ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1822/2025

Obiectul cauzei Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. x/2022, reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata: 1. sumei de 300.994,35 RON reprezentând daune materiale ce constau în cheltuieli de judecată - onorariu avocați, efectuate în dosarul penal nr. x/2013 etapa fondului Curtea de Apel Brașov (av. B., av. C., av. D.), dosar nr. x/2016 etapa apelului Înalta Curte de Casație si Justiție (av. E.), dosar nr. x/2021 etapa recursului în casație Înalta Curte de Casație si Justiție (av. F.). 2. sumei de 46.224 RON reprezentând daune materiale ce constau în cheltuieli avansate pentru expertizele contabile efectuate în procesul penal în etapele procesuale fond, dosar x/2013 (expertize realizate de: exp. G.. H.. C..), etapa procesuală apel x/2016 (exp. I.. J., K. S.R.L.. exp. L.. exp. M.). 3. obligarea pârâtului la plata sumei de 168.650 RON reprezentând daune materiale ce constau în cheltuielile efectuate cu deplasările pentru cele 79 de termene de judecată, astfel: 30 termene de judecată la Curtea de Apel Brașov, 45 de termene de judecată la ICCJ în faza procesuală a apelului si 4 termene de judecată la ICCJ în etapa procesuala a recursului în casație. 4. obligarea pârâtului la plata sumei de 2.028.137.93 RON reprezentând daune materiale ce constau în creanța înscrisă de persoana fizică A. si nerecuperată ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență și lichidării societății N. S.R.L., și a contractelor de împrumut prin care persoana fizică A. a împrumutat societatea N. S.R.L. în vederea stingerii contractelor de credit existente la O., consecință a dosarului penal x/2008, în concret consecința instituirii măsurii sechestrului asigurător în 13.03.2013. 5. obligarea pârâtului la plata sumei de 115.497 RON reprezentând daune materiale ce constau în patrimoniu net pierdut ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență a societății N. S.R.L. și a lichidării acesteia, consecință a dosarului penal x/2008, în concret consecință a instituirii măsurii sechestrului asigurător în 13.03.2013. 6. obligarea pârâtului la plata sumei de 408.407 RON reprezentând daune materiale ce constau în contravaloarea vânzării imobilului situat în str. x mun. Galați (277.400 RON) deținut de persoana fizică A., precum și a terenului arabil din com. Tulucești (61.200 RON), a reținerilor efectuate de CJP Galați (69.807 RON) în procedura de executare aflată pe rolul BEJ P., consecință a dosarului penal x/2008 7. obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, în echivalent la cursul BNR la data sesizării instanței de judecată, reprezentând daune morale, cauzate de durata excesiv de mare a soluționării dosarului penal, si cauzate reclamantei prin declasarea procesului penal urmată de stingerea acțiunii penale prin achitarea si implicit prejudiciile aduse reclamantei la viața de familie, imagine, onoare si demnitate, reputație, sănătate, inclusiv dreptul la viața privată. 8. obligarea pârâtului la plata dobânzii aferente sumei solicitate de la data formulării cererii de chemare în judecată până la achitarea integrală a sumei datorată. 9. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului dosar. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 538 C. proc. pen., 276 alin. (5), (6) C. proc. pen., art. 1349 C. proc. civ. și urm, art. 52 alin. (3) din Constituție, art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 96 din Legea 303/2004, art. 6 CEDO, art. 451- 453 C. proc. civ.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 539 din 13 iunie 2024, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității invocată de către pârât. A fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 66.845,95 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul penal nr. x/2013, nr. y/2016 și nr. x/2021 și la plata dobânzii legale aferentă acestei sume, începând cu data introducerii cererii (14.04.2022) și până la stingerea debitului. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5000 Euro, cu titlu de daune morale, care se va achita în echivalentul RON la cursul BNR din data plății și la plata dobânzii legale aferentă acestei sume, începând cu data introducerii cererii (14.04.2022) și până la stingerea debitului. Au fost respinse, în rest, celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2541,92 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu pretențiile admise.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia nr. 234A din 13 noiembrie 2024, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 539/13.06.2024, pronunțate de Tribunalul Galați.