Decizia nr. 2/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1021/2017 a Tribunalului Ilfov

Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 8 mai 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de 551.417,00 euro, echivalentul a 2.448.291,48 RON (1 euro = 4,44 RON) cu titlu de daune materiale și suma de 50.000,00 euro, echivalentul a 222.000 RON (1 euro = 4,44 RON) cu titlu de daune morale și cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin Sentința civilă nr. 1021 din 10 aprilie 2017, Tribunalul Ilfov a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin Decizia nr. 92A din data de 25 ianuarie 2019 a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva Sentinței civile nr. 1021 din 10 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în Dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații-pârâți D., E., F., G., H., și I. - decedată.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva acestei decizii, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a declarat recurs reclamantul A.. Printr-o primă critică adusă hotărârii recurate, recurentul-reclamant a susținut că, instanța de apel a stabilit limitele judecării apelului, conform art. 476 - 478 C. proc. civ., însă a limitat criticile aduse sentinței civile nr. 1021, pronunțate de Tribunalul Ilfov la data de 10 aprilie 2017, doar la aspectele referitoare la cele dispuse prin încheierea de ședință din data de 13 februarie 2017 (încheierea de ședința respectivă făcând obiectul căii de atac a apelului) și la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale (prevăzute de art. 998 - 999 din vechiul C. civ., chiar dacă în acest sens a invocat și dispozițiile art. 1349 din Noul civil) cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâților la restituirea contravalorii terenurilor și obligarea pârâților la restituirea prejudiciului constând în diminuarea terenului rămas în proprietatea reclamantului din întreaga suprafață de 219,272,47 m.p., ca urmare a vânzării acelorași terenuri. Recurentul-reclamant a susținut că, prin sentința apelată, instanța de fond s-a pronunțat cu privire la un capăt de cerere pe care nu l-a solicitat și nici nu l-a susținut, respectiv, obligarea pârâților la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea celor două suprafețe de teren ce au făcut obiectul unor vânzări ulterioare și nu s-a pronunțat și nici nu a analizat solicitările referitoare la: obligarea pârâților la plata prejudiciului material reprezentat de diferența dintre valoarea terenurilor în anul 2008 și prețul actual al suprafețelor în litigiu (atât pentru întreaga suprafață de 219.272,44 mp, cât și defalcat pentru cele două suprafețe de teren în suprafață de 26.800 mp și 15.000 mp) și menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului, dispusă în procesul penal, până ia soluționarea prezentei cauze și recuperarea prejudiciului. Totodată, a arătat că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. civ., hotărârea trebuia să cuprindă: "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; dispozitivul, în care se vor arăta ..., soluția dată tuturor cererilor deduse judecății ...". A mai susținut recurentul-reclamant și că instanța de apel a confundat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata prejudiciului reprezentat de diferența dintre valoarea terenurilor în anul 2008 și prețul actual (așa cum a fost stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză), cu capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata prejudiciului reprezentat de diminuarea valorii terenului rămas din întreaga suprafață de 219.272,44 mp, ca urmare a extragerii (din întreaga suprafață) suprafețelor de 26.800 mp și 15.000 mp. Totodată, a învederat că, așa cum a susținut și prin motivele de apel, contrar celor reținute în hotărârea recurată, de către instanța de apel, prin Decizia civilă nr. 593 A din data de 4 octombrie 2016, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, a fost admis apelul pe care l-a declarat împotriva Sentințelor civile nr. 3202 din data de 16 decembrie 2015 și nr. 1482 din data de 30 mai 2016, pronunțate de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. x/2014, s-a dispus anularea în tot a sentințelor respective, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare sub toate aspectele, la aceeași instanță de fond. A subliniat că, prin aceeași decizie, a fost stabilit și cadrul procesual pe care trebuia să-l aibă în vedere instanța în rejudecare, sub toate aspectele, având în vedere că sentințele ce au făcut obiectul apelului au fost anulate în totalitate. Recurentul-reclamant a precizat că limitele apelului nu sunt cele pe care le-a reținut curtea de apel în cuprinsul deciziei recurate. Mai mult decât atât, în opinia recurentului-reclamant, rezultă fără dubiu că instanța de fond, în rejudecare, trebuia să analizeze cauza sub toate aspectele și să aibă în vedere cadrul procesual, astfel cum a fost stabilit chiar de către reclamant și reținut prin Decizia civilă nr. 593A din data de 4 octombrie 2016. Prin urmare, raportat la cele susținute prin motivele de apel și la cele statuate prin Decizia nr. 593 A din data de 4 octombrie 2016, prin