ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1540/2025

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 26.10.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat: - să se constate valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/20.02.2018 de Notar Public B., din cadrul Societății Profesionale Notariale - C. și D.; - pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, pentru imobilul teren în suprafață de 37.500 mp ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare; - în subsidiar, în cazul în care este imposibil ca terenul în cauză să poată fi transferat în proprietatea reclamantei, obligarea pârâților la plata sumei de 30.000 euro, reprezentând dublul sumei plătite cu titlu de avans, conform promisiunii de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1279 și art. 1669 și urm. C. civ. La data de 26.11.2018, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat că înțelege să renunțe la capătul 3 din acțiune și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată. De asemenea, a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. La data de 18.03.2019, reclamanta a depus cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, solicitând să se constate valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, pentru imobilul teren în suprafața de 37.500 mp, ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/20.02.2018 de SNP C. și D., iar în subsidiar, în cazul în care se constată că este imposibil ca terenul în cauză să poată fi transferat în proprietatea reclamantei, solicită obligarea pârâților la plata sumei de 30.000 euro, reprezentând dublul sumei plătite cu titlu de avans, conform promisiunii de vânzare-cumpărare, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Ilfov: Prin sentința civilă nr. 3762/08.11.2011, Tribunalul Ilfov a admis excepția inadmisibilității și a respins capătul de cerere privind constatarea valabilității promisiunii de vânzare-cumpărare, formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții E. și F., ca inadmisibil, a respins capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare ca neîntemeiat și, pe cale de consecință, a admis în parte capătul de cerere având ca obiect pretenții cu obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 15.000 euro cu titlu de restituire avans preț, respingând în totalitate cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia nr. 568A din 21 mai 2024 a Curții de Apel București, secția a III civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins cererea modificatoare înregistrată la data de 30.01.2024 ca inadmisibilă. A fost admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 3762/08.11.2019 pronunțate de Tribunalul Ilfov și a fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul admiterii în tot a capătului de cerere având ca obiect pretenții, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 30.000 euro, reprezentând dublul sumei plătite ca avans. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și au fost compensate în tot cheltuielile de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanta A. și pârâta F..

Înregistrarea recursurilor la Înalta Curte de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în data de 10 septembrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie . Prin rezoluția din data de 17 octombrie 2024 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Prin întâmpinarea depusă în termen legal, pârâta F. a invocat tardivitatea depunerii recursului de către reclamantă, excepția de netimbrare a căii de atac formulate de către reclamantă la valoarea indicată prin cererea modificatoare, precum și nulitatea recursului pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat. În cauză nu a fost depus răspuns la întâmpinare. Prin încheierea din 18 martie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-au respins excepțiile de tardivitate, nulitate și netimbrare a recursului reclamantei; s-a constatat nul recursul declarat de recurenta-pârâtă F. împotriva deciziei nr. 568A din 21 mai 2024 a Curții de Apel București, secția a III civilă și pentru cauze cu minori și de familie; s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva aceleiași decizii, acordându-se termen de judecată la data de 23 septembrie 2025, cu citarea părților.