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 234A din 13 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galați a formulat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ce a fost înregistrat pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin cererea de recurs formulată, și întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul reia susținerile din cererea de apel, arătând, în esență, că instanța de apel nu ar fi analizat întrunirea condițiilor de admisibilitate a cererii, rezumându-se la a păstra considerentele primei instanțe, concluzionând că nimic nu împiedică părțile să-și valorifică dreptul de recuperare a cheltuelilor de judecată pe cale separată. Arată că pretenția dedusă judecății nu poate fi calificată ca având obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanta le-a efectuat într-un process anterior, ci ca o cerere de despăgubire a sa cu contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul penal nr. x/2013, nr. y/2016 și nr. x/2021. Aceasta întrucât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, nu a fost parte în procesul penal, sens în care nu putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cererea astfel formulată fiind inadmisibilă. De altfel, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat cheltuielile de judecată în litigiul originar, ci a optat pentru solicitarea pe cale separată a acestora, rezultă că litigiul ulterior este unul autonom în raport cu cel inițial, fiind supus, din punct de vedere procesual, unor reguli proprii de judecată și probațiune. Potrivit prevederilor art. 452 din C. proc. civ., partea înscrisurile probatorii care fac dovadă achitării cheltuielilor de judecată trebuiau prezentate până la închiderea dezbaterilor în dosarul penal nr. x/2013, nr. y/2016 și nr. x/2021, lucru pe care instanța de fond nu l-a cercetat. Or, reclamanta, nu a solicitat cheltuielile de judecată, nici la fond, nici în apel și nici în recurs, ceea ce echivalează cu renunțarea la cheltuielile de judecată. Mai arată recurentul, referitor la despăgubirile solicitate de reclamantă și acordate de instanța de fond, în cuantum de 5000 euro, că în mod greșit Tribunalul Galați și Czrtea de Apel Galați au considerat că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ar datoră aceste despăgubiri reclamantei, câtă vreme nu a făcut dovadă prejudiciului suferit. În fine, susține recurentul că însăși instanța de fond a reținut că aspectele legate de agravarea stării de sănătate a reclamantei nu dovedesc raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Apărările formulate în cauză În data de 19 martie 2025, cu respectarea termenului legal, intimata A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată recurentului în data de 24 martie 2025, care a depus răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție II.1. Examinând recursul declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, în raport cu posibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., verificare care este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt. Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, verificând cererea de recurs, se constată că, deși criticile formulate au fost subsumate de către recurent pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., aceasta reprezintă o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinței tribunalului, care și-au găsit deja o dezlegare jurisdicțională prin decizia pronunțată în apel, recurentul ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură și o judecată din partea instanței de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite. Or, prin motivele de recurs recurentul trebuia să indice, punctual, de ce sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată. În cauză, însă, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, fără a arăta motivele pentru care consideră nelegală dezlegarea dată de instanță în faza procesuală a apelului, repune în discuție aceleași aspecte, reiterând în integralitate cele invocate prin cererea de apel și omițând faptul că obiectul recursului îl constituie raționamentul curții de apel. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, în condițiile în care nu este dezvoltată aceasta critică, nefiind urmată de indicarea în concret a argumentelor pentru care se apreciază ca fiind contradictorie motivarea curții de apel, aceasta nu poate conduce, eo ipso, la casarea deciziei recurate. Așadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. apare ca fiind invocat în mod formal, întrucât recurentul nu duce mai departe susținerea potrivit căreia instanța de apel ar fi motivat de manieră contradictorie hotărârea recurată, nearătând care anume argumente din raționamentul instanței ar contrazice soluția din dispozitiv sau vreo altă statuare a instanței, cuprinsă în considerente. Nici invocarea incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu a fost justificată de recurent, prin invocarea, în concret, a normelor de drept material pretins încălcate de curtea de apel. Practic, recurentul nu face altceva decât să reia, așa