ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1878/2025

Ședința publică din data de 27 octombrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 31 ianuarie 2025, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței exercitarea autorității părintești în privința creșterii copiilor lor minori.

În motivare, reclamantul a menționat că din relația de concubinaj cu pârâta au rezultat minorii C. și D.. A precizat că minorii au nevoie de consult medical, având probleme grave de sănătate și că se impune admiterea cererii sale, dat fiind că, pârâta a părăsit minorii la bunicii materni.

La data de 28 martie 2025, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun cu un membru al familiei pârâtei, respectiv cu martorii E. și F., întrucât pârâta este prea tânără și există riscul ca aceasta să abandoneze minorii. A mai cerut să li se interzică pârâtei și minorilor, părăsirea teritoriului României pe durata în care el se află în executarea unei pedepse privative de libertate, precum și să se dispună obligarea pârâtei la conectarea prin intermediul G., o dată pe lună, pentru a putea vedea minorii.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În cauză, nu s-a formulat întâmpinare.

2.1. Prin sentința civilă nr. 697 din 11 aprilie 2025, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleșd, reținând în motivare că, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (3) pct. 3, art. 998 precum și cele ale art. 114 alin. (1) C. proc. civ., cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Judecătoria Timișoara a precizat că, astfel cum rezultă din susținerile reclamantului, precum și din raportul de anchetă socială efectuat de Primăria Comunei Șuncuiuș, minorii au locuit alături de E. și de F. atât anterior demarării litigiului pendinte, cât și ulterior, respectiv până la data de 12 februarie 2025, în satul Șuncuiuș, strada x, nr. 187, comuna Șuncuiuș, județul Bihor.

Instanța a concluzionat în sprijinul soluției pronunțate, anume de admitere a excepției necompetenței teritoriale exclusive și de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleșd, că, în contextul în care locuința efectivă a minorilor față de care se solicită luarea măsurilor de ocrotire este la adresa din județul Bihor, unica instanță competentă teritorial este Judecătoria Aleșd.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1337 din 7 iulie 2025, Judecătoria Aleșd a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pentru stabilirea competenței teritoriale prezintă interes locuința pe care persoana ocrotită o avea la data introducerii cererii de chemare în judecată, aspect rezultat din interpretarea dispozițiilor art. 107 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat la situația de fapt, Judecătoria Aleșd a apreciat că în momentul introducerii prezentei cereri de ordonanță președințială, respectiv la data de 31 ianuarie 2025, locuința minorilor se afla la adresa din județul Timiș, unde instanța a constatat că pârâta locuia la mama sa împreună cu copiii, împrejurare ce confirmă reședința minorilor la aceeași adresă cu a pârâtei.

În susținerea aceluiași raționament, instanța a valorificat și declarația reclamantului A., din care a conchis că după revenirea în țară a pârâtei, aceasta s-a stabilit la mama sa, respectiv la Gottlob, iar minorii sunt de la acel moment în Gottlob împreună cu aceasta.

Împrejurarea că o perioadă scurtă de timp, minorii au locuit în satul Șuncuiuș, str. x, comuna Șuncuiuș, județul Bihor nu a fost avută în vedere de instanță, motivat de faptul că locuirea reprezintă un fapt anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

2.3. Prin încheierea de suspendare din 1 octombrie 2025, Judecătoria Sânnicolau Mare a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleșd și constatând intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat soluționarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului spre soluționarea conflictului de competență, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivare, a reținut că în speță, devin incidente prevederile art. 107 alin. (2) și cele ale art. 114 alin. (1) C. proc. civ., astfel că referitor la cererile privind ocrotirea persoanei fizice, noțiunea de domiciliu sau de reședință se interpretează în sensul de locuință efectivă a persoanei ocrotite, respectiv, domiciliul acesteia de fapt.

