ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 879/2025

HOTĂRÂRE

08.04.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 879/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 8 aprilie 2025

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. x/2023, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B. și C. (decedată), următoarele:

- sistarea stării de indiviziune a pârâților asupra imobilelor reprezentate de:

- teren extravilan categorie de folosință vie în suprafață de 9500 mp situat în localitatea Ostrov, județ Constanța, parcela Vn 1918/2, înscris în cartea funciară nr. x a UAT Ostrov;

- teren extravilan în suprafață de 25000 mp situat în localitatea Ostrov, județ Constanța, parcela x;

- stabilirea cotelor pentru fiecare coproprietar devălmaș;

- ieșirea din indiviziune a pârâților asupra bunurilor menționate;

- în principal, atribuirea bunurilor care fac obiectul masei partajabile către A., debitorul ANAF, cu obligarea acestuia la plata unei sulte către coproprietari;

- în subsidiar, în situația în care instanța de judecată ar aprecia și dispune atribuirea bunurilor celorlalți coproprietari, aceștia să fie obligați de către instanța de judecată să plătească o sultă, care să fie atribuită creditorului ANAF în limita creanței deținute în contul x, deschis la Unitatea de Trezorerie a Statului a municipiului Călărași, pe numele și CNP-ul debitorului în termen de cel mult 6 luni;

- strămutarea ipotecii de pe bunuri pe sultă, în situația în care instanța ar dispune atribuirea bunurilor coproprietarilor și aceștia ar fi obligați la plata unei sulte către coproprietarul debitor A. sau înscrierea unui drept de garanție reală imobiliară asupra bunurilor atribuite coproprietarilor, în limita sultei în situația în care instanța de judecată va dispune ca debitorul A. să primească sulta în compensație;

- obligarea coproprietarilor la plata sultei către coproprietarul debitor A., cu respectarea dispozițiilor art. 2331 și 2353 C. civ., în situația în care instanța ar dispune atribuirea bunurilor coproprietarilor, cu obligarea acestora la plata unei sulte către coproprietarul-debitor ANAF, fără să ia în considerare sau să respingă solicitarea ANAF de a plăti sulta în contul creditorului ANAF deschis la o Trezorerie operativă a Statului, pe numele și CNP-ul debitorului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 979 și urm. C. proc. civ., art. 24 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, art. 35 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, art. 223 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 12.12.2023, reclamanta a precizat că înțelege să solicite, printr-un capăt de cerere distinct, constatarea calității de moștenitor a pârâtului A. față de defuncta C., decedată la data de 02.10.2021 având ultimul domiciliu cunoscut în București.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul.

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 104 din 22 ianuarie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Medgidia a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtul A., și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere faptul că, de pe urma defunctei C., astfel cum a rezultat din verificarea efectuată la Camera Notarilor, nu s-a dezbătut succesiunea și nici nu există înregistrată vreo declarație de opțiune succesorală în forma autentică, situație în care a apreciat că se impune dezbaterea succesiunii de pe urma acestei defuncte, identificarea moștenitorilor acesteia, stabilirea cotei părți pe care o culeg moștenitorii de pe titlul de proprietate, precum și verificarea acceptării tacite a succesiunii de pe urma defunctei.

Totodată, a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 117 și 118 C. proc. civ. și, având în vedere că ultimul domiciliu al defunctei pârâte C. este în București, a reținut că, raportat la ultimul domiciliu al defunctei pârâte C., Judecătoria Sectorului 4 București este competentă să soluționeze prezenta cauză.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 2653 din 21 februarie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de instanță din oficiu, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Medgidia, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că Judecătoria Medgidia nu mai putea reveni asupra competenței sale teritoriale la cel de-al șaselea termen de judecată, 13 septembrie 2024, întrucât aceasta se declarase competentă general, material și teritorial să judece cauza la termenul de judecată din data de 19 septembrie 2023, operând astfel prorogarea de competență asupra cererilor modificatoare formulate.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că Judecătoria Medgidia și Judecătoria Sectorului 4 București și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, determinând în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect partaj judiciar.

Astfel, Judecătoria Medgidia a reținut că în cauza de față competentă teritorial este instanța în a cărei circumscripție se află ultimul domiciliu al defunctei C., având în vedere că reclamanta a formulat și un capăt distinct de cerere având ca obiect constatarea calității de moștenitor a pârâtului A. față de defuncta C.. Așadar, a apreciat că se impune dezbaterea succesiunii de pe urma acestei defuncte, iar instanța competentă este cea în a cărei circumscripție se regăsește ultimul domiciliu al persoanei decedate.

Judecătoria Sectorului 4 București a apreciat că a operat o prorogare de competență cu privire la cererile modificatoare formulate, întrucât Judecătoria Medgidia își constatase competența generală, materială și teritorială la termenul de judecată din 19 septembrie 2023, astfel încât nu mai putea să revină ulterior primului termen de judecată asupra competenței sale.

