ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 279/2025

Ședința publică din data de 05 februarie 2025

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 teza a II - a C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare", Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, sub nr. x/2015, la 14.09.2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.R.L., reprezentată legal de administrator D., și D., au solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 331.421 euro, reprezentând contravaloarea a 241,6 ha teren agricol, cumpărate în numele acesteia prin încheierea a 109 promisiuni de vânzare-cumpărare, în perioada 08.11.2013-10.07.2014, precum și suma de 33.309 euro, reprezentând contravaloarea a 95 ha teren agricol cumpărate în numele pârâtei în perioada 01.12.2013-23.01.2015.

La 05.10.2015, reclamanții au formulat o cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată inițială prin care au solicitat sa se instituie în sarcina părții pârâte S.C. C. S.R.L. obligația de a achita fiecăruia dintre ei suma de 802.584 de RON. De asemenea, au precizat faptul că înțeleg să se judece în contradictoriu cu pârâtul D..

Totodată, la 14.03.2016, reclamanții au formulat o nouă precizare la cererea de chemare în judecată, prin care au arătat ca demersul juridic este fundamentat atât pe convenția autentificată sub nr. x/19.10.2013, cât și pe procurile speciale, autentificate sub nr. x la 08.11.2013, nr. 2566 la 26.01.2013 și nr. 678 la 01.04.2014.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1350 și ale art. 1531 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 170/S din 03.10.2016, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost ulterior completată și precizată, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.R.L. și D..

Prin decizia civilă nr. 1903/Ap din 05 decembrie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis cererea de apel formulată de către apelanții- reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 170/S din 3 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care a schimbat-o, în tot, și pe cale de consecință: a admis, în parte, cererea completată și precizată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul D.; a obligat pârâtul D. la plata către reclamantul A. a sumei de 802.584 RON și către reclamantul B. a sumei de 802.584 RON; a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 27.662 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fața instanței de fond; a respins cererea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. și a obligat pârâtul D. la plata către reclamanți a sumei de 19.130 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac exercitată în cauză.

II.1 Motivele de recurs

Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs pârâtul D., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză la 06 martie 2024 fiind repartizată aleatoriu completului filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în integralitate a deciziei recurate, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată și obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond, apel și recurs.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea normelor de drept material, apreciind că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea și interpretarea eronată a dispozițiilor art. 1266 alin. (1) și (2) C. civ.

În argumentarea aceste critici, recurentul-pârât a precizat că la 19.10.2013 a fost perfectată convenția autentificată sub nr. x/19.10.2013 de BNP E., prin care reclamanții s-au obligat să achiziționeze, până cel târziu la 20.10.2014, în numele său și pentru acesta, terenuri în suprafață totală de 600 ha, din care 300 ha situate pe raza localității Gogoșu, județul Dolj și 300 ha pe raza localității Carpenul din județul Dolj, la prețul de 1.850 euro/ha.

La 08.11.2013, a fost perfectată procura specială autentificată sub nr. x de BNP F. & G., prin care intimata S.C. C. S.R.L. a împuternicit pe intimații B. și A. să cumpere, la un preț mai mic de 1000 euro/ha, terenuri agricole extravilane pe raza unor localități din județul Dolj, localități ce urmau a fi stabilite, ulterior, prin decizii interne ale S.C. C. S.R.L..

Ulterior, la 26.11.2013, respectiv la 01.04.2014, au fost perfectate alte două procuri speciale autentificate sub nr. x și nr. 678 de același notar public, prin care intimata S.C. C. S.R.L. îi împuternicea pe aceeași reclamanți să cumpere, la un preț mai mic de 1000 euro/ha, terenuri agricole pe raza unor localități din județul Dolj, situate în comuna Carpen, Vela, Gogoșu, Secu, Șopot, Grecești, Cernătești, Brabova, Carpen și Vela.

Or, din convenția autentificată sub nr. x la 19.10.2013 de BNP E. din Brașov, reiese că aceasta nu se află în nicio legătură juridică cu procurile ulterioare încheiate între pârâta S.C. C. S.R.L. și reclamanți, în sensul în care acestea ar fi fost "explicitate", cum greșit reține instanța de apel.

