ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2339/2024

Ședința publică din data de 29 octombrie 2024

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda la data de 1 februarie 2024, sub nr. x/2024, în urma disjungerii din dosarul nr. x/2021, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat pronunțarea unei sentințe prin care să constate că masa succesorală a defunctei D., decedată la data de 8 februarie 2020, se compune ca activ din dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din terenul arabil extravilan cu suprafață de 5.800 mp, situat în extravilanul mun. Turda, înscris în Titlul de proprietate nr. x din data de 26 octombrie 1993, emis pe numele lui E. (identic cu E.), parcela x, tarlaua x, iar, ca pasiv succesoral, din obligația de a transmite numitului F. dreptul de proprietate asupra cotei proprii de 1/2 din acest teren, asumată prin promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la data de 23 decembrie 1994, unicul moștenitor al acesteia fiind pârâtul de rând 2, C. și să dispună predarea masei succesorale în întregime pe seama pârâtului C..

2.1. Prin sentința civilă nr. 255 din data de 16 februarie 2024, Judecătoria Turda a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Carei.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Turda a reținut că dispozițiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. stabilesc că cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva celuilalt sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului.

A arătat că această prevedere legală este imperativă, astfel încât părțile nu o pot înlătura, fiind vorba despre o competență teritorială exclusivă, cu caracter absolut.

Totodată, a constatat că, din copia certificatului de deces al numitei D., rezultă că ultimul domiciliu al acesteia a fost în Carei, jud. Satu Mare, localitate care se află în circumscripția Judecătoriei Carei, astfel încât acestei instanțe îi revine competența de soluționare a prezentei cauze în conformitate cu dispozițiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

De asemenea, a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 118 alin. (2) C. proc. civ. pentru a opera prorogarea legală de competență deoarece nu este vorba de succesiuni deschise succesiv, în care unul dintre defuncți să fie moștenitorul altui defunct, ci de mai multe succesiuni independente, a căror unică legătură este faptul că defuncții sunt coproprietari asupra unor terenuri.

A reținut și că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetența teritorială exclusivă este de ordine publică, iar potrivit dispozițiilor 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți sau de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

2.2. Prin sentința civilă nr. 627 din data de 10 septembrie 2024, Judecătoria Carei a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda, a constatat conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Turda și Judecătoria Carei, a dispus suspendarea cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Astfel, Judecătoria Carei, în esență, a reținut că, potrivit art. 118 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., "în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: cererile creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori (...)."

A arătat că, prin încheierea din data de 1 februarie 2024, primele două capete de cerere au fost disjunse, în privința acestora fiind invocată excepția necompetenței teritoriale a primei instanțe învestite.

Conform acțiunii civile, cererile în discuție se referă la masa succesorală rămasă în urma defunctei D. (primul capăt de cerere), decedată la data de 8 februarie 2020, și "predarea masei succesorale, în întregime, în favoarea pârâtului C., ca unic moștenitor (capătul doi de cerere).

Totodată, a constatat că o atare excepție a fost invocată de către Judecătoria Turda "din oficiu, la termenele anterioare" disjungerii cererilor de față, însă, un atare procedeu este contrar prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora excepția trebuie invocată "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

A apreciat că expresia "la termenele anterioare" sugerează că nu a fost respectat momentul procesual stabilit de către legiuitor, iar această stare de fapt, coroborată cu împrejurarea că dosarul a fost înregistrat în anul 2021, fiind evidentă vechimea acestuia, sunt în măsură să pună în discuție caracterul tardiv al invocării excepției; numai că o certitudine în această privință va putea fi stabilită în cadrul regulatorului de competență, având în vedere imposibilitatea instanței de a accesa documentele din dosarul Judecătoriei Turda.

În al doilea rând, a reținut că, așa cum rezultă din conținutul prevederii art. 118 C. proc. civ., normele derogatorii privind competența teritorială a instanței să soluționeze cererile respective sunt aplicabile "până la ieșirea din indiviziune."

