ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2680/2024

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 25.10.2022, reclamanta A., asistată de reprezentantul legal B., a chemat în judecată pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 15.000 euro plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea protezei ortopedice pe care va trebui să și-o monteze în perioada următoare; 400.000 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății efective - despăgubiri pretinse pentru suferința fizică/psihică care i-a fost produsă în urma producerii accidentului rutier feroviar cauzat din culpa exclusivă a pârâtei, cu cheltuieli de judecată. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 88 din 20 aprilie 2023, Tribunalul Arad, secția I civilă a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A., asistată de reprezentantul legal B., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR"SA, - prin Sucursala Regională CF Timișoara, având ca obiect pretenții. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 54.508,29 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 400.000 euro - plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății efective - cu titlu de daune morale. A respins în rest cererea. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă Prin decizia civilă nr. 70 din 20 martie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. - prin Sucursala Regională CF Timișoara împotriva încheierii de ședință din data de 15.02.2023. A admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. - prin Sucursala Regională CF Timișoara împotriva sentinței civile nr. 88/20.04.2023 pronunțate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și intimata-chemată în garanție Asocierea C. - D. - E. - F.. A schimbat în parte sentința apelată, iar în rejudecare: A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 280.000 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății efective, cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 38.155,80 RON cu titlu de daune materiale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței cu excepția celor contrare prezentei decizii. A obligat intimata-reclamantă la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel către apelanta-pârâtă. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 70 din 20 martie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, au declarat recurs reclamanta A., prin reprezentat legal B. și pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. - prin Sucursala Regională CF Timișoara. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 18 ianuarie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la dosar). I.4.a. Recurenta-reclamantă A. a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente: În opinia recurentei, decizia instanței de apel este nelegală, întrucât aceasta nu a procedat la respingerea apelului formulat de către pârâta-apelantă, care nu a atacat hotărârea primei instanțe cu privire la soluționarea cererii de chemare în garanție a Asocierii C.-D.-E.-G., apel declarat cu încălcarea prevederilor art. 470 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât nu s-a indicat expres încheierea interlocutorie vizată. Deși, în final, apelul a fost respins în această privință, instanța de apel a procedat astfel din alte considerente decât cele prevăzute expres de lege. Or, conform art. 470 alin. (3) C. proc. civ., neindicarea hotărârii atacate se sancționează cu nulitatea, aceasta fiind sancțiunea care trebuia aplicată de instanța de apel. În ceea ce privește fondul apelului, instanța de apel a încălcat din nou prevederile legale, deoarece, deși apelanta nu a solicitat expres rejudecarea fondului, instanța a permis, în mod nejustificat și contrar opoziției manifestate de părțile din proces, modificarea și completarea cererii de apel, prelungind în mod nelegal termenul de motivare. În acest context, deși termenul de motivare era împlinit, instanța a acordat apelantei două amânări succesive pentru a-și modifica și completa motivele de apel, generând practic o nouă cerere de apel. Cu toate acestea, chiar și după aceste modificări permise nelegal, apelul a rămas lacunar, instanța apelului fiind nevoită să interpreteze, într-o manieră sumară, voința apelantei. În final, recurenta subliniază că motivele apelului formulat au vizat exclusiv cererea de chemare în garanție a ASOCIERII C.-D.-E.