ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 969/2020

Ședința publică din data de 9 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda, la 10 mai 2017, reclamanta Parohia Reformată Turda Veche, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Turda prin Primar, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 212.225 RON, reprezentând contravaloarea chiriei pentru imobilului situat administrativ în Turda, str. x, pentru perioada 1.12.2015 - 30.04.2017, la plata dobânzilor legale în sumă de 5365 RON, conform O.G. nr. 13/2011, calculate de la data scadenței până la 31 mai 2017 și în continuare până la plata integrală a chiriei datorate, precum și la plata cheltuielilor de judecată, constând din taxa judiciara de timbru și onorariu avocat.

În drept, au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, H.G. nr. 507/2014, H.G. nr. 244/2004 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, cât și conform art. 4 din H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată prin H.G. nr. 343/2007, art. 1810 C. civ., O.G. nr. 13/2011, art. 1777 și următoarele, art. 1810 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1774/2017 din 3 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Turda s-a admis excepția necompetenței materiale, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin sentința civilă nr. 577/2017 din 18 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția Civilă s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Parohia Reformată Turda Veche, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Turda reprezentat prin primar.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 212.225 RON, reprezentând contravaloarea chiriei pentru imobilul situat administrativ în Turda, str. x, pentru perioada 0l.l2.2015 - 30.04.2017, suma de 5.365 RON, reprezentând dobânda legală aferentă sumei menționate, calculată de la data scadenței până la 30 aprilie 2017 și în continuare până la plata integrală a sumei menționate.

A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 7.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

S-a respins cererea formulată de pârâtul Municipiul Turda prin Primar, având ca obiect acordarea unui termen de grație, eșalonarea plății și stoparea calculului majorărilor de întârziere.

În considerentele acestei hotărâri instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 496 din 12.04.2005, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase, reclamantei i s-a retrocedat nuda proprietate a imobilului, compus din construcție și terenul aferent, situate în municipiul Turda, str. x 3, județul Cluj, înscris în C.F. nr. x a localității Turda, nr. top. x, 1003 (art. 1), destinația imobilului de la data emiterii deciziei, respectiv școală, urmând să fie menținută pe o perioadă de 5 ani .

Prin alin. (4) al deciziei, în perioada menținerii destinației de utilitate publică de școală, s-a stabilit în sarcina utilizatorului actual obligația de a plăti proprietarului chiria lunară prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 244/2004 privind stabilirea chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 501/2002.

Prin Protocolul privind predarea-preluarea imobilului situate în mun. Turda, str. x, s-a predat de către Consiliul local Turda și s-a preluat de către reclamantă imobilul descris mai sus.

Ulterior, între Parohia Reformată Turda Veche, în calitate de locator și Consiliul Local al municipiului Turda, în calitate de locatar, a intervenit Contractul de închiriere nr. x/21.11.2007 cu privire la imobilul în litigiu, cu mențiunea că imobilul va fi folosit pentru desfășurarea activităților didactice.

La Cap. III, pct. 3.1 s-a prevăzut de către părți durata contractului pentru perioada cuprinsă între data semnării și 12.04.2010, iar la Cap. IV, pct. 4.1, prețul contractului ca fiind suma de 314.443,16 RON. S-a stipulat de asemenea că pentru intervalul cuprins între 21.11.2007 și 31.12.2007, chiria este în cuantum de 14.591,3 RON și se plătește până la data de 31.12.2007.

La data de 17.01.2011 părțile au încheiat un nou contract de închiriere - nr. 904/17.01.2011 - pentru imobilul descris, cu durata până în data de 30 noiembrie 2016. La cap. IV, pct. 4.1, s-a prevăzut că chiria lunară datorată de locatar pentru folosința imobilului ce face obiectul contractului este de 3 RON/mp. suprafață construită desfășurată, adică suma de 3.414,06 RON și 2 RON/mp. suprafață teren aferent inclusiv terenul de sub construcții, adică suma de 9.070,06 RON/lună, rezultând un cost al contractului în sumă de 721.976,68 RON. S-a menționat că plata chiriei se efectuează lunar în contul locatorului deschis la Sucursala A. Turda. În temeiul contractului de închiriere examinat pârâtului îi revine obligația de a achita chiria convenită de părți până la data de 30.11.2016.

