Decizia nr. 344/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 349/2022 a Tribunalului Cluj

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj, secția civilă la 24 aprilie 2020, reclamanta Parohia Reformata Turda Veche a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Turda, prin primar, la plata sumei 279.265 RON, reprezentând contravaloarea chiriei pentru imobilul situat în Turda, pentru perioada 1 mai 2017-31 martie 2020, precum și a dobânzii legale în cuatum de 19.189,7 RON, calculate de la data scadenței până la 16 aprilie 2020, precum și în continuare, până la plata integrală a chiriei, cu cheltuieli de judecată La 28 iulie 2020, reclamanta a formulat cerere de modificare, prin care a chemat în judecată, în calitate de pârât, și Consiliul Local al Municipiului Turda.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 349 din 16 iunie 2022, Tribunalul Cluj a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Turda, a admis cererea modificată și a obligat pârâții să achite reclamantei suma de 279.265 RON, reprezentând chiria pentru imobilul situat în Turda, pentru perioada 01.05.2017-31.03.2020, suma de 19.189,7 RON, reprezentând dobânda legală calculată de la data scadenței și până la 16.04.2020, dobânda legală în continuare, până la restituirea efectivă a sumei menționate, precum și suma de 7.462,10 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Împotriva acestei sentințe, la 10 noiembrie 2022, au declarat apel pârâții. Prin decizia civilă nr. 3/A din 17 decembrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanții-pârâți la plata către intimata-reclamantă a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la 8 mai 2023, au declarat recurs pârâții, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurenții-pârâți au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., învederând următoarele argumente: Instanța de apel a reținut că s-a contestat doar împrejurarea că Municipiul Turda nu este parte în contractul de locațiune, cu toate că, în realitate, prin cererea de apel s-a contestat protocolul de predare-primire din anul 2006 și au fost invocate aspecte legate de personalitatea juridică atât a Municipiului Turda, cât și a Consiliului Local al Municipiului Turda. Instanța de apel a analizat o hotărâre judecătorească ce a fost pronunțată într-un litigiu purtat între aceleași părți, fără însă a pune în discuție acea hotărâre, și nu s-a pronunțat cu privire la criticile nr. 2 și nr. 3 din cererea de apel, ce vizau modalitatea prin care facturile au fost întocmite și solicitate la plată pârâtului Municipiul Turda, care nu a fost parte în contractul de locațiune.

Apărările formulate în cauză La 3 iulie 2023, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul de față, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept: Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor". Din coroborarea acestor dispoziții legale, rezultă că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual, iar părțile o pot critica doar pentru motivele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. În cauză, recurenții-pârâți au respectat aceste exigențe legale, invocând argumente care se subsumează motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din moment ce au susținut că decizia instanței de apel nu este motivată corespunzător și cuprinde considerente contradictorii. Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este fondat. Motivarea hotărârii judecătorești trebuie să fie clară și precisă, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de către părți și să conducă, în mod logic și convingător, la soluția cuprinsă în dispozitiv. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre altele, "expunerea situației de fapt reținută pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Obligația de motivare a hotărârii judecătorești este edictată în scopul bunei administrări a justiției, întăririi încrederii justițiabililor în actul de justiție, precum și pentru a da instanțelor ierarhic superioare posibilitatea de a exercita controlul judiciar. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un proces echitabil include și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (hotărârea Perez împotriva Franței, par. 80, hotărârea Albina împotriva României, par. 30). Ca atare, obligația de motivare a hotărârii judecătorești trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica soluția pronunțată, ceea ce nu înseamnă a oferi un răspuns exhaustiv la toate argumentele părților, ci doar la argumente principale, care, prin conținutul lor, sunt susceptibile să influențeze soluția. Calitatea hotărârii judecătorești depinde, în principal, de calitatea motivării, astfel că aceasta trebuie să reflecte respectarea de către instanță a drepturilor enunțate în art. 6 din Convenție, în special dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. Din această perspectivă, motivarea hotărârii judecătorești trebuie să răspundă pretențiilor și apărărilor părților, o atare garanție fiind esențială, deoarece permite justițiabilului să se asigure că susținerile i-au fost examinate, în mod concret, de către instanță. În cauză, invocând caracterul contradictoriu al considerentelor, recurenții-pârâți au susținut că, prin decizia civilă recurată, s-a reținut că s-ar fi contestat doar împrejurarea că Municipiul Turda nu este parte în contractul de locațiune, cu toate că, prin cererea de apel, s-a contestat protocolul nr. 19125 din 31 iulie 2006 și au fost, totodată, invocate aspecte legate de personalitatea juridică atât a Municipiului Turda, cât și a Consiliului Local al Municipiului Turda. Se constată că această primă critică este nefondată, întrucât considerentele deciziei civile recurate nu au caracter contradictoriu, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a din C. proc. civ. Astfel, după ce a prezentat situația de fapt relevantă, instanța de apel a reținut că aceasta nu a fost contestată de pârâți, iar, în cadrul ultimului paragraf de la pagina 4 a deciziei, a arătat următoarele: "Prin apelul declarat, s-a contestat doar soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Turda, întreaga motivare a apelului bazându-se pe împrejurarea că unitatea administrativ-teritorială nu este parte în contractul de locațiune, întrucât protocolul de predare-primire din anul 2006 și contractul de închiriere din anul 2011 s-au încheiat doar cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Turda, iar utilizator al imobilului închiriat este unitatea de învățământ". Contrar susținerilor recurenților-pârâți, aceste considerente sunt corecte, fiind în deplină concordanță cu conținutul cererii de apel. În acest sens, se