ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 250/2025

Circumstanțele cauzei. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 10 martie 2017, reclamanții A.-decedat, B., C.-decedata, D., în contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului Popești-Leordeni și Primarul General al Municipiului București au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Dispoziției nr. 406/27.12.2016 privind respingerea notificării nr. x/2001, restituirea în natură sau în echivalent a imobilului teren în suprafață de 25000 mp și "casă de locuit parter, etaj și anexe" ce face obiectul cererilor notificate nr. 1358/09.07.2001 a Biroului Executorilor Judecătorești E. și nr. 281/07.09.2001 a Biroului Executorului Judecătorești F..

Judecata în primă instanță Prin sentința civilă nr. 3299/16.10.2019, Tribunalul Ilfov a respins cererea privind pe reclamanții A.-decedat, B., C.-decedata, D., D., G. - moștenitor al defunctului H.. și I. - moștenitor al defunctului - J., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Orașului Popești-Leordeni, având ca obiect Legea 10/2001, ca neîntemeiată și s-a luat act că cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.

Judecata în apel. Împotriva sentinței primei instanțe au formulat apel I., B. și D.. Prin încheierea 04 aprilie 2022, Curtea de apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a suspendat judecata apelului exercitat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 3299/16.10.2019 pronunțate de Tribunalul Ilfov, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) din C. proc. civ. Prin încheierea din 12 decembrie 2022, curtea de apel a constatat că cererea de repunere pe rol a fost însoțită de înscrisuri care erau deja existente la dosar, context în care a dispus citarea părților cu mențiunea ca până la termenul de judecată din 27 februarie 2023, să depună la dosar înscrisuri privitoare la existența și suprafața construcției situate în București, șos. x, anterioare preluării din anul 1950. Prin încheierea din 27 februarie 2023, instanța de apel a respins cererea de repunere pe rol și a menținut măsura suspendării judecării apelului. Prin decizia civilă nr. 1223A din 16 octombrie 2023, Curtea de apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția perimării și a constatat perimat apelul exercitat de reclamanții I., B. și D. împotriva sentinței civile nr. 3299/16.10.2019 pronunțate de Tribunalul Ilfov.

Calea de atac exercitată în cauză La 12 septembrie 2023, pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2017/a1 a fost înregistrat recursul exercitat de reclamanții I., B. și D. împotriva încheierii de ședință din 27 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, repartizat aleatoriu, spre competentă soluționare, completului nr. 2 noul C. proc. civ. În motivarea recursului promovat, întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., recurenții au criticat soluția de respingere a cererii de repunere pe rol, susținând că au complinit obligația ce le incumba de a depune la dosar înscrisurile solicitate de către instanță. Prin urmare, recurenții au susținut că, în mod nelegal, instanța de apel a respins cererea de repunere pe rol, reținând că reclamanții nu și-au complinit obligația de a depune la dosar înscrisuri privitoare la existența și suprafața construcției situate în București, șos. x pe care le dețineau, așa cum li s-a pus în vedere, Ulterior, la 14 noiembrie 2023, pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost înregistrat dosarul nr. x/2017 având ca obiect recursul formulat de reclamanții I., B. și D. împotriva deciziei civilă nr. 1223A din 16 octombrie 2023, Curtea de apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. pct. 5 din C. proc. civ., recurenții au susținut că soluția de perimare, pronunțată de curtea de apel este nelegală pentru nesocotirea prevederilor procesuale ale art. 416 alin. (2)., art. 181 alin. (2), art. 183 alin. (1) și art. 417 din C. proc. civ. în contextul în care cererea de repunere pe rol a fost formulată în interiorul termenului de perimare, 28 august 2023, transmisă prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire. În aplicarea prevederilor art. 417 din C. proc. civ., prin depunerea cererii de repunere pe rol mai înainte de împlinirea termenului de perimare dar și prin exercitarea recursului împotriva încheierii de suspendare, termenul de