A reținut Tribunalul, din examinarea clauzelor contractuale, că apărările pârâtului privind neacceptarea facturilor emise de către reclamantă sunt neîntemeiate deoarece creanța derivă din contract, având un caracter cert, lichid și exigibil, iar obligația de plată a fost asumată de Municipiul Turda prin organele sale. Mai mult, față de regimul juridic al imobilului retrocedat cuantumul chiriei a fost stabilit prin actele normative menționate și cele modificatoare ale acestora, sens în care acest cuantum nu este contestat de către pârât, cum de altfel nu este contestat nici calculul sumei totale pretinse de către reclamantă pornind de la criteriile expres reglementate prin actele normative incidente.

Tribunalul a avut în vedere, de asemenea, că prin Ordonanța civilă nr. 157/18 martie 2916, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj, secția civilă, debitorul Municipiul Turda a fost somat să plătească creditoarei Parohia Reformată Turda Veche următoarele sume: 308.382,04 RON, reprezentând contravaloarea chiriei pentru spațiul din Turda, str. x, aferent perioadei 01.02.2013-31.11.2015 și 17.221,42 RON, reprezentând dobânda legală calculate la suma de mai sus, până la data de 22.12.2015. Ordonanța a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 869/01.07.2016 a Tribunalului Cluj, secția civilă.

Au fost apreciate ca fondate apărările pârâtului în sensul că pentru perioada cuprinsă între 30.11.2016-30.04.2017 nu a operat tacita relocațiune.

Sub acest aspect s-a reținut că, potrivit art. 1810 alin. (1) C. civ., dacă, după împlinirea termenului, locatarul continuă să dețină bunul și să își îndeplinească obligațiile fără vreo împotrivire din partea locatorului, se consideră încheiată o nouă locațiune, în condițiile celei vechi, inclusiv în privința garanțiilor. Potrivit alin. (2) al textului citat, noua locațiune va fi însă pe durată nedeterminată, dacă prin lege sau convenția părților nu se prevede altfel.

Tribunalul a apreciat că obligația de achitare a chiriei în sarcina pârâtului rezultă din dispozițiile unor legi speciale astfel:

Potrivit art. 4 din H.G. nr. 244/2004 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, pentru situațiile prevăzute la art. 1 și 3, titularul nudei proprietăți va încheia contractul de închiriere în formă scrisă cu utilizatorul imobilului, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri sau de la data emiterii deciziei de retrocedare, după caz. În situația în care nu se încheie un contract de închiriere în formă scrisă, obligația de plată a chiriei lunare devine scadentă de plin drept la data de 10 a fiecărei luni. S-a apreciat că din cuprinsul acestor prevederi legale rezultă că utilizator este Municipiul Turda.

Tribunalul a avut în vedere că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale incidente a rezultat faptul că, în măsura în care contractul nu este încheiat, utilizatorul este, în baza prevederilor legale menționate, ținut în continuare să achite aceste sume noului proprietar.

S-a apreciat că obligația de plată a chiriei aferente spațiului în care funcționează unitatea de învățământ rezultă și din cuprinsul art. 104 din Legea educației naționale, nr. 1/2011, în care se prevede că finanțarea de bază, aprobată anual prin bugetul de stat sumele cu destinația de chirii se repartizează pe municipii de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, urmând ca Municipiul Turda prin bugetul local să aloce aceste sume unităților de învățământ.

S-a reținut că pârâtul nu a făcut dovada faptului că, pentru perioada în discuție ar fi pus la dispoziția unității de învățământ - inspectorat școlar sau unitatea de învățământ în cauză - sumele necesare achitării chiriei pentru spațiul în care se desfășoară activitatea Liceul Teoretic Josika Miklos. Au fost apreciate ca fondate susținerile reclamantei potrivit cărora pârâtul nu a făcut dovada că imobilul ar avea o altă destinație și că, în conformitate cu prevederile art. 5 din Decizia nr. 487/2005 în perioada menținerii destinației de utilitate publică de școală, utilizatorul actual Municipiul Turda a plătit chiria lunară prevăzută de H.G. nr. 244/2004.

