ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 269 din data de 13 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 694 din data de 30 octombrie 2024, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

I. În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportat la art. 61 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, prev. de art. 199 alin. (1), rap. la art. 193 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 177 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5, art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 200 zile - amendă penală, persoană vătămată/parte civilă fiind B.. În temeiul art. 61 alin. (2), (4) lit. c) C. pen., s-a constatat că suma corespunzătoare unei zile-amendă este de 25 RON, iar zilele - amenda aplicate corespund amenzii penale în cuantum de 5.000 (cinci mii) RON. I s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 și art. 64 din C. pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii penale.

II. În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportat la art. 61 C. pen., a fost condamnat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, prev. de art. 199 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 177 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 200 zile - amendă penală, persoană vătămată - parte civilă fiind A.. În temeiul art. 61 alin. (2), (4) lit. c) C. pen., s-a constatat că suma corespunzătoare unei zile-amendă este de 25 RON, iar zilele - amendă aplicate corespund amenzii penale în cuantum de 5.000 (cinci mii) RON. I s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 și art. 64 C. pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii penale.

În baza art. 25, art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile B., suma de 2500 RON despăgubiri civile, reprezentând daune morale. În baza art. 25, 397 din C. proc. pen., rap. la art. 1357 C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul B. să plătească părții civile A., suma de 2000 RON despăgubiri civile, reprezentând daune morale. Suma de 300 RON, reprezentând onorariu apărător din oficiu C. pentru inculpatul - persoană vătămată B., conform delegației nr. 44/2024 s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat să achite părții civile B. suma de 800 RON, reprezentând onorariu avocat ales, conform chitanței nr. x din 19.03.2024. În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat să plătească statului suma de 1200 RON, cheltuieli judiciare. În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., inculpatul B. a fost obligat să plătească statului suma de 1200 RON, cheltuieli judiciare.

În fapt, în esență, s-a reținut că inculpatul A., la data de 01.12.2019, în jurul orei 18:00, în timp ce se aflau pe DC-Costișa, de pe raza comunei Frătăuții Noi, jud. Suceava, a exercitat acte de violență asupra fratelui său B., manifestate prin aplicarea unei lovituri cu dosul mâinii în regiunea facială, acesta necesitând pentru vindecare un număr de 7 - 8 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 354-R/A2 din 03.12.2019 emis de CML Rădăuți.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, precum și inculpații persoane vătămate B. și A..

Prin decizia penală nr. 269 din data de 13 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți și de inculpații - persoane vătămate B. și A. împotriva sentinței penale nr. 694 din data de 30 octombrie 2024 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr. x/2023. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare apelant inculpat - persoană vătămată la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În temeiul art. 275 alin. (3) și (6) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului, inclusiv suma de 135 RON, reprezentând 25% din suma de 540 RON - onorariu parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul persoană vătămată apelantă B., a cărui delegație nr. 4414/2024 a încetat ca urmare a prezentării avocatului ales, sumă ce a fost avansată din fondul Ministerului Justiției în fondul Baroului Suceava prin încheierea din data de 17 ianuarie 2025. În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul - persoană vătămată B. de obligare a inculpatului - persoană vătămată A. la plata cheltuielilor judiciare din apel, reprezentând onorariu avocat ales.

Decizia penală nr. 269 din data de 13 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a fost comunicată către inculpatul A. la data de 17.03.2025.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 16.04.2025, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 269 din data de 13 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 16.04.2025.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava la data de 23.04.2025 și inculpatului parte vătămată B. la data de 28.04.2025.

În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 24.06.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prev de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. și a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. c) din C. proc. pen., întrucât nu există nicio probă certă care să susțină acuzația penală.

În esență, a susținut că s-a afirmat în doctrina că exista îndoială doar atunci când din coroborarea probelor nu se poate reține cu certitudine nici vinovăția, nici nevinovăția celui în cauză. În acord cu principiul "in dubio pro reo" se află și dispozițiile art. 103 alin. (2) din C. proc. pen., conform căruia condamnarea inculpatului presupune convingerea instanței că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. În practica judiciară s-a statuat că prezumția de nevinovăție nu este înfrântă, atât timp cât în cauza nu există probe care sa dovedească cu certitudine că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată. Rațiunea acestui drept este aceea de a proteja pe acuzat contra oricărei atitudini abuzive din partea autorității și de a evita erorile judiciare.