-G., iar prima instanță a respins în mod justificat această cerere. Singurul petit formulat prin cererea de apel a fost acela prin care pârâta-apelantă a solicitat instanței de apel să admită apelul, să desființeze sentința civilă nr. 88 din 20.04.2023, pronunțată de Tribunalul Arad, și, în rejudecare, să admită cererea de chemare în garanție. Pentru clarificarea oricăror dubii privind limitele cererii de apel, recurenta precizează că apelanta a reiterat explicit, la finalul declarației de apel, același petit, solicitând încă o dată admiterea apelului, casarea sentinței și admiterea cererii de chemare în garanție, cu eventuale cheltuieli de judecată. De asemenea, prin răspunsul la întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 11.09.2023, apelanta a insistat încă o dată asupra acestor solicitări, reiterând expres cererea sa ca instanța de apel să respingă excepția invocată ca nefondată și să admită apelul formulat, constatând astfel că cererea de chemare în garanție a fost respinsă în mod nejustificat ca inadmisibilă de către prima instanță. În concret, apelanta a solicitat obligarea ASOCIERII C.-D.-E.-F. x, prin hotărârea ce urma a fi pronunțată, la plata daunelor pretinse de reclamantă, respectiv suma de 15.000 euro (în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății), reprezentând contravaloarea protezei ortopedice, precum și suma de 400.000 euro (în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății) pentru suferința fizică și psihică produsă în urma accidentului feroviar, plus cheltuielile de judecată aferente acțiunii principale. În opinia recurentei-reclamante, prin modul în care instanța de apel a gestionat și soluționat apelul, acordând nelegal termene suplimentare pentru modificarea și completarea cererii de apel și nesancționând corect neregularitățile cererii de apel inițiale, decizia atacată este profund afectată de nelegalitate, justificând astfel admiterea prezentului recurs. Pentru a înlătura orice dubiu asupra motivelor apelului, recurenta evidențiază că apelanta a menționat expres, pentru a treia oară, în pagina finală a răspunsului la întâmpinare, aceleași solicitări, respectiv admiterea apelului, casarea sentinței și admiterea cererii de chemare în garanție formulate, cu eventualele cheltuieli de judecată aferente. Totuși, atât în apel cât și în răspunsul la întâmpinare, apelanta nu a formulat nicio critică punctuală și efectivă împotriva hotărârii atacate, în sensul unei erori concrete a instanței, cum ar fi o interpretare greșită a stării de fapt sau a prevederilor legale incidente (de exemplu: instanța nu a avut în vedere dispozițiile unui anumit articol, nu a ținut cont de anumite susțineri, nu a evaluat corect probele administrate). Or, astfel de critici ar fi fost absolut necesare pentru ca instanța de apel să poată realiza controlul efectiv al legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe pe fondul cauzei. În acest context, recurenta apreciază că apelanta a intenționat să investească instanța de apel strict cu cererea repetată expres și insistent, respectiv: "solicităm admiterea apelului, casarea sentinței și admiterea cererii de chemare în garanție formulate, cu eventuale cheltuieli de judecată". Pe de altă parte, recurenta subliniază că apelul astfel formulat era viciat din punct de vedere procedural, motiv pentru care a solicitat instanței de apel să îl respingă ca atare. Conform dispozițiilor art. 235 C. proc. civ. coroborate cu art. 424 alin. (5) C. proc. civ., încheierea prin care prima instanță admite o excepție precum lipsa calității procesuale pasive sau a capacității procesuale de folosință are caracter interlocutoriu, iar conform prevederilor art. 470 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., apelanta avea obligația expresă să indice atât hotărârea cât și încheierile interlocutorii atacate. Or, în speță, recurenta relevă că apelanta a indicat, în declarația de apel inițială, exclusiv sentința civilă nr. 88 din 20.04.2023, care însă, prin dispozitivul său, nu a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive și a capacității procesuale de folosință, de care apelanta s-a declarat nemulțumită. Ulterior, prin notele de ședință depuse la data de 04.12.2023, apelanta a conștientizat deficiențele proprii ale cererii de apel și a precizat în mod expres - dar tardiv și contrar prevederilor legale - că intenția reală a fost să atace atât sentința civilă nr. 88 din 20.04.2023, cât și încheierea interlocutorie din 15.02.2023, solicitând în mod corect procedural, însă prea târziu față de termenul legal: admiterea apelului, desființarea sentinței civile nr. 88 din 20.04.2023, cât și a încheierii interlocutorii din 15.02.2023, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. ca nefondată, neîntemeiată și nedovedită; admiterea cererii de chemare în garanție împotriva Asocierii C.