Decizia nr. 591/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 29.10.2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., a solicitat dezbaterea succesiunii defuncților E. și F., prin stabilirea calității de moștenitor, a masei succesorale și a cotelor ce revin fiecărui moștenitor, precum și constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr. x/12.07.2007 de B.N.P.A. G. și H.. Pârâta B. a formulat, în fața primei instanțe, întâmpinare și cerere reconvențională. Pe cale de reconvențională, pârâta-reclamantă B. a solicitat dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului E., stabilirea calității sale de unic moștenitor, prin acceptare tacită a acestei succesiuni, în condițiile art. 1108 din noul C. civ. în temeiul art. 1112 din noul C. civ., a cerut constatarea renunțării la moștenire a succesibililor A. și C., prin neexercitarea dreptului la opțiune succesorală în termenul stipulat de art. 700 din vechiul C. civ., stabilirea masei succesorale rămase de pe urma defunctului E., dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei F., stabilirea calității de moștenitori legali și testamentari ai defunctei, stabilirea, în temeiul art. 1089 din noul C. civ., a cotității disponibile ce urmează a fi culeasă de moștenitorul testamentar și, în temeiul art. 1086 din noul C. civ., a rezervei succesorale ce urmează a fi culeasă de moștenitorii legali, rezervatari, precum și a cotelor ce revin fiecăruia, stabilirea masei succesorale ramase de pe urma defunctei F..

Sentința pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 753/13.04.2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, cererea principală privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B., C. și D.; a admis, în parte, cererea reconvențională precizată; a constatat deschisă succesiunea defunctului E., decedat în data de 08.11.2006, cu ultim domiciliu în București, sector 4; a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului E. este compusă din 1/2 din bunurile reprezentate de imobilul situat în București, Calea x, Sector 4 și bunurile mobile - 1 șifonier, 1 covor, 1 canapea și 3 scaune, în valoare de 95.297,5 RON; a constatat că, au calitate de moștenitori legali ai defunctului E., F., decedată în data de 10.11.2014, în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală, și B., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/4 din masa succesorală; a constatat că reclamanta A. și pârâtul C. sunt străini de moștenire prin neacceptare; a constatat deschisă succesiunea defunctei F., decedată în data de 10.11.2014, cu ultim domiciliu în București, sector 4; a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei F. este compusă din 5/8 din masa succesorală, compusă din imobilul situat în București și din bunurile mobile - 1 șifonier, 1 covor, 1 canapea și 3 scaune, în valoare de 119.121,87 RON; a constatat că, prin instituirea pârâtei D., ca legatar universal, prin testamentul autentificat sub nr. x/12.07.2007 de B.N.P.A. G. și H., s-a încălcat rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari A., B. și C.; a dispus reducțiunea legatului universal instituit în favoarea pârâtei D., prin testamentul autentificat sub nr. x/12.07.2007 de B.N.P.A. G. și H., până la cotitatea disponibilă, de 1/2 din masă, în valoare de 59.560,93 RON; a constatat că, au calitate de moștenitori legali ai defunctei F., decedată în data de 10.11.2014, A., B., C., în calitate de moștenitori legali, cu o cotă de 5/48 fiecare din masa succesorală, și D., căreia în calitate de moștenitor testamentar îi revine cota de 5/16 din masa succesorală; a respins în rest cererea principală, ca neîntemeiată și a compensat cheltuielile de judecată. Împotriva acestei hotărâri au exercitat apel reclamanta A. și pârâtul C..

