ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1330/2025

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, sub nr. dosar x/2023 la data de 14 iulie 2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Târgu-Mureș și B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea sau modificarea, în parte, a Dispoziției nr. 1329/04.12.2003 a Primarului/Primăriei Municipiului Târgu-Mureș, în sensul de a dispune, după anularea art. 1 al dispoziției ori, după caz, în urma modificării art. 1 al dispoziției, admiterea cererii petentei C., având ca obiect restituirea în natură a apartamentului nr. x și a spațiului cu altă destinație decât locuință împreună cu pivnița, precum și a terenului aferent acestora, în suprafață de 176 mp, aparținând imobilului situat în Municipiul Târgu-Mureș, str. x nr. 2/1 înscris (la data emiterii dispoziției) în CF x Târgu-Mureș, sub nr. top x, cu cotă de participare de 7/12 parte față de întregul imobil înscris în CF, în prezent înscris în CF nr. x Târgu-Mureș, nr. top x și CF x Târgu-Mureș, nr. top x, și restituirea în natură a imobilelor arătate în art. 1 din dispoziție, în coproprietate către C. și reclamantul A., în cote egale de câte 1/2, și nu în proprietatea exclusivă a numitei C., menținând restul celor cuprinse în dispoziție; a solicitat cheltuieli de judecată doar față de intimații care se opun admiterii contestației.

Sentința pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă Prin sentința nr. 2737 din 23 mai 2024, Tribunalul Mureș, secția civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului Târgu-Mureș, invocată prin întâmpinare; a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată prin întâmpinare de pârâtul B.; a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Târgu-Mureș și B., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a obligat pe reclamant la plata către pârâtul B., a sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial redus; a luat act că pârâtul Primarul municipiului Târgu-Mureș nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă Prin decizia nr. 890 din 11 octombrie 2024, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2737 din 23 mai 2024, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă; a obligat pe apelantul A. la plata către intimatul B. a sumei de 4760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 890 din 11 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.,. Recurentul invocă dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, atât în forma anterioară, cât și cea ulterioară modificării prin Legea nr. 202/2010, ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010, ale art. 721 și art. 725 pct. 1 și 3 C. proc. civ. de la 1865 și susține că, în lipsa unei mențiuni exprese care să se refere doar la hotărâri judecătorești, hotărârile la care se referă art. 725 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865 sunt și cele jurisdicționale sau cele cu caracter mixt administrativ-jurisdicțional (cum sunt dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001), în privința cărora este prevăzută o cale de atac în justiție, cum este contestația prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001. Mai susține că, în raport cu prevederile art. XXVI și ale art. XII din Legea nr. 202/2010, în privința dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 și atacate în justiție ulterior acestui moment, există trei grade de jurisdicție. În acest sens, arată că art. XXVI din Legea nr. 202/2010 exceptează de la aplicarea regulii generale prevăzute de art. 725 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865 doar procesele aflate în curs de soluționare la prima instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (indiferent de data emiterii deciziei în baza Legii nr. 10/2001), nu și procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, în privința cărora trebuie considerate a fi aplicabile prevederile art. 725 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865. Referitor la procedura aplicabilă, apreciază că, în raport cu prevederile art. 24 C. proc. civ. și ale art. 3 din Legea nr. 76/2012, sunt incidente dispozițiile C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 76/2012. Pe fondul recursului, învederează că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005. În acest sens, arată că instanța de apel nu a avut în vedere că o notificare făcută în baza acestui text legal era un act de conservare efectuat și în interesul coindivizarilor, comoștenitorilor sau coîndreptățiților la restituire, astfel încât calitatea procesuală activă de a contesta o dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001 nu rezultă din faptul depunerii notificării care se soluționează prin respectiva dispoziție, ci din faptul că o persoană este îndreptățită la soluția reparatorie dată prin dispoziție sau solicitată prin notificare. Afirmă că este îndreptățit la restituire în baza dispoziției atacate prin prisma naturii de act de conservare a notificării depuse de C., astfel încât are și calitate procesuală activă de a ataca cu contestație dispoziția emisă, decizia curții de apel, în sens contrar, fiind nelegală. Susține că decizia atacată este dată și cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora contestația poate fi formulată de persoana care se pretinde îndreptățită, fără ca acest text legal să facă referire la faptul că persoana îndreptățită trebuie să fie cea care a formulat notificarea sau persoana a cărei notificare este soluționată prin dispoziția atacată prin contestație. Hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, întrucât în motivare se invocă forma actuală a art. 4 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care alin. (4) al acestui articol, introdus prin Legea nr. 247/2005, este inaplicabil în speță, în raport cu data formulării notificării și data emiterii dispoziției atacate. Susține că în motivare se reține alin. (3) al art. 4 din Legea nr. 10/2001 care se referă la situația succesibililor neacceptanți, însă recurentul este moștenitor acceptant al succesiunii lui D., după care s-a solicitat retrocedarea imobilului prin notificare. Sub un ultim aspect, arată că în motivarea deciziei recurate se reține natura termenului prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001, ca fiind de decădere, în condițiile în care notificarea a fost formulată în termen legal, art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 putând fi incident doar dacă nu era formulată notificare de vreun moștenitor.