ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2450/2022

Ședința publică din data de 8 decembrie 2022

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 25 ianuarie 2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând instanței: să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului D., cu ultimul domiciliu în București; să se constate că este singura moștenitoare care a acceptat succesiunea în termenul legal; să se dispună înlăturarea de la moștenire a celorlalți moștenitori; să se constate că masa succesorală se compune din 1/2 din următoarele bunuri: o casă în suprafață de 35 m.p. situată în comuna Produlești, sat E., județul Dâmbovița; teren intravilan curți-construcții în suprafață de 800 m.p. situat în T.14, P.1; teren agricol intravilan în suprafață de 200 m.p. situat în T.14, P.3. Totodată, a solicitat să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 700, art. 728 C. civ. de la 1864.

La 15 martie 2021, reclamanta a formula cerere modificatoare, prin care a arătat ca înțelege să solicite și partajarea bunurilor ce compun masa succesorală conform cotelor legale și, totodată, a renunțat la capetele 1, 2 și 3 din cererea de chemare în judecată.

La 9 noiembrie 2021, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a arătat că înțelege să solicite numai partajarea masei succesorale rămasă de pe urma defunctului D..

II. Hotărârea pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București:

Prin sentința civilă nr. 1963 din 8 martie 2022, Judecătoria Sector 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.

În motivare, prima instanța sesizată a reținut că dispozițiile art. 117 alin. (3) ultima teză C. proc. civ. trebuie interpretate prin raportare la dispozițiile art. 118 din același cod, potrivit cărora în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului.

Față de obiectul cauzei, astfel cum a fost precizat, respectiv partajarea masei succesorale rămasă de pe urma defunctului D., a constatat că în cauză este competentă instanța celui din urmă domiciliu al defunctului, așa cum se prevede în art. 118 C. proc. civ.

În ceea ce privește ultimul domiciliu legal al defunctului D., instanța a observat că, într-adevăr, atât în certificatul de deces al acestuia, în certificatul de moștenitor nr. x din 30 mai 2002 emis de BNP F., cât și în evidențele Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, D. figurează cu domiciliul în București, până la 25 octombrie 1999.

Cu toate acestea, instanța a avut în vedere, cu prioritate, probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că domiciliul în fapt al defunctului nu a fost la adresa din București, ci în comuna Produlești, sat E..

În acord cu practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a apreciat că noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanță nu atât locuința statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuiește efectiv, motiv pentru care a reținut că ultimul domiciliu (de fapt) al defunctului se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Găești.

III. Hotărârea pronunțată de Judecătoria Găești:

Prin sentința civilă nr. 1075 din 8 iunie 2022, Judecătoria Găești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Judecătoriei Sector 5 București competența de soluționare a cauzei.

Constatând incidența conflictului negativ de competență, a suspendat îndeplinirea oricărei proceduri și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Învestită prin declinare, Judecătoria Găești a reținut că potrivit certificatului de deces, D. a decedat la 9 octombrie 1999, cu ultim domiciliu în București, str. x. Succesiunea defunctului a fost dezbătută pe cale notarială, eliberându-se certificatul de moștenitor nr. x din 30 mai 2002 de BNP F., sector 5 București.

Potrivit dispozițiilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 36/1995, forma în vigoare la data eliberării certificatului de moștenitor, procedura succesorală notarială este de competența notarului public din biroul notarial situat în circumscripția teritorială a judecătoriei în care defunctul și-a avut ultimul domiciliu. Aceeași dispoziție legală se regăsește în art. 15 lit. a) din Legea nr. 36/1995.

Dezbătând succesiunea pe cale notarială, în fața unui notar public dintr-un birou notarial situat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sector 5 București, părțile din prezenta cauză, în calitate de moștenitori, au recunoscut competența teritorială pentru derularea procedurii succesorale confirmând astfel ultimul domiciliu al defunctului, astfel cum este menționat în certificatul de moștenitor.

Cum în prezenta cauză se solicită suplimentarea masei succesorale rămasă de pe urma defunctului D., devin incidente dispozițiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului, cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia.

Ținând seama de obiectul cererii de chemare în judecată, în temeiul textelor de lege menționate, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sector 5 București, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia defunctul a avut ultimul domiciliu.

În condițiile în care succesiunea defunctului a fost dezbătută în fața unui notar public din circumscripția Judecătoriei Sector 5 București, a cărei competență a fost stabilită conform mențiunilor din certificatul de deces și dispozițiilor legale și a fost eliberat un certificat de moștenitor care produce efecte juridice, instanța a considerat că susținerile părților referitoare la un alt ultim domiciliu în fapt al defunctului decât cel din certificatul de deces sunt lipsite de relevanță pentru stabilirea competenței teritoriale în cauză.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea de partaj succesoral a bunurilor ce constituie masa succesorală rămasă de pe urma defunctului D..

În litigiul pendinte, ambele instanțe aflate în conflict au stabilit că sunt incidente dispozițiile art. 118 C. proc. civ., însă au interpretat noțiunea "cel din urmă domiciliu" în mod distinct.

Potrivit art. 118 alin. (1) C. proc. civ., în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1.cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2.cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar.

Textul legal enunțat precizează în mod clar aplicarea sa în timp, respectiv, faptul că în materie de moștenire este competentă instanța de la ultimul domiciliu al defunctului "până la ieșirea din indiviziune", adică atâta vreme cât între moștenitori subzistă starea de indiviziune.

Cum în cauză obiectul acțiunii îl constituie tocmai solicitarea de sistare a stării de indiviziune în raport de defunctul D., decedat la 9 octombrie 1999, cu ultimul domiciliu în București, str. x, rezultă că instanța competentă a soluționa pricina, potrivit dispozițiilor art. 118 alin. (1) C. proc. civ., este cea în circumscripția căreia se regăsește ultimul domiciliu al acestuia, respectiv Judecătoria Sectorului 5 București.

Pentru stabilirea instanței competente din perspectiva prevederilor art. 118 C. proc. civ., Înalta Curte reține că sunt relevante dispozițiile art. 954 alin. (2) C. civ., potrivit cărora moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

În cauza dedusă judecății, din certificatul de deces seria x nr. x aflat la dosarul Judecătoriei Sector 6 București reiese că ultimul domiciliu al defunctului D. a fost în București, str. x, în raport cu acesta urmând a se stabili competența instanței.

Totodată, și la emiterea certificatului de moștenitor nr. x din 30 mai 2002 emis de BNP F. s-a avut în vedere ultimul domiciliu al defunctului, conform mențiunilor din certificatul de deces.

Împrejurarea că, anterior decesului, defunctul a locuit o perioadă de timp în comuna Produlești, județul Dâmbovița nu are nicio relevanță asupra stabilirii instanței competente, în analiza căreia interesează locul de domiciliu, iar nu locul decesului, câtă vreme ceea ce este relevant în determinarea competenței este ultimul domiciliul al defunctului, care se stabilește conform art. 954 alin. (2) C. civ.

Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2022.