Motivele de recurs formulate de reclamantă În cuprinsul cererii întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, respingerea excepției inadmisibilității cererii modificatoare, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ. În cadrul memoriului de recurs, recurenta învederează că, în apel, a arătat că hotărârea care să țină loc de contract putea fi pronunțată pentru suprafața rămasă de 30483 de m.p., însă și această suprafață a fost expropriată, aflând despre această situație odată cu depunerea Hotărârii nr. 861/06.07.2022 și a Anexei nr. 2 la termenul de judecată din 14 noiembrie 2023. De aceea, până la următorul termen de judecată a formulat o cerere în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. și a solicitat contravaloarea imobilului expropriat în cuantum de 1.635.687,30 de RON, astfel cum a fost stabilită prin Hotărârea de Guvern menționată. Consideră că soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii modificatoare formulate în apel este neîntemeiată, în raport cu dispozițiile art. 204 alin. (1) și (2) pct. 3 C. proc. civ. Susține că o astfel de cerere poate fi formulată inclusiv în apel, având în vedere că această etapă este parte integrantă din procesul de soluționare a cererii de chemare în judecată pe fondul său. Până la momentul pronunțării asupra fondului în mod definitiv, cererea de chemare în judecată poate suferi modificări ca urmare a unor situații obiective care se pot ivi în practică. În caz contrar, s-ar permite ca hotărârea judecătorească încă nedefinitivă să devină ineficientă ca urmare a ivirii unora din situațiile enumerate de art. 204 alin. (2) C. proc. civ. iar demersul reclamantului să rămână fără succes; totodată, reclamantului i-ar fi încălcat dreptul la dublul grad de jurisdicție. Este adevărat că art. 478 din C. proc. civ. nu permite modificarea cadrului procesual sub aspectul părților, a obiectului dedus judecății, a cauzei juridice a acțiunii sau a formulării de noi pretenții, însă situația părților din prezentul dosar nu se încadrează în niciuna dintre aceste interdicții. Faptul că acțiunea nu mai privește în acest moment bunul în materialitatea lui fizică, ci în varianta sa pecuniară nu face ca obiectul și cauza să se modifice și nu aduce în prim plan noi pretenții. Este aceeași pretenție, dar în varianta posibilă în acest moment, obținerea contravalorii bunului care a intrat în patrimoniul intimaților în urma exproprierii. Instanța de judecată nu mai poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare având în vedere pierderea obiectului litigiului dar poate obliga pârâții să îi transmită contravaloarea bunului. De altfel, ținând cont de faptul că modificările prevăzute la art. 204 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă, în realitate, niște precizări, iar nu veritabile modificări, acestea sunt permise inclusiv de art. 478 alin. (4) din C. proc. civ. care prevede posibilitatea părților de a-și explicita pretențiile inclusiv în etapa apelului. Așa fiind, întrucât modificările prevăzute la art. 204 alin. (2) C. proc. civ. pot fi formulate oricând în fața instantelor de fond, instanta de apel a admis în mod greșit excepția inadmisibilității cererii reclamantului de a solicita contravaloarea terenului ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare nerespectate de către pârâți. În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Motivele de recurs, subsumate dispozițiilor de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la aplicarea greșită a art. 204 alin. (1) și alin. (2) pct. 3 și art. 478 alin. (4) C. proc. civ., recurenta-reclamantă susținând că, prin cererea depusă în apel, la 30.01.2024, a formulat pretenții care nu privesc bunul în materialitatea sa fizică, urmare a exproprierii, ci în varianta sa pecuniară, nefiind o modificare a cererii de chemare în judecată, în accepțiunea art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., ci o explicitare a pretențiilor încadrabilă în ipoteza prevăzută de art. 478 alin. (4) C. proc. civ. Criticile sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și modificată, reclamanta a solicitat să se constate valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare pentru imobilul teren în suprafață de 37.500 mp, ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/20.02.2018 de SPN - C. și D., iar în subsidiar, în cazul în care se constată că este imposibil ca terenul în cauză să poată fi transferat în proprietatea reclamantului, solicită obligarea pârâților la plata sumei de 30.000 euro, reprezentând dublul sumei plătite cu titlu de avans, conform promisiunii de vânzare-cumpărare, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată; temeiul juridic al acțiunii a fost precizat, ca fiind dat de dispozițiile art. 1279 și art. 1669 și urm. C. civ. În schimb, prin cererea depusă ulterior, în apel, înregistrată pe rolul instanței la 30.01.2024, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.635.687,50 RON reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 30.483 mp, parte din suprafața totală cu privire la care se încheiase promisiunea bilaterală, invocând faptul că, la termenul de judecată din 14 noiembrie 2023, a fost depusă Hotărârea de Guvern nr. 861 din 6 iulie 2022 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată menționate în Anexa nr. 2, în care se regăsește la poziția 261 imobilul