A considerat că această precizare legală are un caracter esențial, neputând fi ignorată nici de către părți, nici de către instanță; trebuie observat că, în chiar cuprinsul primului capăt de cerere, se susține că pârâtul C. este unicul moștenitor al defunctei D., acest aspect rezultând din certificatul de moștenitor nr. x/2020, eliberat de către notarul public G. în dosarul succesoral nr. x/2020.

Ca atare, reținând că este vorba despre un singur moștenitor, a apreciat că nu a existat o indiviziune succesorală, o asemenea situație neexistând la momentul sesizării Judecătoriei Turda.

Prin urmare, a concluzionat că această stare de fapt exclude incidența art. 118 din C. proc. civ., competența teritorială urmând a fi determinată potrivit dreptului comun - art. 107 alin. (1), art. 112 alin. (1) C. proc. civ., în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 1864 din data de 31 octombrie 2023.

În concluzie, constatând că moștenitorii defunctului F., de la care reclamantul a afirmat că a cumpărat imobilul în cauză, au domiciliul în municipiul Turda, instanța competentă să soluționeze această cauză este Judecătoria Turda, potrivit art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speța de față, Judecătoria Turda și Judecătoria Carei și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ivirea prezentului conflict negativ de competență fiind generată de constatarea diferită a celor două judecătorii cu privire la normele de procedură civilă în temeiul căreia se stabilește instanța competentă a soluționa pricina.

Astfel, Judecătoria Turda a făcut aplicarea dispozițiilor art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Carei a dat eficiență prevederilor art. 107 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Carei, sub nr. x/2021, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții E., C., H., I., J., K. și L., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța: să se constate că masa succesorală a defunctei D., decedată la data de 8 februarie 2020, se compune ca activ din dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din terenul arabil extravilan cu suprafață de 5.800 mp, situat în extravilanul mun. Turda, înscris în Titlul de proprietate nr. x din data de 26 octombrie 1993, emis pe numele lui E. (identic cu E.), parcela x, tarlaua x, iar, ca pasiv succesoral, din obligația de a transmite numitului F. dreptul de proprietate asupra cotei proprii de 1/2 din acest teren, asumată prin promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la data de 23 decembrie 1994, unicul moștenitor al acesteia fiind pârâtul de rând 2, C.; să se dispună predarea masei succesorale în întregime pe seama pârâtului C.; să se stabilească de către instanță că în masa succesorală după defunctul F., decedat la data de 6 iulie 2016, se include ca activ succesoral dreptul de creanță constând în dreptul de a pretinde, în calitate de promitent cumpărător, îndeplinirea de către numiții E. și D., în calitate de promitenți vânzători, a obligației de a perfecta contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, în vederea transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului arabil cu suprafața de 5.800 mp, situat în extravilanul mun. Turda, înscris în Titlul de proprietate nr. x din data de 26 octombrie 1993, parcela x, tarlaua x, emis pe numele lui E. (identic cu E.), conform antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23 decembrie 1994, iar ca pasiv succesoral din obligația de a le transmite dreptul de proprietate asupra acestui teren, asumată prin promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la data de 20 octombrie 2003; să se stabilească faptul că moștenitorii acestuia sunt pârâții H., în calitate de fiu, în cotă de 3/9, I., în calitate de fiică, în cotă de 3/9, J., K. și L. asupra cotei de 1/9 pentru fiecare, în calitate de nepoate de fiu predecedat și să se dispună predarea masei succesorale în favoarea moștenitorilor, în cotele arătate; să fie obligați pârâții E., C., H., I., J., K. și L. să îndeplinească formalitățile prevăzute de art. 3, 4, 5 și 9 din Legea nr. 17/2014, inclusiv cele pentru întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, necesare încheierii contractelor succesive de vânzare-cumpărare în formă autentică, în vederea transmiterii de către pârâții E. și C. a dreptului de proprietate asupra cotelor proprii din imobilul în litigiu, în favoarea pârâților H., în cotă de 3/9, I., în cotă de 3/9, J., în cotă de 1/9, K., în cotă de 1/9, și L., în cotă de 1/9, iar, ulterior, de către aceștia a dreptului de proprietate asupra aceluiași imobil în favoarea reclamanților, conform promisiunii de vânmzare-cumpărare din data de 20 octombrie 2023; în caz contrar, să fie autorizați să îndeplinească aceste formalități, în numele pârâților; să fie obligați pârâții E. și C. să încheie contract autentic de vânzare-cumpărare în vederea transmiterii dreptului de proprietate asupra întregului imobil anterior menționat, în favoarea lui H., în cotă de 3/9, I., în cotă de 3/9, J., în cotă de 1/9, K., în cotă de 1/9, și L., în cotă de 1/9, în caz contrar sentința să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare; să fie obligați pârâții H., I., J., K. și L. să încheie contract autentic de vânzare-cumpărare în vederea transmiterii dreptului de proprietate asupra cotelor proprii din terenul arabil în litigiu în favoarea reclamanților, în caz contrar sentința să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare; să se dispună întabularea la cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului identificat mai sus în favoarea reclamanților, ca bun comun dobândit cu titlu de drept cumpărare.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 1 februarie 2024, în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Turda a dispus disjungerea primelor două capete de cerere și formarea unui dosar nou, având ca obiect succesiune (reclamanți: A. și B.; pârât: C.).