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 785 A din 13.05.2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a hotărât următoarele: A admis apelurile formulate de reclamanta A. și de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 753/13.04.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă. A schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că: A constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului E. este compusă din cota de 1/2 din bunurile reprezentate de imobilul situat în București, Calea x, sector 4 și bunurile mobile - 1 șifonier, 1 covor, 1 canapea și 3 scaune, în valoare de 95.297,50 RON. A constatat că are calitatea de moștenitor al defunctului E. soția supraviețuitoare F. (decedată la 10.11.2014), cu o cotă de 1/1 din masa succesorală. A constatat că reclamanta A., pârâtul C. și pârâta B. sunt străini de moștenirea defunctului E. prin neacceptare. A constatat deschisă succesiunea defunctei F., decedată la data de 10.11.2014, cu ultim domiciliu în București. A constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei F. este compusă din cota de 1/1 din imobilul situat în București, și din bunurile mobile - 1 șifonier, 1 covor, 1 canapea și 3 scaune, în valoare de 190.594 RON. A constatat că, prin instituirea pârâtei D., ca legatar universal, prin testamentul autentificat sub nr. x/12.07.2007 de B.N.P.A. G. și H., s-a încălcat rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari A., B. și C.. A dispus reducțiunea legatului universal instituit în favoarea pârâtei D., prin testamentul autentificat sub nr. x/12.07.2007 de B.N.P.A. G. și H., până la cotitatea disponibilă, de 1/2 din masă, în valoare de 95.297,50 RON. A constatat că, au calitate de moștenitori legali ai defunctei F., decedată la data de 10.11.2014, A., B., C., în calitate de moștenitori legali, cu o cotă de 1/6 fiecare din masa succesorală, și D., căreia în calitate de moștenitor testamentar îi revine cota de 3/6 din masa succesorală. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A obligat intimatele la plata către apelantul-pârât C. a sumei de 2.000 RON, reprezentând onorariu avocat în apel.

Recursul formulat în cauză Împotriva deciziei nr. 785 A din 13.05.2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul C.. În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții susțin, în esență, următoarele critici: În primul rând, arată că prin cererea de deschidere a procedurii succesorale, cerere depusă de către reclamanta A. (înscris nou), la 03.06.2015, s-a solicitat deschiderea procedurii de succesiune după defunctul E., dosar notarial nr. x/2015, precum și după defuncta F., dosar notarial nr. x/2015. Precizează recurenta-reclamantă că a indicat moștenitorii celor doi defuncți (E. și F.), aceștia fiind A., B. și C., nepot de fiu, fiind singura care a efectuat un act de acceptare expresă a moștenirii de pe urma defuncților E. și F.. În ceea ce privește suspendarea procedurii succesorale, motivul constatat de către notar a fost reprezentat de neînțelegerile dintre părți apărute în momentul în care D., nepoata defunctei și fiica lui B. a depus testamentul nr. x/12.07.2007, încheiat la BNPA G. si H., arătând că defuncta F. a instituit-o legatar universal pe toate bunurile mobile si imobile ale defunctei F.. Cu toate că acest testament este din anul 2007, recurenții nu au avut cunoștința de existenta acestuia până în momentul în care s-a solicitat deschiderea succesiunii de către reclamantă. Un alt aspect criticat este faptul că instanța de apel decide, nelegal, că singura care are calitatea de moștenitoare după defunctul E. este soția supraviețuitoare, F. (decedată la 10.11.2014), cu o cotă de 1/1 din masa succesorală, iar A., B. și C. sunt străini de moștenirea defunctului E.. Consideră că soția supraviețuitoare nu poate înlătura de la moștenire un moștenitor legal, indiferent de clasa din care face parte. Instanța de apel nu arată de ce doar soției supraviețuitoare i se recunoaște calitatea de moștenitoare, atâta timp cât, până în anul 2015, când A. a solicitat deschiderea succesiunii după ambii părinți Taus, nici soția supraviețuitoare și nici ceilalți moștenitori legali nu au deschis succesiunea după E.. Astfel, la dosarul cauzei nu există nici un înscris din care sa reiasă că moștenitorii legali au renunțat la moștenire în favoarea soției supravietuitoare, F., cum nu există nici un înscris prin care moștenitorii legali să nu accepte moștenirea după defunctul E.. În