Decizia nr. 1546/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, secția Civilă, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului intitulat promisiune de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2020 la Societatea Profesională Notarială D. și E., cu toate efectele ce decurg din aceasta, și obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 74.128 Euro compusa din 37.064 Euro reprezentând debit si 37.064 Euro reprezentând daune interese, astfel cum s-a stabilit prin actele adiționale ulterioare încheierii contractului principal. Prin sentința civilă nr. 3042/29.05.2023, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 271/14.03.2024, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. și A., a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/09.10.2020 de BNP D. și E., a obligat pârâtul C. la plata către reclamanți a sumei în cuantum de 37.064 euro echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, constând în suma achitată cu titlu de avans la încheierea antecontractului, precum și la plata sumei de 37.064 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri, precum și la plata sumei de 11.415,11 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat către reclamanți.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 898 A din 25 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2022, s-a anulat apelul declarat de apelantul-pârât C. împotriva sentinței civile nr. 271/14.03.2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. și A., ca netimbrat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 898 A din 25 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâtul C., care a solicitat repunerea în termenul de recurs, motivând că nu i s-a comunicat hotărârea recurată la adresa de domiciliu și a luat cunoștință la data de 28.11.2024 despre faptul că decizia a fost redactată și comunicată la domiciliul ales cu încălcarea dispozițiilor art. 158 alin. (1) C. proc. civ., nefiind indicată și persoana însărcinată cu primirea corespondenței. Prin motivele expuse în susținerea recursului, care a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., pârâtul a invocat, în esență, nelegala sa citare în fața instanței de apel.

Apărările formulate S-au depus întâmpinări de către intimații reclamanți, prin care au invocat tardivitatea cererii de repunere în termenul de recurs și excepția tardivității căii de atac, pe fond solicitând respingerea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de către pârât, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac." Așadar, pentru a beneficia de dreptul reglementat prin dispozițiile legale enunțate, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv, ca partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să fi fost cauzată de motive temeinic justificate și dovedite, împrejurarea care a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, iar partea să formuleze cererea de repunere în termen și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, respectiv în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac. Se constată că această din urmă condiție, privind termenul în care se formulează cererea de repunere în termen, este îndeplinită, raportat la data încetării împiedicării, 28.11.2024 și data declarării recursului la 13.12.2024. În cauză nu este îndeplinită însă cerința ca nerespectarea termenului să fi fost cauzată de motive temeinic justificate. Prin inserarea sintagmei "motive temeinic justificate" în cuprinsul textului art. 186 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere situații de natură obiectivă, ce exclud culpa părții, care au condus la exercitarea în afara termenului prevăzut de lege a unui drept procedural. În circumstanțele concrete ale speței, o astfel de ipoteză nu poate fi reținută. Recurentul-pârât a susținut, în justificarea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului împotriva deciziei nr. 898 A din 25 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, că nu i s-a comunicat motivarea acestei decizii la domiciliul său, ci la domiciliul ales, în condițiile în care nu indicase persoana însărcinată cu primirea corespondenței. Deși recurentul a apreciat că aceste aserțiuni au aptitudinea de a justifica întârzierea cu care a promovat cererea de recurs, Înalta Curte constată că, din perspectiva cerințelor impuse de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., temeiurile de fapt de care înțelege partea să se prevaleze nu se circumscriu unor motive temeinic justificate, care să o fi împiedicat să acționeze în condițiile legii. Pe de o parte, nulitatea incidentă în cazul nerespectării dispozițiilor art. 158 alin. (1) din C. proc. civ. este una relativă, conform art. 174 alin. (3) din C. proc. civ., cerința nerespectată fiind instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat. În consecință, devin aplicabile dispozițiile art. 178 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă. Or, susținând că alegerea de domiciliu nu a fost făcută conform normelor procedurale, respectiv cu arătarea persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, partea își invocă propria culpă. Astfel, pretinsa nerespectare a dispozițiilor rezultă din propria faptă, în concret, din modul în care această parte a formulat alegerea domiciliului. Pe de altă parte, atunci când partea își alege domiciliul procesual la avocatul care îi asigură reprezentarea în proces și procedează la indicarea sediului cabinetului avocatului nu este necesară, din perspectiva art. 158 alin. (1) din C. proc. civ., menționarea unui anumit avocat însărcinat cu primirea actelor de procedură, procedura fiind legal efectuată dacă dovada de îndeplinire a comunicării este semnată de funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței ori, în lipsa acestora, de administratorul clădirii, paznicul sau agentul de pază, astfel cum prevede art. 162 alin. (1) din C. proc. civ., după caz, cu aplicarea dispozițiilor art. 163 alin. (3) - (5) din C. proc. civ. Instanța observă că alegerea de domiciliu s-a făcut cu indicarea avocatului care reprezenta partea, la sediul cabinetului individual - CI F., al cărui titular era apărătorul pârâtului. Prin urmare, Înalta Curte reține că hotărârea recurată a fost comunicată acestei părți procesuale cu respectarea dispozițiilor art. 158 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că pârâtul și-a ales domiciliul la sediul cabinetului individual al apărătorului său - avocat titular F., în fața primei instanțe sesizate, la dosarul cauzei neexistând vreo cerere ulterioară prin care să încunoștiințeze instanța și părțile adverse despre schimbarea locului citării, astfel cum prevede art. 172 C. proc. civ. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurentul ignoră principiul juridic nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu se poate prevala în apărare de propria turpitudine, vină), consacrat expres în această materie de art. 178 alin. (2) din C. proc. civ., invocând chiar omisiunea sa de a indica persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, ceea ce nu reprezintă o situație de natură obiectivă, ce exclude culpa părții, în sensul art. 186 alin. (1) C. proc. civ. Nu în ultimul rând, sunt de observat dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia". În raport cu această dispoziție legală, Înalta Curte reține că invocarea modului în care chiar partea a procedat la alegerea domiciliului său nu poate fi asimilată unor motive temeinic justificate, în sensul prevăzut de art. 186 alin. (1) din cod, care să o fi împiedicat să își îndeplinească obligația procesuală conform prescripțiilor legale, cererea de repunere în termen fiind, în aceste circumstanțe, neîntemeiată, iar dreptul său la un proces echitabil nefiind încălcat, atât timp cât hotărârea judecătorească de apel i-a fost comunicată pârâtului, la domiciliul ales, prin afișare la sediul avocatului pe care acesta l-a indicat. Așadar, instanța va respinge cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de pârât, ca nefondată. Examinând pe cale de consecință, excepția de tardivitate a recursului, Înalta Curte urmează a o admite, pentru următoarele considerente: Conform art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel". Art. 181 alin. (1) pct. 2 din același act normativ prevede că, atunci "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește". Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". În cauză, pârâtul a formulat recurs la data de 13 decembrie 2024, prin intermediul serviciului poștal, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosar, în condițiile în care, potrivit dovezii de comunicare aflate la dosarul instanței de apel, decizia nr. 898 A din 25 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie i-a fost comunicată la domiciliul ales, la sediul av. F. din București, str. x, la 3 octombrie 2024. Din coroborarea dispozițiilor art. 485 alin. (1) cu cele ale art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. rezultă că termenul în care putea fi formulat, cel mai târziu, recursul s-a împlinit la 4 noiembrie 2024. În raport de aceste constatări, Înalta Curte reține că recurentul a promovat calea de atac a recursului cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 898 A din 25 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.