-D.-E.-F. x, reprezentată prin C., D. S.A., E. și S.C. F. S.R.L., pentru a constata că Asocierea menționată răspunde potrivit obligațiilor asumate prin contractul de lucrări nr. x, accidentul având loc în șantierul feroviar gestionat de aceasta. Recurenta apreciază că, în mod real, pârâta-apelantă nu a declarat apel efectiv împotriva fondului cauzei. Astfel, mențiunile privind obligarea pârâtei-apelante la plata daunelor morale și materiale stabilite prin dispozitivul sentinței primei instanțe au dobândit autoritate de lucru judecat prin faptul că nu au fost atacate în termenul legal de apel. Or, recurenta apreciază că, prin conduita sa procesuală nelegală, instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat astfel dobândită, acordând în mod greșit termene suplimentare apelantei pentru motivarea și completarea cererii sale de apel. Consecința directă a acestor încălcări procedurale grave a fost o modificare nelegală a dispozitivului sentinței primei instanțe. Pentru toate aceste considerente, recurenta solicită în mod respectuos admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu respectarea strictă a dispozițiilor procedurale incidente. I.4.b. Recurenta-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. București a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu solicitarea explicită de a se dispune admiterea cererii de chemare în garanție formulată împotriva Asocierii C.-D.-E.-F. x, reprezentată legal prin C., lider al asocierii compuse din societățile D. S.A., E. și S.C. F. S.R.L., chemare în garanție formulată în dosarul nr. x/2022; reducerea cuantumului daunelor materiale și morale stabilite în sarcina pârâtei, astfel încât acestea să corespundă unei reparații morale juste și echitabile, precum și unei despăgubiri materiale corespunzătoare valorii reale a unei proteze ortopedice existente pe piață, valoare care să fie dovedită și susținută corespunzător prin probe. În susținerea recursului, a învederat că, în cadrul acțiunii judiciare formulate, nu a acționat în judecată Asocierea C.-D.-E.-F. x în calitate de entitate juridică autonomă, cu personalitate juridică proprie, ci exclusiv în calitatea acesteia de parte contractantă/antreprenor, constituită în baza acordului de asociere autentificat sub nr. x din data de 13.06.2017, reprezentată legal prin societatea C. (fostă H.), în calitate de lider și semnatar al contractului încheiat între părți. Astfel, recurenta apreciază că apărările și argumentele invocate și reținute de instanțele de fond și de apel în susținerea și admiterea excepției lipsei capacității de folosință a Asocierii C.-D.-E.-F., Lot x, formată din C., D. S.A., E. și S.C. F. S.R.L., sunt neîntemeiate și nefondate, din următoarele considerente: În mod greșit a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință, întrucât, așa cum a arătat și în fața instanței de fond, CNCF CFR S.A. nu a acționat în judecată Asocierea C.-D.-E.-F., Lot x în calitate de entitate de sine stătătoare, cu personalitate juridică distinctă, ci exclusiv în calitatea acesteia de parte contractantă/antreprenor, constituită conform acordului de asociere autentificat sub nr. x din 13.06.2017, reprezentată legal prin C. (fostă H.), în calitate de lider și semnatar al contractului de lucrări încheiat între părți. În acest context, recurenta consideră că a procedat în mod corect din punct de vedere procesual prin introducerea în cauză a Asocierii menționate, ca parte contractantă reprezentată prin liderul său, respectiv societatea C., iar nu prin chemarea acesteia în nume propriu ca entitate autonomă. Din aceste motive, în mod nejustificat instanțele de fond și de apel au respins ca inadmisibilă în principiu cererea de chemare în garanție. În continuare, recurenta-pârâtă a solicitat să se constate că atât prin cererea inițială de chemare în garanție, cât și prin precizările depuse ulterior la dosarul cauzei, CNCF CFR S.A. a indicat în mod explicit și repetat că cererea a fost formulată în contradictoriu cu Asocierea C.-D.-E.