ÎCCJ, decizie (scj.ro #197468)

Cereri privitoare la moștenire. Acțiune a creditorului moștenirii derivată din promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată cu defunctul. Competență teritorială

C.proc.civ., art. 118 alin. (1) pct. 3

Acțiunile succesorale desemnează în mod generic întregul set de acțiuni în justiție reglementate de lege pentru a fi utilizate în raporturile dintre moștenitori și dintre aceștia și terți, în vederea punerii în valoare a unor drepturi succesorale ori a unor drepturi ce au o anumită legătură cu o moștenire sau cu calitatea de moștenitori a unor persoane.

Fac parte din categoria acțiunilor succesorale acțiunea în petiție de ereditate; acțiunea de partaj succesoral; acțiunea în reducțiune succesorală; acțiunea de raport succesoral; acțiunea împotriva măsurilor de conservare a patrimoniului succesoral luate în cursul procedurii succesorale notariale; acțiunea în anulare, inclusiv acțiunea creditorilor moștenirii care invocă drepturi din contracte încheiate cu defunctul privind constatarea apartenenței unor bunuri la masa succesorală.

Astfel,

acțiunea prin care reclamanta, în calitate de creditoare a defunctei, în contradictoriu cu moștenitorii acesteia, a solicitat să se constate că terenul care a făcut obiectul promisiunii de vânzare cumpărare încheiate între aceasta și defunctă

este

inclus în masa succesorală, se subsumează

dispozițiilor art. 118 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă, care se referă și la ipoteza acțiunilor inițiate de creditorii personali ai defunctului în vederea valorificării unor drepturi ce emană din contracte încheiate cu acesta, competența de soluționare a cererii revenind instanței în a cărei rază teritorială se afla ultimul domiciliu al defunctei.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1882 din 29 septembrie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda, sub nr. x/328/2020, la data de 4.06.2020, disjunsă din dosarul cu nr. xx/328/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. și F. a solicitat să se constate că în masa succesorală după defuncta G. se includ imobilele înscrise în Titlul de proprietate nr. 28303/1404/1995 și cota de 1/3-a parte din imobilele înscrise în Titlul de proprietate nr. 28303/1399/1995, toate acestea fiind grevate de obligația de a i se preda acte apte pentru intabularea acestora pe numele reclamantei, moștenitorii acesteia fiind pârâții și, în consecință, să se dispună predarea succesiunii către aceștia, în cote egale de câte 1/4- parte din întreg fiecare, cu titlu de drept moștenire legală; să se constate că în masa succesorală după defuncta H., se include cota de 1/3-a parte din imobilele înscrise în Titlul de proprietate nr. 28303/1399/1995, moștenitoarea acesteia fiind reclamanta și pârâtul F., în calitate de nepoți de frate în cote egale de câte 1/2-a parte din întreg fiecare, asupra cotei de 1/2-a parte din masa succesorală și pârâții 1-4 inclusiv, în cote egale de câte 1/4-a parte din întreg fiecare, asupra cotei de ½-a parte din masa succesorală și în consecință, să se dispună predarea succesiunii către succesori, cu titlu de drept moștenire legală; să fie obligați pârâții, în solidar, să îndeplinească formalitățile prevăzute de art.4 din Legea nr. 17/2014 și să îi predea acte apte pentru încheierea unui contract autentic de vânzare cumpărare cu privire la suprafața de 8 ha teren, din care suprafața de 6 ha teren din titlul de proprietate nr.28303/1404/1995 și suprafața de 2 ha teren din titlul de proprietate nr.28303/1399/1995, în caz contrar să fie pronunțată o hotărâre care să țină loc de act apt pentru îndeplinirea acestor formalități de către reclamantă și prin care să fie împuternicită să îndeplinesc aceste formalități, inclusiv formalitățile de întabulare a acestui imobil; să se dispună validarea contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat între reclamantă și