ceea ce privește termenul de acceptare a moștenirii după defunctul E., arată că descendenții defunctului nu ies niciodată din termenul privind acceptarea moștenirii în termen de 6 luni. Prin urmare, soluția instanței de apel, cu privire la stabilirea calității de moștenitor doar a soției supraviețuitoare, nu este corectă, deoarece nici în privința soției supraviețuitoare nu există vreo o dovadă din care să rezulte că este singura care a acceptat moștenirea după defunctul E.. Apreciază că pot fi considerate acte de acceptare expresă a moștenirii de pe urma defunctului E., cererea formulată de reclamantă, de deschidere a succesiunii din 03.06.2015, declarațiile reclamantei de acceptare a succesiunii de pe urma defuncților E. și F. din 26.05.2015, precum și declarațiile de acceptare a succesiunii, date de către pârâtul C. în 23.03.2015 la Consulatul României de la Toronto. Opinează că toți moștenitorii au acceptat tacit succesiunea după defunct, alături de soția supraviețuitoare. De asemenea, din declarația notarială pentru înhumare F. (înscris nou) din 11.11.2014 reiese clar implicarea reclamantei A., prin actele de dispoziție pe care le-a făcut, inclusiv monumentul defunctului E. în anul 2009. Un doilea motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel a soluționat greșit capătul de cerere vizând nulitatea testamentului, arătând faptul că au interpretat greșit prevederile legale ce privesc condițiile de formă la întocmirea unui testament autentic. Totodată, au fost încălcate prevederile art. 43 din Legea nr. 36/1995, astfel cum erau în vigoare la momentul întocmirii testamentului, ce prevedeau ca testatorul să solicite, în mod obligatoriu, autentificarea testamentului printr-o cerere scrisă adresată notarului. Instanța de apel reține, însă, că cererea scrisă din partea testatorului F. nu era necesară în anul 2007, constatând însă că o asemenea cerere este obligatorie, conform art. 94 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, legea actuală.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă B. și intimata pârâtă-reclamantă D. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepțiile tardivității și netimbrării cererii de recurs, precum și excepția nulității recursului, pentru neindicarea cazurilor de nelegalitate, conform art. 486 alin. (1), lit. d) C. proc. civ. coroborat cu alin. (3) al aceluiași articol. În subsidiar, au cerut respingerea recursului. Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

Procedura de filtru: Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar prin încheierea din 19 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul, fiind respinse excepțiile netimbrării, tardivității și nulității recursului și a fost stabilit termen, cu citare părți, la 6 aprilie 2023, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente: Prioritar, Înalta Curte reține că recursul a fost admis în principiu prin încheierea din 19 ianuarie 2023, când au fost respinse excepțiile netimbrării, tardivității și nulității recursului, nemaiputând fi invocate alte excepții referitoare la condițiile de formă ale recursului la acest moment. Astfel, cu privire la tardivitatea recursului, s-a reținut că acesta este declarat în termen, hotărârea recurată fiind comunicată la 17 ianuarie, iar cererea de recurs a fost înregistrată la 17 februarie 2022, părțile având la dispoziție un termen de 30 zile de la comunicare pentru formularea și depunerea căii de atac, în condițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește), ultima zi pentru depunerea recursului fiind 17 februarie 2022, iar din verificările efectuate, urmare a invocării orale a tardivității căii de atac la termenul din 6 aprilie 2023, se constată că acesta este declarat în termenul legal. Un prim motiv de recurs se referă la faptul că instanța de apel ar fi stabilit greșit că singurul moștenitor de pe urma defunctului E. ar fi soția supraviețuitoare, F., recurenții susținând că, pe de o parte, instanța de apel a ignorat cererile de deschidere a succesiune formulate la notar de reclamant A., iar, pe de altă parte, că din probele administrate în cauză ar rezulta că recurenții au acceptat succesiunea de pe urma autorului E. și că oricum nu putea fi decăzuți din termenul de 6 luni prevăzut pentru acceptarea moștenirii. Criticile sunt nefondate. În ceea ce privește criticile prin care se impută instanței de apel că ar fi interpretat greșit probele administrate în cauză, astfel că din probatoriul administrat