-F., Lot x, reprezentată prin societatea C. (fostă H.), în calitate de lider și reprezentant al asocierii. Recurenta precizează că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de apel, fundamentându-și decizia pe dispozițiile art. 1951 C. civ., a reținut greșit că asocierea în participație nu poate dobândi personalitate juridică și că nu constituie față de terți o persoană distinctă de persoana asociaților, reținând totodată că terțul nu are drepturi față de asociere, ci doar față de asociatul cu care a contractat direct. Or, tocmai acesta este rolul și temeiul cererii de chemare în garanție formulată în cauză, respectiv acela de a stabili obligații față de asociatul cu care subscrisa CNCF CFR S.A. a contractat, anume societatea C., în calitate de lider și reprezentant legal al asocierii. În consecință, instanța de apel a aplicat în mod eronat normele de drept incidente în speță, ignorând calitatea recurentei de beneficiar direct al contractului, ceea ce conferă dreptul legal de a formula o cerere de chemare în garanție și de a solicita obligarea Asocierii contractante, prin liderul său reprezentant, la plata daunelor rezultate din dezbaterile cauzei principale. Față de aceste argumente, recurenta solicită instanței supreme admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în garanție, astfel cum aceasta a fost formulată, și obligarea Asocierii C.-D.-E.-F., Lot x, prin societatea C., liderul reprezentant, la suportarea daunelor materiale și morale stabilite în proces. În memoriul de recurs sunt expuse în continuare aspecte privind faptele relevante ale speței, cu referire la probele administrate și la evaluarea lor de către instanța de apel, precum și susțineri privind cuantumul despăgubirilor materiale și morale acordate reclamantei, al căror cuantum a fost considerat excesiv de recurenta-pârâtă. În consecință, recurenta-pârâtă solicită instanței de recurs admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei civile nr. 70 din 20.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și rejudecarea cauzei cu consecința reducerii cuantumului daunelor morale și materiale la valori justificate și probatoriu fundamentate, în acord cu jurisprudența instanței supreme și cu practica judiciară constantă în materie. I.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Regională C.F. Timișoara a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta A. ca nefondat și neîntemeiat. În susținerea cererii, intimata a arătat că motivele invocate în recurs, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză. Astfel, aceasta a precizat că nu s-au încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii și nici nu există o autoritate de lucru judecat care să fi fost încălcată. A susținut că în apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 88/20.04.2023 a Tribunalului Arad și a încheierii din data de 15.02.2023, a contestat în mod clar legalitatea hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă ca nefondată, neîntemeiată și nedovedită în raport cu societatea sa. De asemenea, a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție formulate împotriva Asocierii C.-D.-E.-F., lot x și C., potrivit obligațiilor asumate contractual, accidentul având loc pe șantierul feroviar aflat în răspunderea acestora. De asemenea, intimata a subliniat că precizările formulate la solicitarea instanței de apel cu privire la hotărârile atacate și soluțiile solicitate nu pot fi considerate completări ale declarației de apel, ci clarificări ale aspectelor deja invocate anterior. În consecință, intimata a apreciat că motivele invocate de recurenta reclamantă nu sunt susținute și justificate, motiv pentru care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată, intimata chemată în garanție, Asocierea C. - D. - E. - G. (anterior denumită Asocierea C. - D. - E. - F.), reprezentată prin C., a solicitat instanței respingerea recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 70 din 20.03.2024 a Curții de Apel Timișoara. Intimata chemată în garanție a arătat că poziția sa exprimată încă din faza de apel a fost în acord cu cea a recurentei reclamante, întrucât apelul trebuia formulat explicit împotriva încheierii interlocutorii din data de 15.02.2023, iar nu implicit, astfel încât sancțiunea incidentă era nulitatea cererii de apel, conform art. 470 alin. (4) C. proc. civ. coroborat cu art. 466 alin. (4) și art. 235 C. proc. civ. În al doilea rând, intimata a susținut că, în mod corect, și ea a avut o poziție similară în apel, apreciind că apelul CFR S.A. era inadmisibil întrucât fusese completat și motivat peste termenul legal. În concluzie, intimata chemată în garanție a precizat că, în măsura în care admiterea recursului formulat de A. ar conduce la casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a se constata nulitatea, respectiv inadmisibilitatea apelului formulat de CFR S.A., aceasta nu se opune admiterii recursului reclamantei. Prin răspunsul