ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A., împotriva deciziei penale nr. 774 din 26 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 248 din data de 28 martie 2025, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a I-a din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., având în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

S-a dispus ca suma de 720 RON, reprezentând onorariul cuvenit doamnei avocat B., din cadrul Baroului Bacău, care a asigurat asistență juridică din oficiu, în baza delegației nr. 4783 din 01.11.2024, pentru inculpatul A., să fie suportată din fondurile Ministerului Public, conform protocolului .

S-a dispus ca suma de 499 RON, reprezentând onorariu parțial avocat oficiu C., pentru inculpatul A., conform delegației nr. 20/2025, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 774 din 26 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți împotriva sentinței penale nr. 248 din data de 28.03.2025 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr. x/2024.

S-a desființat, în totalitate, sentința penală sus menționată și în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 12.000 RON amendă penală (echivalentul a 300 zile amendă a câte 40 RON pe zi), pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în concurs cu infracțiunea de deținere de droguri de risc, în vederea consumului propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4000 RON amendă penală, reprezentând un număr de 100 zile amendă a câte 40 RON pe zi, prin sentința penală nr. 504/20.12.2024 a Tribunalului Suceava, definitivă prin neapelare la data de 15.01.2025.

În baza art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. amenda cea mai grea de 12.000 RON (echivalentul a 300 zile amendă a câte 40 RON pe zi), dispusă prin prezenta decizie la care s-a adăugat suma de 1333,33 RON, o treime din amenda stabilită prin sentința penală nr. 504/20.12.2024 a Tribunalului Suceava, definitivă prin neapelare la data de 15.01.2025, rezultând amenda de executat 13.333,33 RON.

S-a constatat că inculpatul A. a achitat amenda penală în cuantum de 4000 RON cu chitanța TS nr. 596/109168 din 09.04.2025 și s-a scăzut din amenda rezultantă, partea executată, inculpatul având de executat amenda penală de 9.333,33 RON (echivalentul a 233 zile amendă a câte 40 RON pe zi).

S-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 63 alin. (1), (3) din C. pen. raportat la art. 586 din C. proc. pen. referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 1000, cu titlu de cheltuieli judiciare, de la prima instanță, din care suma de 300 RON cheltuieli din faza de urmărire penală.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

În fapt, instanța de apel a reținut că, în dimineața zilei de 29.08.2022, în jurul orelor 01:40, inculpatul A., a condus autoturismul, pe str. x cel Bun de pe raza orașului Siret, județul Suceava, ocazie cu care la km. 478+500 m (în dreptul stației peco D.), a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, fiind depistat de organele de poliție din cadrul IPJ Suceava - Serviciul Rutier, cunoscând că avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice din data de 01.07.2022 și până la data de 29.08.2022 inclusiv, ca urmare a sancționării pentru săvârșirea unei contravenții în data de 15.06.2022.

Inculpatul A. a fost sancționat contravențional de către lucrătorii din cadrul I.P.J. Suceava în conformitate cu prev. art. 101 alin. (3) lit. g) din O.U.G. 195/02, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 60 de zile, în perioada 01.07.2022 - 29.08.2022 inclusiv.

La data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x din 15.06.2022, inculpatul nu a predat permisul de conducere însă a semnat procesul-verbal prin care a luat la cunoștință despre faptul că i se suspendă dreptul de a conduce pentru o perioadă de 60 zile, începând cu data de 01.07.2022.

Împotriva deciziei penale nr. 774 din 26 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A.

În cuprinsul cererii de recurs în casație a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, achitarea acestuia în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

În motivarea cererii, recurentul a arătat că, în vederea punerii în executare a sancțiunii complementare aplicate acestuia, privind suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 60 de zile, s-a dispus reținerea permisului de conducere, fără a se elibera dovada înlocuitoare cu drept de conducere pentru 15 zile.

