ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. și de recurenta parte vătămată B., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 229 din 25 octombrie 2024, pronunțată de Judecătoria Horezu, în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa cu închisoarea de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 199 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) și alin. (2)

1

lit. d) C. pen., față de persoana vătămată B..

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) și alin. (3) C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica sau de a se apropia la mai puțin de 200 de metri de persoana vătămată B., precum și dreptul de a se apropia la mai puțin de 200 de metri de locuința persoanei vătămate B. sau alte locuri unde aceasta desfășoară activități sociale, pe o perioadă de 5 ani, care s-a dispus a se executa, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) și alin. (3) C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, aceleași drepturi care au fost interzise cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 104 C. pen. rap. la art. 41 C. pen. și art. 43 alin. (1) C. pen., s-a revocat liberarea condiționată de care inculpatul A. a beneficiat pentru restul de pedeapsă de 1230 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 172 din 10.12.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, de Tribunalul Vâlcea, definitivă prin decizia penală nr. 68/A/09.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

În temeiul art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa 5 ani închisoare, stabilită în prezenta cauză, restul de pedeapsă de 1230 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 172 din 10.12.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, de Tribunalul Vâlcea, definitivă prin decizia penală nr. 68/A/09.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în final dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani și 1230 zile închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a adăugat pedeapsa complementară anterioară neexecutată la pedeapsa complementară aplicată prin prezenta, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa complementară finală, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani, precum și a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) și o) C. pen., respectiv dreptul de a comunica sau de a se apropia la mai puțin de 200 de metri de persoana vătămată B., precum și dreptul de a se apropia la mai puțin de 200 de metri de locuința persoanei vătămate B. sau alte locuri unde aceasta desfășoară activități sociale pe o perioadă de 5 ani, care s-a dispus a se executa, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie finală a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica sau de a se apropia la mai puțin de 200 de metri de persoana vătămată B. precum și dreptul de a se apropia la mai puțin de 200 de metri de locuința persoanei vătămate B. sau alte locuri unde aceasta desfășoară activități sociale, care s-a dispus a se executa, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și a arestării preventive de la 22.01.2024 până la 19.06.2024, inclusiv, și de la 19.08.2024, la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul A..

În baza art. 20 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act ca persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel A..

Prin decizia penală nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 229 din data de 25 octombrie 2024, pronunțată de Judecătoria Horezu, intimată fiind persoana vătămată B..

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus în continuare prevenția inculpatului, începând cu data pronunțării sentinței primei instanțe, la zi.

Împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs în casație:

- inculpatul A., la data de 4 septembrie 2025 și prin apărător ales la data de 3 septembrie 2025;

- partea vătămată B., la data de 3 septembrie 2025.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 1 octombrie 2025, când s-a stabilit termen la data de 21 octombrie 2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casație, prin prisma dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Astfel, în cuprinsul cererii sunt menționate numele și prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), motivarea recursului în casație și semnătura inculpatului.

Recurentul inculpat A. a formulat două cereri de recurs în casație, însă, întrucât motivele sunt comune, acestea vor fi examinate în mod unitar.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Sub un prim aspect, a arătat că instanțele de fond și de apel nu au administrat suficiente probe care să susțină vinovăția sa, nu au ținut cont de declarațiile martorilor audiați și de declarația părții vătămate, care a precizat că a sesizat în mod greșit organele de cercetare penală.

Sub un al doilea aspect, a precizat că din materialul existent la dosarul de urmărire penală, nu există plângerea penală a persoanei vătămate, necesară pentru a pune în mișcare acțiunea penală.

De asemenea, a susținut că organele de cercetare penală erau obligate să ia act de manifestarea de voință a părții vătămate, care la data de 11.03.2024 și-a retras plângerea și să dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) sau g) din C. proc. pen.

Mai mult, raportat la dispozițiile art. 199 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., legiuitorul a prevăzut expres cauza de înlăturarea a răspunderii penale prin împăcarea părților. Astfel, cum rezultă din conținutul actului de voință a persoanei vătămate era și aceea de stingere a acțiunii penale și civile și produce efecte între persoana vătămată și inculpat.