Tribunalul a reținut, cu referire la normele invocate din O.G. nr. 22/2002 că, în jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiției a statuat că, cronologia procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bună-voie obligația, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de C. proc. civ., mobiliară, imobiliară sau poprire.

Astfel, s-a constatat că beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.

S-a punctat asupra faptului că Înalta Curte a arătat că o atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și 20 alin. (2) din Constituția României, care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție (Decizia civilă nr. 911/2013, dosar nr. x/2012).

Împotriva sentinței civile nr. 577/2017 din 18 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția Civilă, a declarat apel pârâtul Municipiul Turda prin Primar, solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul respingerii în totalitate a cererii introductive de instanță.

În motivarea apelului s-a arătat că, în mod nelegal, a fost admisă acțiunea reclamantei, în condițiile în care creanța acesteia nu este certă, lichidă și exigibilă, întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 663 alin. (2), (3) și (4) C. proc. civ. și aceasta pentru că facturile emise de reclamantă au fost depuse la registratura instituției apelantului, însă nu au fost acceptate la plată și nu poartă mențiunea "bun de plată", conform pct. 2 din OMF nr. 1792/2002.

Apelantul a considerat că sentința este nelegală și raportat la perioada pentru care s-a acordat chiria pretinsă de reclamantă, întrucât, pentru perioada respectivă, reclamanta nu deținea contract de închiriere, prevalându-se doar de tacita relocațiune prevăzută de art. 1810 C. civ., dispoziții care, însă, prevăd că în caz de tacită relocațiune se încheie un nou contract de relocațiune și nu se prelungește cel vechi.

Prin decizia civilă nr. 79/A/2018 din 16 mai 2018, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Turda prin Primar, și a obligat apelantul să plătească intimatei Parohia Reformată Turda Veche suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în considerentele hotărârii fiind reținute următoarele:

Indiferent cine a fost, într-un moment sau altul, utilizatorul imobilului, doar Consiliul Local al Municipiului Turda, prin Primar a avut calitatea de locatar al respectivului imobil litigios.

Cele două contracte de locațiune au fost încheiate, în calitate de locatar, de către Consiliul Local al Municipiului Turda, prin Primar, aceasta asumându-și în deplină cunoștință de cauză toate obligațiile contractuale conținute în clauzele contractelor de locațiune și fiind ținut de executarea întocmai a acestor obligații.

Din perspectiva art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 republicată și actualizată, Consiliul Local nu poate sta în judecată în nume propriu, o atare prerogativă revenindu-i unității administrativ teritoriale, în speță Municipiului Turda, reprezentată prin Primar.

S-a reținut că nu Liceul Josika Miklos este cel care ar trebui să achite chiria aferentă imobilului litigios, în condițiile în care acesta nu a avut calitatea de locatar în cele două contracte de locațiune, în virtutea principului forței obligatorii a contractului, respectiv principiul relativității efectelor contractului.

Instanța de apel a avut în vedere că, dat fiind faptul că cele două contracte de locațiune nr. 22.102/21.11.2007 și nr. 904/17.01.2011 au fost încheiate sub imperiul vechiul C. civ., obligația Consiliului Local al Municipiului Turda, prin Primar, în calitatea sa de locatar, de a plăti chiria, pe perioada de valabilitate a celor două contracte de locațiune, îi revenea acestuia în virtutea dispozițiilor art. 1429 pct. 2 din vechiul C. civ.

A fost apreciată ca vădit nefondată susținerea apelantului, în sensul că, chiria nu ar reprezenta o creanță certă, lichidă și exigibilă, în condițiile în care, pentru perioada contractuală, fiecare rată lunară a chiriei era scadentă și, deci, exigibilă, conform art. IV pct. 4.4 din contract, prin simpla ajungere la termen, părțile stipulând expres că chiria se plătește lunar până la data de 20 a lunii pentru luna anterioară plății.

