Decizia nr. 1335/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 462/2023 a Tribunalului Cluj

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, la data de 30 martie 2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanta Parohia Reformată Turda Veche, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Turda, prin primar, și Consiliul local al municipiului Turda, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâților la plata sumei de 287.244 RON, reprezentând contravaloarea chiriei pentru imobilului situat din punct de vedere administrativ în Turda, str. x , pentru perioada cuprinsă între 01.04.2020 - 31.03.2023; obligarea pârâților la plata dobânzilor legale, în cuantum de 24.866,27 RON, calculate conform Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, de la data scadenței până la 31.03.2023 și în continuare până la plata integrală a chiriei datorate.

Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă Prin sentința nr. 462 din 20 octombrie 2023, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Turda, prin primar; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al municipiului Turda; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Reformată Turda Veche, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Turda, prin primar, și Consiliul local al municipiului Turda; a obligat pe pârâți la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 287.244 RON, reprezentând contravaloarea chiriei pentru imobilul situat din punct de vedere administrativ în Turda, str. x , jud. Cluj, pentru perioada cuprinsă între 01.04.2020 - 31.03.2023 și la plata dobânzilor legale în sumă de 24.866,27 RON, calculate conform Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, de la data scadenței până la 31.03.2023 și în continuare până la plata integrală a chiriei datorate; a obligat pe pârâți la plata sumei de 12.825,4 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru - 7.825,4 RON și onorariu avocațial - 5.000 RON.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă Prin decizia nr. 305 din 16 octombrie 2024, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâții Municipiul Turda, prin primar, și Consiliul local al municipiului Turda împotriva sentinței nr. 462 din 20 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă; a obligat pe apelanți, în solidar, la plata către intimată a sumei de 5950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 305 din 16 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâții Municipiul Turda, prin primar, și Consiliul local al municipiului Turda. Sub un prin aspect, prin cererea de recurs se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului UAT Municipiul Turda, sens în care se arată că motivarea reclamantei potrivit căreia, anterior prezentei acțiuni, între părți a existat contractul de locațiune, nu poate fi acceptată, temeiul legal în baza căruia pârâții au fost chemați în judecată fiind răspunderea civilă delictuală, nu contractuală. Solicită să se observe contradictorialitatea susținerilor reclamantei care, pe de o parte, face vorbire despre faptul că imobilul aparține Liceului teoretic A., iar, pe de altă parte, că recurentul UAT Municipiul Turda trebuie să răspundă pentru toate prejudiciile reclamate. Arată că existența, la un moment dat, a unui contract încheiat între Consiliul Local al municipiului Turda și reclamantă nu implică automat ca recurenta UAT Municipiul Turda, care nu a semnat contractul respectiv, să răspundă pentru plata chiriei, adevăratul chiriaș/detentor precar și beneficiar al folosinței imobilului fiind doar Liceul teoretic A., unitate de învățământ cu personalitate juridică, care are drepturi și obligații. Recurenții susțin că soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului UAT Municipiul Turda este nemotivată, întrucât se bazează exclusiv pe un dosar soluționat anterior, fără ca analiza să fie efectuată, în mod concret, cu referire la prezenta cauză. Mai susțin că, în mod nelegal, a reținut instanța de apel incidența dispozițiilor art. 430 și art. 431 C. proc. civ., instanța fiind ținută a motiva și argumenta conform unor motive proprii pentru care apreciază că prezenta acțiune este întemeiată. Arată, totodată, că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În acest sens, afirmă că instanța de apel i-a privat de o adevărată soluționare a cauzei, fiind invocate hotărâri pronunțate în litigii anterioare derulate între părți, ceea ce nu echivalează cu o motivare, fiind încălcat dreptul la apărare. Apreciază că prin decizia recurată au fost interpretate eronat dispozițiile privind efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și reiterează susținerile conform cărora, pentru perioada de după încetarea contractului de închiriere, nu operează tacita relocațiune, în raport cu dispozițiile art. 1810 alin. (1) C. civ.. Susține că nu se poate considera încheiată o nouă locațiune în condițiile celei vechi de vreme ce UAT Municipiul Turda s-a împotrivit menținerii contractului privind închirierea imobilului Liceului teoretic A., cu efectuarea plății obligațiilor acestuia din urmă de către recurent. Invocă dispozițiile art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora plata cheltuielilor de întreținere aferente imobilului revine utilizatorilor, astfel încât Liceul teroretic A. este debitorul obligației de plată a chiriei.