A considerat că împăcarea părților poate înlătura răspunderea penală, atât în cazul infracțiunilor pentru care legiuitorul prevede expres acest lucru, dar și în cazul infracțiunilor care se pun în mișcare la plângerea penală a persoanei vătămate, iar dispozițiile art. 199 alin. (3) permite împăcarea și stingerea litigiului sub aspect penal și civil.

În acest sens, a învederat că la data de 11.06.2024 a intervenit împăcarea părților, prin declarație autentificată, depusă la Judecătoria Horezu la data de 16.06.2024, cu mult înainte de citirea actului de sesizare.

Așadar, a apreciat că principala consecință a greșitei aplicări a legii de către instanțele de fond și de apel constă în stabilirea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

A mai arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut existența unei relații de concubinaj cu partea vătămată și în raport de acest aspect a sporit nelegal pedeapsa aplicată, ca urmare a reținerii agravantei prevăzute de art. 199 alin. (1) și (2) din C. pen.

În raport de aspectele invocate, a considerat că pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. și dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Astfel, în cuprinsul cererii sunt menționate numele și prenumele părții vătămate (B.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), motivarea recursului în casație și semnătura apărătorului ales al părții vătămate.

Partea vătămată a invocat în susținerea cererii de recurs în casație cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", în ceea ce privește pedepsele complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen., întrucât prin aplicarea acestora i s-a încălcat dreptul la familie și la viață intimă.

În acest sens, a arătat că s-a căsătorit cu inculpatul și că acesta nu mai prezintă un pericol social, penal sau pentru sănătatea și integritatea fizică a părții vătămate.

A considerat că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la data pronunțării sentinței penale, acestea au încetat prin căsătoria dintre cei doi.

De asemenea, a mai precizat că a sesizat în mod nereal organele de cercetare penală pentru faptele de agresiune, fiind animată de gelozie împotriva inculpatului, cu care avea o relație extraconjugală. A formulat plângerea doar pentru a-l convinge pe inculpat că îl iubește, dar i-a promis că și-o va retrage atunci când și acesta îi va împărtăși aceleași sentimente.

În opinia părții vătămate, procurorul a încadrat faptele în infracțiunea de violență în familie prevăzută de art. 199 alin. (1) și (2) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) și alin. (2)

1

lit. d) C. pen., deși nu erau concubini pentru că nu aveau relații asemănătoare celor de familie, în sensul dispozițiilor art. 177 alin. (1) lit. c) C. pen.

Critica părții vătămate vizează interdicțiile impuse inculpatului de către instanța de apel, care o afectează direct, pentru că nu are posibilitatea de a lua legătura cu inculpatul, de a-i face vizite și de a avea program intim cu acesta, fiind persoane căsătorite.

A solicitat să se constate că dreptul la familie și la viață intimă au prioritate în cauză, iar la acest moment nu mai există pericolul pentru sănătatea și integritatea fizică a acesteia.

Examinând cererile de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. și de recurenta parte vătămată B., prin prisma dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Aspectele invocate de recurentul inculpat și circumscrise cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. se circumscriu, în esență următoarelor aspecte:

- inexistența unui probatoriu care să susțină acuzația penală;

- incidența unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv retragerea plângerii penale a persoanei vătămate sau împăcarea părților;

- inexistența unei relații de concubinaj dintre inculpat și persoana vătămată.

Sub un prim aspect, referitor la ansamblul probator administrat în cauză, precum și la inexistența unei relații de concubinaj între părți, acestea nu pot face obiectul analizei instanței de casație, având în vedere că obiectul recursului în casație este strict delimitat la verificarea legalității hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare și interpretare a legii de către instanța de apel. Această cale extraordinară de atac nu permite o reanalizare a situației de fapt și nici o nouă evaluare a materialului probator, întrucât nu poate constitui o a treia judecată a cauzei sub aspect faptic. Prin urmare, starea de fapt și corespondența acesteia cu probele administrate au fost stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel și nu pot fi reexaminate în actualul cadru procesual.

