Decizia nr. 618/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 16 decembrie 2021, astfel cum a fost modificat cadrul procesual pasiv prin cererea formulată la 19 aprilie 2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C. să se constate săvârșirea de către pârâți a unor fapte juridice ilicite constând în publicarea unor articole prin care au fost aduse acestuia semnificative prejudicii de imagine, să se dispună obligarea pârâților să înceteze publicarea informațiilor și reportajelor în legătura cu acesta sau cu societățile deținute de către acesta, precum și să șteargă toate informațiile și reportajele publicate în legătura cu acesta sau cu societățile deținute de către acesta. În caz de admitere a cererii, a solicitat obligarea pârâților, ca pe cheltuiala lor, să publice hotărârea judecătorească pe site-urile "olteniamaxima.ro" și "ligadreptatii.ro", precum și într-un ziar de circulație locală, dar și națională, precum și obligarea pârâților la plata de daune morale în valoare de 200.001 RON, datorate ca urmare a atingerilor aduse imaginii și reputației, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărâri pronunțate de primă instanță Prin încheierea din 13 decembrie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția necompetenței teritoriale ca tardiv invocată. Prin sentința civilă nr. 463 din 21 aprilie 2023, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. și i-a obligat pe pârâți la plata către reclamant a câte 1.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plății cu titlul de despăgubiri pentru daune morale. A obligat pe pârâtul C. la înlăturarea de pe site-ul "ligadreptății.ro" a mențiunilor din cadrul articolelor din 29 octombrie 2021, 2 noiembrie 2021, 5 noiembrie 2021 și 14 decembrie 2021 cu privire la săvârșirea de către reclamant a unor fapte de natură penală, a obligat pârâta B. la înlăturarea de pe site-ul "olteniamaxima.ro" a mențiunilor din cadrul articolelor din 4 octombrie 2021 și 24 octombrie 2021, cu privire la săvârșirea de către reclamant a unor fapte de natură penală. A obligat pe pârâți la publicarea dispozitivului hotărârii în 2 ziare de largă circulație, locală și, respectiv, națională, cu menționarea doar a numelor părților și excluderea celorlalte datelor cu caracter personal ale părților și a completului de judecată. A obligat pe pârâtul C. la publicarea dispozitivului hotărârii pe site-ul "ligadreptății.ro", cu menționarea doar a numelor părților și excluderea celorlalte datelor cu caracter personal ale părților și a completului de judecată. A obligat pe pârâta B. la publicarea dispozitivului hotărârii pe site-ul "olteniamaxima.ro", cu menționarea doar a numelor părților și excluderea celorlalte datelor cu caracter personal ale părților și a completului de judecată. A respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și a obligat pe pârâți la plata sumei de 120 RON către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată, câte 60 de RON fiecare.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 1472A din 20 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a respins, ca nefondat, apelul principal, formulat de apelanta-pârâtă B. împotriva încheierii din 13 decembrie 2022 și a sentinței civile nr. 463 din 21 aprilie 2023 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. A admis apelul principal, formulat de apelantul-pârât C., împotriva sentinței civile nr. 463 din 21 aprilie 2023 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. A anulat, în parte, sentința civilă apelată, în privința soluției date cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul C. și, rejudecând: A admis, în parte, cererea și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 1.000 euro către reclamant, echivalent în RON la cursul BNR din data plății, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. A obligat pe pârâtul C. la înlăturarea de pe site-ul ligadreptații.ro a mențiunilor din cadrul articolelor din 29 octombrie 2021, 2 noiembrie 2021, 5 noiembrie 2021 și 14 decembrie 2021 cu privire la săvârșirea de către reclamant a unor fapte de natură penală. A obligat pe pârâtul C. la publicarea dispozitivului hotărârii în două ziare de largă circulație, locală și, respectiv, națională, cu menționarea doar a numelor părților și excluderea celorlalte date cu caracter personal ale părților și ale completului de judecată. A obligat pe pârâtul C. la publicarea dispozitivului hotărârii pe site-ul ligadreptații.ro, cu menționarea doar a numelor părților și excluderea celorlalte date cu caracter personal ale părților și ale completului de judecată. A respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul C. ca neîntemeiată. A obligat pe pârâtul C. la plata către reclamant a sumei de 60 