În cadrul motivelor de apel, a invocat că sentința primei instanțe a fost dată în urma unei cercetări judecătorești lapidare, în care instanța de fond a înlăturat probele în apărare, esențiale în reținerea unei situații de fapt corecte și complete, situație ce impunea anularea sentinței atacate în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. coroborat cu art. 6 CEDO și art. 2 din Protocolul 7 la Convenție, având în vedere că lipsa unei cercetări judecătorești complete și, pe cale de consecință, lipsa unei motivări corespunzătoare, atrage sancțiunea nulității absolute, încălcând dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, egalitatea de arme între acuzare și apărare și principiul dublului grad de jurisdicție.

Concluzionând, a apreciat că în cazul în care o situație concretă apărută în procesul penal, este prezumată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca încălcând unul dintre drepturile fundamentale, aceasta este lovită de nulitate absolută, însă, de această dată nulitatea absolută nu este transpusă în dispozițiile C. proc. pen., ci aceasta își face aplicabilitate directă din dreptul European

Văzând motivarea dată cererii de apel prin decizia nr. 269 din 13.03.2025, în dosarul nr. x/2023 al Curții de apel Suceava, a apreciat că instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel, reiterând motivarea instanței de fond, între situația de fapt expusă în considerentele deciziei recurate și norma de incriminare neexistând corespondență. Având în vedere aspectele invocate mai sus, a solicitat să se aibă în vedere că nelegalitatea existentă cu privire la lipsa de corespondență între situația de fapt și norma de incriminare nu poate fi înlăturată, altfel decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare de către Curtea de Apel Suceava.

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație declarat împotriva deciziei penale nr. 269 din 13 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023 și trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel.

Înalta Curte, verificând cerințele legale pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată, constată că acestea nu sunt îndeplinite în cauză, pentru următoarele considerente:

Prealabil, se notează că potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Din examinarea cererii de recurs în casație rezultă și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și a cerințelor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 269 din 13 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2023), domiciliul, cererea fiind semnată de recurent.

Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, se notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Înalta Curte a reținut că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situații în care fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea.

Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că deși recurentul și-a întemeiat, în drept, cererea de recurs în casație pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., din modul în care acesta a formulat motivele de recurs în casație rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu nici măcar formal cazului de recurs în casație invocat.

În concret, se reține că motivele invocate în cererea de recurs în casație vizează temeinicia soluției de condamnare, recurentul susținând că sunt incidente dispozițiile art. 16 lit. c) din C. proc. pen., întrucât nu există nicio probă certă care să susțină acuzația, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel. Or, solicitarea de achitare întrucât nu există probe care să susțină acuzația și trimiterea cauzei spre rejudecare, nu se subsumează cazului prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., criticile formulate de recurentul inculpat A. nu vizează elemente de tipicitate obiectivă ale infracțiunii pentru care a fost condamnat, acesta contestând, în realitate, în mod esențial, probele administrate, situația de fapt reținută cu titlu definitiv în cauză, aducându-se în discuție necesitatea trimiterii cauzei spre rejudecare pentru realizarea probelor.

Ca atare, Înalta Curte reține că, în raport de motivele cererii de recurs în casație coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. a fost invocat pur formal, cererea neavând aptitudinea de a declanșa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea oricăror pretinse nelegalități, ci exclusiv examinarea hotărârii atacate prin prisma celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., respectiv, încălcarea competenței după materie sau după calitatea persoanei, fapta pentru care s-a dispus condamnarea nu este prevăzută de legea penală, dispunerea eronată a încetării procesului penal, constatarea greșită sau omisiunea de a constata grațierea și aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 269 din data de 13 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 269 din data de 13 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2025.