Totodată, din perspectiva art. 1810 alin. (1) și (2) C. civ., s-a considerat eronată aprecierea apelantului cu privire la condițiile în care operează tacita relocațiune întrucât, în cauză, părțile nu au prevăzut în contractul de locațiune nicio clauză prin care să interzică ori să excludă expres intervenirea tacitei relocațiuni.

Instanța de apel a considerat că dispozițiile art. 663 alin. (2), (3) și (4) C. proc. civ., nu sunt aplicabile în cauză, în condițiile în care acestea sunt incidente în faza de executare silită, în fața organului de executate silită și în condițiile în care în speță nu este vorba despre o executare silită, ci despre neexecutarea unei obligații contractuale de plată a chiriei.

S-a apreciat că susținerea apelantului, în sensul că potrivit art. 104 alin. (5) din Legea nr. 1/2011 finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se face de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, excede obiectului litigiului, față de faptul că pentru perioada în care s-a pretins contravaloarea chiriei, Legea nr. 1/2011 nu fusese încă modificată, astfel încât, formele în vigoare ale acestei legi, atât în reglementarea în vigoare în luna decembrie 2015 și în continuare, până în aprilie 2017, cât și în reglementarea în vigoare în 25.04.2017 și 30.04.2017, prevedeau, în art. 104 alin. (1) și (2), că finanțarea de bază a procesului de învățământ la nivel preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale.

Referitor la solicitările formulate de către apelant, întemeiate pe O.G. nr. 22/2002, Curtea a constatat că acestea exced obiectului cauzei, în condițiile în care O.G. nr. 22/2002 vizează faza de executare (sau de executare silită) a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, ceea ce înseamnă că dispozițiile acestei ordonanțe se aplică doar dacă există titluri executorii privind creanțe stabilite în sarcina instituțiilor și a autorităților publice.

Împotriva deciziei civile nr. 79/A/2018 din 16 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs pârâtul Municipiul Turda prin Primar care a solicitat, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond, în temeiul art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. iar, în subsidiar, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., casarea deciziei atacate, cu consecința respingerii în tot a acțiunii introductive de instanță și exonerarea Municipiului Turda, prin Primar, de la plata obligațiilor stabilite judiciar.

Cu titlu prealabil, este de menționat că observația recurentului cu privire la existența unei erori materiale strecurate în art. IV din contract, nu va fi asimilată unei critici în recurs, această aserțiune excedând limitelor învestirii instanței.

Recurentul și-a încadrat criticile în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cadrul primei critici recurentul-pârât a invocat excepția nulității relative a contractului de închiriere, în raport cu art. 1252 teza a II-a și a III-a C. civ. și cu prevederile art. 104 din Legea nr. 1/2011 actualizată, invocând faptul că, în speță, contractul de închiriere a fost încheiat de o entitate ce nu avea calitate, respectiv Consiliul Local al Municipiului Turda.

Recurentul - pârât a precizat că, indiferent cine a fost, într-un moment sau altul, utilizatorul imobilului, doar Consiliul Local al Municipiului Turda prin Primar a avut calitatea de locatar al respectivului imobil litigios, context în care, în mod nelegal, instanța de fond a admis cererea de obligare a unei entități, în speță Unitatea Administrativ Teritorială Turda prin Primar, la plata unei sume de bani, reținând eronat că aceasta ar avea calitatea de parte contractuală când, în realitate, partea contractuală este Consiliul Local al Municipiului Turda.

Consideră recurentul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, deoarece instanța de apel nu a arătat temeiul de drept în baza căruia se stabilește că Unitatea Administrativ Teritorială Turda are o calitate egală sau aceeași cu Consiliul Local al Municipiului Turda.

În acest sens, arată că, deși s-a stabilit în mod explicit că semnatarul contractului este Consiliul Local al Municipiului Turda prin Primar, convenind că, în temeiul art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, primarul reprezintă Unitatea Administrativ Teritorială în relațiile cu autoritățile publice, instanțele nu constată faptul că, Consiliul Local al Municipiului Turda nu avea atributul legal de a semna contractul de închiriere, iar primarul a semnat în numele Consiliului Local al Municipiului Turda, neavând calitatea de reprezentant al Unității Administrativ Teritoriale Turda, aspect ce rezultă chiar din cuprinsul contractului.