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A menținut restul dispozițiilor sentinței civile apelate. A respins, ca nefondat, apelul incident formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 463 din 21 aprilie 2023 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtă B., prin care a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, formulând următoarele critici: Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) pct. c) C. proc. civ., întrucât în dispozitivul deciziei atacate nu sunt menționate cheltuielile de judecată la care este obligată, precum și dispozițiile alin. (2) al aceluiași text legal, deoarece în dispozitiv nu se arată care este obligația fiecărui pârât. Decizia nu este legal motivată, instanța de apel încălcând normele de drept aplicabile când a reținut în dispozitiv că pârâta s-a judecat în contradictoriu cu apelantul-pârât C.. Cauza are un singur reclamant și doi pârâți, sens în care a arătat instanței doar aspectul că nu are nicio legătură cu pârâtul C. și nu îi sunt opozabile apărările acestuia. Instanța de apel a nesocotit prevederile art. 254 C. proc. civ. în ceea ce privește probele solicitate, pe care le-a respins prin încheierea din 16 octombrie 2023, considerând solicitarea ca nefiind utilă soluționării cauzei, constatând că nu mai sunt probe de administrat. Instanța nu a motivat de ce aspectele învederate în susținerea probei cu înscrisuri nu sunt concludente pentru soluționarea cauzei. Cu încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, a dreptului la apărare și a normelor de drept aplicabile, instanța de apel nu a menționat punctual răspunsul la întâmpinarea reclamantului, depusă ca întâmpinare la apel incident nici în încheierea din 16 octombrie 2023 și nici în decizia recurată, aceasta soluționând cauza cu lipsă de imparțialitate. Răspunsul la întâmpinare se circumscrie motivelor invocate de reclamant, contrar motivării instanței de apel în sensul că probele invocate de apelanta-pârâtă prin răspunsul la întâmpinare nu s-ar circumscrie criticilor din calea de atac a reclamantului. Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 249 C. proc. civ., nesocotind faptul că reclamantul nu a dovedit în ce mod i-a fost afectată imaginea, cât timp a fost promovat în funcția de ministru al agriculturii sau în plan personal, așa cum a precizat și în răspunsul la întâmpinarea apel incident a reclamantului, care nu este reprodusă în decizia recurată. Reclamantul deține societăți comerciale și are o avere colosală, nedeclarată însă în declarația de avere. Împrejurarea că ar fi fost de interes un punct de vedere al reclamantului sau un drept la replică, pe care acesta nu l-a exprimat, chiar dacă i-a fost solicitat a fost lăsată neanalizată. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a fost interpretată greșit în ceea ce privește art. 10, întrucât articolele publicate tratează un subiect de interes public ce vizează folosirea unor sume de bani din fonduri europene și bani publici, atingând și aspecte legate de activitatea profesională ale reclamantului deputat și ministru al agriculturii, fără a fi vizate aspecte ale vieții sale private. Instanța de apel și-a depășit limitele învestirii și prin motivarea de genul "Totuși [...]",Totuși, Curtea [...]". Dacă ar fi analizat întreg probatoriul aflat la dosarul cauzei, inclusiv articolele de presă, nota de control a ministerului agriculturii, instanța ar fi constatat că publicația "D." a preluat articolele de presă de la publicația "E.", și nu invers, ar fi putut constata și existența unei baze factuale suficiente, care se încadrează în limitele libertății garantate presei. Dacă instanța nu s-ar fi erijat în apărătorul reclamantului, precizarea motivului neînregistrării contractului de cesiune a dreptului de folosință a domeniului "E." din 8 februarie 2019 de către Institutul Național de Certificare și Dezvoltare în Informatică ar fi fost utilă justei soluționări a apelului, toate articolele de presă fiind asumate de către noul deținător al domeniului, care are și calitatea de jurnalist. Cu încălcarea normelor de drept aplicabile, instanța de apel a desființat sentința numai în raport cu celălalt pârât, neanalizând aspectul că prima instanță s-a raliat efectiv tertipului de care a uzat reclamantul pentru ca prezenta cauză să fie judecată de Tribunalul București, iar nu de Tribunalul Olt, respectiv Tribunalul Dolj, așa cum este cazul cererii ulterioare de care reclamantul face vorbire în apelul incident. Nu subzistă motivarea instanței de apel în sensul că prima instanță nu s-a mai putut dezînvesti odată cu formularea cererii de renunțare la judecată în contradictoriu cu Institutul Național de Certificare și Dezvoltare în Informatică și nici împrejurarea că ulterior, prin introducerea altor pârâți