ar fi reieșit o altă situație de fapt, în sensul în care ar fi rezultat că recurenții ar fi acceptat succesiunea de pe urma defunctului E., Înalta Curte constată că nu pot fi primite, întrucât vizează modalitatea în care instanța de apel a evaluat probatoriile și și-a format convingerea asupra cererii deduse judecății, iar nu critici de nelegalitate în înțelesul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. Prin urmare, criticile din recurs vizând modul în care instanța de apel a apreciat asupra aspectelor referitoare la modalitatea în care recurenții și-au manifestat dreptul de opțiune succesorală nu relevă aspecte de nelegalitate, așa cum susțin recurenții, ci chestiuni de netemeinicie și de reapreciere a probatoriului administrat care scapă controlului de legalitate exercitat pe calea recursului în actuala sa reglementare. Astfel, din analiza situației de fapt, care nu mai poate fi contestată în recurs, a reieșit că reclamanta A. și pârâtul C. nu au făcut acte de acceptare tacită a succesiunii defunctului E., chiar acțiunile indicate de aceștia în cuprinsul cererilor formulate - contribuția la plata cheltuielilor de înmormântare, ridicarea unui monument funerar de către reclamantă, întreținerea părintelui rămas în viață, revânzarea apartamentului în timpul vieții defuncților - neputând fi privite drept acte de dispoziție în sensul pretins. De asemenea, s-a reținut că în dosar nu există nicio dovadă certă a acceptării tacite de către B. a succesiunii defunctului E., iar în privința moștenitoarei F., în calitate de soție supraviețuitoare, instanța de apel a constatat că, în speță, calitatea acesteia de moștenitor acceptant al defunctului său soț nu a fost contestată în fața instanței de fond, astfel că nu au mai fost analizate aspectele referitoare la modalitatea în care F. și-a manifestat dreptul de opțiune succesorală. Prin urmare, starea de fapt cât privește modalitatea în care recurenții și intimata-pârâtă B. și-au manifestat dreptul de opțiune succesorală a fost apreciată de instanțele de fond nu doar în raport de prezumții, ci din coroborarea ansamblului probatoriu administrat, a cărui analiză, fiind o chestiune de netemeinicie, nu poate face obiect al cenzurii în recurs, cum solicită recurenții-pârâți. De altfel, fiind vorba de un fapt juridic, actele de acceptare tacită se pot demonstra prin orice mijloc de probă, însă numai în etapa devolutivă a judecății. Or, față de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., valorificarea elementelor probatorii din perspectiva propusă de recurenți, care să conducă la concluzia că au acceptat, în mod tacit, succesiunea de pe urma defunctului E., excedează căii de atac a recursului. Contrar susținerilor recurenților, instanța de apel nu a ignorat cererile de deschidere a succesiunilor formulate la notar de reclamanta A., ci a reținut că dezbaterea succesiunilor nu s-a efectuat pe cale notarială sau judiciară, până la data înregistrării acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar, faptul depunerii cererilor de deschidere a succesiunilor la notar și suspendarea procedurii notariale de deschidere a succesiunilor din cauza neînțelegerilor din partea prezumtivilor moștenitori neavând semnificația de dezbatere a succesiunilor, în condițiile în care dezbaterea succesiunii presupune stabilirea persoanelor cu vocație succesorală, dacă succesorii au acceptat în termen, în mod expres sau tacit, moștenirea ori, după caz, legatul, precum și componența masei succesorale. Or, în speță, dezbaterea succesiunilor, s-a efectuat în urma cererii pendinte, în care instanța de apel a stabilit moștenitorii, dacă aceștia au acceptat sau nu succesiunile în termenul legal de opțiune succesorală, în raport cu data deschiderii succesiunii pentru fiecare defunct și de regulile de drept aplicabile la acel moment, calitatea acestora și cotele succesorale, precum și componența masei succesorale. Prin urmare, aserțiunile recurenților în sensul că instanța de apel nu a analizat capătul de cerere referitor la deschiderea și dezbaterea succesiunilor nu pot fi reținute, fiind nefondate. În ceea ce privește vocația succesorală concretă la moștenirea defunctului E., instanța de apel, analizând excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală al recurenților, invocată de către intimate, a reținut că, pentru ca o persoană să poată culege o moștenire rămasă de pe urma unei alte persoane decedate, nu este suficient să aibă vocație succesorală legală la