ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1895/2021

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Deliberând asupra cererii de recurs, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la data 19.05.2014, sub dosar nr. x/2014, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au chemat în judecată pe pârâta G. S.A. solicitând obligarea acesteia din urmă la plata către A., soția decedatului, a sumei de 800.000 RON daune morale și 20.000 RON daune materiale, către B., fiul decedatului, a sumei de 400.000 RON daune morale, către C., fiul decedatului, a sumei de 400.000 RON daune morale, către D., fiul decedatului, a sumei de 400.000 RON daune morale, către E., fiica decedatului, a sumei de 400.000 RON daune morale, către H., fiica decedatului, a sumei de 400.000 RON daune morale, sume la care se adaugă dobânda legală de la data pronunțării hotărârii până la plata integrală a despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au invocat art. 48-55 din Legea nr. 136/1995, republicată, Ordinul nr. 4/2011 al C.S.A. și art. 2223 din C. civ.

La termenul de judecată din 18 noiembrie 2014 s-a dispus citarea în cauză, în calitate de intervenient forțat a numitului I. și a J. S.A.

Prin sentința civilă nr. 2927/15.11.2016 Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenientului forțat J. S.A, a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta G. S.A. la plata următoarelor sume: către A., a sumei de 400.000 de RON constând în daune morale și 668 RON daune materiale; către B., a sumei de 200.000 de RON constând în daune morale; către C., a sumei de 200.000 de RON constând în daune morale; către D., a sumei de 200.000 de RON constând în daune morale; către E., a sumei de 200.000 de RON constând în daune morale; către H., a sumei de 200.000 de RON constând în daune morale. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.600 de RON reprezentând onorariul de avocat.

Prin sentința civilă nr. 2367/19.09.2017 Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins ca nefondată cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2927/15.11.2016, formulată de intervenienta J. S.A., prin corespondent K. S.R.L.

Împotriva sentinței civile nr. 2927/15.11.2016 a Tribunalului Ilfov, secția Civilă au declarat apel atât pârâta G. S.A., cât și intervenienta J. S.A.

Prin încheierea din 19 mai 2017 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a dispus, în temeiul art. 262 din Legea nr. 85/2014, suspendarea judecării celor două cereri de apel formulate de intervenientă J. S.A., respectiv pârâtă G. S.A., împotriva sentinței civile nr. 2927 din 15 noiembrie 2016 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2014.

Împotriva încheierii din 19 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E. și H..

Prin decizia nr. 950 din 4 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul reclamanților A., H., B., D., C. și E., dispunând casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

După casare, prin decizia civilă nr. 1100 din 11 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis atât apelul formulat de intervenienta J. S.A., cât și apelul formulat de pârâta G. S.A., prin lichidator judiciar L., împotriva sentinței civile nr. 2927/15.11.2016 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, cu consecința schimbării în parte a acesteia, în sensul că a fost obligată pârâtă G. S.A. la plata sumei de 200.000 RON către A., respectiv câte 100.000 RON către B., C., D., E. și H..

La data de 11 decembrie 2020, împotriva deciziei civile nr. 1100 din 11 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, reclamanții B., A., D., E., C. și H. au formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și menținerea sentinței tribunalului ca fiind temeinică și legală.

În motivare, au arătat că instanța de apel, fără a indica vreun text de lege, a redus despăgubirile ce le-au fost acordate de tribunal, tratând pierderea recurenților ca pe orice altă acțiune în pretenții, toate înscrisurile și probele administrate în fața tribunalului nefiind luate în considerare. Astfel, instanța de apel s-a pronunțat asupra daunelor morale acordate familiei lor, confundând sprijinul pe care îl primeau de la victimă, printre care și pe cel material, considerând că acest sprijin este de fapt unul material, deși nu a fost invocat de recurenți ca făcând parte dintre cheltuielile materiale solicitate în dosar.

Recurenții au arătat că au solicitat doar prejudiciul reprezentat de suferința morală, cheltuielile efectuate cu înmormântarea și pomenirea persoanei decedate, instanța de apel făcând o gravă confuzie între cele două feluri de cheltuieli, ignorând însăși esența despăgubirilor solicitate, și anume daunele morale, care implică strict pierderea și suferința psihică ca urmare a accidentului rutier.

Motivarea curții de apel, în sensul că trebuie avută în vedere "o apreciere abstractă, socio-juridico-economică", arată că instanța de prim control judiciar a adăugat la lege, în legislația din domeniul asigurărilor nefiind prevăzută o asemenea interpretare. Oricum, instanța de apel a motivat sumar un dosar care privește un accident în care s-au adunat probe, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, interpretând în mod greșit textele de lege care prevăd acordarea despăgubirilor morale cu cele privind despăgubirea materială, creând astfel o motivare contradictorie, fiind încălcată și aplicată greșit legea.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 25 mai 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din cod.

În cauză a fost acordat termen, în complet de filtru, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu a recursului.

La termenul din 28 septembrie 2021, analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 și art. 483 alin. (3) din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurenți.

În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același cod precizând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de primul alineat al art. 488 din cod. Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

În cauză, recurenții-reclamanți au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Se constată că acest motiv de nelegalitate este indicat strict formal, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici de nelegalitate privind nemotivarea sau contradictorialitatea deciziei atacate, susținerile recurenților vizând, în fapt, nemulțumirea acestora privind cuantumul daunelor acordate. Prin urmare, este vizată situația de fapt și modul de apreciere a probelor de către instanța de apel.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.

Astfel, susținerile recurenților în sensul că, instanța de apel, fără vreo motivare temeinică și bazată pe vreun text de lege, a redus despăgubirile acordate, tratând pierderea acestora ca pe orice altă acțiune în pretenții, iar înscrisurile și probele administrate în fața tribunalului nu au fost luate în considerare, nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie a deciziei atacate, care însă nu pot fi analizate din perspectiva art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

În realitate, prin criticile invocate în susținerea recursului, se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului, care să conducă la admiterea integrală a pretențiilor solicitate de reclamanți, chestiuni asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat și care nu mai pot fi analizate în etapa procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate și nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenții nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenții nu au dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., ci s-au limitat doar la afirmarea netemeiniciei deciziei atacate.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, nefiind o cale de atac de reformare, ci o cale extraordinară de atac, prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Raportat la considerentele expuse, reținând că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții B., A., D., E., C. și H. împotriva deciziei civile nr. 1100 din 11 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2021.