în cauză, rămasă fără obiect, nu și-ar fi putut stabili competența sub toate formele, conform prevederilor art. 131 C. proc. civ. Instanța de apel nu a analizat aspectele invocate cu privire la "practica" reclamantului din probatoriu, respectiv Raportul de Control al Camerei de Conturi Olt, din care rezultă că soția reclamantului, în calitate de manager financiar al Companiei de Apă Olt, a ordonanțat de plată în mod nelegal sume de 1.446.857,72 RON, respectiv 1.751.280,73 RON către reprezentantul convențional al reclamantului. Astfel, acesta a încasat nelegal sume de peste 400.000 € de la instituția publică, în care soția reclamantului ocupă funcția de manager financiar, reprezentându-l pe reclamant în instanță cu titlu gratuit, acesta plătind avocatul din bani publici prin intermediul soției. În drept, cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză 5.1 Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., solicitând anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât criticile formulate vizează netemeinicia deciziei instanței de apel. A menționat că dezvoltarea motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței, or în cuprinsul cererii nu există trimiteri concludente la considerentele deciziei pronunțate, nefiind aduse argumente pentru care instanța nu a ar fi aplicat corect prevederile legale. A susținut că în aceleași coordonate se încadrează și critica referitoare la modalitatea de apreciere a probatoriului, chestiune de temeinicie, care nu poate face obiectul controlului judecătoresc exercitat pe calea recursului. În aprecierea sa, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, iar instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunțate în apel, prin raportare la soluția și argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora în oricare dintre motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. De asemenea, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menționând, în esență, că aspectele invocate de recurenta-pârâtă sunt efectuate generic, fără a fi indicate în mod concret prevederile legale aplicabile, care să conducă la ideea că acțiunea promovată se încadrează în norma instituită. 5.2 Recurenta-pârâtă B. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant, prin care a învederat că recursul se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. c) din același cod, în sensul că în dispozitivul deciziei nu sunt menționate cheltuielile de judecată în ceea ce o privește și ale alin. (2), deoarece nu se arată prestația la care este obligat fiecare pârât, respectiv care este consecința respingerii apelului său. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Se reține că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Din dispozițiile legale enunțate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Principala condiție a legalității dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței, întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate conduce la casarea unei hotărâri judecătorești. Motivele de recurs trebuie să se raporteze la considerentele hotărârii atacate și să le combată, prin expunerea unui raționament juridic contrar. Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a contura nelegalitatea hotărârii atacate și să permită, astfel, exercitarea controlului judiciar extraordinar al instanței de recurs. Luând în examinare criticile privind motivarea hotărârii recurate, din care face parte integrantă încheierea din 16 octombrie 2023, în care au fost consemnate dezbaterile, Înalta Curte reține că aceste nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, nu poate fi calificată drept un viciu de motivare susținerea privind încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. c) C. proc. civ. față de lipsă mențiunii cheltuielilor de judecată din dispozitiv în ceea ce o privește pe recurenta-pârâtă, deoarece aceasta privește o eventuală omisiune din dispozitiv, care nu poate fi remediată pe calea recursului, ci numai în cadrul procedurii de completare, astfel cum stipulează prevederile art. 445 din același cod. În ceea ce privește respingerea probei cu înscrisuri solicitate prin răspunsul la întâmpinare de către pârâtă B., raportat la considerentele încheierii de dezbateri din 16 octombrie 2023, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu denunță lipsa motivării și nici în ce mod ar fi încălcat instanța de apel prevederile art. 254 C. proc. civ., câtă vreme curtea de apel a arătat că partea avea obligația de a depune la dosar toate înscrisurile de care înțelege să se folosească în vederea soluționării apelului. De principiu, un raționament logico-juridic neconvingător poate conduce la o nemotivare sau motivare necorespunzătoare însă, în speță, faptul că recurenta-pârâtă