Consideră recurentul că, întrucât contractele de locațiune nr. 22.102 din 21 noiembrie 2007 și nr. 904 din 17 ianuarie 2011 au fost încheiate sub imperiul C. civ. de la 1864, obligația Consiliului Local al Municipiului Turda prin Primar, în calitatea sa de locatar, de a plăti chiria, pe perioada de valabilitate a celor două contracte de locațiune îi revenea acestuia, în virtutea dispozițiilor art. 1429 pct. 2 C. civ. de la 1864.

Conchide recurentul în sensul că, în speță, contractul de închiriere a fost semnat de o entitate juridică ce nu avea acest drept, astfel că acesta este anulabil în temeiul art. 1251 teza I și a II-a C. civ., sens în care solicită admiterea excepției nulității contractului.

A doua critică vizează faptul că, deși instanța de apel, în mod pertinent, a respins solicitarea recurentului-pârât ca Unitatea Școlară să fie cea care achită chiria, a menținut însă calitatea de debitor a Unității Administrativ Teritoriale a Municipiului Turda, apreciind în mod eronat că semnarea contractului de către primar, ar determina faptul ca obligația de plată să fie pusă în sarcina Unității Administrativ Teritoriale a Municipiului Turda (care nu este parte în contract), în loc să rețină că obligația de plată ar incumba Consiliului Local al Municipiului Turda.

Sub acest aspect se arată că, pentru perioada pentru care se solicită plata chiriei neachitate, finanțarea de bază a procesului de învățământ la nivel preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale. Prin urmare, se arată, deși instanța reține că aceste cheltuieli sunt efectuate de bugetul local prin finanțare de la bugetul de stat, nu dispune introducerea în cauză a Ministerului de Finanțe și nu obligă la plată și pe acesta.

Consideră recurentul că, sub aspectul relevat, decizia atacată se întemeiază pe motive contradictorii.

Intimata-reclamantă Parohia Reformată Turda Veche a formulat întâmpinare, prin care a invocat următoarele: excepția tardivității declarării recursului, excepția inadmisibilității admiterii nulității relative a contractului, deoarece această apărare nu a fost invocată în fața instanței de fond și a instanței de apel, conform art. 488 alin. (2), coroborat cu art. 247 C. proc. civ.

Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea acestuia, precum și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 de RON, reprezentând onorariul avocațial, conform chitanței de la dosar recurs.

Prin notele scrise transmise la data de 8 aprilie 2020 intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele alin. (1) ale aceluiași text legal.

Prin încheierea nr. 367 din 26 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului, în favoarea secției I Civile din cadrul aceleiași instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin încheierea nr. 688 din 2 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/328/217*, a declinat competența de soluționare a recursului, în favoarea secției a II-a Civile din cadrul aceleiași instanțe.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, pricina a fost suspendată și înaintat dosarul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia civilă nr. 136 din 27 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019, a fost stabilită competența de soluționare a cauzei, în favoarea secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 19 iulie 2019 sub nr. x/2017**.

Prin încheierea din 3 decembrie 2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 3 martie 2020 a respins excepția de tardivitate a declarării recursului invocată prin întâmpinare de intimata Parohia Reformată Turda Veche. A admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul Turda prin Primar împotriva deciziei civile nr. 79/A din 16 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă și a stabilit termen de judecată la data de 28 aprilie 2020.

Prin încheierea din 28 aprilie 2020 Înalta Curte a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 și al dispozițiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Examinând excepția nulității recursului, invocată de intimată și decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Excepția nulității recursului nu este întemeiată și va fi respinsă întrucât criticile, astfel cum au fost formulate, permit încadrarea în motivul de casare invocat.

Prima critică, în cadrul căreia recurentul a invocat excepția nulității relative a contractului ce formează temeiul juridic al acțiunii, reprezintă în realitate o cerere distinctă, un petit nou, ce nu a format obiectul judecății instanței de fond, aceasta fiind învestită numai cu o acțiune în pretenții nu și cu o cerere privind constatarea nulității contractului de închiriere, în raport cu art. 1252 teza a II-a și a III-a C. civ. și cu prevederile art. 104 din Legea nr. 1/2011 actualizată, împrejurare față de care această excepție nu poate forma obiectul controlului de legalitate în prezentul recurs.