la întâmpinare formulat, Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. București, prin Sucursala Regională C.F. Timișoara, a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta A. ca nefondat și neîntemeiat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. II.1. Recursul formulat de recurenta-reclamantă A. În dezvoltarea criticilor formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta A. a susținut încălcarea regulilor procedurale ce atrag nulitatea hotărârii atacate, vizând, în principal, neindicarea expresă în cererea de apel a încheierii interlocutorii atacate (prin care s-a respins cererea de chemare în garanție) și totodată greșita calificare a cereri de apel din perspectiva întinderii criticilor, care - în opinia reclamantei - nu au privit fondul cauzei, corelat cu acordarea unor termene suplimentare pentru motivarea și completarea cererii de apel, completarea tardivă a acesteia prin notele de ședință din 04.12.2023, precum și pretinsa prejudiciere a recurentei ca urmare a acordării termenelor suplimentare. Potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel. Interpretarea a contrario a acestor dispoziții legale, precum și a art. 470 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a condus la concluzia că, pentru a deduce controlului judiciar în apel și o încheiere premergătoare, aceasta trebuie să fie atacată expres prin cererea de apel. În speță, este real că pârâtul nu a nominalizat în cererea de apel încheierea de ședință din data de 15.02.2023, însă încă din debutul memoriului de apel a arătat că înțelege să critice soluția cuprinsă în acea încheiere prin care prima instanță a respins cererea de chemare în garanție, dezvoltând și argumente care priveau această măsură a tribunalului. Înalta Curte reține că omisiunea de a indica expres încheierea din 15.02.2023 în cuprinsul cererii de apel nu atrage consecința solicitată de recurentă, a limitării controlului judiciar numai la sentința dată asupra fondului, cât timp intenția apelantului de a contesta încheierea menționată rezultă neîndoielnic din motivele de apel (fiind ulterior clarificată la solicitarea instanței). Această concluzie are în vedere, pe de-o parte, necesitatea de a evita o abordare excesiv de formalistă a regulilor judecății în apel, și pe de altă parte necesitatea ca instanța să observe scopul urmărit de parte în efectuarea actelor de procedură și să asigure astfel o rezolvare echitabilă a cererilor părților. Contrar susținerilor recurentei reclamante, lămuririle aduse de pârât cererii sale de apel la solicitarea instanței nu echivalează cu formularea unui nou apel și nici nu încalcă termenul imperativ de motivare, întrucât pârâtul nu a introdus motive noi, ci doar a detaliat și explicitat aspectele deja cuprinse implicit în cererea inițială de apel. În privința motivului de recurs care se referă la nulitatea apelului pentru lipsa din cererea de apel a criticilor punctuale și efective relative la sentința fondului, Înalta Curte reține că, potrivit art. 471 alin. (1) lit. c), coroborat cu alin. (2) C. proc. civ., nemotivarea apelului în termenul legal nu atrage nulitatea apelului, ci decăderea din dreptul de a depune motivele căii de atac. Deopotrivă, art. 476 alin. (2) C. proc. civ. prevede că apelul nemotivat se soluționează pe baza celor invocate la prima instanță, ceea ce semnifică obligația instanței de apel de a evalua susținerile din cererea de chemare în judecată, din întâmpinare, precum și probele administrate deja în cauză. Prin urmare, o eventuală absență a motivelor apelului referitoare la sentința dată asupra fondului de prima instanță nu atrăgea anularea cererii de apel, ci doar limitarea controlului judiciar de legalitate și temeinicie specific acestei căi de atac, în acord cu prevederile art. 476 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Totodată, față de caracterul devoluțiunii depline specifice apelului, se impune ca evaluarea întinderii controlului judiciar prin raportare la cuprinsul cererii de apel să fie realizată în mod diferit față de situația cererii de recurs (limitată la chestiuni de nelegalitate dintre cele enumerate limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.), pentru că din economia întregii reglementări a apelului rezultă că în această cale de atac are loc o nouă judecată în fapt și în drept, pe baza probatoriului administrat la prima instanță și a probelor noi ce pot fi administrate în apel, evident, condiționat de formularea criticilor corespunzătoare. În cauză însă, examinarea memoriului de apel formulat