală pentru exercitarea acțiunii civile, lipsa interesului constituie un obstacol procesual absolut, ceea ce face ca excepția lipsei de interes să aibă caracter absolut și peremptoriu, instanța având posibilitatea de a o analiza din oficiu în orice etapă procesuală, indiferent dacă acest aspect a fost invocat de părți sau nu. În acest sens, sunt prevederile art. 247 alin. (1) din C. proc. civ., care stipulează că excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Drept urmare, având în vedere că interesul reclamanților de a promova acțiunea pendinte a fost afectat de existența unei hotărâri definitive anterioare, care a consfințit preferabilitatea titlului lor de proprietate, această împrejurare, evidențiată de recurenți în memoriul de apel, justifica pe deplin invocarea excepției lipsei de interes, deoarece drepturile deja recunoscute prin hotărârea anterioară nu mai necesită o nouă protecție juridică. Cum lipsa interesului constituie un impediment procesual absolut, care trebuie analizat înainte de cercetarea fondului, aspectele invocate de recurenți în memoriul de apel, referitoare la litigiul anterior și la preferabilitatea titlului lor de proprietate, nu puteau fi calificate drept simple apărări de fond și analizate ca atare, fiind în mod corect examinate prin prisma excepției lipsei de interes. În acest context, procedând la judecata apelului și conformându-se dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea fondului cauzei (norme aplicabile în apel în raport de art. 482 din același cod), în mod legal, curtea a examinat cu prioritate excepția lipsei de interes pe care, considerând-o întemeiată, a admis-o și a dispus respingerea acțiunii reclamanților ca fiind lipsită de interes. Contrar celor susținute de recurenți, din dispozitivul deciziei recurate rezultă în mod clar soluția dată excepției invocate din oficiu, fiind menționat, în mod expres, că acțiunea acestora a fost respinsă ca fiind lipsită de interes. Lipsa menționării exprese a admiterii excepției nu constituie o neregularitate procedurală care să atragă anularea hotărârii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., atâta timp cât din dispozitiv reiese că excepția a fost admisă, iar acțiunea a fost respinsă, ca lipsită de interes. Nefondată este și critica privind încălcarea de către curtea de apel a principiului non reformatio în peius, având în vedere considerațiile ce succed. Potrivit art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept. Așadar, dacă este exercitat în termen, apelul provoacă o nouă judecată asupra fondului litigiului, în sensul că instanța de control judiciar va reanaliza toate problemele de fapt și de drept care au făcut obiectul dezbaterilor la prima instanță. În apel, instanța verifică soluția atacată, atât sub aspectul temeiniciei, cât și sub aspectul legalității, statuând dacă situația de fapt reținută prin hotărâre este concordantă cu probele administrate în cauză și a fost corespunzător stabilită, respectiv, dacă prima instanță a identificat, interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente situației de fapt deduse judecății. Pentru că apelul este o cale de atac, partea care îl exercită are obligația de a arăta motivele pentru care critică hotărârea instanței de fond, prin motivele de apel astfel formulate fixându-se limitele în care va avea loc judecata în calea de atac. Efectul devolutiv al apelului comportă două limitări, reglementate prin dispozițiile art. 477 și 478 din C. proc. civ. și care se exprimă prin adagiile: tantum devolutum quantum apellatum și tantum devolutum quantum iudicatum. Pe de altă parte, prevederile art. 481 din C. proc. civ., statuează în sensul că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate de reclamanți referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 481 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a soluționat cauza cu respectarea principiului non reformatio în peius, procedând în mod corect la reanalizarea tuturor problemelor de fapt și de drept, care au făcut obiectul judecății la prima instanță. Astfel, câtă vreme, la fond, acțiunea reclamanților a fost respinsă, ca neîntemeiată, iar apelul declarat de reclamanți a vizat hotărârea în ansamblul său, aceștia solicitând, în mod expres, rejudecarea cauzei în fond și pronunțarea unei noi hotărâri în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, instanța de apel era nu doar îndreptățită, ci și obligată să reevalueze întreaga situație de fapt, în raport de probele administrate în cauză precum și de probele noi administrate în calea de atac, și să stabilească ea însăși admisibilitatea cererii formulate, raporturile dintre părți și temeinicia pretențiilor deduse judecății în funcție de acestea și de normele de drept material aplicabile litigiului. Analizând cauza, instanța de apel a reținut în mod corect că, în raport de prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 246 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes este o excepție absolută, prin aceasta fiind invocată încălcarea unor norme de ordine publică, iar sub aspectul momentului procesual până la care poate fi invocată și al persoanelor care o pot invoca, regimul juridic al acestei excepții este dat de art. 247 alin. (1) din același cod, care prevede că excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Cum excepția lipsei de interes poate fi invocată în orice stare a pricinii, instanța devolutivă, în mod corect, a procedat la soluționarea acestei excepții. Ca atare, în cauza dedusă prezentei judecății, soluționarea cauzei în apel pe calea unei excepții, fără ca fondul cererii de chemare în judecată să mai fie analizat, în ipoteza în care prima instanță respinsese, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată nu constituie o încălcare a principiului non reformatio in pejus, așa cum susțin recurenții. Conformându-se dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea fondului cauzei (norme aplicabile în apel în raport de art. 482 din același cod), în mod legal curtea a examinat cu prioritate excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii pe care, considerând-o întemeiată, a admis-o și a dispus respingerea acțiunii recurentului ca fiind lipsită de interes. Calea de atac a apelului a fost formulată în mod singular de reclamanți, a căror cerere a fost respinsă pe fond în primă instanță. Această soluție a fost reformată în calea de atac, în urma invocării din oficiu de către instanță a unei excepții absolute- excepția lipsei de interes- în temeiul căreia a fost admisă calea de atac, schimbată hotărârea de primă instanță și respinsă acțiunea ca lipsită de interes. Întrucât în primă instanță acțiunea reclamanților a fost respinsă pe fond, iar în apel cauza a fost soluționată pe excepție, apelanților nu li se agravează situația în propria cale de atac, întrucât pretențiile lor nu au fost soluționate pe fond pentru a se putea invoca autoritatea de lucru judecat, ci prin invocarea unui incident procedural, astfel încât partea are posibilitatea de a deduce din nou judecății pretențiile formulate, în ipoteza modificării raporturilor juridice litigioase dintre părți. Această soluție nu este de natură să conducă la încălcarea principiului non reformatio în pejus, cum s-a arătat și anterior, de vreme ce soluția de admitere a excepției a fost adoptată în raport de normele procedurale aplicabile în apel și de efectul devolutiv al acestei căi de atac, curtea de apel fiind ținută, conform art. 477 C. proc. civ., de limitele stabilite de apelanți prin cererea de apel. Pentru considerente expuse, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE,