ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 656/2025

Ședința publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47 din data de 29 mai 2025 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 598 din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul A. cu privire la sentința penală nr. 91 din data de 5.11.2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2024, definitivă prin neapelare la 17.12.2024.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Bacău a reținut că prin sentința penală nr. 91/5.11.2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2024, definitivă prin neapelare la 17.12.2024, s-a dispus:

A fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost recunoscută parțial sentința penală nr. 242/11.04.2007, pronunțată de Tribunalul Ordinar Vasto, rămasă definitivă la data de 01.04.2009, prin care persoana transferabilă A. ) a fost condamnat la o pedeapsă de 80 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, în scopul traficării, de substanțe stupefiante și psihotrope, cu aplicarea ipotezei minore, art. 73 alin. (5) din Decretul Prezidențial 309/1990, ce are corespondent în legea penală română în infracțiunea de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost recunoscută sentința penală nr. 96/16.02.2016, pronunțată de Tribunalul Ordinar Vasto (Curtea Colegială), confirmată prin decizia penală nr. 325/2017 a Curții de Apel ĽAquila, rămasă definitivă la data de 31.05.2017, prin care persoana transferabilă A. ) a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie săvârșită în circumstanțe agravante în complicitate, prev. de art. 110, 628 alin. l, 3 n. I C. pen. italian, ce are corespondent în C. pen. român în infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233-234 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a dispus recunoașterea pedepsei rezultante aplicate persoanei transferabile A. de 1720 zile închisoare (4 ani, 8 luni și 20 de zile) și transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acestei pedepse.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada executată în Germania în scopul extrădării de 155 zile de închisoare, 90 de zile de liberare anticipată acordată conform Ordinului nr. 2983/2023 emis la data de 27.10.2023 de Magistratul competent cu Supravegherea din Pescara, precum și perioada executată de la 06.10.2022 la zi.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Bacău a avut în vedere următoarele:

Sub nr. x/2024 din data de 26.08.2024 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău referatul nr. x/2024 din 22.08.2024 prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a sesizat această instanță în vederea recunoașterii hotărârilor judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare italiene și asupra transferării din Italia a condamnatului A. în vederea continuării executării pedepsei de 1730 zile închisoare într-un penitenciar din România. În cuprinsul referatului s-a arătat că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru a fi recunoscute hotărârile penale străine.

Referatul a fost transmis instanței însoțit de adresa nr. x/2024 din data de 06.08.2024 a Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, adresa de înaintare a Ministerului Justiției al Republicii Italia nr. S.A. 033.008.004.57/2024/LA, certificatul emis în baza Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI de către autoritățile italiene; sentința penală nr. 242-20()7, pronunțată de Tribunalul Vasto; sentința penală nr. 96-2016, pronunțată de Tribunalul Vasto; decizia penală nr. 325/2017 a Curții de Apel ĽAquila și documentație suport.

S-a învederat că opinia persoanei condamnate A. este menționată în certificatul emis de autoritățile din Italia, aceasta fiind de acord să fie transferată în România.

Examinând sesizarea, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4-8 din Decizia - cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală, care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, transpusă în legislația internă prin Legea nr. 302/2004, decizie ce a fost transpusă în legislația internă și de statul italian.

Având în vedere că Italia - în calitate de stat emitent - a transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27. I I .2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Titlului VI din Legea nr. 302/2004.

S-a constatat că Legea nr. 302/2004, prin dispozițiile cuprinse în art. 167 instituie condiții speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine, acestea fiind: a) hotărârea este definitivă și executorie;b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;c) persoana condamnată are cetățenie română;d)persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163."

Astfel, în urma verificărilor efectuate în baza de date informatică a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, persoana condamnată A. a fost identificată ca fiind numitul A. și a rezultat că acesta este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2008/909/JAl, respectiv art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate a rezultat că persoana transferabilă A. are domiciliul în mun. Bacău, jud. Bacău.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) teza I din Legea nr. 302/2004 rep., solicitarea formulată de autoritățile judiciare din Italia cu privire la recunoașterea și punerea în executare, pe teritoriul României, a hotărârilor judecătorești pronunțate de autoritățile din Italia față de numitul A. este de competența Curții de Apel Bacău, instanță legal sesizată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Din analiza documentelor și înscrisurilor care au fost comunicate de autoritățile judiciare din Italia, Curtea a constatat următoarele:

De asemenea, prin Decizia nr. 325/2017 a Curții de Apel ĽAquila, care a reformat parțial sentința penală nr. 96/16.02.2016, în sensul că s-a dispus și expulzarea persoanei transferabile A..

În ceea ce privește solicitarea formulată de autoritățile judiciare din Italia privind recunoașterea și punerea în executare hotărârilor de condamnare privind pe persoana transferabilă A., Curtea constată că sunt întrunite parțial condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep. privind recunoașterea și executare a hotărârii judecătorești străine, respectiv:

a) hotărârile prin care a fost condamnat numitul A. sunt definitive și executorii, respectiv sentința penală nr. 242/11. 04.2007, pronunțată de Tribunalul Ordinar Vasto, a rămas definitivă la data de 01.04.2009; precum și sentința penală nr. 96/16.02.2016, pronunțată de Tribunalul Ordinar Vasto (Curtea Colegială), confirmată de Curtea de Apel ĽAquila prin decizia penală nr. 325/2017 a rămas definitivă la data de 31.05.2017;

b) referitor la îndeplinirea condiției dublei incriminări prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 7 din Decizia Cadru 2008/909/JAI, Curtea constată că doar două dintre cele trei fapte pentru care a fost condamnat A. de autoritățile judiciare din Italia sunt incriminate și de legislația penală română, respectiv acestea întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și tâlhărie calificată, prev. de art. 233-234 alin. (1) lit. a) C. pen.;

Privitor la infracțiunea de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 2 din Legea italiană nr. 895/1967, Curtea a constatat că acesta nu are corespondent în legislația penală română, situația de fapt reținută neregăsindu-se elementele de tipicitate ale infracțiunii de port sau folosirea fără drept de arme periculoase prevăzută de art. 372 alin. (1) lit. a) Cod .penal român.;

Drept urmare, Curtea a constatat incidente dispozițiile art. 166 art. (4) din Legea nr. 302/2004 conform cărora:

"În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești. În acest caz, anterior pronunțării sentinței prevăzute la alin. (6), instanța solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din Ministerul Justiției, să precizeze dacă și în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială, precum și dacă își retrage certificatul".

În urma corespondenței purtate cu autoritățile judiciare italiene, acestea au comunicat că nu poate fi satisfăcută condiția dublei incriminări în condițiile prevăzute de art. 372 C. pen. român, întrucât persoana condamnată pentru faptele indicate în sentința penală nr. 242/11. 04.2007, pronunțată de Tribunalul Ordinar Vasto, a rămas definitivă la data de 0l .04.2009, nu deținea arma în locurile prevăzute de articolul de mai sus (administrații publice, organe publice, spații rezervate desfășurării de operațiuni electorale).

În consecință, autoritățile italiene au informat Curtea că pentru sentința nr. 1 (sentința penală nr. 242/1 1.04.2007, pronunțată de Tribunalul Ordinar Vasto, rămasă definitivă la data de 01.04.2009, n.n.)trebuie avut în vedere un singur capăt de acuzare si anume încălcarea art. 73 alin. (5) din Decretul Prezidențial 309/1990 - deținere in scopul traficării de substanțe stupefiante cu acordarea circumstanței mai puțin grave.

Pedeapsa pentru infracțiunea menționată mai sus este de: închisoare de 2 luni 20 zile (total 80 de zile).

Prin urmare, pedeapsa totală pentru care se solicită recunoașterea este de:

80 de zile pentru titlul 1) (sentința penală nr. 242/1 1.04.2007, pronunțată de Tribunalul Ordinar Vasto, rămasă definitivă la data de 01.04.2009, n.n.) și 1640 de zile pentru titlul 2) (sentința penală nr. 96/16.02.2016, pronunțată de Tribunalul Ordinar Vasto (Curtea Colegială), confirmată de Curtea de Apel ĽAquila nr. 325/2017 și rămasă definitivă la data de 31.05.2017), pentru un total de 1720 zile.

