ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1709/2024

HOTĂRÂRE

19.06.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1709/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 19 iunie 2024

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci, în data de 12 iulie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele B. și C., ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că, de pe urma defuncților D., E. și F., au rămas ca succesori A., în calitate de soț, B. și C., în calitate de fiice.

A mai solicitat să se constate deschiderea succesiunii defuncților precizați și compunerea masei succesorale rămase de la aceștia dintr-un apartament cu două camere semidecomandate, situat în str. x, municipiul București, cu o suprafață utilă de 45,31 mp.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 669, art. 670 și art. 1143 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 957/2023 din 19 octombrie 2023, Judecătoria Novaci a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

În motivare, această instanță a reținut că, raportat la obiectul acțiunii, sunt incidente dispozițiile art. 118 din C. proc. civ., în temeiul cărora, până la ieșirea din indiviziune, cererile privitoare la moștenire sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului.

Aceste prevederi legale instituie un criteriu de competență teritorială special și, deci, derogatoriu de la dreptul comun privind acțiunile referitoare la imobile prevăzut de art. 117 din C. proc. civ., reprezentat de ultimul domiciliu al defunctului. Ca atare, în situația în care acțiunea este una de drept succesoral, având ca obiect, printre altele, și partajul succesoral, competența teritorială se stabilește prin raportare la ultimul domiciliu al defunctului, fiind irelevantă circumscripția teritorială în care se află situate imobilele care se solicită a fi incluse în masa succesorală.

S-a mai apreciat că această concluzie rezultă din regulile de aplicare a normelor juridice, respectiv în baza principiului conform căruia normele cu caracter special derogă de la cele cu caracter general, dar și din cuprinsul art. 117 alin. (3) din C. proc. civ. care, în ceea ce privește acțiunile având ca obiect partaj succesoral, exclude aplicarea criteriului de competență constând în locul situării imobilelor.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se constate că de pe urma defuncților D. și E. a rămas unic moștenitor F. și să se constate deschisă succesiunea.

Concluzionând, instanța a reținut că, potrivit mențiunilor care figurează în cuprinsul certificatelor de deces, defuncta F. a avut ultimul domiciliul în sectorul 3 al municipiului București, locație situată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București, aceasta fiind instanța competentă în soluționarea cauzei, inclusiv imobilul care se solicită a fi inclus în masa succesorală se află situat în circumscripția teritorială a acestei instanțe, acest aspect neavând însă relevanță cu privire la stabilirea competenței.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1348 din 27 februarie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Novaci, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 118 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ., care se coroborează cu art. 116 din cod, raportat la obiectul cererii deduse judecății.

Instanța a mai reținut că ultimul domiciliu al defunctei F. este în orașul Novaci, potrivit mențiunilor din certificatul de deces, în raport cu care Judecătoria Novaci este competentă să soluționeze cauza, fiind instanța învestită de reclamant.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Novaci și Judecătoria Sectorului 3 București.

În speță, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul A. a solicitat să se constate deschiderea succesiunii de pe urma defuncților D., E. și F., să se constate că au rămas ca succesori A., soțul celei din urmă defuncte, și fiicele acesteia, B. și C.. De asemenea, a solicitat să se constate că masa succesorală rămasă de la aceștia se compune dintr-un apartament cu două camere semidecomandate, situat în str. x, municipiul București, cu o suprafață utilă de 45,31 mp.

Raportat la conținutul concret al cererii de chemare în judecată se observă că aceasta este o cerere în materie de moștenire, formulată până la ieșirea din indiviziune, și privește mai multe moșteniri deschise succesiv, câtă vreme reclamantul solicită ca instanța să statueze în ceea ce privește calitatea de succesor al defuncților D., E. și F..

Se reține, în același timp, că, potrivit certificatelor de deces aflate în dosarul Judecătoriei Novaci, D. a decedat în data de 2 martie 2003 în București Sectorul 1, iar ultimul domiciliu l-a avut în București, E. a decedat în data de 8 martie 2012, în Slătioara jud. Vâlcea și ultimul domiciliu l-a avut în București, iar F. a decedat în 24 decembrie 2012, în București sector 3, iar ultimul domiciliu l-a avut în jud. Gorj.

În acest context factual, în raport cu obiectul pricinii deduse judecății, Înalta Curte reține că în speță sunt incidente dispozițiile art. 118 C. proc. civ., potrivit cu care:

"(1) În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1.cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2.cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3.cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar. (2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți".

Totodată, se reține că potrivit art. 954 alin. (2) din C. civ., dovada ultimului domiciliu al defunctului se face cu certificatul de deces.

Astfel, în cauza dedusă judecății se pune problema unor moșteniri deschise succesiv, ceea ce face aplicabile dispozițiile art. 118 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează un caz de prorogare legală de competență, deoarece instanța aleasă de reclamant devine competentă să judece litigiul și în raport cu cereri care, formulate de sine stătător, ar fi atras competența teritorială a altei instanțe, respectiv cea de la ultimul domiciliu al altor defuncți.

În aplicarea acestor norme se reține că, deși defuncții E. și D. au avut ultimul domiciliu în municipiul București, sector 3 (fapt ce ar fi atras competența teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București), în exercitarea drepturilor recunoscute de lege cu privire la alegerea instanței competente conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul a ales să introducă acțiunea la Judecătoria Novaci, în a cărei circumscripție s-a aflat ultimul domiciliu al defunctei F., potrivit mențiunilor din certificatul de deces.

Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Novaci, reclamantul a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea ei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Novaci, ca primă instanță competentă sesizată, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.