ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1862/2025

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la 1 februarie 2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, obligarea acestuia la actualizarea cu indicele prețurilor de consum a diurnei reglementate prin art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004, la plata căreia a fost obligat prin sentința civilă nr. 380 din 27 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.

În drept, reclamantul a invocat aspectele statuate prin Decizia RIL nr. 2/2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și ale art. 1535 alin. (1) C. civ., ale Legii nr. 554/2004, precum și prevederile art. 166 alin. (4) din Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 6525 din 3 octombrie 2024, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a dispune astfel, a reținut că reclamantul nu a suferit o vătămare printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea, în termenul legal, a unei cereri, întrucât litigiul care a avut un astfel de obiect a fost deja soluționat, în mod definitiv, prin sentința civilă nr. 380 din 27 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, părții reclamante fiindu-i acordată diurna solicitată.

Tribunalul a apreciat că prezentul litigiu este unul pur civil, iar competența instanței se poate stabili doar prin raportare la obiectul cererii introductive, care nu vizează refuzul nejustificat al unei autorități publice de a rezolva o cerere sau nesoluționarea în termenul legal a acesteia.

Dimpotrivă, a constatat că acțiunea civilă are ca obiect actualizarea, cu indicele de inflație, a unei sume de bani stabilite printr-o hotărâre judecătorească.

Deși a remarcat că printre temeiurile de drept ale cererii a fost invocată Legea nr. 554/2004, a apreciat că nicio dispoziție din cuprinsul acestui act normativ nu este incidentă în ceea ce privește stabilirea competenței secției specializate a tribunalului, întrucât acțiunea civilă are ca obiect actualizarea cu indicele de inflație a unor sume restante.

În acest context, a considerat că este irelevantă proveniența debitului principal, deoarece competența instanței se poate stabili doar prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată. Un astfel de aspect ar fi fost important numai în situația în care cererea care formează obiectul procesului pendinte ar fi fost formulată în cadrul litigiului principal, astfel, că, raportat la dispozițiile art. 123 C. proc. civ., fiind o cerere accesorie, ar fi fost soluționată de instanța de contencios administrativ.

Având în vedere că reclamantul a înțeles să formuleze această solicitare pe cale separată, tribunalul a reținut că nu există nicio normă de competență care să fie aplicabilă și care să integreze acțiunea pendinte în sfera contenciosului administrativ.

Tribunalul a notat că orice sumă de bani, indiferent de proveniența sa, poate fi actualizată cu indicele de inflație, iar această actualizare nu comportă o diferență în cuantum sau aplicare raportat la sursa debitului restant, fiind irelevant pentru stabilirea competenței teritoriale dacă debitul principal provine dintr-un litigiu de contencios administrativ, care presupune drepturi bănești pretinse de un funcționar public.

Constatând că litigiul pendinte nu se impune a fi soluționat prin prisma raportului de serviciu al funcționarului public, a considerat că singurele norme aplicabile sunt cele prevăzute de art. 94 pct. lit. k) C. proc. civ., astfel că Judecătoria Timișoara, în a cărei circumscripție pârâtul are sediul, este competentă din punct de vedere teritorial să îl judece.

Prin sentința civilă nr. 18299 din 19 iunie 2025, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței materiale, invocată de către reclamant, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Timișoara a constatat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, obligarea pârâtului la actualizarea cu indicele de inflație a diurnei reglementate de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004, la plata căreia a fost obligat în baza sentinței nr. 380 din 27 ianuarie 2022 pronunțate în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 1168 din 2 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța a apreciat că raportul juridic de drept substanțial, generator al obligației principale a pârâtului stabilite prin titlul executoriul anterior menționat, a fost unul de drept administrativ.

În acest sens, a evocat dispozițiile art. 536 din Codul administrativ, potrivit căruia cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Judecătoria Timișoara a constatat că dosarul nr. x/2021, în care a fost pronunțată hotărârea pe care se fundamentează prezenta acțiune, a avut ca obiect o cerere circumscrisă materiei contenciosului administrativ și fiscal.

Totodată, a remarcat că, în cauză, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând actualizarea cu rata inflației a obligației principale, generate de raportul juridic de dreptul administrativ existent între părți.

În acest context, instanța s-a considerat învestită cu soluționarea unei acțiuni ce are ca obiect obligarea unui debitor la plata unei sume constând în actualizarea cu indicele de inflație a unei creanțe născute în temeiul unei hotărâri judecătorești pronunțate în materia contenciosului administrativ.

Referitor la cererea privind actualizarea obligației pecuniare cu rata inflației, Judecătoria Timișoara a reținut că prin intermediul acesteia se urmărește stabilirea valorii reale a obligației bănești la momentul efectuării plății, scopul urmărit de partea reclamantă constând în repararea prejudiciului cauzat ca urmare a devalorizării de monedă, înregistrate în perioada cuprinsă între data scadenței și cea a plății efective, creanța pretinsă prin cererea de chemare în judecată nefiind distinctă de obligația principală de plată (diurna cuvenită reclamantului).

Dimpotrivă, instanța a notat că, atât dreptul la diurnă, cât și dreptul la actualizarea cu rata inflației se subsumează noțiunii damnum emergens, respectiv pagubei suferite efectiv, formând un tot unitar.