în litigiu. Înalta Curte de Casație și Justiție evidențiază că, în principiu, cadrul procesual, deci inclusiv obiectul și cauza cererii de chemare în judecată se fixează la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, excepțiile decurgând din aplicarea dispozițiilor art. 204 din C. proc. civ. care instituie condițiile în care poate fi modificată cererea de chemare în judecată. Cererea adițională își găsește reglementarea expresă în dispozițiile art. 30 alin. (5) din C. proc. civ., această normă legală statuând definiția și trasând caracterele juridice ale acestei instituții de drept procesual civil. Astfel, potrivit dispoziției normative precizate, prin cererea adițională se înțelege acea cerere prin care o parte litigantă modifică pretențiile sale anterioare, cerându-se mai mult decât ceea ce s-a solicitat inițial ori cerându-se ceea ce inițial nu s-a pretins. Articolul 204 din C. proc. civ. reglementează regimul juridic al cererii adiționale, a cărei formulare implică modificarea unuia dintre cele trei elemente esențiale ale cererii inițiale: părți, obiect și cauză. Cererea adițională reglementată de art. 204 alin. (2) din C. proc. civ. are un regim juridic diferit de cel trasat de dispozițiile alin. (1) și alin. (3) și are obiectul specificat în mod limitativ de pct. 1 - 4 ale respectivului text legal. Astfel, potrivit art. 204 alin. (2) din C. proc. civ., "nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când: 1. se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii; 2. reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii; 3. se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului; 4. se înlocuiește o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă". Orice altă modificare a pretențiilor care nu se include în aceste ipoteze stabilite de lege reprezintă o cerere adițională supusă regimului juridic statuat de alin. (1) și (3) ale art. 204 din C. proc. civ. În litigiul pendinte, în opinia recurentei-reclamante, cererea înregistrată la data de 30.01.2024 reprezintă o cerere adițională, formulată în condițiile art. 204 alin. (2) din C. proc. civ., nefiind incident art. 204 alin. (1) din același act normativ. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că susținerea este eronată, având în vedere că, prin cererea formulată ulterior, nu s-a solicitat "obiectul cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului" în sensul pct. 3 al art. 204 alin. (2) C. proc. civ. Art. 204 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are în vedere, spre exemplu, ipoteza unei acțiuni reale imobiliare în care se revendică un bun, care este distrus, pierdut sau înstrăinat în timpul procesului de către pârât, sau ipoteza unei unei acțiuni în răspundere civilă în care se solicită obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat, prin restituirea unui bun, însă acest lucru nu se mai poate face în natură, astfel încât reclamantul își precizează obiectul cererii în sensul obligării pârâtului la plata contravalorii bunului; coordonata comună a acțiunilor în care este posibilă solicitarea contravalorii obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului este aceea că ele au ca obiect obligarea pârâtului să predea un bun cert și determinat. Or, acțiunea civilă prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, obiect al dosarului pendinte, are caracter personal, deoarece prin ea reclamanta își valorifică un drept de creanță, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului, corelativ obligației pârâtului de a efectua demersurile necesare în vederea încheierii acestuia. Atunci când dreptul de creanță are ca obiect un imobil, acțiunea este imobiliară, fără însă ca, prin aceasta, să se schimbe felul acțiunii, dedus din natura dreptului care se valorifică. Astfel, promisiunea nu are caracter translativ de proprietate iar obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare îl constituie însăși încheierea în viitor a contractului de vânzare-cumpărare, executarea promisiunii însemnând încheierea contractului promis. Transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil ce formează obiectul unui promisiunii are loc la data încheierii actului autentic sau, în caz de refuz al părții de a încheia actul, la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate de instanța judecătorească, care are efect constitutiv de drepturi. Întrucât fundamentul unor astfel de pretenții constă în dreptul de a cere încheierea contractului, reclamantul nu invocă un drept în temeiul căruia să poată solicita fie bunul în natură fie contravaloarea acestuia, invocând în această ultimă ipoteză dispozițiile art. 204 alin. (2) din C. proc. civ. În aceste circumstanțe, prin formularea cererii adiționale în prezenta cauză, s-a urmărit modificarea pretențiilor inițiale care aveau ca obiect constatarea valabilității promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, iar în subsidiar, obligarea pârâților la plata sumei de 30.000 euro, reprezentând dublul sumei plătite cu titlu de avans, într-o cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1.635.687,50 RON reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 30.483 mp, sumă rezultată din hotărârea de expropriere emisă în anul 2022. Or, în situația din speță, imobilul expropriat nu este obiectul cererii, pretenția concretă dedusă judecății având ca obiect un drept de