Chestiunea de drept care, în opinia recurentului, se impune a fi soluționată vizează natura juridică a termenului de 15 zile ce reprezintă dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice acordat prin dovada înlocuitoare/mențiunea făcută în procesul-verbal ca urmare a neprezentării permisului de conducere, a termenului de 60 de zile care reprezintă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, precum și a modului de calcul al acestor termene.

Recurentul a arătat că, prin Decizia nr. 8 din 19.03.2018, paragrafele 58-62, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reținut, printre altele, că permisul de conducere conferă persoanei care îl posedă dreptul de a conduce, până la ridicarea sa, și, tocmai de aceea, suspendarea dreptului de a conduce, în cazurile limitate și concrete, începe să curgă de la data la care permisul a fost predat autorităților competente sau a fost reținut de acestea.

Totodată, recurentul a arătat că, în cazul comiterii unei contravenții de natura celei pentru care s-a dispus măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule, pe o perioadă de 60 de zile (potrivit procesului-verbal din 15.06.2022), măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere are natura juridică a punerii în executare a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce. Acest lucru este valabil, în opinia recurentului, chiar și în contextul în care nu a fost predat permisul de conducere.

În continuare, recurentul a făcut referire la dispozițiile art. 271 din C. proc. pen., potrivit cărora, în calcului termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ora și ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia.

Față de aceste motive, recurentul a arătat că termenul de 15 zile care vizează exercitarea dreptului de a conduce vehicule acordat prin dovada înlocuitoare/procesul-verbal de contravenție, și cel de 60 de zile care vizează dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice sunt termene legale, substanțiale, de succesiune și cu determinare absolută.

Totodată, recurentul a solicitat să aibă în vedere că aplicabilitatea sau inaplicabilitatea art. 4 din C. pen. și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, din punct de vedere al existenței calității subiectului activ al infracțiunii conform noii legi, se include în sfera cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și, în consecință, poate fi verificată pe calea recursului întemeiat pe aceste dispoziții.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 18 august 2025, sub nr. x/2024.

A fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că motivele invocate se circumscriu doar formal cazului de recurs în casație.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul A., împotriva deciziei penale nr. 774 din 26 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recurentul A. a formulat recurs în casație la data de 22 iulie 2025, prin mail împotriva deciziei penale nr. 774 din 26 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 04 iulie 2025 (în Penitenciarul Bacău - dosar curte), conform art. 435 din C. proc. pen.

Decizia penală nr. 774 din 26 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.

Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casație, se reține că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat.

Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. sunt menționate: numele, prenumele și domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă (decizia nr. 774 din 26 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casație, fără delegație la dosar.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casație a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Recursul în casație reprezintă o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se constată că acesta vizează exclusiv situațiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanța a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între activitatea factuală și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii, cu încadrarea juridică reținută faptei stabilită cu titlu definitiv de instanța de apel, nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reținută de instanța de apel.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că prin intermediul acestei căi extraordinare de atac recurentul A. solicită instanței de recurs să reanalizeze probele administrate în cauză și să rețină o altă stare de fapt decât cea stabilită în mod definitiv de către Judecătorie Rădăuți și Curtea de Apel Suceava.

Recurentul susține că supune analizei o chestiune de drept, vizând natura juridică a termenului de 15 zile care vizează exercitarea dreptului de a conduce vehicule acordat prin dovada înlocuitoare/procesul-verbal de contravenție și a celui de 60 de zile care vizează suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, însă, în realitate, acesta solicită să se determine, pe baza probelor existente la dosarul cauzei, că la data comiterii infracțiunii pentru care a fost condamnat definitiv nu avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Astfel, în condițiile în care se critică situația de fapt reținută de instanța de apel și se solicită reaprecierea materialului probator, motivele de recurs nu pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Se mai impune a sublinia că recursul în casație nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta își menține caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalității hotărârii anterior pronunțate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 774 din data de 26 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 774 din data de 26 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2025.