ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 619/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea formulată la data de 02.08.2016 reclamantul A. a solicitat instanței: - să se constate intervenită promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x/16.07.2016 de Biroul Notarial B., modificat prin actele adiționale nr. x și 2, autentificate la același birou notarial; - pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 1270 și art. 1669 din C. civ. - obligarea la plata cheltuielilor de judecată. La data de 06.02.2017, reclamantul A. a depus o cerere modificatoare a acțiunii introductive de instanță prin care a solicitat: - rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. x/16.07.2016 de Biroul Notarial B., modificat prin actele adiționale nr. x și 2, autentificate la același birou notarial; - obligarea pârâtei la restituirea dublului avansului achitat la încheierea contractului, în cuantum de 160.000 euro.

Sentința pronunțată de Tribunalul Ilfov: Prin Sentința nr. 65 din 15 ianuarie 2018, Tribunalul Ilfov a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., așa cum a fost modificată, în contradictoriu cu pârâta C.. A dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x/16.07.2016 de Biroul Notarial B.. A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 130.000 de euro. A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 8.105 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin Decizia nr. 1569 din 7 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. împotriva Sentinței nr. 65 din 15 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta C., criticând soluția pentru nelegalitate. Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta a arătat că instanța de apel nu a lămurit complet situația de fapt, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., învederând că probele nu fost complet analizate. Se mai arată că respingerea probei cu martori de către instanța de apel reprezintă o încălcare a dreptului la apărare și se expune de ce era necesară proba testimonială. De asemenea, recurenta susține necesitatea depunerii unor înscrisuri noi pentru a proba imposibilitatea încheierii contractului în formă autentică, anume documente emise de O.C.P.I., dar și declarații ale părților depuse în dosarul de cadastru al imobilului.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți: Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin raportul astfel întocmit, s-a reținut că se pune problema nulității recursului, față de împrejurarea că prin cererea de recurs nu sunt formulate critici de nelegalitate cu referire la aspectele analizate de instanța de apel. În procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurenta-pârâtă C. a depus punct de vedere la raport prin care a susținut admisibilitatea recursului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Pe calea prezentului recurs a fost atacată Decizia nr. 1569 din 7 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. De principiu, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele instituite de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de "motive de casare." În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligația de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității. Art. 489 alin. (2) din același cod stipulează că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs. În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci se fac susțineri care nu reprezintă critici de nelegalitate, ele privind elemente ale situației de fapt contestate de recurentă, care în expunerea argumentelor face trimitere la situația de fapt și critică neadministrarea probatoriului solicitat. Or, asemenea susțineri prin care se tinde a se demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanțe de recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat "numai" pentru motivele de nelegalitate statuate expres în ipotezele de la pct. 1 - 8 ale aceluiași articol, normă imperativă, de ordine publică. Recurenta nu a dezvoltat critici concrete de natură a se circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., ci a procedat la expunerea unei situații de fapt și a solicitat reevaluarea probatoriilor administrate și, deși în mod formal a invocat încălcarea dreptului la apărare, în motivarea în fapt a acestei susțineri recurenta formulează tot critici legate de netemeinicia respingerii unor probe, susțineri ce pun în discuție o chestiune de netemeinicie și nu una de nelegalitate a deciziei atacate. În aceste condiții, luând în considerare că în recurs nu se poate proceda la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, incompatibile cu calea de atac extraordinară a recursului, având în vedere că în cauză nu pot fi reținute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea instituită expres prin art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceea a nulității recursului.