ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2274/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la 22.07.2019 pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B., C. și D., să se dispună ieșirea din indiviziune atât cu privire la terenul menționat în titlul de proprietate nr. x/15.10.2012, cu suprafața de 117.400 m

2

, rămas de pe urma defunctului E., cât și cu privire la terenul menționat în titlul de proprietate nr. x/20.09.2006, cu suprafața de 100.000 m

2

, rămas de pe urma defunctei F.. S-a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtelor la plata cotei-părți ce le revine din cheltuielile de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2147/17.03.2022 a Judecătoriei Ploiești a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, în ceea ce privește capătul de cerere de chemare în judecată, având ca obiect ieșirea din indiviziune cu privire la terenul menționat în titlul de proprietate nr. x/20.09.2006, excepție invocată din oficiu și declinată competența de soluționare a cauzei, în ceea ce privește capătul de cerere de chemare în judecată având ca obiect ieșirea din indiviziune cu privire la terenul menționat în titlul de proprietate nr. x/20.09.2006, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

A fost disjunsă cauza, în ceea ce privește capătul de cerere de chemare în judecată având ca obiect ieșirea din indiviziune cu privire la terenul menționat în titlul de proprietate nr. x/15.10.2012, și dispusă formarea unui nou dosar având ca obiect acest petit, cu termen de judecată stabilit la 21.04.2022, orele 10:30.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că în cauză, în ceea ce privește capătul de cerere de chemare în judecată având ca obiect ieșirea din indiviziune cu privire la terenul menționat în titlul de proprietate nr. x/20.09.2006, starea de indiviziune a părților din prezenta cauză rezultă nu din titlul de proprietate, ci din succesiune.

Astfel, titlul de proprietate nr. x/20.09.2006 este emis pe numele defunctei F. și nu s-a sistat starea de indiviziune dintre moștenitorii acestei defuncte cu privire la terenul menționat în acest titlu. De aceea, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., competența de soluționare a capătului de cerere aferent revine instanței celui din urmă domiciliu al defunctei.

Or, ultimul domiciliu al defunctei F., decedată la 01.04.1995, a fost situat în mun. București, Drumul Taberei, nr. 39, conform certificatului de moștenitor nr. x/17.06.1996, eliberat de Biroul Notarului Public G. , adică în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sector 6 București (potrivit anexei nr. 1 la H.G. nr. 337/1993, pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii).

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Sectorului 6 București, prin sentința civilă nr. 5793 din 05.09.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Judecătoria Sectorului 6 București a reținut, în esență, că, în cauză este vorba de moșteniri deschise succesiv, în concret moștenirea lui F., cu ultim domiciliu în București, Drumul Taberei nr. 39, sector 6 și a lui H., cu ultimul domiciliu în municipiul Ploiești, Aleea x, jud. Prahova, iar alegerea de competență aparține reclamantei, care a adresat cererea de chemare în judecată Judecătoriei Ploiești.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl constituie ieșirea din indiviziune cu privire la terenul menționat în titlul de proprietate nr. x/20.09.2006, emis pe numele lui F..

Din cuprinsul certificatului de moștenitor nr. x din 17.06.1996, dosarul Judecătoriei Ploiești, rezultă că moștenitori ai defunctei F. sunt H. și I..

Potrivit certificatului de moștenitor nr. x din 08.02.1996, dosar Judecătoria Ploiești, de pe urma defunctului I., decedat la 29.04.1995, a rămas, ca unică moștenitoare legală, soția acestuia, reclamanta A., iar conform certificatului de moștenitor nr. x din 17.10.2014, dosar Judecătoria Ploiești, de pe urma lui H., decedată la 30.09.2014, au rămas ca moștenitori pârâtele D. și B..

În speță, ambele instanțe aflate în conflict au stabilit că sunt incidente dispozițiile art. 118 C. proc. civ., norme care reglementează o competență teritorială exclusivă în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, în favoarea instanței în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu al defunctului.

În sfera reglementată de art. 118 C. proc. civ. sunt incluse și cererile care au ca obiect ieșirea din indiviziune cu privire la imobilele care fac parte din masa succesorală.

Ca atare, este atrasă competența instanței în a cărei circumscripție se află ultimul domiciliu al defunctului chiar dacă s-a dezbătut succesiunea și s-a realizat partajarea bunurilor menționate în certificatul de moștenitor, (cele menționate în certificatul de moștenitor nr. x/17.06.1996, eliberat de Biroul Notarului Public G.), însă se solicită împărțirea altor bunuri succesorale, pentru care s-a emis titlu de proprietate ulterior dezbaterii succesiunii - terenul menționat în titlul de proprietate nr. x/20.09.2006 - cum este cazul de față.

Or, cererea de chemare în judecată dedusă judecății, având ca obiect ieșirea din indiviziune, privește două moșteniri succesive, respectiv cea a defunctei F., cu ultimul domiciliu în București, Drumul Taberei nr. 39, potrivit certificatului de moștenitor nr. x din 17.06.1996 eliberat de B.N.P. G., și cea a defunctei H., decedată la 30.09.2014, cu ultimul domiciliu în municipiul Ploiești, Aleea x, jud. Prahova, potrivit certificatului de moștenitor nr. x/17.10.2014, eliberat de B.N.P. J., împrejurare care atrage incidența art. 118 alin. (2) C. proc. civ. ce stabilește că cererile în materie de moștenire formulate potrivit alin. (1) al aceluiași articol, care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv, sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți.

Or, în cazul în care o atare stare de indiviziune atrage competența exclusivă alternativă a unor instanțe diferite dar în mod egal competente, titularului cererii de chemare în judecată judiciar îi revine alegerea între instanțele deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Cum dreptul de opțiune al reclamantei, conferit de norma înscrisă în art. 118 alin. (2) C. proc. civ., s-a exercitat la momentul sesizării Judecătoriei Ploiești în a cărei circumscripție se situează ultimul domiciliu al unuia dintre defuncți, aceasta devine în mod definitiv competentă să soluționeze litigiul, aceasta fiind o situație de prorogare legală a competenței.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Ploiești este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.