De asemenea, intimații-reclamanți nu au probat achizționarea vreunui teren în temeiul convenției încheiate care să justifice obligarea sa la plata sumelor solicitate prin acțiunea dedusă judecății.

În privința procurii speciale autentificate sub nr. x/08.11.2013 de BNP F. & G., aceasta nu are efectele juridice susținute de reclamanți întrucât nu cuprinde toate elementele de stabilire a întinderii mandatului, actul având un conținut juridic generic, în sensul în care, în cuprinsul său, se precizează că localitățile în care intimații vor achiziționa terenuri vor fi stabilite ulterior semnării procurii, prin decizii interne ale S.C. C. S.R.L., or, asemenea decizii nu există, fapt reținut, în mod corect, de prima instanță.

În ceea ce privește procurile speciale autentificate sub nr. x la 26.11.2013, respectiv sub nr. x la 01.04.2014 de BNP F. & G., acestea au dat naștere unor raporturi juridice specifice contractului de mandat. Or, instanța de apel, în mod eronat, a apreciat că această obligație a fost respectată de către intimații, în contextul în care nu a expus considerentele pentru care a reținut această soluție.

Ca atare, cum mandatul este unul cu titlu oneros, intimații nu pot pretinde și nici obține, printr-o hotărâre judecătorească, îndeplinirea obligației de plată corelativ neîndeplinirii propriei obligații.

În raport de documentele principale ale speței, instanța de apel a denaturat conținutul art. 1266 alin. (1) și (2) C. civ., reținând că "Din succesiunea încheierii actelor și a procurile speciale autentificate sub nr. x/26.11.2013 și sub nr. x/01.04.2014 nu reprezintă altceva decât o transpunere a clauzei convenite de părți în convenția inițială, în sensul că dacă prevederile legale în vigoare la acel moment nu permiteau dobândirea terenurilor agricole în proprietate de către D., terenurile respective să fie achiziționate pe numele unei societăți comerciale indicate de acesta".

Urmare a acestei constatări, s-a reținut, în mod greșit de către instanța de apel, că între convenție și procurile ulterioare există o legătură care produce consecințe juridice, apte a genera în sarcina pârâților obligația de plată a sumelor solicitate de reclamanți.

Conchizând, recurentul-pârât D. a învederat că procurile speciale au dat naștere unor raporturi juridice specifice contractului de mandat, iar obligația principală a mandatarului nu a fost respectată, iar instanța de apel nu a detaliat în expunerea considerentelor sale modul în care reclamanții au înțeles să își execute obligațiile asumate pentru a justifica soluția pronunțată.

În acest mod, curtea de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a prevederilor art. 1266 alin. (1) și alin. (2) din C. civ., reținând, în mod nelegal, că procurile speciale reprezintă o transpunere a clauzei convenite în convenția inițială, în condițiile în care acestea reprezintă acte juridice distincte, care trebuie analizate separat.

Instanța de apel a ignorat faptul că procurile speciale nu cuprind toate elementele de stabilire a întinderii mandatului dar și faptul că intimații-reclamanți nu au adus dovezi ale deciziilor interne ale S.C. C. S.R.L. în sensul că își desfășoară activități în domeniul agricol din anul 2014.

II.2 Apărările formulate în cauză

La 13 mai 2024, intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului pentru neîndeplinirea cerințelor de formă și pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În combaterea recursului au arătat că, deși recurentul invocă încălcarea unor dispoziții de drept material, criticile vizează, în fapt, modul de interpretare a dispozițiilor contractuale din care rezultă obligațiile încălcate de către acesta, față de care expune propria viziune.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Întâmpinarea formulată în cauză a fost comunicată celorlalte părți care nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la 25 septembrie 2024, conform dovezilor aflate la filele x, iar la 01 octombrie 2024, intimații au depus punct de vedere la raport prin care au reiterat excepția nulității recursului, în condițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., invocată prin întâmpinare.