nu a agreat soluția instanței de apel asupra probei solicitate, nefiind de acord cu acesta, nu poate echivala cu o nemotivare/motivare necorespunzătoare. Ca atare, nu este aptă a declanșa un control de legalitate critica nici susținerea că precizarea motivului neînregistrării contractului de cesiune ar fi fost utilă justei soluționări a apelului, în condițiile în care privește oportunitatea administrării probei, chestiune care ține aprecierea instanței de apel raportat la fondul cauzei, iar nu de legalitatea soluției de respingere a probei. Nici critica privind cadrul procesual, astfel cum acesta reiese din dispozitiv, nu poate fi încadrată în niciunul dintre motive de casare, întrucât recurenta-pârâtă nu relevă o eroare în raționamentul instanței sub acest aspect atunci când își exprimă nemulțumirea în sensul că nu îi sunt opozabile apărările pe care le-a formulat pârâtul C.. Recurenta-pârâtă a invocat și încălcarea dreptului la apărare pentru că instanța de apel nu a menționat punctual răspunsul său la întâmpinarea apelantului nici în decizie, nici în încheierea de ședință, ceea ce ar echivala cu o lipsă de imparțialitate și ignorarea poziției sale procesuale. Înalta Curte constată că această critică nu este aptă să evidențieze încălcarea unei reguli de procedură, astfel cum impune motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care recurenta nu susține că i s-ar fi refuzat posibilitatea de a depune răspuns la întâmpinare sau de a formula apărări, ci doar afirmă că apărările invocate și probele solicitate se circumscriu motivelor invocate de reclamant în întâmpinarea la apelul incident, contrar celor reținute în decizia atacată. În acest context, nu poate fi primită nici susținerea referitoare la lipsa de imparțialitate în soluționarea cauzei. Simpla nemulțumire față de raționamentul juridic și concluziile desprinse din hotărârea atacată reprezintă o critică de netemeinicie, care exprimă dezacordul părții față de soluția și argumentele instanței, iar nu o veritabilă încălcare a garanțiilor de imparțialitate. Drept urmare, împrejurarea că recurenta-pârâtă apreciază că este dezavantajată de soluția pronunțată de instanța de apel nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate a deciziei recurate. Printr-o altă critică s-a invocat aplicarea greșită a art. 249 C. proc. civ., întrucât ar fi nesocotit contextul public și impactul articolelor de presă asupra imaginii reclamantului. Se arată că instanța nu a redat răspunsul la întâmpinarea reclamantului, care conținea informații privind atribuirea unor contracte de lucrări firmei F. S.R.L., implicarea familiei reclamantului, precum și trimiteri la cazuri de notorietate, pentru a susține că imaginea reclamantului nu ar fi fost afectată doar prin simpla publicare a articolelor, ci ca urmare a unor fapte concrete și preexistente. Deși se face trimitere la o pretinsă aplicare greșită a art. 249 C. proc. civ..civ., recurenta-pârâtă nu indică, în concret, în ce mod instanța de apel ar fi interpretat eronat norma de drept procesual, ci își exprimă nemulțumirea față de modalitatea de apreciere a probelor și de redactare a motivării, apreciind că reclamantul nu a fost prejudiciat, din moment ce a fost numit în funcția de ministru. Instanța de recurs nu poate aprecia diferit asupra îndeplinirii condiției prejudiciului, deoarece circumstanțele de fapt sunt stabilite în mod suveran de instanțele de fond, fiind sustrase cenzurii instanței de recurs, care nu realizează un control al temeiniciei hotărârii, ci doar unul de conformitate a hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum prevede expres art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Susținerea recurentei, potrivit căreia instanța de apel ar fi omis să analizeze împrejurarea că reclamantul nu și-ar fi exercitat dreptul la replică, nu echivalează cu o aplicare greșită a normei de drept material și nici cu o lipsă de motivare, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 sau pct. 6 C. proc. civ. Dreptul la replică este un instrument juridic prin prisma căruia se analizează etica jurnalistului, iar opțiunea reclamantului pentru exercitarea sau neexercitarea acestuia nu are consecințe juridice în cadrul prezentului litigiu. Întrucât instanța de apel a reținut că "apelanta-pârâtă nu a făcut dovada că a solicitat vreodată prezentarea unui punct de vedere de către reclamant", critica formulată nu se grefează pe considerentele hotărârii recurate, din care reiese că relevant era ca pârâta să își îndeplinească obligația deontologică, iar nu dacă reclamantul a solicitat un drept de replică publicațiilor anterioare. Cu toate că recurenta-pârâtă a indicat drept temei al căii de atac dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri poate fi cerută