G. și în consecință, să fie obligați pârâții 1-4 inclusiv, în calitate de succesori legali ai defunctei G., să îi predea acte apte pentru intabularea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 8 ha teren din acela înscris în cele două titluri de proprietate descrise mai sus, în caz contrar, să se pronunțe o hotărâre care să tină loc de contract autentic de vânzare cumpărare cu privire la suprafața de 8 ha teren, din care suprafața de 6 ha teren din titlul de proprietate nr.28303/1404/1995 și suprafața de 2 ha teren din titlul de proprietate nr.28303/1399/1995, act apt pentru intabularea acestor suprafețe de teren pe numele reclamantei, fără nici o altă formalitate din partea pârâților; să se dispună sistarea stării de indiviziune cu privire la terenurile descrise mai sus, prin formarea a două loturi, lotul nr.I - format din imobilele înscrise în Titlul de proprietate nr.28303/1404/1995 tarlaua 52, parcelele 14/1 și 14 respectiv cota de 0,66/2, 34-a parte din imobilul situat în tarlaua 52, parcela 17, în suprafață totală de 8 ha care urmează

a-i fi atribuit în întregime în proprietate reclamantei, ca bunuri proprii, cu titlu de drept cumpărare și respectiv partaj, lotul nr.II — format din cota de 2/2,66-a parte din imobilul înscris in tarlaua 52, parcela 17, care urmează a fi atribuit în proprietate lui F. și lotul nr.III- compus din terenurile situate în tarlaua 52, parcela 21, tarlaua 53, parcela 1/1, tarlaua 52, parcela 22, din cele două titluri de proprietate care urmează a fi atribuite și a rămâne în proprietate moștenitorilor lui G., pârâții 1-4 inclusiv.

Judecătoria Turda, în dosarul nr. xx/328/2020, la termenul din data de 11.11.2020, a dispus disjungerea cererii de la punctul 1 din acțiunea introductivă de instanță, acesta fiind înregistrat sub nr. x/328/2020 pe rolul aceleiași instanțe, la aceeași dată la care a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive.

Prin sentința civilă nr. 2028 din 17.11.2020, Judecătoria Turda a admis excepția necompetenței sale teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

În motivare, această instanță a reținut că obiectul cauzei disjunse vizează exclusiv dezbaterea succesiunii după defuncta G., decedată în data de 25.02.2007, cu ultimul domiciliu în localitatea Sibiu, astfel că, în soluționarea excepției de necompetență teritorială, sunt incidente prevederile art. 118 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, cererile în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urma domiciliu al defunctului, iar, în materie de moștenire, competența se determină în funcție de ultimul domiciliu al defunctului, fără a prezenta importanță dacă în masa succesorală intră bunuri imobile situate în circumscripția altei instanțe judecătorești.

S-a mai reținut că, în speță, din certificatul de deces al numitei G., depus în probațiune la dosar, rezultă că aceasta a avut ultimul domiciliu în localitatea Sibiu, aspect care, în raport cu dispozițiile legale anterior amintite, atrage competența exclusivă a Judecatoriei Sibiu.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sibiu – Secția civilă, prin sentința civilă nr. 2306 din 31.05.2021, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că cererea disjunsă nu are ca obiect succesiune, deoarece nu se cere și nu se urmărește stabilirea masei succesorale și nici a succesibililor, elemente de esența unei acțiuni de succesiune, întrucât succesiunea a fost deja dezbătută, motiv pentru care cererea disjunsă are caracterul unei apărări de fond, menită să justifice calitatea procesuală a pârâților, ca moștenitori ai defunctei în privința drepturilor asupra imobilelor ce fac obiectul capătului de cerere principal, și anume cererea de emitere a hotărârii care să țină loc de act autentic.

În aceste condiții, s-a apreciat că, potrivit art. 124 Cod procedură civilă, instanța inițial învestită, este cea competentă să se pronunțe și asupra unor astfel de apărări.

