ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.01.2023

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 62/2023

HOTĂRÂRE
19.01.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 62/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra contestației în anulare de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 86/D din 22.03.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul x/2010, cu privire la inculpata A., s-a dispus:

În baza art. 2 alin. (1), (2) rap. la art. 14 lit. c) din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnată inculpata A. , la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de droguri de mare risc".

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

Împotriva sentinței au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău și inculpata A..

Prin decizia penală nr. 18 din 10 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie s-a admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinței penale nr. 86/D/2011 din data de 22.03.2011, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2010, printre altele, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei principale aplicate inculpatei A. și omisiunea confiscării sumelor de bani dobândite de inculpații A. și B. prin săvârșirea infracțiunilor deduse judecății.

S-a desființat sentința penală apelată, sub aceste aspecte, reținându-se cauza spre rejudecare și în consecință au fost înlăturate dispozițiile referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei A., dispunându-se executarea în regim de detenție a pedepsei principale aplicate acestei inculpate. A fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu art. 118 C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpata A. a sumei de 1700 RON și de la inculpatul B. a sumei de 100 RON.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului au rămas în sarcina statului.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-inculpată A. împotriva sentinței penale nr. 86/D/2011 din data de 22.03.2011, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2010.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Bacău, a onorariilor avocaților din oficiu.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelanta - inculpată a fost obligată să plătească statului suma de 700 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Împotriva deciziei penale nr. 18 din 10 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie a declarat recurs, printre alții, inculpata A..

Prin decizia nr. 3228 din 10 octombrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A., împotriva deciziei penale nr. 18 din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția Penală, Cauze Minori și Familie și a obligat inculpata la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, era avansată din fondul Ministerului Justiției.

La data de 18 octombrie 2022, condamnata A. a transmis, pe adresa poștală a Tribunalului Bacău, contestație prin care solicita să îi se analizeze aplicabilitatea în cauză a prescipției răspunderii penale.

În temeiul art. 24 lit n) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea nr. 1375 din 17.12.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și compoletările ulterioare, raportat la dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 597 alin. (6) C. proc. pen., cererea condamnatei a fost înaintată, pe cale adminsitrativă, Tribunalului Arad.

Prin sentința penală nr. 450 din 15 noiembrie 2022 pronunțată de către Tribunalul Arad, secția Penală în dosarul x/2022,. în raport de motivele invocate de către condamnată, în temeiul dispozițiilor at. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., instanța a recalificat cererea ca fiind contestație în anulare.

În baza art. 50 rap. la art. 429 alin. (1) și art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației în anulare formulată de persoana condamnată A., deținută în Penitenciarul Arad, împotriva sentinței penale nr. 86/D/2011 din 22.03.2011 a Tribunalului Bacău definitivă prin decizia penală nr. 3228 din 10.10.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25 noiembrie 2022.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a contestației în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac cu o natură juridică mixtă, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât și de retractare, ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale prevăzute de art. 426 și în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară supusă unui formalism mai ridicat decât cel incident în cazul căilor ordinare de atac, având în vedere că se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat dobândită de hotărârea definitivă. Astfel, contestația în anulare poate fi exercitată numai în condițiile procedurale stricte prevăzute de C. proc. pen. referitoare la titularii căii de atac, termenul de introducere, cazurile expres prevăzute, motivele și dovezile aduse în susținerea lor.

În cuprinsul dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen. sunt prevăzute expres și limitativ cazurile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Conform dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., instanța examinează îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: dacă respectiva contestație în anulare privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. și dacă, în sprijinul contestației, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Procedând la examenul de admisibilitate în principu Înalta Curte constată: obiectul contestației îl reprezintă o hotărâre definitivă (decizia nr. 3228 din 10 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală), calea de atac a fost formulată de către persoana inculpată în cauză, contestația a fost formulată în termenul legal.

Față de conținutul contestației s-a apreciat invocat cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., contestatoarea solicitând să fie valorificată prescripția răspunderii penale pentru faptele care au atras condamnarea la data pronunțării deciziei penale în ultimă instanță.

În cauză, Înalta Curte reține că s-a făcut aplicarea C. pen. de la 1969, față de data comiterii faptelor.

Potrivit art. 123 din C. pen. de la 1969, "cursul termenului prescripției prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.", reglementare care corespundea exigențelor constituționale, astfel cum au fost explicate prin deciziile instanței de contencios constituțional nr. 297/2018, respectiv 358/2022.

Înalta Curte reamintește că, prin calea de atac a contestației în anulare sunt analizate/înlăturate exclusiv erorile de procedură, nu de drept. Ori, stabilirea legii penale mai favorabile constituie o chestiune de drept care nu poate fi reanalizată de către instanța pe calea contestației în anulare, în condițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., contestația în anulare declarată este inadmisibilă și, drept consecință, va fi respinsă. Respingând calea de atac a contestației, contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 200 de RON. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea A., în cuantum de 680 de RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 3228 din data de 10 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea A., în cuantum de 680 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-06-12
0,96
ÎCCJ, Secția penală
C. pen. interzic această modalitate de executare a pedepsei în cazul infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului în casație și înlăturarea greșitei aplicări a legii în privința in
ÎCCJ 2025-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală
u, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpata F. împotriva sentinței penale nr. 52/D/2024, pronunțată de Tribunalul Bacău la data de 06.
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 718/2013
., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C.V.R. reținerea și arestarea preventivă din data de 05 noiembrie 2011 lăzi. III. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1)
ÎCCJ 2012-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 564/2012
Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 683/F din 29.08.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina in
ÎCCJ 2024-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală
urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe durata de 3 ani. Prin aceeași sentință penală a
Sursă