ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.11.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1913/2025

HOTĂRÂRE
11.11.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1913/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 13.06.2025, sub nr. x/2025, executorul judecătoresc A. din cadrul BEJ A. a solicitat, în numele creditoarei B. S.R.L., încuviințarea executării silite a titlului executoriu constând în Biletul la Ordin INGB3AA 3728352, împotriva debitorilor C. S.R.L. și D..

Prin sentința civilă nr. 6356 din 24.06.2025, Judecătoria Sectorului 5 București, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Pentru a proceda astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu cele ale art. 112 din același cod, potrivit cărora executarea silită se încuviințează de judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul oricăruia dintre debitorii principali; în cazul în care printre debitori sunt și obligați accesoriu, competența instanței de executare se determină prin raportare la domiciliul/sediul debitorilor principali.

Întrucât din actele dosarului a rezultat că deși petentul a solicitat și încuviințarea executării silite a debitorului D., cererea formulată de creditoare privește doar executarea silită a debitoarei C. S.R.L. - aceasta având calitatea de debitor principal, cu sediul în Brașov, str. x, jud. Brașov.

Prin sentința civilă nr. 6941/24.07.2025, Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, a constatat conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că potrivit precizărilor formulate de către creditoare, la solicitarea instanței, cererea de încuviințare a executării silite a fost formulată atât față de societatea debitoare C. S.R.L., cât și față de debitorul D., context în care, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 112 alin. (1) și art. 127 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 35 din Legea nr. 58/1934, potrivit cărora avalistul se obligă în același mod ca cel pentru care a garantat. În consecință creditorul are dreptul de a cere executarea silită direct și exclusiv față de avalist care este un debitor distinct.

În ipoteza în care se cere executarea silită atât împotriva societății debitoare, cât și împotriva avalistului persoană fizică, de vreme ce ambii sunt ținuți în solidar pentru executarea obligațiilor de plată asumate prin biletul la ordin, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, potrivit regulilor instituite de art. 112 din C. proc. civ.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că cele două instanțe aflate în conflict s-au raportat la dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu cele art. 112 alin. (1) din același cod, și respectiv ale art. 35 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, prima instanță reținând că cererea de executare silită este formulată exclusiv în raport cu debitorul principal, în vreme ce a doua instanță a luat act de precizările formulate în cauză de către creditoare, reținând că executarea silită a fost inițiată deopotrivă împotriva debitorului principal, cât și împotriva avalistului persoană fizică, acesta din urmă obligându-se în același mod ca cel pentru care a garantat.

Înalta Curte reține că în cauză, în raport de obiectul cererii cu care a fost învestită instanța - încuviințarea executării silite a titlului executoriu constând într-un bilet la ordin, este competentă să o soluționeze instanța de executare, aceasta urmând a fi determinată prin raportare la dispozițiile art. 651 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Potrivit art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului", în vreme ce alin. (3) al aceluiași articol prevede că "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

În speță, creditoarea B. S.R.L. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva persoanei juridice C. S.R.L., cu sediul în str. x, municipiul Brașov, județul Brașov - emitentă a biletului la ordin, și împotriva persoanei fizice D., cu domiciliul în București - care a avalizat instrumentul financiar de plată, astfel cum reiese atât din cererea de încuviințare a executării silite și a încheierii nr. 199/02.06.2025 (aflate la dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București), cât și din precizările formulate de către societatea creditoare și executorul judecătoresc (aflate la dosarul Judecătoriei Brașov).

Înalta Curte constată că a fost formulată o cerere unică de încuviințare a executării silite împotriva societății debitoare emitente și a avalistului, obligați prin același titlu executoriu, creditoarea tinzând să obțină realizarea creanței sale în cadrul unei singure proceduri execuționale. Constituirea unui singur dosar de executare este o opțiune a creditorului, care poate stabili cadrul procesual execuțional, drept componentă a principiului disponibilității, prin raportare la limitele stabilite prin titlul executoriu, potrivit dispozițiilor art. 648 alin. (1) din C. proc. civ. care reglementează posibilitatea creditorului de a urmări, în condițiile legii, în limita creanței și accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, și "bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel."

Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 106 raportat la cele ale art. 33 și art. 35 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, avalistul intervine pentru a întări încrederea în titlul emis și se obligă solidar cu ceilalți semnatari la plata sumei de bani, obligația sa fiind valabilă chiar dacă obligația pe care a garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă.

Conform art. 106 coroborat cu art. 35 alin. (1) din Legea nr. 58/1934, avalistul este ținut în același mod ca persoana pentru care a garantat. Dacă avalul a fost dat pentru tras, avalistul deține un obligat direct la fel ca și trasul, iar împotriva lui posesorul va exercita acțiunea cambială directă/executarea cambială.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 106 raportat la art. 52 alin. (1) și (2) din același act normativ, "trăgătorul, acceptantul, girantul și avalistul cambiei sunt ținuți solidar față de posesor", posesorul având "drept de urmărire împotriva tuturor acestor persoane individual sau colectiv, fără a fi ținut să observe ordinea în care s-au obligat".

În considerarea acestor norme legale, avalistul este ținut în același mod ca și persoana pentru care a garantat, avalul fiind o garanție autonomă prin care avalistul se obligă solidar cu emitentul la plată, deținătorul biletului la ordin având dreptul de a urmări emitentul și avalistul, fie individual, fie împreună.

În materia executării silite, în caz de pluralitate de debitori cu sedii și/sau domicilii diferite, devin aplicabile dispozițiile art. 112 din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, text legal ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul coparticipării procesuale pasive.

De asemenea, sunt incidente și prevederile art. 116 din același act normativ prin care se statuează că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-23
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1864/2025
Ședința publică din data de 23 octombrie 2025 După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Cererea de încuviințare a executării silite Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 22 mai
ÎCCJ 2025-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 186/2025
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de încuviințare a executării silite Prin cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc A., înregistrată pe rolul Judecătoriei Secto
ÎCCJ 2026-03-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 489/2026
Ședința publică din data de 5 martie 2026 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de încuviințare a executării silite Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, la data de 27 august 2025, sub
ÎCCJ 2024-09-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1955/2024
Ședința publică din data de 24 septembrie 2024 I Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 28 septembrie 2023 sub nr. x/2023 contestatoarea A. S.A. a
ÎCCJ 2025-10-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1680/2025
Ședința publică din data de 14 octombrie 2025 Asupra sesizării privind conflictul negativ, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată la 9 decembrie 2024 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, contestatorul A. a form
Sursă