ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1908/2025

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 27.05.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună sistarea stării de indiviziune prin dezmembrare și împărțirea imobilelor terenuri în natură, în cote-părți, prin formarea de două loturi din fiecare parcelă și acordarea de numere topografice (cadastrale) în vederea înscrierii în cărți funciare separate, pentru fiecare moștenitor în parte, în situația în care este comod partajabil în natură și egalizarea loturilor prin sulte valorice corespunzătoare, pentru un număr de cinci imobile teren.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1034, art. 1037, art. 1054 și art. 1055 din C. civ. și art. 112, art. 167 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 10142 din 11.10.2024, Judecătoria Brașov, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

Pentru a proceda astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 117 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., potrivit cărora cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul, iar litigiul cu care a fost învestită instanța aduce în discuție exclusiv partajarea a cinci imobile situate în comuna Făcăeni, în circumscripția Judecătoriei Fetești, în baza certificatelor de moștenitor pe care părțile litigante le dețin ca urmare a dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului D.. Obiectul acțiunii îl reprezintă doar împărțirea efectivă a bunurilor și nu s-a formulat nicio pretenție în materie de moștenire, cum ar fi fost raportul donațiilor, reducțiunea liberalităților excesive, plata unor datorii ale moștenirii sau regresul unui moștenitor împotriva altora.

În consecință, dosarul nu vizează un partaj succesoral, ci strict unul judiciar între mai mulți coproprietari care deja au înscrise cotele de coproprietate în CF, au recunoscută în mod public și ei între ei calitatea de proprietari asupra bunurilor și doar doresc împărțirea lor. În sintagma "cereri privitoare la moștenire" nu sunt incluse partajul unor bunuri asupra cărora nu este deloc disputată calitatea lor de bunuri comune, în coproprietate, deja intabulate în CF tocmai ca urmare a unei dezbateri succesorale notariale anterioare, iar părțile au deja cotele clar stabilite, precum și calitatea de coproprietari. Din acest motiv art. 118 alin. (1) C. proc. civ. nu este aplicabil în cauză.

Prin sentința civilă nr. 373/20.05.2025, Judecătoria Fetești (jud. Ialomița) a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, a constatat conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că starea de indiviziune provine din succesiune, iar dispozițiile art. 117 C. proc. civ. nu sunt aplicabile de vreme ce împărțeală judiciară a unui imobil este de competența instanței în a cărei circumscripție este situat imobilul, atunci când indiviziunea nu rezultă din succesiune.

A apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 118 C. proc. civ., potrivit cărora cererile privitoare la moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului, sintagma "până la ieșirea din indiviziune" înseamnând "inclusiv ieșirea din indiviziune", având în vedere și împrejurarea că art. 117 C. proc. civ. exclude cererile de partaj judiciar când indiviziunea rezultă din succesiune.

Prin raportare la împrejurarea că ultimul domiciliu al defunctului a fost în Brașov, în raport de prevederile art. 129 alin. (2) pct. 3 coroborat cu art. 118 C. proc. civ., a apreciat că Judecătoria Brașov este competentă să soluționeze cauza.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență, care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Brașov și Judecătoria Fetești, județul Ialomița.

Obiectul demersului judiciar, ce a stat la baza declanșării conflictului negativ de competență îl constituie cererea formulată de reclamanta A., prin care a solicitat ieșirea din indiviziune asupra unui număr de cinci imobile teren situate în comuna Făcăeni, județul Ialomița ce aparțin părților litigante în urma dezbaterilor succesorale succesive.

Înalta Curte constată că cele două instanțe și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima instanță reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 117 alin. (3) C. proc. civ., în vreme ce instanța învestită prin declinare a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 118 C. proc. civ.. Astfel, conflictul negativ de competență a fost determinat de aplicarea diferită a normelor procesuale care reglementează competența teritorială în cauze având ca obiect partaj judiciar, în sensul că s-a considerat de către prima instanță că indiviziunea nu rezultă din succesiune, iar de către cea de-a doua instanță că respectiva cerere reprezintă o cerere în materie de moștenire.

Înalta Curte reține că potrivit art. 117 alin. (1) și (3) C. proc. civ., cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul, regulă care se aplică, prin asemănare, și în cazul celor de împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune.

Această din urmă mențiune, din cuprinsul art. 117 alin. (3) teza finală C. proc. civ., conduce la excluderea de la aplicare a competenței teritoriale exclusive a locului situării imobilului, în ipoteza în care indiviziunea rezultă din succesiune, caz în care devine incidentă o altă normă de competență teritorială exclusivă - prevăzută de art. 118 C. proc. civ., care dă în competența instanței de la ultimul domiciliu al defunctului cererile în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune.

Înalta Curte reține că, în cauză, starea de indiviziune rezultă din succesiune, cererea de partaj fiind formulată de către un moștenitor în contradictoriu cu ceilalți moștenitori, cererea vizând bunuri imobile teren ce compun emolumentul masei succesorale - a căror individualizare urmează a fi stabilită de către instanță, de vreme ce părțile litigante au poziții diferite cu privire la titlul de proprietate și caracteristicile bunurilor. De asemenea, drepturile asupra acestor bunuri provin din două succesiuni care au fost deschise succesiv, în cauză fiind eliberate, după fiecare din acestea, certificate de moștenitor - în cuprinsul cărora au fost individualizați moștenitorii, au fost determinate cotele ce le revin acestora, precum și bunurile ce compun masa succesorală, fără însă a se proceda la atribuirea lor potrivit cotelor deținute și formarea de loturi distincte, pentru a putea considera că afacerile succesiunii au fost pe deplin soluționate în etapa notarială.

Așadar, prin cererea introductivă de instanță se cere de către reclamantă formarea loturilor, corespunzătoare cotelor deținute de către moștenitori, cu privire la bunurile imobile dobândite prin succesiune, motiv pentru care determinarea instanței competente se raportează la prevederile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care prevede că "în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia".

Textul legal menționat precizează în mod clar aplicarea sa în timp, respectiv, faptul că în materie de moștenire este competentă instanța de la ultimul domiciliu al defunctului "până la ieșirea din indiviziune", adică atâta vreme cât între moștenitori subzistă starea de indiviziune, situație în care se regăsesc și părțile din prezentul litigiu, raportat la petitele acțiunii introductive de instanță.

Așadar, pentru cererile având ca obiect sistarea stării de indiviziune provenite din succesiune, competența teritorială se stabilește conform regulilor din art. 118 C. proc. civ., astfel cum se precizează chiar în alin. (1) al acestui articol, care stabilește competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului pentru cereri "în materie de moștenire până la ieșirea din indiviziune".

Înalta Curte reține, totodată, că potrivit dispozițiilor art. 954 alin. (2) C. civ.:

"moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă".

În cauza dedusă judecății, din certificatul de deces eliberat de pe urma defunctului E., aflat la dosarul Judecătoriei Brașov, reiese că aceasta a avut ultimul domiciliu în str. x, mun. Brașov. De asemenea, potrivit mențiunii din certificatul de moștenitor nr. x din 09.09.1994 eliberat de Notariatul de Stat din Brașov în dosarul succesoral nr. x/1994 aflat la dosarul Judecătoriei Brașov, ultimul domiciliu al defunctului D. - decedat la 06.08.1994 - autorul comun al părților litigante, a fost de asemenea în Brașov, în raport cu acesta urmând a se stabili competența instanței.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.