ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1404/2025

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 21.10.2020, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și D., au solicitat instanței de judecată să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru imobilul situat în București, strada x nr. 7, compus din teren în suprafață de 577 mp și pentru imobilul situat în București, strada x nr. 9, compus din teren în suprafață de 342 mp și să oblige pârâții la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea acestui dosar.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 536/29.03.2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea formulată de reclamanții A., în contradictoriu cu pârâții C., E., ca prescrisă, respingând cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 222A din 29 februarie 2024 a Curții de București, secția a III-a civilă pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 536/29.03.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, apelanții-reclamanți fiind obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimații-pârâți în cuantum de 3000 RON, onorariu avocațial.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții A. și B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care au solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a deciziei recurate, cu consecința, în principal a trimiterii cauzei spre rejudecare, în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul admiterii apelului, schimbării soluției de primă instanță, respectiv admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată. Reclamanții consideră că a instanța de judecată si-a depășit atribuțiile legale cu care a fost învestită, invocând din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune, încălcând astfel prevederile art. 2513 C. proc. civ., care stabilesc cu titlu imperativ când poate fi invocată excepția prescripției și de către cine. Astfel, conform texului de lege precitat, doar pârâții prin întâmpinare, ori in lipsa acesteia până la primul termen de judecată la care erau citați puteau invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune, nicidecum instanța abilitată cu soluționarea pe fond a litigiului. Astfel, termenul la care pârâții puteau invoca excepția prescripției era cel târziu termenul din data de 14.12.2021, respectiv primul termen de judecată când părțile au fost legal citate, data la care pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale a acestora, excepție care a fost respinsă în mod întemeiat de către instanța de fond. Pe lângă faptul că instanța nu avea competența în a invoca excepția, termenul când a fost invocată excepția a fost ultimul termen de judecată în fond și nu termenul instituit imperativ de art. 2513 C. civ. Prin intermediul art. 2512 alin. (2) C. civ., legiuitorul exonerează organele de jurisdicție de obligația de a verifica și aplica din oficiu dispozițiile privitoare la prescripția extinctivă, îndatorire imperativă prevăzută în reglementarea anterioară prin art. 18 din Decretul nr. 167/1958. Abrogarea dispoziției privind aplicarea din oficiu a sancțiunii prescripției de către organele de jurisdicție operează chiar dacă invocarea acesteia ar fi în interesul statului, asigurându-se astfel egalitatea de tratament juridic între persoanele juridice de drept public și persoanele fizice. Prescripția poate fi opusă, de regulă, pe cale de excepție, de apărare, formulată de cel în folosul căruia curge prescripția - în speță pârâții intimați, care au înțeles să nu invoce excepția prescripției prin întâmpinare ori până la primul termen de judecata în conformitate cu art. 2512 C. civ., iar excepția de prescripție constituie o excepție de drept material substanțial, iar nu de drept procesual, deoarece are ca obiect un drept subiectiv civil (dreptul material la acțiune) și nu un drept procedural născut în timpul procesului Asupra prescripției extinctive instanța urmează să se pronunțe doar după ce excepția a format obiect de dezbatere contradictorie. Instanța de fond avea obligația de a manifesta echidistanță față de părți, în acord cu obligația de imparțialitate, ca garant al aplicării tuturor principiilor procesuale pe care codul le prescrie" . Pârâții, deși nu au criticat hotărârea primei instanțe în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesual pasive invocate în fața instanței de fond, înțeleg și în această etapă procesuală să nu susțină faptul că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune. Pârâții sunt conștienți de faptul că s-au purtat nenumărate discuții cu aceștia cu privire la prezentarea în fața notarului public în vederea încheierii în forma autentică a contractului de vânzare cumpărare cu privire la imobilele înstrăinate de către autorul acestora, persoana care a încasat în integralitate prețul convenit, fiind transmisă astfel și posesia imobilelor cu ocazia înstrăinării dreptului de proprietate către recurenții reclamanți. De asemenea pârâții au cunoștință despre faptul că, anterior decesului autorilor săi, reclamanții au purtat nenumărate discuții și cu vânzătorul F. unde i-au solicitat sa se prezinte la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, însă de fiecare dată, solicitările acestora nu s-au concretizat. Cu toate ca nu s-a prezentat la notariat în vederea încheierii contractului în forma autentică, vânzătorul și-a exprimat acordul de voință cu privire la vânzarea celor doua terenuri în suprafață de 577 mp și 432 mp situate în București Sector 6, str. x si str. x, prin încasarea în integralitate a prețului convenit, precum și cu predarea posesiei acestor două imobile. Solicită a se reține faptul că au fost de bună credință și că și-au îndeplinit toate obligațiile asumate față de vânzătorul F., neputând fi reținută nici cea mai mică culpă în sarcina acestora. Cu toate ca instanța a admis excepția prescripției, a apreciat îndeplinită condiția necesară pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic, în sensul încheierii înscrisului sub semnătură privată cu respectarea cerințelor generale de valabilitate ale actelor juridice prevăzute de art. 948 C. civ. Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 - valabilă la data încheierii antecontractelor de vânzare cumpărare - în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, una dintre părți refuză încheierea contractului, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare. Potrivit art. 2 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005, în cazul în care prin acte juridice între vii se constituie un drept real asupra unui teren cu sau fără construcție, indiferent de destinația sau întinderea acestora, dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător. Conform jurisprudenței, în situația în care promitentul cumpărător a preluat imobilul, deținerea lui echivalează cu recunoașterea dreptului acestuia, în sensul art. 16 lit. a) din Decretul 167/1958. În data de 4 septembrie 2025, recurenții-reclamanți A. și B. au depus la dosar o cerere de renunțare la judecarea prezentei cauze.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți E. și C. nu au formulat întâmpinare. I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Deliberând asupra cererii de renunțare formulată de recurenții-reclamanți, Înalta Curte reține următoarele: Renunțarea la judecată este un act procesual de dispoziție, unilateral și irevocabil, de care instanța trebuie să țină seama, un act prin care partea își manifestă voința de a se desista de judecată, iar potrivit dispozițiilor art. 406 C. proc. civ., aceasta poate fi făcută oricând în cursul judecății, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, personal sau prin mandatar cu procură specială. Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili respectivele drepturi. Mai reține Înalta Curte că prin cererea depusă la dosar la data de 4 septembrie 2025, recurenții-reclamanți care s-au identificat prin CNP, au arătat că înțeleg să renunțe la judecata prezentei cauzei, manifestare de voință care, în lipsa altor specificații, a fost valorificată în sensul că vizează o renunțare la judecata căii de atac a recursului formulat de aceștia împotriva deciziei nr. 222 A din 29 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (3) C. proc. civ., dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată (în cauză, după comunicarea cererii de recurs), instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut, însă intimații-pârâți nu s-au prezentat în cauză și nu au exercitat niciun act procesual în apărare. Având în vedere manifestarea expresă de voință a recurenților-reclamanți cu privire la soarta căii de atac pe care au exercitat-o, exprimată prin cererea depusă la dosar la data de 4 septembrie 2025 și care are semnificația achiesării la hotărârea atacată, în temeiul art. 406 C. proc. civ. și aplicând principiul disponibilității specific procesului civil, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecarea cererii de recurs formulate de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 222 A din 29 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.