Data intrării în vigoare a sentinței este 06.10.2022.

Din totalul general de 1720 de zile trebuie deduse următoarele: 155 de zile (de detenție pentru o pedeapsă executată În Germania în scopul extrădării, deja deduse) și 90 de zile (eliberarea anticipată acordată de către Magistratul de Supraveghere din Pescara care urmează să fie dedusă la expirarea pedepsei.)

Prin urmare, pedeapsa ar trebui să fie executată integral la 16.08.2026.

Față de aceste precizări exprese formulate de autoritățile italiene, Curtea a admis cererea de recunoaștere și a dispus recunoașterea parțială a sentinței penale nr. 242/1 1.04.2007, pronunțată de Tribunalul Ordinar Vasto, rămasă definitivă la data de 01.04.2009, doar în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 73 alin. (5) din Decretul Prezidențial 309/1990 - deținere in scopul traficării de substanțe stupefiante cu acordarea circumstanței mai puțin grave.

c) persoana condamnată are cetățenie română - din verificările efectuate a rezultat că numitul A. este cetățean român; fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. C) din legea nr. 302/2004.

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România; consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia.

Din documentele transmise de autoritățile judiciare din Italia, a rezultat că persoana transferabilă A. se află în statul emitent și a fost de acord să fie transferat în România pentru a executa pedeapsa într-un penitenciar din România.(fl. 73-75 dosar)

Mai mult, Curtea a reținut faptul că persoana transferabilă A. este cetățean român, are domiciliul în România iar prin sentința penală nr. 96/16.02.2016, pronunțată de Tribunalul Ordinar Vasto (Curtea Colegială), confirmată de Curtea de Apel ĽAquila nr. 325/2017 și rămasă definitivă la data de 31.05.2017 s-a dispus expulzarea sa de pe teritoriul Italiei context în care, deși există, acordul acestuia nu este necesar, pentru a se dispune transferarea sa într-un penitenciar din România, în vedere continuării executării pedepsei.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din legea nr. 302/2004.

Astfel, în urma verificărilor efectuate a rezultat că persoana condamnată A. nu a fost cercetată în România sau într-un alt stat pentru aceleași fapte penale pe care le-a comis pe teritoriul Italiei și pentru care a fost condamnat definitiv de autoritățile judiciare din acest stat, motiv pentru care se constată că executarea hotărârilor judecătorești în România nu ar fi contrară principiului ne bis in idem.

De asemenea, s-a constatat că persoana transferabilă A. nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală, răspunde penal potrivit legii române (în perioadele comiterii faptelor, respectiv 03.02.2007 și 16.11.2011, acesta era major), a fost condamnat la pedeapsa închisorii (și nu la o pedeapsă care să constea în asistență psihiatrică sau medicală care să nu poată fi executată în România), iar pentru pedeapsa finală contopită nu a intervenit, potrivit legii române, prescripția executării pedepsei, amnistia, grațierea, dezincriminarea.

În ceea ce privește participarea persoanei transferabile A. la judecarea celor două cauze menționate anterior, a rezultat că în prima cauză, corespunzătoare sentinței penale din 11.04.2007, acesta a fost prezent personal la proces. Referitor la cea de-a doua cauză, corespunzătoare sentinței din 16.02.2016, susnumitul nu a fost citat personal, întrucât s-a sustras de la cercetarea/judecarea cauzei, acesta fiind dat în urmărire printr-un ordin emis de Tribunalul Vasto, la data de 19.04.2013. Totuși, anterior, persoana transferabilă A. a fost informat cu privire la dosarul penal întocmit pe numele său, deoarece acesta a fost reținut/arestat preventiv, în perioada 29.11.2011 - 01.12.2011, iar în perioada 02.12.201 1-06.03.2012, s-a aflat în arest la domiciliu. Astfel, persoana transferabilă A. a luat cunoștință de acuzațiile formulate împotriva sa, cunoscând că împotriva sa putea fi emisă o sentință judecătorească, chiar în lipsa sa.