Înalta Curte constată că acțiunea dedusă judecății este o acțiune reală imobiliară introdusă de un terț împotriva unor coproprietari, prin care se solicită în principal sistarea stării de indiviziune (partaj judiciar).

În cazul unor astfel de acțiuni, competența teritorială este una exclusivă și se stabilește potrivit dispozițiilor art. 117 C. proc. civ. (instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul), însă cu respectarea regulilor procedurale cuprinse în art. 130 alin. (2) și art. 131 din același Cod.

Din analiza coroborată a dispozițiilor art. 129 alin. (2) și ale art. 126 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că, în materia competenței teritoriale, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, respectiv atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Normele reglementate de art. 117 C. proc. civ. sunt norme de competență absolută iar nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Acest text de lege vizează momentul invocării excepției de necompetență de ordine publică, dar și consecința pentru instanța sesizată a neinvocării excepției în condițiile stipulate, respectiv aceea a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost învestită.

În ceea ce privește momentul procesual până la care poate fi verificată competența, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 131 C. proc. civ. "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că, în speța pendinte, la termenul de judecată din 19 septembrie 2023, al doilea termen acordat în cauză, însă primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, Judecătoria Medgidia și-a verificat competența și a constatat, raportat la obiectul cererii deduse judecății (partaj judiciar), precum și la locul situării imobilelor (localitatea Ostrov, județul Constanța) că este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina.

La același termen de judecată, i-a pus în vedere reclamatei să precizeze dacă pârâtul A. ar avea calitatea de moștenitor al defunctei pârâte C. și dacă înțelege să formuleze un capăt distinct de cerere având ca obiect constatarea calității de moștenitor a pârâtului A. față de defuncta C. sau dacă solicită să se constate vacanța succesorală cu privire la această defunctă.

La termenul de judecată din 31 octombrie 2023, pârâtul A. a renunțat la cererea de chemare în judecată a altei persoane, instanța a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei C., a încuviințat proba cu înscrisuri și a amânat cauza pentru ca reclamanta să precizeze cotele fiecărei părți.

La termenul de judecată din 12 decembrie 2023, cauza a fost din nou amânată pentru ca reclamanta să precizeze cadrul procesual și pentru a indica dacă înțelege să introducă în cauză alte persoane în calitate de coproprietari, sens în care aceasta trebuie să facă dovada existenței unor moștenitori ai defunctei C. sau să facă dovada existenței unui certificat de vacanță succesorală.

La termenul de judecată din 21 mai 2024, instanța a acordat un nou termen de judecată pentru a da posibilitate pârâtului A. să ia cunoștință de conținutul certificatului de moștenitor de pe urma defunctei C., precum și pentru a-și exprima punctul de vedere față de precizările reclamantei.

La termenul de judecată din 13 septembrie 2024, instanța, având în vedere cererea modificatoare formulată de reclamantă, prin care s-a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de moștenitor al defunctei C., a pus în discuție excepția necompetenței sale teritoriale raportat la dispozițiile art. 118 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că, raportat la ultimul domiciliu al defunctei pârâte C., Judecătoria Sectorului 4 București este competentă teritorial să soluționeze pricina.

În acest context, Înalta Curte constată că, în cauza de față, primul termen de judecată cu părțile legal citate, la care instanța avea obligația, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., de a-și verifica din oficiu și de a pune în discuție atât excepția necompetenței materiale, cât și excepția necompetenței teritoriale, a fost termenul din 19 septembrie 2023, primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, termen la care instanța s-a și declarat competentă să soluționeze cauza.

Ca atare, odată declarată competentă, instanța nu se mai putea dezînvesti ulterior (la al șaselea termen de judecată, cum este cazul în speță) de soluționarea pricinii, ca urmare a formulăruu unei cereri adiționale.

Potrivit art. 30 alin. (5) din C. proc. civ., constituie cerere adițională acea cerere prin care o parte modifică pretențiile sale anterioare. Formularea unei cereri adiționale, prin care se adaugă un nou capăt de cerere, ulterior constatării competenței instanței, nu atrage competența unei alte instanțe. O astfel de cerere, potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., va intra în competența de soluționare a instanței legal învestite prin cererea introductivă, chiar dacă această cerere, introdusă pe cale separată, ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe.

Prin urmare, în cazul cererii adiționale formulate în prezenta cauză de reclamantă, prin care s-a solicitat stabilirea calității pârâtului A. de moștenitor al defunctei C., intervine prorogarea legală de competență reglementată de art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, cum admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Medgidia s-a realizat cu nesocotirea normelor de procedură arătate mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.