care s-a dispus trimiterea cauzei la rejudecare, recurentul-reclamant a apreciat că, prin decizia recurată, au fost încălcate dispozițiile procedurale referitoare la a principiul disponibilității, efectul devolutiv al apelului, limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, precum și limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță. De asemenea, a apreciat că au fost încălcate și dispozițiile procedurale referitoare la principiul legalității procesului civil, respectarea principiilor fundamentale, cât și cu privire la principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului. Totodată, a susținut și încălcarea dreptului său la un proces echitabil, garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, invocând incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul-reclamant a apreciat că, din decizia recurată, nu se poate deduce raționamentul juridic în baza căruia s-a ajuns soluția de respingere a apelului formulat în cauză, astfel cum impun dispozițiile art. 425 C. proc. civ., motivarea instanței de apel fiind, în opinia sa, generică și preluată aproape în totalitate din sentința de fond apelată. A considerat și că instanța de apel se contrazice atunci când reține, prin decizia recurată, că apelantul a investit Curtea cu o nouă judecată a fondului în apel, pentru ca apoi, să motiveze în sensul că apelantul nu a adus critici cadrului procesual astfel cum a fost reținut prin sentința de fond apelată. A susținut că instanța de apel a analizat doar aspectele referitoare la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 28 decembrie 2005, încheiat între pârâtul B. și J., fără ca, în decizia recurată, să existe vreo constatare cu privire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 3 mai 2006, încheiat între C. și J., pentru suprafața de teren de 26.800 mp, contract în urma căruia a invocat producerea prejudiciului, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin motivele de apel, sau cu privire la prejudiciul moral, deși în acest sens trebuia să se pronunțe, în raport de motivele de apel formulate și de Decizia civilă nr. 593 A din data de 4 octombrie 2016. De asemenea, a apreciat că decizia recurată conține motive străine de cauză, instanța reținând un cadru procesual care nu corespunde cu cel care se regăsește în cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată. De asemenea, a susținut că instanța de apel a procedat la stabilirea limitelor judecării apelului, invocând Decizia civilă nr. 593 A din data de 4 octombrie 2016, prezentând însă argumente care nu se regăsesc în respectiva decizie și care sunt chiar străine de cauză, de obiectul cererii de chemare în judecată, dar și de probele aflate la dosarele de fond și de apel. Apreciind că instanța de apel a reținut motive străine de cauză, recurentul-reclamant a arătat că instanța a constatat că, prin cererea de chemare în judecată, s-ar fi solicitat obligarea pârâților la plata prejudiciului reprezentat de contravaloarea terenului. Totodată, în opinia recurentului-reclamant, motivele instanței de apel, în baza cărora a fost respins apelul, sunt străine de probatoriul administrat în cauză, instanța făcând referire la faptul că reclamantul nu a suferit prejudiciul solicitat (contravaloarea suprafețelor de teren), în condițiile în care, prin rechizitoriul întocmit în dosarul penal, s-a reținut un prejudiciu, suferit de reclamant care, ulterior, urma să fie stabilit în concret de către instanța de judecată. Chiar dacă dosarul penal a încetat ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în opinia recurentului-reclamant, este evident că faptele de natură penală săvârșite de pârâții B. și C. constituie o veritabilă faptă delictuală, în înțelesul dispozițiilor art. 998 - 999 din vechiul C. civ. sau ale art. 1349 din noul C. civ. A susținut recurentul-reclamant că a suferit mai multe prejudicii - astfel cum le-a indicat și solicitat în prezenta cauza - ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de pârâții B. și C., iar prejudiciile invocate sunt dovedite de probele administrate în cauză (înscrisurile depuse la dosar și, mai ales, raportul de expertiză efectuat în cauză). Tot în ceea ce privește prejudiciul, a apreciat că sunt aplicabile și dispozițiile prevăzute de art. 1532 din noul C. civ., dispoziții legale de care instanța nu a ținut cont. De asemenea, susține că între faptele ilicite săvârșite de pârâții B. și C. și prejudiciul pe care l-a suferit, există o strânsă legătură de cauzalitate, aspect ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, dar mai ales din conținutul dosarului penal care, de asemenea, a fost depus la dosar. Prin urmare, contrar constatării instanței de apel, a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, cu privire la toate prejudiciile solicitate.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin Încheierea din 5 noiembrie 2019 completul de filtru a respins excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamanți, excepție invocată de reclamantul A.. Prin aceeași încheiere s-a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 92A din data de 25 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2014.