perimare se întrerupe. Or, la pronunțarea soluției de perimare de către curtea de apel prin decizia atacată, recursul exercitat împotriva măsurii de suspendare nu era soluționat, ceea ce atrage nelegalitatea aplicării sancțiunii de perimare. Prin încheierea din 09 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2017, secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 19 iunie 2024, s-a admis, în principiu, recursul și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 06 noiembrie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, când, constatând incidente dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei, repusă pe rol la 05 februarie 2025, ca urmare a cererii formulate de recurenții-reclamanți, termen la care instanța reținut cauza în pronunțare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți II.1 În privința recursului exercitat de reclamanți împotriva încheierii din 27 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III- a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestuia pentru următoarele considerente: Prioritar, Înalta Curte constată că recurenții s-au prevalat, în drept, de incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ. Înalta Curte reamintește faptul că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează ipoteza în care hotărârea atacată cu recurs a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Examinând conținutul memoriului de recurs, se constată că recurenții nu au invocat aplicarea sau încălcarea greșită a vreunei norme de drept material de către curtea de apel, împrejurare în raport de care se constată că trimiterea la acest motiv de casare este una pur formală, și deci, inaptă a produce un control de legalitate a hotărârii recurate din această perspectivă. Mai mult, Înalta Curte constată că prin decizia recurată, instanța de apel nu a dat dezlegări pe fondul pricinii deduse judecății care să antameze chestiuni legate de aplicarea și interpretarea unor norme de drept material, soluționând pricina în urma admiterii excepției procesuale peremptorii a perimării. În continuare, analizând criticile formulate de reclamanți cu privire la soluția pronunțată de curtea de apel prin încheierea de ședință din 27 februarie 2023, din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte observă că principala nemulțumire a părților a vizat, în esență, reținerea curții de apel potrivit căreia părțile nu și-ar fi îndeplinit obligația de a depune, la dosar, înscrisuri privitoare la existența și suprafața construcției situate în București, șos. x, anterioare preluării din anul 1950, pronunțând o soluție nelegală de respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei, și de menținere a soluției de suspendare. Examinând parcursul procesual derulat în fața primei instanțe de control judiciar, Înalta Curte observă că la termenul de judecată din 07 februarie 2022, Curtea de apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus citarea reclamanților cu mențiunea de a depune la dosar înscrisurile pe care le dețin cu privire la existența și la suprafața construcției situate pe terenul din București, Șos. x, sub sancțiunea suspendării, prevăzute de art. 242 din C. proc. civ., sens în care a stabilit termen de judecată la 04 aprilie 2022. La termenul de judecată astfel acordat, instanța de apel a constatat că reclamanții nu și-au îndeplinit obligațiile stabilire în sarcina lor în cursul judecății și, în temeiul dispozițiilor art. 242 din C. proc. civ., a aplicat sancțiunea suspendării. Încheierea de ședință de la termenul de judecată din 04 aprilie 2022 prin care a fost dispusă suspendarea judecării cauzei, a fost comunicată părților, conform dovezilor aflate la dosarul nr. x/2017 al curții de apel, împotriva căreia părțile nu au exercitat recurs, statuările instanței de apel cu privire la obligația de a depune la dosar înscrisurile pe care le dețin cu privire la existența și la suprafața construcției situate pe terenul din București, Șos. x, anterior preluării, rămânând definitivă, prin nerecurare. În continuare, Înalta Curte constată că reclamanții au formulat la 03 octombrie 2022, data poștei, cerere de repunere pe rol pentru a cărei soluționare a fost acordat termen la 12 decembrie 2022 când instanța, constatând că înscrisurile atașate cererii de reluare a judecății, după suspendare, erau deja atașate la dosar, a apreciat că se impune amânarea