ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1069/2022

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă la 5 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantele A., B., C., D., E. și F., prin tutore B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta G.: să se constate deschisă succesiunea defunctului H., decedat la 09.03.2010, cu ultimul domiciliu în București, natura succesiunii fiind testamentară, în baza testamentului autentificat sub nr. x/23.05.1996, de BNP I.; să se constate că defuncta J. are calitatea de legatar universal al acestuia; să se constate deschisă succesiunea defunctei J. decedată la 16.11.2014, cu ultimul domiciliu în București, natura succesiunii fiind legală; să se constate că au calitatea de moștenitori legali ai defunctei J.: F. - în calitate de mamă, ascendent privilegiat, cu o cotă de 5/20 din masa succesorală; A. - în calitate de soră - colateral privilegiat cu o cotă de 3/20 din masa succesorală; B. - în calitate de soră - colateral privilegiat cu o cotă de 3/20 din masa succesorală; C. - în calitate de soră - colateral privilegiat cu o cotă de 3/20 din masa succesorală; D. - în calitate de soră - colateral privilegiat cu o cotă de 3/20 din masa succesorală; E. - în calitate de soră - colateral privilegiat cu o cotă de 3/20 din masa succesorală. În drept, s-au invocat, pentru succesiunea defunctului H., dispozițiile art. 856, 860, 888 și 689 din C. civ. din 1864 (ținându-se seama de data decesului acestuia, 09.03.2010), iar pentru succesiunea defunctei J. au fost invocate prevederile art. 963, 965, 976 și 978 din C. civ. din 2009. Pârâta G. a formulat întâmpinare, prin care a ridicat problema competenței primei instanțe în raport de neprecizarea, de către reclamante, a bunurilor succesorale și a valorii acestora, excepțiile nulității condiționate și necondiționate, nulității absolute și relative potrivit art. 175, 176 pct. 1, 2 și 3, art. 246 alin. (1) și (2) și art. 247-248 C. civ., a regimului duplicatelor și copiilor și confruntării cu originalul, potrivit art. 285-286 C. proc. civ., nedemnitatea judiciară, potrivit art. 959 alin. (1) lit. b) și c) C. civ., solicitând să se precizeze dacă acțiunea dedusă judecății este în constatare sau în realizare. Aceeași pârâtă a formulat și cerere reconvențională, prin care a solicitat să se analizeze și să se decidă asupra nulității testamentului din mai 1996, încheiat de defunctul H. și să se admită acțiunea în revendicare a moștenirii defuncților H. și K..

Hotărârea Tribunalului București Prin sentința nr. 393 din 1 aprilie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Hotărârea Judecătoriei Sectorului 3 București Prin sentința civilă nr. 13467 din 14 octombrie 2016, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului București. Constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea acestuia.

Hotărârea Curții de Apel București în regulator de competență Prin sentința nr. 165F din 9 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Hotărârea Tribunalului București Prin sentința nr. 289 din 16 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamante G., invocată de reclamante; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamante; a constatat deschisă succesiunea defuncților H. și J.; a constatat că, urmare a decesului numitului H., a rămas soția sa supraviețuitoare J., în calitate de moștenitoare testamentară, respectiv de legatar universal; a constatat că urmare a decesului numitei J., au rămas în calitate de moștenitori legali, atât ascendenta privilegiată F. (decedată, ulterior, la 20.11.2015), beneficiind de o cotă legală generală/abstractă de 1/4, dar și reclamantele A., B., C., D. și E., în calitate de colaterali privilegiați ai defunctei J., ce au venit la moștenire în nume propriu, beneficiind fiecare de o cotă legală generală/abstractă de 3/20 (fără raportare la compunerea materială și juridică a masei succesorale); a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă G..

Hotărârea Curții de Apel București Prin decizia nr. 1431 din 21 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de pârâta G. împotriva sentinței nr. 289 din 16 februarie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă; a anulat sentința apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal.