cum s-a arătat, situația de fapt din dosar și poziția pe care a susținut-o de-a lungul procesului, fără a se raporta la considerentele curții de apel. Astfel, se relevă faptul că, începând cu paragraful 2, pagina 2 din motivele de recurs și până la penultimul paragraf din pagina 4 a acestor motive, recurentul a preluat, ca atare, susținerile din cererea de apel, reiterând aceleași critici legate de calificarea acțiunii, inadmisibitatea pretențiilor deduse judecății, greșita obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu a fost parte în dosarul penal, precum și inexistența prejudicului moral cauzat reclamantei. Or, toate aceste chestiuni se circumscriu unor motive de netemeinicie, în condițiile în care sunt formulate ca simple argumente neraportate la normele de drept incidente, iar nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, fără a se releva normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel nefiind suficientă pentru a atrage casarea deciziei recurate. Mai mult, așa cum s-a menționat, instanța de apel a procedat la verificarea criticilor Statului Român, constatând, în ceea ce privește admisibilitatea prezentului demers procesual, că, în corelație cu drepturile recunoscute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este admisibil ca Statul Român să răspundă pentru consecințele păgubitoare produse în desfășurarea activităților specifice organelor judiciare și în cazul în care aceste consecințe păgubitoare vizează alte situații decât cele reglementate prin norme speciale. A mai reținut corect curtea de apel că, deși Statul Român nu a avut calitate de parte în procesul penal, acesta, în calitatea sa de reprezentant al societății ale cărei valori au fost lezate, a fost titularul acțiunii penale ce a avut ca scop cercetarea penală a reclamantei, conducând, prin organele judiciare, procesul penal împotriva acesteia, astfel că soluția de achitare pronunțată la finalul cercetării judecătorești are semnificația pierderii procesului de către cel care l-a pus în mișcare. Cât privește calificarea cererii introductive de instanță, instanța de apel a confirmat raționamentul primei instanțe, reținând că aceasta a dat o calificare corectă capătului de cerere având ca obiect repararea prejudiciului constând în sumele reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în procesul penal. Astfel, a apreciat că petitul menționat a fost analizat, în mod corect, prin prisma dispozițiilor art. 276 alin. (5) și alin. (6) C. proc. pen., respectiv prin raportare la răspunderea civilă a Statului Român, ca garant al înfăptuirii justiției. Inclusiv critica legată de posibilitatea reclamantei de a pretinde cheltuielile de judecată pe cale separată a primit o dezlegare din partea instanței de apel, care a făcut aplicarea statuărilor obligatorii din decizia nr. 59/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reținut posibilitatea părților de a pretinde acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, situație care impune ca probele ce vizează aceste cheltuieli să fie administrate în respectivul proces. Astfel, omisiunea reclamantei de a solicita plata cheltuielilor de judecată în procesul originar nu ar putea avea semnificația unei renunțări la dreptul de a recupera aceste cheltuieli, în lipsa unei mențiuni exprese în acest sens. În fine, cât privește obligația pârâtului de achitare către reclamantă a sumei de 5000 euro, cu titlu de daune morale, curtea de apel a apreciat că aceasta a fost legal stabilită în sarcina sa, nu prin raportare la pretinsul prejudiciu produs reclamantei prin agravarea problemelor de sănătate, așa cum greșit a înțeles recurentul, ci justificat din perspectiva disconfortul psihic prezumat pe parcursul celor aproximativ 9 ani în care reclamanta a fost subiect al cercetărilor penale, respectiv al procesului penal. Așadar, în condițiile în care recurentul nu a formulat argumente prin care să critice raționamentul curții de apel, susținând fie lipsa incidenței, fie greșita interpretare a normelor aplicate de instanța de apel, exprimându-și doar nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată, Înalta Curte nu poate proceda la analiza criticilor din recurs din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de parte. O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel. Ca atare, cum criticile formulate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, și va anula recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei civile nr. 234/A din 13 noiembrie 2024 a Curții de Apel Galați. Cu privire la cererea formulată de intimata A., aceea de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de cuantum de 4700 RON, dovedit cu factura și chitanța nr. x/21.10.2025, aflate la dosar, Înalta Curte, având în vedere soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, la plata sumei solicitate și probate.