ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 267/2024

Ședința publică din data de 6 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele și obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bălcești la 24 noiembrie 2022, sub dosar nr. x/2022, reclamanta A., cu domiciliul în Italia, a chemat în judecată pe pârâta B., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate deschisă succesiunea defunctului C., cu ultimul domiciliu în comuna Tetoiu, județul Vâlcea și calitatea sa de unică moștenitoare legală, precum și că din componența masei succesorale face parte cota de 1/2 din apartamentul situat în municipiul București, Șoseaua x, nr. 107 și să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra bunului imobil.

Prin încheierea din 22 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Bălcești a disjuns ultimul capăt de cerere, având ca obiect partaj bunuri comune, constituindu-se dosarul nr. x/2023.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

2.1 Prin sentința civilă nr. 182 din 5 aprilie 2023, Judecătoria Bălcești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, față de locul situării imobilului supus partajării, incidența dispozițiilor art. 117 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție se află situat imobilul.

2.2 Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, prin sentința nr. 14379 din 4 octombrie 2023, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Bălcești și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Această instanță a constatat că reclamanta a formulat o cerere având ca obiect succesiune, întrucât a solicitat să se constate deschisă succesiunea defunctului C., decedat la 15 martie 2018, să se constate calitatea ei de unic moștenitor și că din masa succesorală a defunctului face parte cota de 1/2 din apartamentul situat în București, și să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunul imobil. De asemenea, a reținut că reclamanta nu a solicitat partajul bunurilor comune dobândite de defunct și pârâtă în timpul căsătoriei.

A mai reținut că aparține Judecătoriei Bălcești competența teritorială de soluționare a cauzei în raport cu dispozițiile art. 118 alin. (1) C. proc. civ., incidente în ceea ce privește cererile în materie de moștenire, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia defunctul C. a avut ultimul domiciliu.

În măsura în care s-ar considera că, implicit, reclamanta a înțeles să formuleze o cerere având ca obiect partaj bunuri comune, Judecătoria Sectorul 4 București a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., dată fiind strânsa legătură dintre o astfel de cerere și cererea având ca obiect succesiune.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Conflictul negativ de competență s-a ivit în legătură cu soluționarea capătului de cerere, disjuns, prin care reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., ieșirea din indiviziune cu privire la apartamentul situat în municipiul București. Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a dedus judecății acest capăt de cerere împreună cu cererea de deschidere a succesiunii defunctului C., cu ultimul domiciliu în comuna Tetoiu, județul Vâlcea, solicitând să se constate că din compunerea masei succesorale face parte cota de 1/2 din apartamentul situat în municipiul București și că are calitatea de unic moștenitor legal.

Cele două capete de cerere se află într-o strânsă legătură, nucleul materiei litigioase a ambelor cereri fiind stabilirea existenței sau inexistenței cotei de 1/2 din imobil în compunerea masei succesorale a defunctului C., cu privire la care se solicită ieșirea din indiviziune.

Înalta Curte constată că pluralitatea petitelor deduse judecății de reclamantă creează premisele aplicării normelor imperative prevăzute de art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120."

Aceste prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare de competență în ceea ce privește judecata cererilor accesorii și incidentale în favoarea instanței învestite cu soluționarea cererii principale, au caracter imperativ și se aplică prin derogare de la normele generale de competență materială sau teritorială exclusivă.

În cauză, capătul principal de cerere dedus judecății este acela reprezentat de stabilirea masei succesorale după defunct, astfel că sunt incidente prevederile art. 118 alin. (2) C. proc. civ., în raport de care acțiunea este de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al defunctului. Rațiunea unei asemenea dezlegări este aceea că, deși intenția reclamantei este de a obține ieșirea din indiviziune asupra imobilului, în planul determinării instanței competente prezintă relevanță calificarea, ca principal, a capătului de cerere a cărui soluționare influențează în mod direct și condiționează soluționarea altui capăt de cerere subsecvent, acesta din urmă fiind calificat, din acest motiv, ca accesoriu în sensul art. 30 alin. (4) C. proc. civ. În cauză, capătul de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune reprezintă o cerere accesorie, căci soluționarea sa pe fond depinde, în mod necesar, de soluția dată capătului de cerere privind stabilirea masei succesorale și a moștenitorului defunctului.

Potrivit art. 118 alin. (1) C. proc. civ., "În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1.cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2.cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar."

Rezultă că instanța competentă a soluționa pricina, potrivit dispozițiilor art. 118 alin. (1) C. proc. civ., este cea în circumscripția căreia se regăsește ultimul domiciliu al defunctului, respectiv Judecătoria Bălcești.

Pentru stabilirea instanței competente din perspectiva prevederilor art. 118 C. proc. civ., Înalta Curte reține că sunt relevante dispozițiile art. 954 alin. (2) C. civ., potrivit cărora moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

În cauza dedusă judecății, din certificatul de deces seria x nr. x, aflat la dosarul Judecătoriei Bălcești, reiese că ultimul domiciliu al defunctului a fost în localitatea Tetoiu, județul Vâlcea, în raport cu acesta urmând a se stabili competența teritorială de soluționarea a cauzei.

Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălcești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălcești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2024.