judecării cererii de repunere pe rol pentru a reitera părților obligația de ce le revine de a depune la dosar înscrisurile solicitate de către instanță, respectiv înscrisuri privitoare la existența și la suprafața construcției situate pe terenul din București, Șos. x, ulteriorare preluării. În acest sens, a fost acordat termen de judecată la 27 februarie 2023, când părțile au fost citate cu mențiunea de a depune la dosar înscrisurile solicitate de către instanță, respectiv înscrisuri privitoare la existența și la suprafața construcției situate pe terenul din București, Șos. x, ulterioare preluării, conform dovezilor aflate la filele x din volumul al doilea al dosarului nr. x/2017 al curții de apel. Față de împrejurarea că la dosar nu au fost depuse de către reclamanți înscrisurile solicitate, la termenul de judecată din 27 februarie 2023, curtea de apel a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru reluarea judecării cauzei și ca atare, a respins cererea de repunere pe rol, menținând soluția de suspendare dispusă anterior, la termenul de judecată din 04 aprilie 2022. Înalta Curte constată, așadar, că prin încheierea din 27 februarie 2023, curtea de apel, constatând că părțile reclamante nu și-au îndeplinit obligațiile procesuale stabilite anterior în sarcina lor în cursul judecății, de a depune înscrisuri anterioare preluării imobilului în litigiu, a menținut măsura sancționatorie, dispusă la termenul de judecată din 04 aprilie 2022. În atare context, nemulțumirea recurenților, exprimată prin recursul de față, exercitat împotriva încheierii de ședință din 27 februarie 2023, vizează, de fapt, obligația impusă anterior acestora de instanța de judecată la termenul de judecată din 04 aprilie 2022 la care curtea de apel a constatat că este necesară depunerea unor înscrisuri care să fie anterioare preluării imobilului în litigiu, măsură necontestată însă de părțile reclamante, conform celor anterior reținute. Așadar, prin încheierea recurată, instanța de apel nu a făcut altceva decât să reamintească părților obligația ce le incumba încă de la pronunțarea încheierii de ședință de la termenul de judecată din 04 aprilie 2022, obligație pe care reclamanții nu au înțeles nici să o aducă la îndeplinire și nici să o supună controlului de legalitate din perspectiva obligației ce le incumba. Din acest punct de vedere, Înalta Curte reține că eventualele nemulțumiri/nelămuriri ale reclamanților referitoare la conținutul concret al înscrisurilor pe care instanța le-a pus în vedere acestora să le exhibe puteau fi decelate în cadrul controlului de legalitate exercitat împotriva încheierii de ședință din 04 aprilie 2022, la care părțile recurente nu au apelat. Prin urmare, Înalta Curte reține că recurenții deși aveau posibilitatea legală, recunoscută de dispozițiile art. 414 alin. (1) din C. proc. civ., de a opune eventuale critici vizând aplicarea greșită a sancțiunii suspendării în cadrul unui recurs exercitat împotriva încheierea pronunțată la termenul de judecată din 04 aprilie 2022 când s-a reținut nerespectarea obligației de a depune, la dosar, înscrisurile referitoare la imobilul în litigiu, anterioare preluării, aceștia nu au înțeles să uzeze de o atare cale de atac împotriva acestei încheieri, astfel încât statuarea instanței de apel vizând măsura suspendării nu poate fi cenzurată în cadrul recursului pendinte care vizează încheierea de ședință din 27 februarie 2023 prin care instanța nu a impus părților o obligație nouă, ci doar a reiterat ceea ce acestora li se pusese deja în vedere anterior. II. Examinând recursul exercitat de recurenți împotriva deciziei civile nr. 1223 A din 16 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia pentru următoarele considerente: Prin memoriul de recurs, recurenții-reclamanți critică decizia instanței de apel, afirmând că, în mod greșit, a fost admisă excepția perimării, cu consecința perimării cererii de apel, întrucât au fost citați cu mențiunea de a depune la dosar doar înscrisurile pe care le dețin cu privire la existența și suprafața construcției situate în București, Șos. x, obligație pe care și-au îndeplinit-o. Susținerea recurenților este nefondată în contextul în care, potrivit citativului emis la 13 decembrie 2022 de curtea de apel, reclamanții au fost citați cu mențiunea de a depune la dosar înscrisurile pe care le dețin cu privire la existența și suprafața