Instanța a evocat aspectele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile nr. 7 din 27 aprilie 2015 și nr. 21 din 7 octombrie 2015, prin care s-a statuat că litigiile referitoare la drepturile salariale cuvenite personalului bugetar, cât și cele având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii, datorate de stat pentru executarea cu întârziere a titlurilor executorii privind asemenea drepturi, sunt litigii de muncă.

Aplicând, prin analogie, aceste considerente în cauză, Judecătoria Timișoara a apreciat că prezentul demers judiciar, având ca obiect actualizarea unei creanțe deja stabilite, are aceeași natură cu cel care a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, fiind, așadar, un litigiu de contencios administrativ, căruia îi sunt aplicabile prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., precum și cele ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența aparținând, în primă instanță, secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal îi revine competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Litigiul asupra căruia poartă conflictul negativ de competență pendinte are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, prin care s-a solicitat Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal actualizarea cu indicele prețurilor de consum a diurnei prevăzute la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004, în baza sentinței civile nr. 380 din 27 ianuarie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.

Prin această din urmă hotărâre, pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a fost obligat la plata diurnei în valută, conform art. 1 lit. b) din H.G. nr. 1086/2004, actualizată prin H.G. nr. S/639/2008, avându-se în vedere participarea reclamantului la Misiunea de Poliție a UE în Misiunea UE de asistență în Moldova și Ucraina în perioada 01.12.2014 - 30.11.2016, precum și la achitarea dobânzii legale prevăzute de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, calculate de la data scadenței lunare la care trebuia plătită diurna în valută, până la plata efectivă a acesteia.

Sentința civilă nr. 380 din 27 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021 a rămas definitivă prin decizia nr. 1168 din 2 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara împotriva hotărârii instanței de fond fiind respins, ca nefondat.

Divergența de opinii ale instanțelor aflate în conflict și, implicit, declinarea reciprocă de competență, au survenit ca urmare a calificării diferite a naturii juridice a litigiului pendinte, Tribunalul București apreciind că acesta este unul de drept civil, întrucât nu presupune soluționarea unor raporturi de serviciu, iar Judecătoria Timișoara considerând că se circumscrie materiei contenciosului administrativ, fiind indisolubil legat de procesul care a format obiectul dosarului nr. x/2021, în care s-a stabilit creanța principală.

Potrivit art. 2 pct. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, polițistul de frontieră este "funcționarul public cu statut special, înarmat, care poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite prin lege în sarcina Poliției de Frontieră Române", în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în zona de competență polițistul de frontieră fiind învestit cu exercițiul autorității publice (art. 27 din același act normativ).

Legea nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat prevede, la art. 12, că veteranii din teatrele de operații, care nu sunt invalizi, răniți sau nu au dobândit afecțiuni fizice și/sau psihice în urma participării la acțiuni militare, misiuni, beneficiază de unele drepturi financiare, respectiv de "o sumă forfetară lunară, neimpozabilă, în procent de 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, pentru personalul în activitate" (lit. b), precum și de "o indemnizație lunară în valoare de 1.000 RON, neimpozabilă, indexabilă anual cu rata inflației, după trecerea în rezervă sau retragere, precum și la încetarea raporturilor de muncă sau serviciu, după caz" (lit. c).

Suplimentar, prin reglementarea de la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004, legiuitorul a stabilit în favoarea participanților în teatrele de operații din afara țării plata unei diurne în valută calculată în baza ordinului de numire sau de detașare în funcție, de la data părăsirii teritoriului național și până la data intrării în țară după executarea misiunii.

Referitor la calificarea naturii juridice a litigiilor având ca obiect plata diurnei, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, prin deciziile HP nr. 18/2021 și nr. 38/2021, respectiv prin deciziile RIL nr. 10/2022 și nr. 24/2022, în sensul că prin intermediul acestora se tinde la valorificarea unor drepturi de natură salarială, fundamentate pe prevederile H.G. nr. 1086/2004, scopul diurnei fiind acela de compensare a inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operații.

Potrivit art. 536 din Codul administrativ, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Motivul pentru care cauzele vizate de textul redat mai sus au fost date în competența instanțelor de contencios administrativ rezidă în împrejurarea că, prin dispozițiile acestei legi, nașterea raportului de serviciu al funcționarului public, ca și încetarea acestuia, au loc printr-un act administrativ emis de conducătorul autorității publice în serviciul căreia funcționarul public se află.

În cauza de față, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, reclamantul a solicitat actualizarea cu indicele prețurilor de consum a diurnei prevăzute la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004, la care pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, fostul său angajator, a fost obligat printr-o hotărâre definitivă, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.

Așadar, problema care se pune în discuție în litigiul pendinte vizează plata unui drept accesoriu celui principal, dobândit de către reclamant prin hotărârea ce a finalizat judecata în dosarul antemenționat, respectiv stabilirea valorii actuale a creanței datorate de pârât pentru perioada cuprinsă între data scadenței creanței și momentul efectuării plății.

În aceste condiții, dreptul la actualizarea creanței nu poate avea o natură juridică diferită față de creanța însăși, la care acesta se referă.

Astfel, în considerarea principiului de drept accesorium sequitur principale, se constată că pretențiile deduse judecății în cauza de față derivă, similar, celor analizate în dosarul nr. x/2021, din raportul de serviciu al părților, relevantă fiind și particularitatea reclamantului, de funcționar public.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.