În vederea soluționării capetelor de cerere disjunse, a fost creat dosarul nr. x/2024, cu privire la care s-a ivit prezentul conflict negativ de competență.

În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte constată că s-a susținut de către reclamanți că terenul în litigiu a fost dobândit de numitul E. (identic cu E.), care a decedat la data de 20 martie 1994 și, potrivit certificatului de moștenitor nr. x/1994, în masa succesorală a acestuia se cuprinde și terenul anterior menționat, iar moștenitorii săi sunt E. și defuncta D., în cote de 1/2, în calitate de descendenți (fii).

Au arătat că E. și defuncta D. au încheiat la data de 23 decembrie 1994 un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată cu numitul F., prin care s-au obligat să-i vândă terenul în cauză, prețul fiind achitat în întregime, iar posesia terenului a fost predată promitentului-cumpărător la data încheierii contractului.

De asemenea, au învederat că, la rândul său F. s-a obligat, prin convenția încheiată la data de 20 octombrie 2023, să transmită reclamanților dreptul de proprietate asupra terenului pentru care aceștia au achitat suma de 5.000.000 ROL, iar odată cu semnarea convenției le-a fost predată și posesia terenului.

Au precizat reclamanții că atât D., cât și F. au decedat.

Prioritar, Înalta Curte constată că în cadrul prezentului dosar urmează să se pronunțe cu privire la competența de soluționare a cauzei ce are ca obiect primele două capete ale cererii de chemare în judecată, respectiv cele care privesc masa succesorală a defunctei D. și care formează obiectul dosarului nr. x/2024, disjuns din dosarul nr. x/2021.

Înalta Curte reține că scopul acțiunii cu care reclamanții A. și B. au învestit Judecătoria Turda (dosarul nr. x/2021) este acela de a se obține fie încheierea unor acte de vânzare-cumpărare, fie pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, prin care aceștia să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Prin capetele de cerere disjunse (dosarul nr. x/2024), reclamanții au solicitat: să se constate că masa succesorală a defunctei D. se compune, ca activ, din dreptul de proprietate asupra terenului cu privire la care se poartă prezentul proces, iar, ca pasiv succesoral, din obligația de a transmite numitului F. dreptul de proprietate asupra acestuia, asumată prin promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la data de 23 decembrie 1994, unicul moștenitor al acesteia fiind pârâtul C.; să se dispună predarea masei succesorale în întregime pe seama pârâtului C..

