ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 704/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea inițial înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., în numele și pentru membrii de sindicat, A. și alți 56, conform tabelului anexat, între care, și reclamantul B., au chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în baza probelor ce vor fi administrate, să dispună:

- obligarea pârâtului să emită documentele prin care să recalculeze salariul de bază și sporurile de care beneficiază fiecare dintre reclamanți la nivelul maxim al acestor drepturi salariale acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv, familiei ocupaționale, începând cu 09.04.2015 și pentru viitor, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, funcție de vechime, specialitate sau studii, conform art. 1 alin. (51), art. 5 alin. (11) și (12) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, precum și art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016, Decizia Curții Constituționale a României nr. 794 din 15 decembrie 2016, și,

- obligarea pârâtului să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanți și sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plății efective.

La termenul din 08 mai 2019, instanța a dispus disjungerea cererilor formulate de către unii din reclamanții din cauză și constituirea unor noi dosare, respectiv, pentru reclamantul din prezenta cauză, cu numărul x/3/2019 și, în dosarul nou constituit, instanța, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, a invocat excepția necompetenței sale teritoriale.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1). Prin Sentința civilă nr. 3338 din 08 mai 2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei, formulată de reclamantul B. - prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Timișoara, în favoarea Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei hotărâri, cu privire la excepția necompetenței teritoriale invocată, Tribunalul București a reținut, în esență, prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în vigoare de la data de 02.08.2018, și, având în vedere că reclamantul din prezenta cauză domiciliază în județul Arad, prin raportare la prevederile legale anterioare, care reglementează o competență teritorială exclusivă, a constatat că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Arad, în a cărui rază de competență își are domiciliul reclamantul.

2.2). La data de 29 iulie 2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, care, prin Sentința civilă nr. 567 din 18 septembrie 2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele și pentru membrul de sindicat B., împotriva pârâtului Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, având ca obiect litigiu cu funcționari publici, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, și Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal; a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Arad a reținut, în esență, următoarele motive:

Prezentul litigiu are ca obiect drepturile salariale ale funcționarilor publici, motiv pentru care, incidente în cauză sunt dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/2009, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, dispoziții legale care stabilesc competența materială și funcțională a instanței de judecată, în cauzele privind raportul de serviciu al funcționarului public, respectiv, competența ratione materiae care aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Cu toate acestea, dispozițiile sus-citate nu stabilesc competența teritorială a instanței competente să soluționeze astfel de litigii, motiv pentru care, ele se completează cu prevederile legislației muncii, după cum rezultă din dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999, republicată privind Statutul funcționarilor publici. Ca atare, a constatat că prezentul litigiu nu poate fi disociat de legislația muncii, el privind un raport de muncă al funcționarului public, motiv pentru care îi sunt aplicabile și prevederile din legislația muncii, cu care se completează prevederile Legii Statutului funcționarilor publici.

Or, în materia legislației muncii, potrivit celor statuate de instanța supremă în cuprinsul Deciziei nr. 1/21.01.2013, pronunțată în interesul legii, în Dosar nr. x/2012: "În concluzie, raportat la acțiunile reglementate expres de lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant".

În consecință, a considerat Tribunalul Arad, că nu se poate susține că sindicatul are doar un drept de reprezentare, acționând în numele membrilor săi, întrucât s-a statuat că acesta are legitimare procesuală activă și nu este doar un simplu mandatar. De altfel, în legea nouă, respectiv în cuprinsul dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, se dispune expressis verbis faptul că "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă". Mai mult decât atât, chiar reclamantul, a indicat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, legitimarea sa procesuală activă extraordinară, conferită de Decizia nr. 1/21.01.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii. Ca atare, s-a reținut, sindicatul are calitate procesuală activă de a acționa în numele membrilor săi în calitate de reclamant, iar, potrivit Deciziei nr. 1/21.01.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, în Dosar nr. x/2012, "în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant".

Prin urmare, în condițiile în care Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de reclamant, are sediul în Municipiul București, rezultă că, Tribunalul Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal litigii de muncă și asigurări sociale, nu este competent teritorial de a soluționa prezentul litigiu, competența teritorială de soluționare a acestuia, aparținând Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

În consecință, instanța a apreciat că, în mod greșit, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și-a declinat competența teritorială de soluționare în favoarea Tribunalului Arad.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește cadrul procesual, se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtului la recalcularea și acordarea unor drepturi salariale către reclamanți, acțiunea fiind formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în baza art. 28 din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor de sindicat.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Așadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispozițiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal de la domiciliul reclamantului, situație reținută în mod corect de ambele instanțe aflate în conflict.

Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, "(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.".

Potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, "Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Coroborând aceste prevederi legale, Înalta Curte reține că Sindicatul acționează ca mandatar procesual, titularul acțiunii în contencios administrativ fiind persoana fizică ale cărei interese sunt promovate, urmărite, iar competența teritorială, în contencios administrativ, se stabilește în funcție de domiciliul persoanei fizice.

Competența teritorială stabilită de art. 10 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

În atari condiții, având în vedere că reclamantul B., membru de sindicat, are domiciliul în jud. Arad și reținând că acțiunea a fost formulată ulterior modificării art. 10 din Legea nr. 554/2004 intervenite prin art. I pct. 10 din Legea nr. 212/2018, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Tribunalul Arad.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.

Văzând și dispozițiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B. - prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. și pe pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, în favoarea Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2020.

GGC - NN