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția tardivității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Referitor la invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului Municipiul Turda, prin primar, arată că, în mod greșit, se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acesteia. Din considerentele hotărârii atacate reiese că excepția a fost respinsă, ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile legale în materie și hotărârile pronunțate anterior între părți. Pe fondul excepției invocate, învederează că a fost încheiat un contract de locațiune între părți, astfel cum s-a constatat definitiv în mai multe litigii soluționate anterior între aceleași părți. Așadar, recurentul Municipiul Turda, prin primar, are calitatea de debitor al obligației de plată a chiriilor lunare aferente folosinței imobilului descris în cererea de chemare în judecată și, implicit, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, fiind reținută corect incidența dispozițiilor art. 430 și art. 451 C. proc. civ. Consideră că, în speță, a operat tacita relocațiune, noul contrat de locațiune fiind încheiat, conform art. 1810 alin. (1) C. civ., în condițiile celui vechi, inclusiv cu privire la condițiile de plată a chiriei, astfel încât, fiecare rată lunară a chiriei este scadentă și, deci, exigibilă, conform art. IV pct. 4.4 din contract, prin simpla ajungere la termen.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluție, a fost fixat termen de judecată la 12 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. La termenul de judecată acordat, Înalta Curte a respins excepția tardivității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Instanța de recurs constată că recurentul Municipiul Turda, prin primar, reiterează excepția lipsei calității sale procesuale pasive, invocând faptul că existența contractelor de locațiune încheiate între Consiliul Local al municipiului Turda și reclamantă nu generează în sarcina recurentului Municipiul Turda, prin primar, care nu a semnat respectivele contracte, obligația de plată a chiriei pentru imobilul deținut în proprietate de reclamantă. Observând că în apel a fost analizată respectiva condiție de exercitare a acțiunii, referitoare la legitimarea procesuală a Municipiului Turda, prin primar, urmare a criticilor formulate de pârâți în acest sens, Înalta Curte va avea în vedere susținerea recurenților sub acest aspect ca pe o critică prin care se contestă reținerea de către instanța de prim control judiciar a calității de debitor al obligațiilor decurgând din contractele de locațiune în discuție. De aseamenea, în cadrul cererii de recurs, recurenții au susținut și lipsa unei motivări proprii a soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Turda, prin primar, precum și încălcarea normelor de drept material, afirmând că ar fi fost privați de o adevărată soluționare a cauzei, argumentul invocat în susținerea ambelor critici fiind acela că în motivarea deciziei recurate au fost reținute exclusiv considerente ale unor hotărâri pronunțate în litigii anterioare derulate între părți. Deși nelegalitatea deciziei a fost invocată atât pe temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cât și pe cel al dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., toate criticile se circumscriu și vor fi ca atare analizate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), având în vedere că argumentul de nelegalitate se raportează la interpretarea eronată a dispozițiilor art. 430 și art. 431 C. proc. civ. din perspectiva stabilirii unei cerințe de exercitare a acțiunii civile. Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată", iar alin. (2) al aceluiași articol statuează că: "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă." Totodată, conform art. 431 C. proc. civ., "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Astfel cum rezultă din prevederile legale mai sus enunțate, este necesar a se face distincția dintre efectul negativ al autorității de lucru judecat, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există o identitate de calitate a părților, de cauză juridică și, respectiv, de obiect al cererii de chemare în judecată și care are drept consecință respingerea cererii de chemare în judecată în temeiul unei excepții cu caracter peremptoriu și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra unor aspecte litigioase în raporturile dintre aceleași părți. În speță, prin argumentarea recurenților se critică reținerea greșită de către curtea de apel a efectului pozitiv al lucrului judecat. Față de această valență juridică arătată, Înalta Curte reține că are a examina dacă aspectele litigioase la care s-au raportat recurenții au reprezentat, într-adevăr, o chestiune litigioasă a cauzei judecate anterior, în cadrul dosarului nr. x/2020, ținând seama că instanța învestită cu soluționarea unei cereri are obligația de a respecta chestiunile litigioase care au fost deja tranșate printr-o altă hotărâre, înzestrată cu putere de lucru judecat, situație în care nu mai pot face evaluări proprii asupra acestei chestiuni care constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nu o poate ignora. Cercetând cuprinsul considerentelor hotărârii judecătorești în raport de care s-a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, instanța de recurs constată că aspectele litigioase invocate de recurenți au primit, din partea instanțelor de judecată, o dezlegare jurisdicțională în litigiul anterior. Astfel, prin decizia nr. 164/2022 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2020, având a analiza cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Reformată Turda Veche, în contradictoriu cu aceeași pârâți ca în cauza pendinte, prin care se solicita obligarea pârâților la plata contravalorii chiriei datorate pentru perioada 1.05.2017-31.03.2020, instanțele de judecată au reținut că cele două contracte de locațiune - invocate de reclamantă și în prezenta cauză - au fost încheiate, în calitate de locatar, de Consiliul Local al municipiului Turda, prin primar, care și-a asumat toate obligațiile conținute în clauzele contractelor asumate și care este ținut la executarea întocmai a acestora. Totodată, s-a apreciat că debitor al obligației de plată este Municipiul Turda, întrucât, potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată și actualizată, Consiliul Local nu poate să stea în judecată în nume propriu, prerogativă ce îi revine unității administrativ-teritoriale ca subiect de drept. În raport de aceste considerente ale hotărârii, este eronată susținerea recurenților cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 430 și art. 431 C. proc. civ., instanța de apel reținând, în mod corect, că dezlegările din cuprinsul hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2020 sunt opozabile pârâților, părți în respectivul dosar, în temeiul efectului pozitiv al lucrului judecat, prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, reținând o valorificare corespunzătoare de către instanța de apel a efectului pozitiv al lucrului judecat al deciziei nr. 164/2022 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2020, critica privind lipsa calității de debitor al obligațiilor ce rezultă din contractele de locațiune a recurentului municipiul Turda, prin primar, este nefondată. Referitor la critica evidențiată în ultima parte a memoriului de recurs, conform căreia, pentru perioada de după încetarea contractului de închiriere, nu operează tacita relocațiune, în raport cu dispozițiile art. 1810 alin. (1) C. civ., de vreme ce UAT Municipiul Turda s-a împotrivit menținerii contractului privind închirierea imobilului liceului teoretic, cu efectuarea plății obligațiilor acestuia din urmă de către recurent, instanța de recurs constată că recurenții nu deduc judecății veritabile motive de nelegalitate în privința deciziei atacate, întrucât aceștia se limitează la a expune critica ce a făcut deja obiectul verificării jurisdicționale în calea de atac anterioară. Pentru aceleași considerente, susținerea potrivit căreia plata cheltuielilor de întreținere aferente imobilului revine utilizatorilor, astfel încât Liceul teroretic A. este debitorul obligației de plată a chiriei, conform art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000, nu poate fi primită în cadrul prezentului recurs. Astfel, comparând memoriul de recurs cu cererea de apel a pârâților, se constată că așa-zisele critici de nelegalitate nu reprezintă altceva decât o reluare a susținerilor și a argumentelor formulate în calea devolutivă de atac având ca obiect sentința primei instanțe. Chiar dacă ne aflăm în situația în care, prin decizia instanței de apel, a fost menținută soluția primei instanțe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanței de apel, fiind necesar ca recurenții să arate, în concret, în ce a constat eventuala deficiență a silogismului logico-juridic al instanței de prim control judiciar. Instanța de recurs constată astfel că susținerile recurenților reprezintă în realitate o reiterare a criticilor îndreptate împotriva soluției tribunalului, critici care au fost avute în vedere de instanța de prim control judiciar în pronunțarea deciziei atacate. În acest sens, analizând criticile pârâților vizând lipsa incidenței dispozițiilor art. 1810 alin. (1) C. civ. și calitatea Liceului teoretic A. de debitor al obligației de plată a chiriei, instanța de apel a apreciat că în considerentele deciziei în raport cu care s-a constatat incidența dispozițiilor art. 430 și ale art. 431 C. proc. civ. s-a reținut autoritatea de lucru judecat a unei alte decizii pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017, respectiv decizia nr. 79 din 16 mai 2018, prin care s-a statuat, în mod definitiv, că pentru perioada ulterioară datei de 30 noiembrie 2016 a intervenit tacita relocațiune, în temeiul art. 1810 alin. (1) C. civ.. Totodată, a constatat că prin aceeași decizie nr. 164/2022 a Curții de Apel Cluj s-a reținut că nu Liceul teoretic A. este cel care ar trebui să achite chiria aferentă imobilului litigios, în condițiile în care nu acesta a încheiat și a semnat cele două contracte de locațiune și a avut calitatea de locatar. Or, reluarea susținerilor expuse în cadrul cererii de apel, cu o argumentație identică, nu este în măsură să răspundă exigențelor legale care impun invocarea unor critici aduse deciziei pronunțate în apel și care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât obiectul recursului nu este reprezentat de sentința primei instanțe, ci de hotărârea pronunțată chiar în urma cercetării legalității și temeiniciei acestui prim act jurisdicțional pronunțat în cauză. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Municipiul Turda, prin primar, și Consiliul local al municipiului Turda împotriva deciziei nr. 305/A din 16 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurenților Municipiul Turda, prin primar, și Consiliul local al municipiului Turda, Înalta Curte îi va obliga pe aceștia la plata sumei de 5950 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.