S-a mai arătat că dacă cererea de la punctul 1 din acțiune ar fi calificată drept un capăt de cerere distinct iar nu o apărare de fond, aceasta nu ar putea fi considerată un capăt principal de cerere, deoarece scopul acesteia este acela de a justifica temeinicia capătului principal de cerere, emiterea hotărârii care să țină loc de act autentic, astfel că, nefiind capăt principal, cererea disjunsă este de competența instanței inițial învestite, prin prorogare de competență, conform art. 123 Cod procedură civilă.

Totodată, s-a reținut că, în cauză, este vorba despre două succesiuni, cele ale defunctelor G. și H., în privința acesteia din urmă locul deschiderii succesiunii fiind în raza de competență teritorială a Judecătoriei Turda, motiv pentru care operează o competență alternativă, potrivit art. 118 alin. (2) Cod procedură civilă, între care reclamanta are libertatea de a alege, potrivit art. 116 din același cod, iar odată ce reclamanta a ales Judecătoria Turda, această instanță rămâne competentă să judece, prin prorogare de competență, și asupra cererilor care ar fi atras competența alternativă a altei instanțe.

Conchizând, această instanță a mai subliniat că, chiar dacă cererea disjunsă ar fi considerată un capăt principal de cerere, ceea ce nu este, pentru că prin acesta reclamanta nu urmărește stabilirea nici unui drept sau ocrotirea unui interes, ci doar urmărește să „pregătească” admiterea capătului principal de cerere, ar fi aplicabile dispozițiile art. 99 alin. (2) Cod procedură civilă, cele două capete de cerere având între ele o evidentă și strânsă legătură.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. 1 Cod procedură civilă, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de sesizare a instanței, astfel cum a fost disjunsă, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. și F. a solicitat să se constate că în masa succesorală după defuncta G., se includ imobilele înscrise în Titlul de proprietate nr.28303/1404/1995 și cota de 1/3-a parte din imobilele înscrise în Titlul de proprietate nr. 28303/1399/1995, toate acestea fiind grevate de obligația de a i se preda acte apte pentru intabularea acestora pe numele reclamantei, moștenitorii acesteia fiind pârâții 1-4 inclusiv și în consecință, să se dispună predarea succesiunii către aceștia, în cote egale de câte 1/4- parte din întreg fiecare, cu titlu de drept moștenire legală.

Conform doctrinei, acțiunile succesorale desemnează în mod generic întregul set de acțiuni în justiție reglementate de lege pentru a fi utilizate în raporturile dintre moștenitori și dintre aceștia și terți, în vederea punerii în valoare a unor drepturi succesorale ori a unor drepturi ce au o anumită legătură cu o moștenire sau cu calitatea de moștenitori a unor persoane.

Fac parte din categoria acțiunilor succesorale acțiunea în petiție de ereditate; acțiunea de partaj succesoral; acțiunea în reducțiune succesorală; acțiunea de raport succesoral; acțiunea împotriva măsurilor de conservare a patrimoniului succesoral luate în cursul procedurii succesorale notariale; acțiunea în anulare, inclusiv acțiunea creditorilor moștenirii care invocă drepturi din contracte încheiate cu defunctul privind constatarea apartenenței unor bunuri la masa succesorală, cum este cazul în speță, unde reclamanta, în calitate de promitentă cumpărătoare a solicitat instanței să constate că în masa succesorală de pe urma defunctei G., în calitate de promitentă vânzătoare, se includ imobilele înscrise în Titlul de proprietate nr.28303/1404/1995 și cota de 1/3-a parte din imobilele înscrise în Titlul de proprietate nr. 28303/1399/1995.