de pârât a relevat că acesta, deși a reprodus - în mare parte - apărările cuprinse în întâmpinarea pe care a depus-o la dosar în fața tribunalului, cererea cuprinde și referiri la hotărârea prin care prima instanță a soluționat acțiunea reclamantei, dar și susțineri privind culpa victimei în producerea accidentului - ceea ce reprezenta, în mod neechivoc, o critică de netemeinicie adresată soluției prin care tribunalul, atribuind pârâtului în mod exclusiv culpa pentru producerea prejudiciului suferit de reclamantă, l-a obligat la plata de despăgubiri pentru repararea integrală a prejudiciului. Totodată, a fost criticat cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță, care a fost apreciat ca excesiv. Faptul că pârâtul nu a indicat expres și modul în care solicită ca sentința primei instanțe să fie schimbată în consecința admiterii apelului său (prin formularea unei cereri de respingere a acțiunii sau de admitere în parte) nu poate fundamenta concluzia în sensul că apelul nu a fost îndreptat împotriva soluției din dispozitivul sentinței, deoarece instanța este ținută a observa în ansamblul său calea de atac și a determina intenția părții care a declanșat demersul judiciar. Or, în cauză poziția procesuală a pârâtului a fost exprimată clar: intenția urmărită prin declararea apelului a fost aceea de a atrage în proces un terț pe calea chemării în garanție și totodată de a obține, pe fondul cauzei, cel puțin o restrângere a răspunderii sale - ca urmare a reținerii unei culpe concurente a victimei sau ca urmare a diminuării cuantumului despăgubirilor, pe calea reevaluării întinderii prejudiciului. În consecință, instanța de apel nu era ținută în determinarea limitelor apelului de existența unei cereri concrete de respingere a acțiunii, întrucât intenția apelantului pârât rezulta fără echivoc din cuprinsul cererii de apel. De aceea, Înalta Curte nu va primi criticile recurentei reclamante în sensul că instanța de apel a judecat calea de atac cu depășirea limitelor învestirii, examenul ce precede relevând că, în mod neechivoc, pârâtul a criticat sentința și sub aspectul admiterii acțiunii reclamantei. Corespunzător, nu se poate reține nici susținerea că soluția dată de prima instanță cererii de chemare în garanție sau cea de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri intrase (din perspectiva pârâtului) sub efectul autorității de lucru judecat. În fine, nu poate fi reținută drept critică de nelegalitate a deciziei recurate o pretinsă întârziere în judecarea cauzei rezultată din luarea de către instanța de apel a măsurii de amânare a cauzei pentru lămurirea limitelor judecății. În speță, este real că, în aprecierea instanței de recurs, limitele judecății erau determinate prin cererea de apel, însă în egală măsură Curtea de apel era îndreptățită, în aplicarea art. 22 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., aplicabil și în calea de atac conform art. 482 C. proc. civ., a cere părților explicațiile apreciate de aceasta necesare soluționării corecte a cauzei. În acest sens, deși se poate identifica o vătămare suferită de reclamanta recurentă rezultată din soluționarea cauzei cu întârzierea cauzată de acordarea termenelor în discuție, soluționarea recursului de față nu ar putea să repare această vătămare, cât timp întârzierea s-a produs deja, este ireversibilă, iar o admitere a căii de atac declarată de această parte nu ar putea conduce decât la o prelungire a procesului, față de prevederile art. 497 C. proc. civ. care impun ca, în caz de casare, pricina să fie retrimisă instanței de apel. Față de toate aceste considerente, criticile formulate de recurenta A. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt considerate nefondate. II.2. Recursul formulat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA Înalta Curte constată, astfel cum s-a consemnat în partea introductivă a prezentei hotărâri, că recursul formulat poate fi încadrat în drept exclusiv sub aspectul criticilor privind pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor art. 1951 C. civ. referitoare la lipsa capacității procesuale de folosință a asocierii în participațiune, aceste critici încadrându-se în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Conex, se poate identifica o chestiune încadrabilă în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la greșita aplicare a unor norme de procedură, în privința aprecierii conținutului cererii de intervenție forțată, respectiv a identității chematului în garanție. Recurenta-pârâtă a susținut că instanțele inferioare au apreciat în mod eronat lipsa capacității procesuale a "Asocierii C.