Astfel, competentă să judece cererea de chemare în judecată având ca obiect ordonanță președințială - exercitarea autorității părintești și stabilire program de vizitare este instanța în raza căreia își are domiciliul sau reședința de fapt persoana ocrotită la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte apreciază că Judecătoriei Aleșd îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă cererea prin care s-a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, de către reclamantul A., asumarea creșterii minorilor C. și D., împreună cu pârâta B..

Ulterior, prin precizarea de acțiune, a solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun cu un membru al familiei pârâtei, precum și obligarea acesteia să nu părăsească teritoriul țării și fixarea pentru pârâtă a unui program de vizită prin intermediul G., o dată pe lună, pentru a putea fi în contact cu minorii.

Înalta Curte reține că situația juridică invocată prin acțiune, derivă din raportul de filiație dintre minori și părinții lor, ceea ce determină incidența regulilor în materia autorității părintești.

Potrivit dispozițiilor art. 486 din C. civ., "ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă este cea care hotărăște, potrivit interesului superior al copilului".

Conform dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

Sintagma "cereri privind ocrotirea persoanei fizice" include și cererea vizând ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza I din C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a IX-a "Despre familie" din C. civ.

Totodată, se reține și incidența dispozițiilor art. 265 din C. civ., potrivit cărora toate măsurile date prin Cartea a II-a "Despre familie" din C. civ. în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor acestei cărți, precum și măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competența instanței de tutelă.

În pronunțarea regulatorului de competență, Înalta Curte constată că fiecare dintre cele trei instanțe a identificat corect dispozițiile legale aplicabile în materie de stabilire competență, în sensul că sunt aplicabile dispozițiile art. 114 din C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Înalta Curte apreciază că prezentul conflict negativ de competență intervenit între instanțe nu reprezintă o problemă de interpretare a legii, ci de clarificare a situației de fapt cu privire la domiciliul persoanei ocrotite la data sesizării instanței, situație în raport de care instanțele și-au declinat reciproc, competența teritorială.

Deși instanțele aflate în conflict s-au referit la noțiunea de domiciliu sau de reședință a persoanei ocrotite, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 114 din C. proc. civ., în sensul de locuință efectivă a persoanei ocrotite, respectiv domiciliul acesteia de fapt, examinarea rezultatului anchetelor sociale desfășurate în cauză și a declarațiilor reclamantului au fost valorificate în mod diferit.

Astfel, Judecătoria Timișoara și Judecătoria Sânnicolaul Mare au arătat că din anchetele sociale efectuate în cauză, domiciliul minorilor se afla la Bihor, contrar concluziei Judecătoriei Aleșd care a reținut că locuința minorilor se afla la adresa din jud. Timiș.

Înalta Curte observă, în acord cu cele reținute de Judecătoria Timișoara și Judecătoria Sânnicolau Mare, că din ancheta socială efectuată în cauză de Primăria comunei Șuncuiuș, aflată la dosarului Judecătoriei Timișoara, rezultă că minorii împreună cu mama acestora au domiciliul în județul Bihor, comuna Șuncuiuș, str. x.

Această situație de fapt este confirmată și de extrasul DEPABD, din care reiese că la data introducerii cererii de ordonanță președințială, 31 ianuarie 2025, atât domiciliul minorilor cât și al pârâtei era în județul Bihor, comuna Șuncuiuș, str. x.

Probatoriul administrat în cauză, inclusiv declarația reclamantului cuprinsă în încheierea de ședință din data de 10 aprilie 2025, cu privire la faptul că minorii au fost la Șuncuiuș până la data de 12 februarie 2025, concordă cu cele mai sus reținute cu privire la domiciliul minorilor la data sesizări instanței.

În concluzie, prin interpretarea noțiunii de domiciliu, în funcție de circumstanțele speței și situația de fapt, rezultă că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este judecătoria Aleșd, aceasta fiind cea mai bine plasată pentru a soluționa cauza, ceea ce servește interesului superior al copiilor.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Aleșd este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleșd.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.