Prin rezoluția din 28 octombrie 2024, a fost acordat termen la 05 februarie 2025 pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ.:

"recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Astfel, deși formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a omis să formuleze critici de nelegalitate subsumabile motivelor de casare expres și limitative prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce privește cea dintâi critică, prin care se invocă "denaturarea de către instanța de apel a conținutului art. 1266 alin. (1) și alin. (2) din C. civ..", se constată că aceasta nu poate fi încadrată în motivul de recurs invocat de recurent (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), din moment ce argumentele subsumate acestui motiv de nelegalitate nu combat în niciun fel considerentele reținute de instanță, ci se limitează la a antama aspecte de temeinicie, referitoare la modalitatea de interpretare, de către instanța devolutivă de control judiciar, a probatoriului.

În acest sens, recurentul afirmă că "lecturând conținutul celor patru procuri apare cu evidență că acestea au un conținut distinct unul față de altul" iar procurile autentificate sub nr. x la 26 noiembrie 2013 și nr. 678 la 01 aprilie 2014 de SPN F. și G. au dat naștere unor raporturi juridice specifice contractului de mandat, concluzionând că "raționamentul judiciar al instanței de apel conform căruia obligațiile pe care intimații și le-au asumat prin convenție este explicitat prin procurile încheiate este unul eronat."

Or, interpretând clauzele convenției și a procurilor încheiate între părți în raport de voința reală a acestora, instanța de apel a reținut, în esență, în urma analizei conținutului înscrisurilor aflate la dosarul cauzei că "din succesiunea încheierii actelor (…), procurile speciale autentificate sub nr. x la 26 noiembrie 2013 și nr. 678 la 01 aprilie 2014 de SPN F. și G. nu reprezintă altceva decât o transpunere a clauzei convenite de părți în convenția inițială, în sensul că, dacă prevederile legale, în vigoare la acel moment, nu permiteau dobândirea terenurilor agricole, în proprietate, de către D., terenurile respective să fie achiziționate pe numele unei societăți comerciale indicate de acesta"

A mai reținut instanța de apel, în legătură cu aceste aspecte, și că în vederea stabilirii voinței concordante a părților, nu interesează sensul literal al cuvintelor folosite de părți, respectiv faptul că acele convenții au fost denumite "procuri speciale" în loc de "acte adiționale", ci ceea ce prezintă relevanță sub aspect juridic, este intenția părților de a executa în acest mod clauzele consemnate inițial în convenția încheiată la 19 octombrie 2013 cu intimatul D.. De asemenea, a mai constatat că, deși intimata S.C C. S.R.L. nu a avut calitatea de parte în convenția inițială, aceasta figurează în calitate de mandatar în cuprinsul acelor procuri speciale în considerarea faptului că D. nu putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, acesta având calitatea de asociat unic și administrator al S.C. C. S.R.L..

Totodată, instanța de apel a mai reținut că "prin întâmpinarea formulată de intimatul pârât D., acesta a menționat că a achitat reclamanților suma de 387712,26 euro și 126307 RON pe baza documentelor semnate personal de către aceștia, aspect confirmat, în apel, cu ocazia interogatoriului prin care a recunoscut că plățile au fost efectuate în numele societății SC. C. S.R.L.. Acest aspect a format convingerea instanței că voința concordanță a părților a fost aceea ca beneficiarul real al promisiunilor de vânzare-cumpărare sau a contractelor de vânzare cumpărare să fie intimatul D., în timp ce intimata SC. C. S.R.L. apare ca beneficiară a convențiilor încheiate cu terțe persoane, având în vedere existența impedimentului legal al dobândirii de către pârâtul D., în proprietate, a terenurilor agricole.

Fără a se raporta la aceste considerente ale instanței de apel, se constată că, în realitate, recurentul urmărește doar o nouă evaluare a elementelor de probatoriu, pentru ca, în acest mod, să obțină o soluție favorabilă pretențiilor formulate.

Or, instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop, probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la cadrul factual care a fost constatat deja, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit, pe baza acestora, o anumită situație de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Inclusiv afirmațiile potrivit cărora "beneficiarul real al promisiunilor de vânzare cumpărare sau al contractelor de vânzare încheiate în formă autentică este pârâtul D., iar nu societatea SC. C. S.R.L. pe care acesta o administrează este absurdă" au un caracter formal, nededucând judecății critici concrete de nelegalitate în raport cu raționamentul instanței de apel, care a reținut, în legătură cu aceste aspecte, că "părțile au urmărit să aplice în mod prioritar clauzele convenției încheiate la 19 octombrie 2013 și să achiziționeze respectivele terenuri agricole pentru intimatul D., intimata SC. C. S.R.L. având calitatea de manadatar în cadrul acestor procuri special, în contextual existenței interdicției cetățenilor străini de a dobândi, în proprietate, terenuri agricole ."