Hotărârea Tribunalului București în rejudecare Prin sentința nr. 2351 din 29 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamante, ridicată de reclamantele-pârâte, ca neîntemeiată; a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta-reclamantă, ca neîntemeiată; a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă G., în contradictoriu cu reclamantele-pârâte A., B., C., D., E. ca neîntemeiată; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele-pârâte A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă G. și a constatat deschisă succesiunea defunctului H., decedat la 9 martie 2010, cu ultimul domiciliu în București; a constatat că de pe urma defunctului H. a rămas ca moștenitoare soția supraviețuitoare, J., postdecedată la 16.11.2014, în calitate de legatar universal, cu cotă întreagă; a constatat deschisă succesiunea defunctei J., decedată la 16 noiembrie 2014, cu ultimul domiciliu în București; a constatat că de pe urma defunctei J., au rămas ca moștenitori F., mama defunctei, postdecedată la 20.11.2015 - cu cota de 5/20, A., soră - cu cota de 3/20, B., soră - cu cota de 3/20, C., soră - cu cota de 3/20, D. - soră, cu cota de 3/20 și E. - soră, cu cota de 3/20; a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantelor-pârâte suma de 800 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Hotărârea Curții de Apel București în cel de-al doilea ciclu procesual Prin decizia nr. 1811 din 21 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat, apelul formulat de pârâta G. împotriva sentinței nr. 2351 din 29 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă. A obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata către intimate a sumei de 1000, RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat apel. Conform art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008 a stabilit că cheltuielile judiciare în cuantum de 1.673,5 RON, avansate din fondurile statului, rămân în sarcina acestuia.

