ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1869/2025

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 8 ianuarie 2024 pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., partajul bunurilor comune realizate în timpul căsătoriei de autorul comun al părților, defunctul E., cu pârâta B., precum și partajul succesoral de pe urma acestui defunct, decedat la 7 ianuarie 2019.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 358 și ale art. 1143 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești, susținând că Judecătoria Sectorului 4 București este competentă să soluționeze cauza, față de prevederile art. 118 C. proc. civ.

Pe cale reconvențională, pârâții au solicitat să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului E., soluționarea partajului judiciar și completarea masei succesorale cu bunurile comune dobândite de soți în devălmășie, în timpul căsătoriei; să se constate că atât reclamanta, cât și pârâții D. și C. sunt succesorii defunctului; să se determine cotele succesorale cuvenite acestora; să se constate componența masei succesorale și să se dispună ieșirea din indiviziune, precum și obligarea reclamantei să aducă la masa succesorală sumele de bani aflate în conturile defunctului.

Prin sentința civilă nr. 407 din 23 ianuarie 2025, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâți, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 4 București.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Ploiești a reținut, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, că cererile care vizează ieșirea din indiviziune sunt de competența instanței în circumscripția căreia s-a aflat cel din urmă domiciliu al defunctului, această instanță fiind deopotrivă competentă să judece și cererile privind partajul judiciar imobiliar, când indiviziunea rezultă din succesiune.

Referitor la apărările reclamantei, în sensul că Judecătoriei Ploiești îi revine competența de soluționare a cauzei față de locul situării ultimului domiciliu în fapt al defunctului, a constatat că nu sunt întemeiate, față de stipulația de la art. 954 alin. (2) C. civ., conform căreia "Moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă."

Cu privire la acest aspect, instanța a arătat că, în această situație particulară, legiuitorul a stabilit expres modalitatea în care se face dovada ultimului domiciliu al defunctului, respectiv cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte, rămasă definitivă.

Apreciind că articolul antemenționat conține o normă specială, a considerat că aceasta se aplică prioritar, conform principiului specialia generalibus derogant.

Judecătoria Ploiești a constatat că, potrivit certificatului de deces seria xnr. x, eliberat de Consiliul Local al Municipiului Ploiești, depus în copie la dosar, ultimul domiciliu al defunctului E. a fost în București.

De asemenea, a înlăturat afirmația reclamantei, în sensul că petitul principal al cererii de chemare în judecată vizează partajul bunurilor comune dobândite de defunctul E. în timpul căsătoriei cu pârâta B., în condițiile intervenirii decesului unuia dintre soți, instanța apreciind că acțiunea civilă pune în discuție un partaj succesoral, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 118 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 11285 din 10 iulie 2025, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut că reclamanta a solicitat partajul bunurilor comune dobândite de către defunctul E. în timpul căsătoriei cu pârâta B. (mai precis a imobilului situat în Ploiești, str. x, jud. Prahova), precum și partajul succesoral de pe urma acestui defunct.

Prioritar, a constatat că pârâta B. are calitate procesuală pasivă doar în ceea ce privește capătul de cerere privind partajul bunurilor comune, aceasta neavând și calitatea de prezumtiv moștenitor al defunctului, câtă vreme căsătoria lor a fost desfăcută prin divorț, în anul 2015.

Judecătoria Sectorului 4 București a remarcat că reclamanta a indicat în cererea formulată că unicul bun din care se compune masa succesorală este imobilul pe care defunctul l-a deținut în devălmașie cu pârâta B., în municipiul Ploiești.

Astfel, a considerat că, prioritar, se impune soluționarea capătului de cerere având ca obiect partajul bunurilor comune, precum și stabilirea cotelor de contribuție a soților la dobândirea acestora, urmând ca, ulterior, să se dispună partajul succesoral și stabilirea masei partajabile, prin raportare la cotele cuvenite fiecăreia dintre părți.

În ceea ce privește competența teritorială, a constatat incidența dispozițiilor art. 117 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul.

Judecătoria Sectorului 4 București a constatat că indiviziunea nu rezultă din succesiune, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 118 raportate la cele ale art. 117 alin. (3) teza finală C. proc. civ., câtă vreme indiviziunea se referă la un bun deținut în devălmășie de pârâta B. cu defunctul E., identificarea masei succesorale depinzând de soluționarea partajului de bunuri comune, privitor la imobilul situat în municipiul Ploiești.

Reținând caracterul de ordine publică al normei de competență prevăzute de art. 118 C. proc. civ., a apreciat că Judecătoriei Ploiești îi revine competența de soluționare a cauzei.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoriei Sectorului 4 București îi revine competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Litigiul asupra căruia poartă conflictul negativ de competență pendinte are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., prin care s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 358 și ale art. 1143 C. civ., partajul bunurilor comune dobândite de defunctul E. în timpul căsătoriei cu pârâta B., precum și partajul succesoral de pe urma acestui defunct, decedat la 7 ianuarie 2019.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că ultimul domiciliu al defunctului a fost în municipiul Ploiești.

Cu privire la masa partajabilă, a precizat că aceasta se compune din imobilul situat în Ploiești, str. x, jud. Prahova.

Reclamanta a mai arătat că defunctul a fost căsătorit cu pârâta B., căsătoria acestora fiind desfăcută prin divorț, în anul 2015, respectiv prin sentința civilă nr. 575/2015, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. x/2014.

Pârâții s-au apărat, prin întâmpinare invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești, raportat la ultimul domiciliu al defunctului, care ar fi fost în municipiul București, iar pe cale reconvențională, solicitând să se constate ca fiind deschisă succesiunea de pe urma defunctului E. și să se dispună completarea masei partajabile cu bunurile comune ale foștilor soți, dobândite în devălmășie în timpul căsătoriei; să se constate că reclamanta și pârâții D. și C. sunt succesorii defunctului, să se determine cotele de moștenire care li se cuvin și să se dispună ieșirea din indiviziune, precum și obligarea reclamantei să aducă la masa succesorală sumele de bani aflate în conturile defunctului.

Raportat la obiectul concret al cererilor formulate, Înalta Curte constată că disputa judiciară vizează ieșirea din starea de indiviziune asupra unor bunuri rămase de pe urma defunctului E. prin stabilirea drepturilor exclusive cuvenite coindivizarilor, coproprietarul și moștenitorilor acestuia.

Având în vedere că starea de indiviziune a părților rezultă din succesiune, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora, "În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului" (…) "cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia."

Potrivit textului legal citat, competența teritorială exclusivă a instanței în circumscripția căreia s-a aflat cel din urmă domiciliu al defunctului, în soluționarea cererilor în materia moștenirii, încetează la momentul încetării stării de indiviziune succesorală, potrivit art. 118 alin. (1) C. proc. civ.

Conform art. 954 alin. (1) C. civ., "Moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia. (2) Moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă."

Înalta Curte constată că, potrivit certificatului de deces seria xnr. x emis de Consiliul Local al Municipiului Ploiești, depus, în copie, la dosar, ultimul domiciliu al defunctului E. a fost în București.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea normei de competență exclusivă prevăzute de art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.