constată că instanța de apel a făcut trimitere la protocolul nr. 19125 din 31 iulie 2006, care a fost invocat în argumentarea primei critici de apel, învederându-se că protocolul nr. 19125 din 31 iulie 2006 a fost încheiat de Consiliul Local al Municipiului Turda și a fost semnat de către primar, fără ca acesta să fi fost mandatat în acest sens de către Consiliul Local al Municipiului Turda. Ca atare, instanța de apel a avut în vedere împrejurarea că, în cadrul primei critici de apel, s-au învederat apărări referitoare la protocolul nr. 19125/2006. Referitor la aspectele legate de personalitatea juridică a Municipiului Turda și a Consiliului Local al Municipiului Turda, se constată că, în cadrul celei de-a doua critici de apel, s-a susținut aplicarea greșită, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 96 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu consecința încălcării prevederilor art. 1.166 și urm. din C. civ. Contrar susținerilor recurenților-pârâți, instanța de apel a avut în vedere și această critică de apel, înlăturând-o implicit prin aplicarea în cauză a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 56 din 29 ianuarie 2018, pronunțate de către Tribunalul Cluj, secția civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 91/A din 12 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, și prin decizia civilă nr. 1853 din 17 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care s-a reținut calitatea Municipiului Turda de debitor a obligației de plată a chiriei aferente imobilului situat în Turda, pentru perioada 1 mai 2017-31 martie 2020, în contextul în care litigiul de față are ca obiect obligarea pârâților la plata chiriei pentru perioada 1 mai 2017-31 martie 2020. Nu poate fi primită critica recurenților-pârâți, în sensul că aceste hotărâri judecătorești nu au fost depuse la dosar și nici puse în discuția părților, întrucât, pe de o parte, au fost anexate cererii de chemare în judecată, regăsindu-se la dosarul de fond, iar, pe de altă parte, nu se impunea a fi puse în discuția părților, din moment ce au fost părți și în dosarul nr. x/2017, având cunoștință de soluția pronunțată și de considerentele pe care se întemeiază. Astfel cum a argumentat și instanța de apel, principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și de ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate. Plecând de la dispozițiile art. 430 și art. 431 din C. proc. civ., se reține că efectul de "lucru judecat" al hotărârii judecătorești are două accepțiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorității de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de prezumția irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre. Ca atare, este necesar să se facă distincție între efectul negativ al autorității de lucru judecat, care are drept consecință respingerea cererii de chemare în judecată în temeiul acestei excepții, atunci când este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, prevăzută la art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, consacrat la art. 431 alin. (2) din același Cod, care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părți. În același sens, prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1, trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenței dreptului, ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare, enunțat în chiar preambulul Convenției. Unul dintre elementele fundamentale ale acestui principiu este securitatea raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive pronunțate de către instanțele judecătorești să nu mai poată fi rediscutate într-o nouă procedură (cauza Brumărescu împotriva României, par. 61; cauza Amurăriței împotriva României, par. 31-38). Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea unei cereri trebuie să respecte chestiunea litigioasă deja tranșată printr-o hotărâre anterioară, înzestrată cu autoritate de lucru judecat, astfel că nu mai poate face o evaluare proprie asupra acelei chestiuni, astfel cum, în realitate, urmăresc recurenții-pârâți în cadrul litigiului de față. Recurenții-pârâți au mai susținut că instanța de apel nu a analizat criticile vizând modalitatea prin care facturile au fost întocmite și solicitate la plată Municipiului Turda, care nu a fost parte în contractul de locațiune nr. x/2011. Se constată că și această critică de recurs este nefondată, nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a I din C. proc. civ. Nu poate fi primită susținerea recurenților-pârâți, în sensul că o atare critică poate fi analizată și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât acest din urmă motiv nu are în vedere omisiunea de analizare a unor critici de apel, ci încălcarea normelor de drept material, aspect care nu a fost invocat prin cererea de recurs. Astfel, în cadrul celei de-a treia critici de apel, s-a învederat că, deși Municipiul Turda nu este parte în contractul de locațiune nr. x din 17 ianuarie 2011, totuși facturile au fost emise pe numele și pe seama acestuia, fiind încălcate prevederile art. 1.166 și urm. din C. civ., precum și dispozițiile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, din care rezultă că nu există identitate între unitatea administrativ-teritorială și Consiliul Local. Contrar susținerilor recurenților-pârâți, instanța de apel a avut în vedere și această critică de apel, înlăturând-o implicit prin aplicarea în cauză a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 56 din 29 ianuarie 2018, pronunțate de către Tribunalul Cluj, secția civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 91/A din 12 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, și prin decizia civilă nr. 1853 din 17 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Sub acest aspect, se constată că, la pagina 5 a deciziei civile recurate, au fost redate considerentele relevante ale acestei hotărâri judecătorești definitive, prin care s-a reținut, în esență, calitatea Municipiului Turda de debitor a obligației de plată a chiriei aferente imobilului situat în Turda, pentru perioada anterioară (1 mai 2017-31 martie 2020). Ca atare, nu se poate reține nemotivarea sau motivarea incompletă a deciziei civile recurate. Față de aceste considerente, constatând că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., astfel cum a fost invocat și argumentat de către recurenții-pârâți, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. Constatând că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenții-pârâți să plătească intimatei-reclamante suma de 3.837 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport, dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la dosar.