Considerentele Înaltei Curte de Casație și Justiție asupra recursului. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale și a celor reținute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru cele ce urmează: Prima critică de nelegalitate întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primită. Recurentul-reclamant a susținut că, prin sentința apelată, instanța de fond s-a pronunțat cu privire la un capăt de cerere pe care nu l-a solicitat și nu s-a pronunțat și nici nu a analizat solicitările referitoare la obligarea pârâților la plata prejudiciului material reprezentat de diferența dintre valoarea terenurilor în anul 2008 și prețul actual al suprafețelor în litigiu (atât pentru întreaga suprafață de 219.272,44 mp, cât și defalcat pentru cele două suprafețe de teren în suprafață de 26.800 mp și 15.000 mp) și la menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului, dispusă în procesul penal, până la soluționarea prezentei cauze și recuperarea prejudiciului. Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca instanța de judecată să fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare vizează, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări. Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc. În cauză, prin decizia pronunțată, Curtea de Apel nu a încălcat nicio regulă de procedură a cărei nerespectare să atragă nulitatea acesteia, susținerile recurentului privind nepronunțarea pe capătul de cerere privind plata prejudiciului material reprezentat de diferența dintre valoarea terenurilor în anul 2008 și prețul actual al suprafețelor în litigiu și menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului, precum și pronunțarea pe alt capăt de cerere, nesolicitat, neavând suport real. Astfel, s-a menționat în cuprinsul hotărârii recurate că, în mod corect tribunalul a reținut că prin cererea introductivă de instanță formulată la 8 mai 2014 reclamantul a invocat patru prejudicii diferite, și anume, prejudiciul material constând în contravaloarea celor două terenuri în valoare de 34.000 euro, prejudiciul material constând în diminuarea terenului rămas în proprietatea reclamantului din întreaga suprafață de 219.272,47 mp ca urmare a vânzării acelorași terenuri de 177,417 euro, prejudiciul material constând în suma nerealizată datorită imposibilității de dezvoltare a unui proiect de achiziții de 40.000 euro și prejudiciul moral în cuantum de 50.000 euro. Această calificare juridică a obiectului cererii nu a fost contestată de reclamant prin motivele de apel, iar instanța s-a pronunțat întocmai pe capetele de cerere deduse judecății. Așadar, nu a avut loc o nerespectare a dispozițiilor procedurale referitoare la principiul disponibilității, efectului devolutiv al apelului, limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, precum și limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, așa cum susține recurentul. În decizia supusă prezentei căi de atac s-a motivat că hotărârea instanței de fond respectă dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, și anume că instanța, soluționând cererea introductivă, în condițiile textului legal suscitat, a răspuns cerințelor stabilite prin decizia prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare (Decizia civilă nr. 593 A din data de 4 octombrie 2016). De asemenea, nu subzistă nici aprecierile privind încălcarea dispozițiilor procedurale referitoare la principiul legalității procesului civil, respectării principiilor fundamentale, a principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului sau încălcarea dreptului recurentului la un proces echitabil, garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Nici a doua critică de nelegalitate ce vizează incidența motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondată. Acest motiv are incidență în situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În cauză, decizia Curții de Apel București respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conform cărora considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Nu pot fi primite