-D.-E.-F., Lot 2", întrucât aceasta a fost chemată în garanție prin liderul său, C. Înalta Curte reține însă că, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 1951 C. civ.,"Asocierea în participație nu poate dobândi personalitate juridică și nu constituie față de terți o persoană distinctă de persoana asociaților. Terțul nu are niciun drept față de asociere și nu se obligă decât față de asociatul cu care a contractat." În mod corect, instanțele de fond și apel au stabilit că cererea de chemare în garanție trebuia formulată explicit împotriva societăților asociate individual și nu împotriva asocierii în sine, din norma evocată rezultând cu claritate că aceasta fiind doar o convenție contractuală, lipsită de personalitate juridică și de capacitate procesuală proprie. Or, verificarea lucrărilor dosarului a relevat că cererea de chemare în garanție se referă la asociere și nu la liderul acesteia, persoană cu privire la care cererea nu cuprinde nicio mențiune. Referirea ulterioară, făcută în apel, la reprezentarea asocierii prin liderul acesteia nu poate remedia viciul inițial, întrucât cererea de chemare în garanție nu a individualizat o persoană juridică distinctă - precum C. sau alți membri ai asocierii. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanțele inferioare au aplicat corect dispozițiile legale incidente, observând corect conținutul chemării în garanție - îndreptată împotriva asocierii și nu împotriva unui membru al acesteia sau a liderului - și totodată stabilind în mod just lipsa capacității procesuale a asocierii în participațiune, în aplicarea art. 1951 C. civ., cu referire la art. 72 și art. 56 C. proc. civ. Înalta Curte reține că orice cerere putea fi formulată direct împotriva societăților membre ale asocierii, fiecare având personalitate juridică proprie (de exemplu, C.), și nu împotriva asocierii în participațiune ca atare. În ceea ce privește celelalte critici formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cum s-a susținut de către pârât, ci privesc exclusiv modul de stabilire a situației de fapt și de apreciere a probatoriului de către instanța de apel. Astfel, susținerile referitoare la inexistența faptei ilicite și a culpei în sarcina Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR" S.A. - în sensul că la data accidentului procedura de reautorizare a stației era în curs, că obligația de amenajare, iluminare și semnalizare a trecerii pietonale revenea antreprenorului și fusese îndeplinită, respectiv că exista o cale de acces corespunzător semnalizată - vizează, în realitate, reaprecierea situației de fapt stabilite de instanța de apel. Or, curtea de apel a reținut, pe baza probelor administrate, că nu doar inexistența formală a autorizației este relevantă, ci și neîndeplinirea efectivă a măsurilor de siguranță, concretizată în staționarea unui tren marfar peste trecerea pietonală, lipsa măsurilor suplimentare de protecție, existența vegetației neîngrijite și iluminatul insuficient - aspecte care, în aprecierea sa, constituie faptă ilicită imputabilă administratorului infrastructurii feroviare. De asemenea, critica privind culpa victimei - minoră de 12 ani, fără calitatea de călător, care ar fi traversat prin loc nepermis - tinde la modificarea constatării instanței de apel potrivit căreia culpa majoritară (70%) revine CFR S.A., iar culpa concurentă, atenuată (30%), aparține ocrotitorului legal al victimei. Procentul stabilit reflectă o evaluare în echitate a contribuției fiecărei părți la producerea prejudiciului, evaluare faptică ce nu poate fi cenzurată în recurs. În același mod, criticile vizând cuantumul despăgubirilor morale și valoarea daunelor materiale acordate urmăresc o nouă apreciere a elementelor de fapt reținute de instanța de apel - gravitatea și natura prejudiciului, consecințele asupra vieții victimei, necesitatea protezei - precum și a proporționalității sumelor raportat la culpa concurentă. Aceste aspecte nu implică interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ci țin de aprecierea probelor și de stabilirea faptelor, operațiuni ce aparțin exclusiv instanței de fond și de apel și nu pot fi reevaluate în calea extraordinară a recursului. În consecința tuturor acestor argumente, Înalta Curte constată că și recursul declarat de pârât este nefondat, astfel că, văzând și cele ce preced referitoare la calea de atac declarată de reclamantă, precum și dispozițiile art. 496 C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse ca atare.