ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4180/2019

Ședința publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, la data de 24 octombrie 2018, Sindicatul National al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Administrației și Internelor (M.A.I.), în numele și pentru un număr de 607 membri de sindicat, printre care și reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, solicitând obligarea pârâtului să emită documentele prin care să recalculeze salariul de bază și sporurile de care beneficiază reclamanții la nivelul maxim al acestor drepturi salariale acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaționale, începând cu 09.04.2015 și pentru viitor, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, funcție de vechime, specialitate sau studii, conform art. 1 alin. (5

1

) și art. 5 alin. (1ind. 1) și (1

2

) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015 precum și art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015, Deciziei ICCJ, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2015, Deciziei CCR nr. 794 din 15 septembrie 2016; obligarea pârâtului să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanți și sumele rezultate în urma recalculării, începând cu 09.04.2015, actualizată cu indicele de inflație, la care se adaugă dobândă legală aferentă, până la data pății efective, fără cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 12 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II a contencios administrativ și fiscal, s-a disjuns acțiunea formulată de reclamanta A. și s-a dispus formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr. x/2019.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1770 din data de 14 martie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ prevede că reclamantul se adresează exclusiv instanței de la domiciliul său, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, aceasta normă de competență urmează a fi respectată și atunci când acțiunea a fost introdusă în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat.

2.2. Prin sentința civilă nr. 583 din data de 21 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sălaj și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., (în numele membrei de sindicat A.), în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Sălaj și Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

S-a dispus suspendarea din oficiu a judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Sălaj a constatat că reclamant în cază este Sindicatul National al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., a cărui calitate procesuală activă este recunoscută de art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, ceea ce-i conferă îndreptățirea de a introduce cererea în numele membrilor săi, conform alin. (2) din același articol, în vederea realizării scopului prevăzut la alin. (1), soluție consacrată și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată în recurs în interesul legii.

Totodată, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aflate în strânsă legătură cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) și s) din Legea nr. 554/2004, sindicatele sunt considerate persoane vătămate ce au posibilitatea de a introduce o acțiune în contencios administrativ fiscal când apără drepturile și interesele legitime ale unor persoane fizice determinate (în cazul de față membrii sindicatului reclamant), iar în speță nu a operat transmiterea calității procesuale active de la sindicat la membrii săi în condițiile art. 38 C. proc. civ.

Concluzionând, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2204 s-a considerat că instanța de la sediul sindicatului este competentă să judece cauza.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul prezentului dosar îl constituie cererea privind recalcularea salariului de bază și a sporurilor de care beneficiază reclamanții -membri de sindicat - la nivelul maxim al acestor drepturi salariale acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaționale.

Înalta Curte constată că acțiunea a fost formulată de Sindicatul National al Polițiștilor și Personalului contractual din M.A.I., în numele membrilor săi de sindicat, printre care și reclamanta A., acțiunea fiind disjunsă cu privire la aceasta.

Instanțele aflate în conflict s-au constatat necompetente teritorial în raport cu sediul/domiciliul reclamantului, dând interpretări diferite calității procesuale a sindicatului, respectiv de reclamant sau de reprezentant al reclamantului.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 1 martie 2013, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Având în vedere numărul mare de conflicte de competență cu care a fost sesizată instanța supremă, asupra acestei probleme de drept, la data de 22 mai 2017, în ședința de unificare a practicii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit cu titlu de principiu că, în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare de la acea dată, cu exercitarea dreptului de opțiune al reclamantului.

Această soluție a fost ulterior consacrată legislativ prin Legea nr. 212/2018, în sensul introducerii alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

Înalta Curte reține că, în cauza de față, sindicatul acționează în numele membrilor săi, menționați în tabelul anexat cererii, în baza unei împuterniciri din partea acestora, organizația fiind reprezentantul acestora în fața instanței.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 212/2018, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, astfel că va stabili competența în favoarea Tribunalului Sălaj, reclamanta având domiciliul în raza teritorială a acestei instanțe.

În ceea ce privește Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, instanța precizează aceasta se referă strict la interpretarea art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv a unei norme de competență reglementată de codul muncii și la recunoașterea calității procesuale active a organizației sindicale.

Argumentele deciziei pronunțate în interesul legii se referă la ocrotirea interesului membrului de sindicat prin recunoașterea legitimității procesuale a organizației de sindicat, chiar în lipsa unui mandat expres și, pe cale de consecința, stabilirea competenței, în această ipoteză, la sediul sindicatului.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Sălaj, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe petenta A., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, în favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2019.