În aceeași manieră inadecvată procedural, recurentul a dedus, în continuare, critici referitoare la "imposbilitatea reclamanților de a pretinde și de a obține o hotărâre judecătorească pentru îndepliniriea obligației de plată corelativ neîndeplinirii propriei obligații".

Or, aceste critici se rezumă la a indica doar aspecte de netemeinicie, în legătură cu modalitatea în care instanța de apel a înțeles să valorifice probele administrate, nefiind în măsură să permită verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, din moment ce recurentul omite să formuleze o argumentație concretă, care să se raporteze la cele reținute de către instanța de apel și care să fie de natură a permite cenzura instanței de recurs.

În acest context, simpla invocare a caracterului eronat al considerentului instanței de apel care a reținut incidența principiului preeminenței voinței reale a părților în raport de sensul literal al termenilor uzitați în actele juridice încheiate între părți, nu este în măsură să imprime acesteia valența unui veritabil aspect de nelegalitate, cât timp aceasta nu este însoțită de critici subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Afirmația potrivit căreia reclamanții nu au probat achiziționarea vreunui teren în temeiul convenției, respectiv că nu au făcut dovada îndeplinirii obligațiilor asumate de către aceștia, iar instanța de apel nu a prezentat considerentele pentru care a reținut că obligațiile asumate de către intimați au fost aduse la îndeplinire, expune doar nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată și contravine, în același timp, reținerilor instanței de apel conform cărora "reclamanții și-au îndeplinit obligațiile asumate prin convenția încheiată la 19 octombrie 2013 cu intimatul pârât D., astfel cum reiese din procurile încheiate, fiind depuse la dosar x promisiuni de vânzare cumpărare cu privire la o suprafață de 241,6 ha teren agricol dintre care au fost finalizate prin încheierea contractelor de vânzare în formă autentică, un număr de 80 de contracte pentru suprafața de 95,4 ha, terenuri sitiuate în comuna Carpen, Gosoșu din județul Dolj, conform mențiunilor din procurile încheiate în acest sens cu intimat SC. C. S.R.L. ".

Cu ignorarea caracterului extraordinar al prezentei căi de atac, care supune analizei instanței de recurs, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, au fost formulate și susținerile privitoare la valorificarea, de către instanța de apel, în sensul pretins de către recurent, a înscrisurilor depuse la dosar de partea adversă.

Or, astfel cum s-a arătat în precedent, aceste aspecte nu pot face obiectul cenzurii în prezenta cale extraordinară de atac, cât timp stabilirea situației de fapt pe baza analizării probatoriului este atributul exclusiv al instanțelor devolutive, singurele îndrituite a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces, din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora.

Drept urmare, având în vedere că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv, aceste susțineri sunt formal invocate, recurentul urmărind o nouă verificare și interpretare a aspectelor de temeinicie susținute în fața instanței de apel.

Totodată, se constată că recurentul expune stări de fapt ce nu pot fi analizate în recurs, cadru procesual în care se deduc judecății exclusiv chestiuni de nelegalitate ale soluției pronunțate de către instanța de apel, iar nu aspecte de netemeinicie, cum sunt cele privind stabilirea situației de fapt ori evaluarea probatoriilor.

Înalta Curte constată că atitudinea procesuală a recurentului ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată poate invoca doar aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres și limitativ prevăzute de lege, care își au corespondent în considerentele deciziei atacate.

Prin urmare, deși formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul nu conține critici care să poată fi subsumate motivelor de casare prevăzute de lege, astfel încât, în cauză, devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul D. împotriva deciziei civile nr. 1903/Ap din 05 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul D. împotriva deciziei civile nr. 1903/Ap din 05 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 februarie 2025.