susținerile recurentului în sensul că decizia ar conține motive străine de cauză sau că instanța de apel a procedat la stabilirea limitelor judecării apelului, invocând Decizia civilă nr. 593 A din data de 4 octombrie 2016, prezentând însă argumente care nu se regăsesc în respectiva decizie și care sunt chiar străine de cauză, de obiectul cererii de chemare în judecată, dar și de probele aflate la dosarele de fond și de apel. Argumentele reținute în decizia atacată sunt în sensul că, prin Decizia civilă nr. 593/2016 instanța a admis apelurile ca urmare a necercetării parțiale a fondului litigiului, prima instanță referindu-se exclusiv la aspectul beneficiului nerealizat, criticile reclamantului privind exclusiv neacordarea daunelor materiale, neanalizarea daunelor morale și nemotivarea hotărârii primei instanțe. Curtea a mai motivat că nu a reținut criticile reclamantului privind prejudiciul moral deoarece limitele rejudecării au fost stabilite prin decizia pronunțată în soluționarea apelurilor. Motivele care au stat la baza respingerii apelului de către instanță nu sunt străine de probatoriul administrat în cauză, relevante fiind considerentele prin care se reține că reclamantul nu a administrat nicio probă care să ateste că a fost împiedicat să utilizeze pe deplin terenul obiect al prezentei pricini, și că astfel a fost produs un prejudiciu material constând în suma nerealizată datorită imposibilității de dezvoltare a unui proiect de achiziții de 40.000 euro De asemenea, s-a mai reținut că suprapunerea cadastrală care a generat imposibilitatea dezmembrării și intabulării întregii suprafețe de teren achiziționate nu a avut drept consecință producerea unui prejudiciu moral reclamantului, în mod corect tribunalul concluzionând că nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale. Înalta Curte constată, așadar, că și acest motiv de recurs ce vizează nemotivarea hotărârii, reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este neîntemeiat. Instanța de apel a arătat, cu privire la fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele care au fost administrate, cu menționarea motivelor pentru care unele au fost reținute, iar altele înlăturate, excepțiile invocate și soluționarea acestora, normele juridice aplicate la situația de fapt stabilită. Motivarea deciziei recurate este clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare. Această hotărâre atacată respectă exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză, analiză pe care instanța a realizat-o. Relativ la ultimul motiv de recurs invocat, privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nici acesta nu conduce la nelegalitatea deciziei recurate, deoarece instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just prevederile art. 1348, 1349 C. civ. privind neîndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale. Nu subzistă critica din cuprinsul memoriului de recurs în sensul că, chiar dacă dosarul penal a încetat ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în opinia recurentului-reclamant, este evident că faptele de natură penală săvârșite de pârâții B. și C. constituie o veritabilă faptă delictuală, în înțelesul dispozițiilor art. 1349 din noul C. civ. Susținerile aceluiași recurent-reclamant în sensul că ar fi suferit mai multe prejudicii, ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de pârâții B. și C., că prejudiciile invocate sunt dovedite de probele administrate în cauză (înscrisurile depuse la dosar și, mai ales, raportul de expertiză efectuat în cauză) nu pot fi primite. În mod just instanța de apel a reținut că, în cererea introductivă de instanță reclamantul a arătat că începând cu martie 2002 a început exploatarea terenului cumpărat de la cei doi vânzători, rezultând că are posesia acestor terenuri, drept urmare, că pretențiile reclamantului constând în contravaloarea terenului achiziționat și diferența de valoare a terenului rămas în proprietatea lui sunt neîntemeiate. Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 92A din data de 25 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.