Sub un al doilea aspect, în ceea ce privește incidența cauzei de încetare a procesului penal, constând în retragerea plângerii penale de către persoana vătămată, respectiv intervenirea împăcării între părți, din actele dosarului se constată următoarele:

La data de 22 ianuarie 2024, persoana vătămată a solicitat efectuarea de cercetări și tragerea la răspundere penală a inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. (declarația persoanei vătămate, fila x d.u.p.)

La data de 21 ianuarie 2024, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) și alin. (2) raportat la art. 193 alin. (2) și alin. (2)

1

lit. d) din C. pen.

Prin ordonanța din data de 23 ianuarie 2024 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva numitului A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) și alin. (2) raportat la art. 193 alin. (2) și alin. (21) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 41 din C. pen.

La data de 01 februarie 2024, persoana vătămată, asistată de apărător ales, a declarat că își retrage plângerea penală și civilă față de numitul A., pentru infracțiunea de violență în familie.

Ulterior manifestării de voință din partea persoanei vătămate, procurorul a procedat la întocmirea rechizitoriului și trimiterea inculpatului în judecată, precizând că a dat eficiență dispozițiilor art. 199 alin. (2) din C. pen., acțiunea penală fiind pusă în mișcare din oficiu. .

În acest context, argumentele incidente referitoare la nerespectarea principiului disponibilității părții vătămate de a-și retrage plângerea și, pe cale de consecință, de a atrage incidența unei cauze de încetare a procesului penal, se circumscriu, în mod formal și direct, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Deși, recurentul inculpat a invocat, în susținerea cererii de recurs în casație, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., având în vedere argumentele concrete formulate, referitoare la incidența art. 16 alin. (1) lit. g) teza I din C. proc. pen. - a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală- se impune recalificarea temeiului de drept, acesta regăsindu-se, în realitate, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din același cod.

În raport de argumentele recurentei părți vătămate, încadrate formal în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se constată că acestea privesc aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen., constând în interdicția impusă inculpatului de a comunica sau de a se apropia la mai puțin de 200 de metri de partea vătămată, de locuința acesteia ori de locurile unde își desfășoară activitatea socială, pe o durată de 5 ani.

În acest context, se reține că partea civilă poate exercita recurs în casație referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă, conform dispozițiilor art. 436 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în limita cazurilor de recurs în casație reglementate în art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Deși, în mod formal, critica a fost subsumată cazului de casare privind aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în realitate partea vătămată nu invocă aspecte de nelegalitate ale pedepsei complementare, ci exprimă doar nemulțumirea față de efectele, de restricțiile pe care aceasta le implică în raport cu inculpatul, respectiv imposibilitatea de a-l vizita pe acesta și de a întreține relații conjugale.

Or, asemenea motive nu pot constitui temei pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, întrucât această cale extraordinară de atac are ca obiect exclusiv verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar nu analiza consecințelor de ordin personal resimțite de părți.

În plus, nu constituie atributul instanței de casație reevaluarea relației existente între părți sau aprecierea asupra pericolului pe care inculpatul l-ar putea reprezenta pentru integritatea și sănătatea părții vătămate. Competența acestei instanțe este limitată la verificarea legalității deciziei atacate în raport de cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Mai mult, se reține că recurenta parte vătămată nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, iar dispozițiile procesual-penale recunosc calitate procesuală de a formula recurs în casație numai părții civile.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte,

I. Va admite în principiu cererea de recurs în casație formulată de admite în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va trimite cauza Completului C5 în vederea judecării cererii de recurs în casație, pentru termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2025, cu citarea recurentului inculpat, a intimatei parte vătămată și asigurarea apărării.

II. În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurenta parte vătămată B. împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga recurenta parte vătămată la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. În baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admite în principiu cererea de recurs în casație formulată de admite în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Trimite cauza Completului C5 în vederea judecării cererii de recurs în casație, pentru termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2025, cu citarea recurentului inculpat, a intimatei parte vătămată și asigurarea apărării.

II. În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurenta parte vătămată B. împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 30 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2025.