moștenirea lăsată de acea persoană, cum este cazul rudelor în linie directă, fără limită de grad, ci este absolut necesar ca acea persoana să facă dovada exercitării dreptului de opțiune succesorală, în sensul acceptării succesiunii defunctului, înăuntrul termenului prevăzut de art. 700 alin. (1) C. civ., respectiv de 6 luni de la data deschiderii succesiunii. Contrar susținerilor recurenților, dreptul de opțiune succesorală este aplicabil tuturor persoanelor cu vocație succesorală generală la moștenirea unei persoane, inclusiv descendenților și soției supraviețuitoare, cum este cazul în speță al recurenților, leguitorul nefăcând distincția pe care o invocă recurenții, or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă, conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. În alte cuvinte, generalitatea formulării unui text legal conduce la generalitatea aplicării lui, fără a se introduce distincții pe care textul respectiv nu le conține. În acest sens, raportat la termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii lui E., decedat la 08.11.2006, în mod corect, instanța de apel a reținut că deși moștenitorii au dat declarații notariale de acceptare a moștenirii de pe urma defunctului lor tată și bunic, fiind depusă declarația lui C. autentificată sub nr. x la data de 23.03.2015 de Consulatul General al României la Toronto și declarația dată de A. autentificată la data de 26.03.2015 de notarul public I., din actele dosarului nu a reieșit că recurenții au făcut acte de acceptare tacită a succesiunii defunctului E. în termenul prescris de art. 700 din vechiul C. civ., incident în raport cu data deschiderii succesiunii. Faptul că reclamanta A. a formulat cerere deschidere a succesiunii în anul 2015 nu are relevanță, față de momentul la care trebuia să-și manifeste intenția de a accepta moștenirea și de a proba efectuarea actelor de acceptare tacită. Un al doilea motiv de recurs se referă la greșita aplicare a dispozițiilor incidente în materie referitoare la neîndeplinirea condițiilor formale la întocmirea testamentului - lipsa unei cereri scrisă personal de către testator - recurenții susținând că la data întocmirii actului atacat, testamentul autentificat din 12.07.2007, erau aplicabile dispozițiile art. 43 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, în forma în vigoare la acel moment, ce prevedeau obligativitatea unei cereri scrise din partea testatorului adresată notarului autentificarea testamentului, nefiind aplicabile art. 58 din același act normativ, la care s-a raportat greșit instanța de apel. Critica este, de asemenea, nefondată. Astfel, Înalta Curte reține că neîndeplinirea condițiilor formale la întocmirea testamentului, respectiv lipsa unei cereri scrisă personal de către testator, nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă solicitând nulitatea testamentului autentificat sub nr. x/12.07.2007 de BNP G. și H. pentru lipsa consimțământului testatoarei, afectarea consimțământului prin dol și lipsa semnăturii defunctei de pe testament, cu motivarea că aceasta nu aparține defunctei. Abia la termenul din 7 iunie 2017, în fața instanței de fond, recurenta-reclamantă a solicitat emiterea unei adrese către biroul notarial care a autentificat testamentul în vederea înaintării cererii formulate de F., în situația în care a existat, prin care aceasta a solicitat autentificarea testamentului, fără însă formuleze vreun capăt de cerere distinct sub acest aspect, pentru neîndeplinirea condițiilor formale la întocmirea testamentului. Din contră, inexistența cererii scrise din partea testatorului adresată notarului, confirmată de biroul notarial prin adresa din 13 iunie 2017, aflată la dosar fond, a reprezentat doar un aspect pe care recurenta-reclamantă și-a întemeiat cauza de nulitate a testamentului pentru lipsa semnăturii testatoarei, susținând că inexistența cererii scrise adresate notarului demonstrează faptul că nici testamentul nu a fost semnat de defuncta F.. Acest aspect a fost reluat de recurenta-reclamantă prin motivele de apel, în timp ce recurentul-pârât C. a invocat, în mod expres, prin motivele de apel faptul că testamentul "nu este eliberat în baza unei cereri exprese a solicitantului, a doi martori, astfel cum prevede Legea notarilor publici nr. 36/1995". Or, prin sentința primei instanței, s-a reținut că "Reclamanta a contestat semnătura defunctei, solicitând proba cu expertiza grafologică, în condițiile în care testamentul este un act