construcției situate în București, Șos. x, anterioare momentului preluării din anul 1950, cu precizarea ca acestea să se refere la perioada anterioară preluării, motivat de împrejurarea că înscrisurile depuse deja la dosarul cauzei sub aspectul existenței construcției erau ulterioare acestui moment. În continuare, se susține că decizia de perimare este nelegală din perspectiva în care a fost pronunțată mai înainte de a se examina recursul formulat împotriva încheierii de ședință din 27 februarie 2023, în sensul în care exercitarea recursului împotriva încheierii din 27 februarie 2023 a întrerupt curgerea termenului de perimare, conform dispozițiilor art. 417 din C. proc. civ. De asemenea, recurenții invocă și faptul că cererea de repunere pe rol din 28 august 2023, a fost formulată în timpul curgerii termenul de perimare care a debutat la 27 februarie 2023 și că a avut un efect întreruptiv. Înalta Curte observă că, prin criticile aduse hotărârii recurate, recurenții-reclamanți reproșează instanței de apel încălcarea unor reguli de procedură, astfel încât analiza instanței de recurs se va efectua din perspectiva motivului de casare invocat, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"). Obiectul recursului pendinte este reprezentat de decizia civilă nr. 1223A din 16 octombrie 2023, prin care Curtea de apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția perimării și a constatat perimat apelul exercitat de reclamanții I., B. și D. împotriva sentinței civile nr. 3299/16.10.2019 pronunțate de Tribunalul Ilfov. În cauză, Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 04 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a suspendat judecata apelului, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina reclamanților prin încheierea din 07 februarie 2022 (de a depune la dosar înscrisurile pe care le dețin cu privire la existența și suprafața construcției situate în București, Șos. x, anterioare momentului preluării din anul 1950, motivat de împrejurarea că înscrisurile depuse deja la dosarul cauzei sub aspectul existenței construcției, sunt ulterioare acestui moment.). Potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță". Așadar, perimarea operează de drept, cu condiția ca, timp de șase luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Conform art. 417 C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes." Totodată, art. 242 C. proc. civ. prevede următoarele: "(1) Când constată că desfășurarea normal a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. (2) La cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua." Sub un prim aspect, se reține că, din perspectiva momentului de la care începe să curgă termenul de perimare, ceea ce prezintă relevanță este data la care s-a dispus suspendarea judecății, 04 aprilie 2022, și nu momentul la care această măsură a fost menținută, prin respingerea cererii de repunere pe rol, prin încheierea din 27 februarie 2023, așa cum, în mod nefondat, se susține de către recurenții-reclamanți. Aceasta rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de către instanță. Împrejurarea că la 03 octombrie 2022, reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol nu este aptă a demonstra ieșirea din pasivitate a părților reclamante și a produce efectul întreruptiv al termenului de perimare, de vreme ce această cerere a fost respinsă de curtea de apel prin încheierea de ședință din 27 februarie 2023, fiind menținută soluția de suspendare dispusă la termenul de judecată din 04 aprilie 2022. Critica recurenților vizând admiterea greșită a excepției perimării, motivat de faptul că cererea de repunere pe rol formulată la 28 august 2023 a întrerupt curgerea termenului de perimare nu poate fi primită întrucât, pe de o parte se raportează, în mod greșit, la momentul de debut al curgerii termenului de perimare ca fiind 27 februarie 2023, în loc de 4 aprilie 2022, având în vedere considerentele anterior relevate, iar pe de altă parte, Înalta Curte reține că dispozițiile C. proc. civ. condiționează întreruperea termenului de perimare de preocuparea părții înlăuntrul termenului de perimare de a îndeplini obligația impusă de instanța de judecată. Or, în speță, raportat la data de la care debutează curgerea termenului de perimare ca fiind data pronunțării încheierii de suspendare a judecării pricinii, 04 aprilie 2022, (reținută dintr-o eroare