Ca atare, în cadrul procesual stabilit de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată, aspetele litigioase supuse judecății prin capetele de cerere disjunse, ce vizează masa succesorală a defunctei D., reprezintă chestiuni prejudiciale, probleme juridice a căror rezolvare trebuie să preceadă soluționarea celorlalte capete de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare sau pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, finalitatea urmărită de reclamanți fiind dobândirea de către aceștia a dreptului de proprietate asupra terenului care se dorește a fi adus în masa succesorală a autoarei pârâtului și cu privire la care se pretinde că există obligația de înstrăinare a dreptului de proprietate, potrivit promisiunilor de vânzare-cumpărare invocate în cauză.

Potrivit art. 124 alin. (1) C. proc. civ.:

"Instanța competentă să judece cererea principală se va pronunța și asupra apărărilor și excepțiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale și care, potrivit legii, sunt de competența exclusivă a altei instanțe."

De regulă chestiunile prejudiciale sunt, potrivit legii, de competența exclusivă a altei instanțe, însă nu este exclus ca o chestiune prejudicială să fie chiar de competența instanței în fața căreia aceasta s-a ivit, însă trebuie să se țină cont de principiile specializării, al repartizării aleatorii a cauzelor și al continuității instanței, iar sintagma competență exclusivă acoperă toate situațiile în care competența este de ordine publică, potrivit art. 129 C. proc. civ.

Or, în speță, în privința capetelor de cerere disjunse, nu sunt aplicabile prevederile art. 118 C. proc. civ., care stabilesc competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului, nefiind vorba despre o stare de indiviziune generată de decesul autoarei pârâtului.

Astfel, potrivit art. 118 alin. (1) C. proc. civ.:

"În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar".

Textul legal menționat precizează în mod clar aplicarea sa în timp, respectiv, faptul că în materie de moștenire este competentă instanța de la ultimul domiciliu al defunctului "până la ieșirea din indiviziune", adică atâta vreme cât între moștenitori subzistă starea de indiviziune.

Prin urmare, după lichidarea moștenirii, adică după desăvârșirea împărțelii între moștenitori, nu mai subzistă motive care să justifice o competență teritorială exclusivă, pentru că după acest moment nu se mai poate vorbi despre "cereri în materie de moștenire".

Mutatis mutandis, aceeași soluție se impune și atunci când încă de la data deschiderii succesiunii o atare stare de indiviziune nu a existat, pentru că masa succesorală nu a revenit mai multor persoane cu vocație succesorală concretă.

Or, în cadrul procedurii succesorale dezbătute după D. (decedată la 8 februarie 2020), autoarea pârâtului, s-a eliberat de către Biroul Individual Notarial G. certificatul de moștenitor nr. x din data de 20 februarie 2020, din care rezultă că are calitatea de unic moștenitor legal al acesteia pârâtul C., în calitate de fiu.

Rezultă, așadar, că la momentul învestirii instanței nu exista o stare de indiviziune determinată de decesul defunctei a cărei masă succesorală este vizată de prezentul litigiu, pârâtul fiind unicul moștenitor al acesteia, context în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 118 C. proc. civ.

Ca atare, cum nu se pune problema necompetenței de ordine publică a Judecătoriei Turda în privința dosarul disjuns, chestiunile prejudiciale ce fac obiectul acestuia pot fi soluționate chiar de către această instanță, care s-a apreciat competentă a soluționa celelalte capete ale cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, Înalta Curte, în aplicarea art. 124 alin. (1) C. proc. civ., constată că instanța competentă a se pronunța asupra chestiunilor prejudiciale supuse judecății prin capetele de cerere disjunse (dosarul nr. x/2024) este chiar instanța în fața căreia acestea s-au ivit, respectiv Judecătoria Turda.

Ca atare, având în vedere toate cele anterior reținute, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2024.