De remarcat este astfel faptul că recurentul nu a formulat în fața instanței de fond cerere reconvențională în cadrul căreia să invoce excepția de care face vorbire în cadrul recursului de față iar, prin criticile formulate în cadrul apelului, pârâtul a vizat, în mod punctual, următoarele chestiuni: inexistența caracterului cert, lichid și exigibil al creanței având ca obiect plata chiriei; inexistența tacitei relocațiuni și incidența în speță a dispozițiilor art. 663 alin. (2), (3) și (4) C. proc. civ., raportat la O.U.G. nr. 94/2000 și la Ordinul MFP nr. 1792/2002 ce reglementează normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice.

Așadar, prima critică urmează a fi respinsă în considerarea respectării limitelor învestirii instanței, astfel cum acestea sunt configurate de dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează dreptul de dispoziție al părților, cât și de art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care consacră principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Cea de-a doua critică nu poate fi, de asemenea primită, întrucât decizia atacată răspunde obiectului criticii formulate de apelant cu privire la titularul obligației de plată a chiriei, instanța analizând, în cadrul unor considerente concordante aspectele principale invocate de către parte, într-o încercare de structurare a acestora.

Astfel, instanța de apel a motivat în mod pertinent în considerentele deciziei motivele pentru care a apreciat caracterul nefondat al acestei critici, punctând asupra faptului că invocarea art. 104 alin. (5) din Legea nr. 1/2011 excede obiectului cauzei, față de faptul că, pentru perioada în litigiu, erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 1/2011 în forma în vigoare în perioada decembrie 2015 și în continuare, până în aprilie 2017, cât și în reglementarea în vigoare în 25.04.2017 și 30.04.2017, care prevedeau, în art. 104 alin. (1) și (2), că finanțarea de bază a procesului de învățământ la nivel preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale.

A mai reținut instanța de apel, în mod judicios și faptul că, deși cele două contracte de locațiune au fost încheiate, în calitate de locatar, de către Consiliul Local al Municipiului Turda, prin Primar, aceasta asumându-și în deplină cunoștință de cauză toate obligațiile contractuale conținute în clauzele contractelor de locațiune și fiind ținut de executarea întocmai a acestor obligații, din perspectiva art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001privind administrația publică locală republicată și actualizată Consiliul Local nu poate sta în judecată în nume propriu, o atare prerogativă revenindu-i unității administrativ teritoriale, în speță Municipiului Turda, care reprezentată prin Primar.

Aceasta întrucât, potrivit evocatei legi, în exercitarea autorității administrative publice locale, primarul reprezintă autoritatea executivă și acționează ca reprezentant al statului în unitatea administrativ teritorială în care a fost ales, una dintre atribuțiile ce-i revin fiind aceea de a aproba repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor prevăzute în bugetele locale proprii și bugetele instituțiilor subordonate.

În stabilirea titularului obligației de plată a chiriei, atât instanța de fond cât și cea de apel s-au raportat în mod corect la puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 193 din 26 ianuarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Turda și a deciziei civile nr. 1241/A/2015 a Tribunalului Cluj, secția civilă prin care instanțele de judecată au statuat asupra faptului că, în temeiul aceluiași contract de închiriere, Municipiul Turda este obligat la plata contravalorii chiriei către Parohia Reformată Turda Veche.

Așa fiind, pentru motivele ce preced, nu poate reține existența unor considerente discordante în cuprinsul deciziei atacate, sub aspectul invocat de recurent.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate invocat de recurentul-pârât, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimată și va respinge ca nefondat recursul.

Totodată, constatând că în speță sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 452 și de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va admite cererea formulată de Parohia Reformată Turda Veche și va obliga recurentul Municipiul Turda prin Primar să plătească intimatei suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata Parohia Reformată Turda Veche.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Turda prin Primar împotriva deciziei civile nr. 79/A/2018 din 16 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă recurentul Municipiul Turda prin Primar să plătească intimatei Parohia Reformată Turda Veche suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2020.