creanță, astfel cum s-a arătat mai sus. Într-adevăr, alin. (2) al art. 204 din C. proc. civ. reglementează o situație procesuală în care nu are loc o veritabilă modificare de acțiune, legea având în vedere erori sau împrejurări survenite ulterior promovării cererii. Totuși, împrejurările survenite ulterior promovării cererii care pot fi valorificate în condițiile alin. (2) al art. 204 din C. proc. civ. sunt acelea care nu sunt de natură să îl afecteze pe pârât întrucât substanța apărării ar fi aceeași, or acest aspect nu se verifică în situația în care se modifică pretențiile, acestea fiind reprezentate inițial de un drept de creanță întemeiat pe dispozițiile care normează promisiunea de a contracta iar în apel se solicită obligarea pârâtului la plata contravalorii bunului, dată fiind intervenirea unei hotărâri de expropriere. În aceste condiții, cererea din 30.01.2024 nu reprezintă o precizare în sensul art. 204 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât ea implică o modificare a obiectului cererii inițiale prin formularea unei pretenții noi, precum și o schimbare a cauzei, pretențiile fiind întemeiate pe o altă normă juridică decât cea invocată inițial. Împrejurarea invocată de recurenta reclamantă, că hotărârea de expropriere care a determinat această modificare a fost depusă în faza judecății în apel, nu poate schimba concluzia că respectiva cerere nu reprezintă o precizare care poate fi încadrată în art. 204 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. Eventuala imposibilitate a respectării limitei temporale instituite de dispozițiile art. 204 alin. (1) din C. proc. civ. nu este prevăzută de lege ca reprezentând un temei al modificării pretențiilor în alte cazuri decât cele prevăzute de alin. (2), indiferent de efectul pe care o astfel de situație l-ar avea în privința drepturilor procesuale ale pârâtului. Astfel, o modificare a acțiunii, care nu se încadrează în alin. (2) al art. 204 C. proc. civ., după primul termen de judecată, poate fi făcută numai cu consimțământul pârâtului și numai în fața primei instanțe, în caz contrar încălcându-se principiul dublului grad de jurisdicție, principiu care este de ordine publică. În acest sens, pentru ca părțile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicție, legea prevede că reclamantul își poate modifica cererea de chemare în judecată numai în fața primei instanțe, nu și în căile de atac, dispozițiile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. stabilind că, în apel, nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, și nici nu se pot formula pretenții noi. Acțiunea judiciară reprezintă mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instanței realizarea acelui drept, recunoașterea lui sau încetarea piedicilor în exercitarea acestuia. Conceptul de "pretenție nouă" folosit de art. 478 alin. (3) din Cod se raportează, cu necesitate, la introducerea unei noi pretenții de către părți în faza judecății în apel sau în recurs, pretenție ce nu a format obiect al judecății în primă instanță, această soluție decurgând din funcția fundamentală a instanței de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost deduse în fața acesteia, prin conținutul conceptului de "pretenții noi" în apel sau în recurs înțelegându-se toate acele acte de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată. Conotația conceptului de "pretenție nouă" este aceea de a desemna ideea de schimbare de acțiune. Prin urmare, modificarea pretențiilor în apel, în sensul obligării pârâților la plata contravalorii unei părți din terenul cu privire la care s-a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, solicitare care nu a fost formulată în primă instanță, judecătorul fondului nefiind învestit cu o asemenea acțiune, astfel cum s-a reținut prin decizia recurată, este inadmisibilă, o atare modificare a obiectului acțiunii neputând forma obiect de judecată pentru prima dată în calea de atac. Contrar susținerilor recurentei reclamante, modificarea obiectului și a cauzei pretențiilor inițiale, astfel cum s-a procedat prin cererea formulată în apel, nu se circumscrie noțiunii de explicitare a pretențiilor folosită de art. 478 alin. (4) din C. proc. civ., întrucât această explicitare poate privi doar pretențiile cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe. Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 568A din 21 mai 2024 a Curții de Apel București, secția a III civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Față de soluția ce se va pronunța și având în vedere că intimata a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, depunând documente justificative în acest sens, Înalta Curte va face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Astfel, fundamentul plății cheltuielilor de judecată este dat de culpa procesuală în care se află partea care a pierdut procesul, situație în care, reținând această culpă în ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă al cărei recurs urmează a fi respins, Înalta Curte o va obliga la plata cheltuielilor de judecată aferente apărării formulate de către intimata-pârâtă F. și anume, la plata sumei de 4500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat achitat de aceasta, aferent redactării întâmpinării, astfel cum s-a specificat în factura nr. x/16.12.2024 emisă de cabinetul avocatului și chitanța alăturată acesteia.