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul Primarul municipiului Târgu-Mureș a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010. Susține că în cauză, în raport cu obiectul litigiului, reclamantul are deschisă doar calea de atac a apelului. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, învederând că reclamantul nu a formulat notificare în termen și, ca atare, nu are calitate de persoană îndreptățită căreia să îi fie comunicat actul administrativ. Arată că reclamantul nu invocă aspecte de nelegalitate a actului administrativ, ci, prin demersul său judiciar, tinde să-și reglementeze dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză. Intimatul B., prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității recursului, susținând că, potrivit art. XII din Legea nr. 202/2010 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, apelul este singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor pronunțate în litigii având ca obiect contestarea dispozițiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând că instanța de apel nu a aplicat greșit prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la data emiterii dispoziției atacate, întrucât notificarea nu poate fi considerată un act de conservare în beneficiul tuturor moștenitorilor, ci are valoarea unui act de acceptare a moștenirii prin efectul repunerii în termen, fiind, așadar, act de dispoziție.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată la data de 12 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. La termenul stabilit, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată de intimați prin întâmpinări. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele: Recurentul supune căii de atac a recursului decizia nr. 890 din 11 octombrie 2024 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă, pronunțată în dosarul având ca obiect contestația prin care s-a solicitat anularea sau modificarea, în parte, a Dispoziției nr. 1329/04.12.2003 a Primarului/Primăriei Municipiului Târgu-Mureș, emise în temeiul Legii nr. 10/2001, admiterea cererii petentei C., având ca obiect restituirea în natură a apartamentului nr. x și a spațiului cu altă destinație decât locuință împreună cu pivnița, precum și a terenului aferent acestora, în suprafață de 176 mp, aparținând imobilului situat în Municipiul Târgu-Mureș, str. x nr. 2/1 înscris (la data emiterii dispoziției) în CF x Târgu-Mureș, sub nr. top x, cu cotă de participare de 7/12 parte față de întregul imobil înscris în CF, în prezent înscris în CF nr. x Târgu-Mureș, nr. top x și CF x Târgu-Mureș, nr. top x, și restituirea în natură a imobilelor arătate în art. 1 din dispoziție, în coproprietate către C. și reclamantul A., în cote egale de câte 1/2, și nu în proprietatea exclusivă a numitei C.. Prioritar, instanța de recurs constată că cererea reclamantului, întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a fost soluționată de instanțele de fond în raport cu aceste dispoziții legale speciale, cadrul procesual obiectiv nefiind contestat în cauză. Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010, "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel". Conform normelor tranzitorii prevăzute de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., " (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară". Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale precitate reiese că hotărârea atacată nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar al recursului, fiind definitivă la momentul soluționării apelului, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Relativ la susținerea recurentului privind admisibilitatea recursului formulat, în raport cu dispozițiile art. 725 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, ("Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate"), instanța de recurs constată că prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, conform art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora noile dispoziții sunt aplicabile proceselor începute după intrarea sa în vigoare (15 februarie 2013), având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată (14 iulie 2023). Prin urmare, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților obligația îndeplinirii actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac. Ca atare, în raport de dispozițiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, decizia nr. 890/A din 11 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă, nu este supusă recursului. În consecință, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează a respinge recursul formulat în cauză, ca inadmisibil. Reținând culpa procesuală a recurentului, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe acesta din urmă la plata către intimatul B., a sumei de 5950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.