Așadar, Înalta Curte constată că obiectul dosarului pendinte îl constituie  acțiunea reclamantei A. care, în calitate de creditoare a defunctei G., în contradictoriu cu moștenitorii acesteia, pârâții din prezenta cauză, a solicitat instanței să se constate că terenul care a făcut obiectul promisiunii de vânzare cumpărare încheiate între aceasta și defunctă la data de 13.07.1996,  respectiv imobilele înscrise în Titlul de proprietate nr.28303/1404/1995 și cota de 1/3-a parte din imobilele înscrise în Titlul de proprietate nr. 28303/1399/1995, sunt incluse în masa succesorală.

În drept, potrivit art. 118 Cod procedură civilă: „(1)

În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului:1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar. (2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți”.

Cererile subsumate art. 118 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă se referă și la ipoteza acțiunilor inițiate de creditorii personali ai defunctului în vederea valorificării unor drepturi ce emană din contracte încheiate cu acesta, cum este cazul în speță.

Din înscrisurile depuse în dovedirea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că defuncta G., decedată în data de 25.02.2007, a avut ultimul domiciliu în localitatea Sibiu.

În aplicarea prevederilor art. 118 alin.1  pct. 3 din Codul de procedură civilă, precum și față de împrejurarea că ultimul domiciliu al defunctei G. a fost in județul Sibiu, în raza teritorială a Judecătoriei Sibiu, Înalta Curte constată că aceasta este instanța competentă să soluționeze litigiul pendinte.

În legătură cu reținerile Judecătoriei Sibiu privitoare la incidența în cauză a prevederilor art. 116 și art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, și care, în opinia acesteia ar atrage o competență teritorială alternativă în favoarea instanțelor în circumscripția cărora au avut ultimul domiciliu oricare dintre defuncți, ca urmare a faptului că, în opinia acesteia, în cauză, ar fi vorba despre deschiderea în mod succesiv a două moșteniri, respectiv a defunctelor G. și H., Înalta Curte constată că este real că legiuitorul a reglementat ipoteza alegerii de către reclamant a instanței competente teritorial în ipoteza deschiderii în mod succesiv a unor moșteniri, cu condiția însă ca între cereri să existe o legătură care să justifice prorogarea legală de competență.

Or, în cauza de față, Înalta Curte constată că Judecătoria Sibiu ignoră măsura dispusă de Judecătoria Turda în dosarul nr. xx/328/2020 prin încheierea din data de 17.11.2020, care îi este opozabilă, și prin care a fost disjuns capătul de cerere prin care reclamanta A. a solicitat să se constate că în masa succesorală după defuncta G. se includ imobilele înscrise în Titlul de proprietate nr.28303/1404/1995 și cota de 1/3-a parte din imobilele înscrise în Titlul de proprietate nr. 28303/1399/1995, toate acestea fiind grevate de obligația de a i se preda acte apte pentru intabularea acestora pe numele reclamantei, moștenitorii acesteia fiind pârâții și în consecință, să se dispună predarea succesiunii către aceștia, în cote egale de câte 1/4- parte din întreg fiecare, cu titlu de drept moștenire legală, de celelalte capete de cerere printre care și cel care vizează constatarea că în masa succesorală după defuncta H., se include cota de 1/3-a parte din imobilele înscrise în Titlul de proprietate nr. 28303/1399/1995, moștenitoarea acesteia fiind reclamanta și pârâtul F., în calitate de nepoți de frate în cote egale de câte 1/2-a parte din întreg fiecare, asupra cotei de 1/2-a parte din masa succesorală și pârâții 1-4 inclusiv, în cote egale de câte 1/4-a parte din întreg fiecare, asupra cotei de ½-a parte din masa succesorală și în consecință, să se dispună predarea succesiunii către succesori, cu titlu de drept moștenire legală.

Prin urmare, cum în prezenta cauză, instanța a rămas legal învestită cu capătul de cerere privind constatarea componenței masei succesorale de pe urma defunctei G., cu ultimul domiciliu în județul Sibiu, reiese că revine Judecătoriei Sibiu competența de soluționare a pricinii, în temeiul dispozițiilor art. 118 alin.1  pct. 3 din Codul de procedură civilă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.