și când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, aceasta nu a prezentat argumente juridice pertinente, care să tindă la anularea hotărârii atacate. Invocarea corectă a motivului de casare presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile cauzei, interpretarea pe care partea o consideră corectă și discordanța acestei interpretări cu cea dată de instanța a cărei hotărâre se atacă. Motivul de recurs nu poate fi primit atunci când, deși se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate se critică situația de fapt. Așadar, descrierea încălcării unei norme de drept material trebuie să fie argumentată. Pretinzând că instanța de apel a apreciat greșit asupra existenței faptei ilicite, recurenta-pârâtă a redat, într-o manieră inadecvată pentru faza procesuală a recursului, insatisfacția față de temeinicia soluției, arătând că instanța de apel trebuia să ajungă la o altă concluzie, respectiv aceea că articolele publicate tratează un subiect de interes public și au o bază factuală suficientă. În ceea ce privește pretinsa aplicare greșită a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv a art. 10 din Convenție, recurenta-pârâtă a susținut că articolele publicate vizau fapte de interes public și că instanța ar fi apreciat în mod eronat că au fost vizate exclusiv aspecte ale vieții private, formulând astfel o critică de netemeinicie privind interpretarea dată de instanță articolelor de presă. Așadar, cum recursul este o cale de atac extraordinară și nedevolutivă (nu are loc o rejudecare a fondului pricinii), susținerile referitoare la modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt și a interpretat probatoriul administrat în cauză nu reprezintă critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în recurs. De asemenea, afirmația privind depășirea limitelor învestirii nu echivalează cu o critică de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme recurenta-pârâtă nu a dezvoltat în ce mod ar fi fost nerespectate limitele învestirii instanței de apel, față de dispozițiile art. 477- art. 478 C. proc. civ., care reglementează limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat și de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță. Recurenta-pârâtă a mai susținut că instanța de apel a încălcat normele de drept aplicabile prin aceea că a desființat sentința primei instanțe numai în raport cu unul dintre pârâți, neanalizând că prima instanță s-a raliat strategiei de care reclamantul a uzat pentru ca soluționarea cauzei să revină Tribunalului București. Învestită fiind să verifice legalitatea încheierii din 13 decembrie 2022, prin care Tribunalul București a respins, ca tardiv formulată, excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă, curtea de apel a validat această soluție, constatând că, întrucât nu este incident niciun caz de competență teritorială exclusivă, în raport cu prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., pârâta B. avea obligația de a invoca excepția prin intermediul întâmpinării, însă nu a făcut-o. De asemenea, a statuat că invocarea excepției necompetenței teritoriale a tribunalului prin notele scrise depuse la 17 octombrie 2022 este tardivă. Față de motivarea curții de apel, nu au vocație critică, din perspectiva motivelor de casare nici aceste susțineri, întrucât recurenta nu indică în mod clar în ce constă eroarea de drept pretins a fi comisă de instanță cu privire la respingerea primului său motiv de apel, referitor la competența teritorială. Recurenta trebuia să dezvolte acest motiv de recurs, adică să indice argumentele în drept pentru care excepția necompetenței teritoriale a tribunalului nu a fost invocată tardiv. Nu conturează o critică de nelegalitate nici susținerea în sensul că instanța nu a analizat sesizările formulate de publicația E. cu privire la "practica" reclamantului privind cheltuielile de judecată achitate reprezentantului său convențional, în condițiile în care recurenta-pârâtă urmărește să combată netemeinicia concluziei referitoare la baza factuală concretă a informațiilor furnizate, pe care aceasta avea sarcina să o dovedească pentru a beneficia de protecția libertății de exprimare. Înalta Curte reține că dezvoltarea motivelor de recurs într-o manieră suficient de precisă este necesară pentru a permite înțelegerea și verificarea acestora. Această exigență este conformă cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Curtea Europeană statuând că, pentru a-și îndeplini misiunea, instanțele judecătorești trebuie să beneficieze de concursul părților, care sunt ținute ca, în măsura posibilului, să-și expună pretențiile într-o manieră clară, lipsită de ambiguitate și structurate într-o manieră rezonabilă. Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.