de tehnoredactare de către curtea de apel ca fiind 07 februarie 2022) termenul de perimare era împlinit la momentul formulării cererii de repunere pe rol, 28 august 2023. Cum solicitarea reclamanților privind repunerea pe rol a cauzei a fost transmisă prin poștă la 28 august 2023, ulterior împlinirii termenului de perimare, 04 octombrie 2022, aceasta nu produce efecte asupra curgerii termenului de perimare, condiția sine qua non a producerii acestui efect fiind formularea acesteia mai înainte de împlinirea termenului, condiție care, în speță, nu este întrunită conform celor anterior arătate. În privința datei reținute de către curtea de apel ca fiind data înregistrării cererii de repunere pe rol, în raport de împrejurarea că actul procedural a fost transmis instanței prin intermediul serviciului poștal, așa cum reiese din plicul aflat la fila x din volumul al doilea al dosarului nr. x/2017 al instanței de apel, în aplicarea prevederilor art. 183 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cu care "În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, precum și mențiunea datei și orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanței, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată", Înalta Curte constată că, în mod corect, recurenții afirmă că aceasta este 28 august 2023, dintr-o simplă eroare de tehnoredactare curtea de apel reținând data formulării acesteia ca fiind 29 august 2023. Această împrejurare însă nu este suficientă pentru a atrage sancțiunea casării soluției atacată având în vedere că, și în raport de data de 28 august 2023, data la care părțile au formulat cererea de repunere pe rol, aceasta nu acoperă viciul depunerii cererii de rol ulterior împlinirii termenului de perimare, 04 octombrie 2022. Ca atare, cererea de repunere pe rol formulată de reclamanți la 28 august 2023 nu poate avea efectul întreruptiv al curgerii termenului de perimare pretins de către recurenți, așa cum în mod nefondat se acreditează prin criticile formulate. De asemenea, este nefondată și susținerea recurenților potrivit căreia exercitarea recursului împotriva încheierii de ședință din 27 februarie 2023 a produs efecte în privința curgerii termenului de perimare, indiferent de natura soluției pronunțate de instanța de control judiciar, nefiind aptă a afecta legalitatea deciziei atacate. Această concluzie se fundamentează pe însăși soluția pronunțată asupra recursului declarat de reclamanți împotriva încheierii de ședință din 27 februarie 2023, respins, ca nefondat, pentru considerentele mai sus arătate. În atare context, cererea de recurs formulată împotriva încheierii de repunere pe rol nu a întrerupt cursul perimării, din moment ce prin aceasta a fost validată soluția curții de apel de respingere a cererii de repunere pe rol și de menținere a măsurii suspendării, neavând ca finalitate continuarea judecării litgiului de fond. Este de necontestat că legiuitorul român a oferit părților posibilitatea de a contesta, pe calea recursului, măsura de suspendare sau de respingere a cererii de repunere pe rol, dispuse de instanță, în condițiile art. 414 din C. proc. civ., pe toată durata suspendării, cu excepția celor dispuse în recurs, care sunt definitive. Chiar și așa fiind, un recurs exercitat împotriva încheierii de respingere a cererii de repunere pe rol, cum este în cauza de față, nu trebuie să conducă la posibilitatea recunoscută reclamanților sancționați pentru atitudinea lor pasivă prin temporizarea cursului judecății de a prelungi automat termenul de 6 luni cu durata de soluționare a recursului. Prin urmare, raportat la circumstanțele litigiului, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanța de apel a constatat că este incidentă sancțiunea perimării cererii de apel, deoarece de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, respectiv din 04 aprilie 2022, când s-a dispus suspendarea cauzei, pricina a rămas în nelucrare, din motive imputabile părților, mai mult de 6 luni. Cum perimarea operează de drept, prin simpla împlinire a termenului de perimare, odată împlinit acest termen, constatând îndeplinite și celelalte condiții legale, instanța era obligată să constate perimarea. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B., D. și I. împotriva încheierii din 27 februarie 2023 și a deciziei civile nr. 1223 A din 16 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017.