autentificat, iar ca autori ai falsului au fost indicate pârâtele, împrejurare față de care Tribunalul s-a pronunțat prin încheierea din data de 01.11.2017, în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a probei cu expertiza în discuție și ca neutilă soluționării cauzei cercetarea falsului, în raport de indicarea autorului, respectiv complicelui, în persoana pârâtelor.", tribunalul neanalizând, astfel, cauza de nulitate vizând neîndeplinirea condițiilor formale la întocmirea testamentului din perspectiva lipsei unei cereri scrise adresate notarului, în lipsa învestirii sale sub acest aspect. În acest context, analiza instanței de apel a motivului de apel formulat de recurenții-reclamanți vizând neîndeplinirea condițiilor formale la întocmirea testamentului - lipsa unei cereri scrise adresate notarului pentru autentificarea testamentului și prezența a doi martori, a fost efectuată cu încălcarea art. 478 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte va înlocui și suplini considerentele instanței de apel cu cele ce urmează. Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ., prin apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. Textul citat, care acordă efect devolutiv apelului, exprimat în regula tantum devolutum quantum judicatum, consacră ideea că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât numai asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanță. Aceasta înseamnă că prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. Cu alte cuvinte, efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în prima instanță, legea instituind principiul inadmisibilității modificării, în apel, a elementelor esențiale ale acțiunii civile (obiect, cauză, părți). Regula este că instanța de apel realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate, control ce nu poate avea în vedere alte pretenții sau elemente care nu au format obiectul primei judecăți, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca în mod grav principiul dublului grad de jurisdicție. De aceea, în speță, susținerile recurenților vizând o pretinsă neîndeplinirea condițiilor formale la întocmirea testamentului - lipsa unei cereri scrise adresate notarului și prezența a doi martori, încalcă dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., întrucât prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta nu a invocat în susținerea acțiunii acest aspect, iar recurentul-pârât nu a invocat această chestiune în apărarea pretențiilor sale la fond. Astfel că, în raport de dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. nu pot fi avute în vedere criticile și susținerile recurenților în această privință. Pe de altă parte, chiar și în situația în care s-ar aprecia, prin absurd, că această chestiune ar fi format obiectul învestirii instanței de fond, Înalta Curte reține că potrivit art. 43 din Legea nr. 36/1995 ce reglementează activitatea notarială, în forma în vigoare la 12.07.2007, data autentificării testamentului a cărei nulitate s-a solicitat, toate actele notariale se întocmesc la cerere, în art. 57 din Ordinul nr. 710/C/1995, la alin. (1), în forma în vigoare la același moment, făcându-se precizarea: "la cererea persoanelor care justifică un interes". Or, consecințele inexistenței unei cereri scrise nu au nicio eficiență în plan juridic asupra valabilității testamentului. Ceea ce produce efecte juridice este exclusiv manifestarea de voință a părții în vederea întocmirii unui testament. În consecință, chiar și în condițiile în care cererea scrisă nu există, nu se poate reține nulitatea testamentului. Potrivit art. 45 alin. (6) din Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare de la aceeași dată, notarul public nu poate refuza îndeplinirea actului notarial decât în condițiile arătate la art. 6 (dacă el cuprinde clauze contrare legii și bunelor moravuri). De altfel, procedura autentificării actelor notariale, prevăzută de art. 58 și următoarele din actul normativ de la acel moment nu instituia cerințele invocate recurenți în acest sens. Față de aceste considerente, constatând că motivele de casare invocate sunt nefondate și că decizia civilă recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. Văzând prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurenți la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, către intimata-reclamantă B. și intimata-pârâtă D., la solicitarea acestora, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar. PENTRU ACESTE MOTIVE,