Decizia care formează obiectul contestației în anulare Prin decizia nr. 320 din 10 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2015, s-a respins ca nefondat, recursul declarat de pârâta G. împotriva deciziei nr. 1811A din 21 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Împotriva deciziei nr. 320 din 10 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a formulat contestație în anulare pârâta G., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 și 4 C. proc. civ., contestatoarea susținând în sinteză, că prin decizia atacată, instanța de recurs "a omis să cerceteze dosarul, motivele de casare învederate scris prin cererea de recurs și concluziile scrise depuse la ședința din 10.02.2022, înscrisuri cu dovezi pertinente si concludente de care instanța nu face vorbire si vreo referire, totodată instanța nu a făcut verificările legale, neverificând fondul invocat, prin omisiune favorizând partea adversă și încălcând flagrant dispozițiile legale învederate scris și verbal". Instanța de recurs "precizează doar generic art. 488, prin omisiune, dolosivitate și rea-credință alin. (3), (4), (5) și 6 ale aceluiași art. 488 C. proc. civ., pentru a refuza controlul judiciar al recursului". În continuarea susținerilor contestației în anulare, apărătorul contestatoarei își exprimă nemulțumirea cu privire la motivarea deciziei atacate, arătând în esență, că s-a denaturat "actul de justiție prin trunchieri, omisiuni cu rea-credință, viclenie, abuzuri și ilegalități, fapte pentru care trebuie să existe responsabilitate legală a celor vinovați ce acoperă abuzurile, sustragerile de înscrisuri, favorizarea uneia din parți în defavoarea celeilalte părți și a actului de justiție". II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate prin prezenta contestație în anulare, Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea dedusă judecății contestatoarea G. împotriva deciziei nr. 320 din 10 februarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2015, a invocat ca temei de drept al contestației, dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 și 4 C. proc. civ., conform cărora hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, respectiv când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia din recursurile declarate în cauză. Motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ., și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin. În speță, contestatoarea a susținut că instanța de recurs "precizează doar generic art. 488, prin omisiune, dolosivitate și rea-credință alin. (3), (4), (5) și 6 ale aceluiași art. 488 C. proc. civ., pentru a refuza controlul judiciar al recursului". Din cuprinsul cererii de recurs, rezultă că recurenta a invocat incidența art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 și 6 C. proc. civ., iar în motivarea deciziei contestate instanța de recurs a constatat că aceasta "nu a adus critici care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora se poate cere casarea unei hotărâri în recurs când a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii sau art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, aceste motive de recurs fiind invocate în mod formal. În ceea ce privește motivele de recurs ce pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce vizează încălcarea prin hotărârea atacată a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recurenta a susținut nulitatea deciziei recurate, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 426 C. proc. civ., hotărârea fiind comunicată după 80 de zile de la pronunțare". Analizând această din urmă critică, instanța de recurs a constatat că depășirea termenului de 30 de zile, de redactare a hotărârii judecătorești, nu constituie un motiv de nulitate a acesteia, astfel că nu se justifică incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a reținut că recurenta a susținut "că instanța a folosit o modalitate dolosivă de a povesti istoricul procesului, ocolind cadrul juridic, argumentația juridică și logică, solicitările exprese și repetate, atât la fond, cât și la apel". În acest sens, instanța de recurs a procedat la o analiză amplă a criticilor recurentei prin raportare la raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția instanței de apel și a constatat faptul că în hotărâre se regăsesc considerentele de fapt și de drept care susțin soluția instanței, argumentarea fiind logică, coerentă și în acord cu normele legale incidente, precum și faptul că nu poate constitui motiv de casare împrejurarea că recurenta nu împărtășește reținerile din motivarea deciziei atacate. S-a mai reținut că recurenta a reiterat dispozițiile art. 857 C. civ., fără a aduce însă critici concrete raționamentului instanței de apel, mulțumindu-se să adreseze întrebări retorice, fără a prezenta, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivele de nelegalitate ale deciziei Curții de apel, încadrabile în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Cu privire la susținerile orale de la ultimul termen de judecată din data de 10.02.2022 în sensul că au fost încălcate normele de procedură prevăzute de art. 501 alin. (2), (3), (5) și 8 din noul C. civ., respectiv încălcarea unor norme de drept material, instanța supremă a constatat că aceste susțineri nu au fost formulate în termenul prevăzut de art. 485 C. proc. civ., prin cererea de recurs, astfel încât nu pot fi analizate, fiind invocate tardiv. De altfel, instanța de recurs a constatat că nu poate cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și să reevalueze în acest scop probele, în sensul dorit de către recurentă, ci doar să verifice legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ. Faptul că instanța de recurs a ales să analizeze împreună criticile susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu echivalează cu omisiunea de a cerceta un motiv de recurs, modul în care a înțeles să sistematizeze motivele de recurs în cuprinsul considerentelor deciziei și să răspundă acestora neputând atrage incidența art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.. Aceasta, întrucât este vorba despre o chestiune ce ține de tehnica de redactare a deciziei, instanța nefiind ținută a cerceta criticile formulate de către parte în ordinea și în structura în care acestea se regăsesc în cererea de recurs. Astfel, contrar aserțiunilor contestatoarei, instanța de recurs a analizat chiar pe larg, și motivele de recurs formulate de recurentă, vizând: excepția lipsei de interes; nulitatea testamentului autentic cu ansamblul criticilor sale dezvoltatoare; nedemnitatea judiciară; dreptul la un proces echitabil; aspectele vizând lista nominală a martorilor propuși cu incidență asupra administrării probei testimoniale; aplicarea legii în timp; interzicerea discriminării, principiu consacrat inclusiv convențional; taxa judiciară de timbru; omisiunea luării în considerare a argumentelor și a concluziilor sale scrise, a probelor administrate cauzei. De altfel, se observă că, după o analiză amplă reflectată într-o motivare ce se întinde pe 16 pagini, concluzia expresă a instanței de recurs a fost aceea că niciunul din motivele de recurs reglementate de art. 488 C. proc. civ. invocate de recurentă nu sunt incidente în cauză. Totodată, prin cercetarea motivelor de recurs trebuie înțeleasă analiza motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate de către parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat. Or, raportat la cele anterior prezentate, susținerile contestatoarei reflectă, în realitate, nemulțumirea acesteia față de modul în care instanța a motivat soluția dată motivelor de recurs pretins a fi fost omise în cadrul analizei realizate de către aceasta. În contextul celor anterior expuse, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestatoare s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs". În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluționat definitiv și irevocabil, nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei, calea extraordinară de atac a contestației în anulare neputând avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. În ceea ce privește incidența art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de recurs a fost învestită doar cu soluționarea recursului declarat de pârâta G. împotriva deciziei nr. 1811A din 21 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care l-a respins ca nefondat, prin decizia contestată, astfel că nu se poate susține că instanța nu s-a pronunțat asupra unuia din recursurile declarate în cauză. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea G. împotriva deciziei nr. 320 din 10 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2015.