Din documentele transmise de autoritățile judiciare italiene, și corespondența ulterioară purtată de Curtea de Apel Bacău cu acestea, a mai rezultat că persoana transferabilă A. are de executat o pedeapsă de 1.720 de zile de închisoare (80 de zile corespunzătoare sentinței din 11.04.2007; 1.640 de zile corespunzătoare sentinței din 16.02.2016).

Persoana transferabilă A. a executat 24 de zile corespunzătoare sentinței din 11.04.2007; 98 de zile corespunzătoare sentinței din 16.02.2016; respectiv 33 de zile executate pe teritoriul Germaniei, în scopul extrădării sale. Astfel, pe persoanei transferabile A., autoritățile italiene au emis un mandat european de arestare la data de 28.05.2020. Acesta a fost arestat de autoritățile germane, în scopul predării sale, în perioada 03.09.2022-05.10.2()22. Începând cu data de 06.10.2022, persoana transferabilă A. se află pe teritoriul Italiei, unde își execută pedeapsa privativă de libertate într-un penitenciar din acest stat, iar pedeapsa urmează să fie executată complet în data de 16.08.2026.

De asemenea persoanei transferabile A. i-a fost scăzută din pedeapsa totală, perioada de 90 de zile, corespunzătoare perioadei deja executate în intervalul 06.10.2022 - 05.10.2023, conform ordinului nr. 2983/2023 din 27.10.2023, emis de magistratul competent cu supravegherea din Pescara.

Cu privire la instituția contestației la executare, Curtea a reținut că, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

A arătat că din acest text legal rezultă natura juridică a contestației la executare, de cale de atac ce poate fi exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive, în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, pentru remedierea unor incidente care apar în faza de executare a hotărârii.

Prin intermediul contestației la executare nu poate fi pusă în discuție soluția dată de instanță prin hotărârea definitivă, aceasta bucurându-se de autoritatea de lucru judecat.

Examinând motivele de contestație invocate de contestator prin cererea sa, Curtea a constatat că acestea s-ar încadra în cazul de contestație prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. - existența unei cauze de stingere sau de micșorare a pedepsei.

În ceea ce privește hotărârile de condamnare la pedepse privative de libertate pronunțate de autoritățile judiciare din alte state și recunoscute de instanțele din România, Curtea a reținut că art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător.

Curtea a constatat că acest text de lege nu este aplicabil în cauza pendinte, deoarece autoritățile statului ce au pronunțat sentințele de condamnare a contestatorului A. recunoscute prin sentința penală nr. 91/5.11.2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2024 nu au transmis autorităților române vreo hotărâre judecătorească sau vreun act judiciar prin care s-au acordat reduceri de pedeapsă persoanei condamnate.

Cu privire la perioada de 2 luni și 3 zile de închisoare indicată la pct. 2 din ordinul de cumulare emis la 11.02.2019 inclusă de instanța română în pedeapsa recunoscută prin sentința susmenționată, care potrivit contestatorului, nu era executabilă, Curtea a constatat că aceasta reprezintă în fapt o critică de nelegalitate a sentinței nr. 91/5.11.2024 pronunțate de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2024, care însă nu poate fi cenzurată în procedura contestației la executare, față de autoritatea de lucru judecat a acestei sentințe definitive.

De asemenea, a apreciat că nici incidența prescripției răspunderii penale nu poate fi invocată pe calea contestației la executare, art. 598 din C. proc. pen., referindu-se la prescripția executării pedepsei reglementate de art. 161-164 C. pen. aplicate printr-o hotărâre definitivă, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză, aspect menționat și în sentința de recunoaștere a condamnării pronunțate de autoritățile italiene.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, contestatorul A. a formulat contestație, solicitând în esență, admiterea acesteia, desființarea sentinței penale atacate și, pe cale de consecință, deducerea din pedeapsa de executat de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată de autoritățile judiciare italiene și recunoscută prin sentința penală nr. 91/5.11.2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2024, a perioadei de 2 luni și 3 zile de închisoare indicată la pct. 2 din ordinul de cumulare emis la 11.02.2019, care nu era executabilă.

Examinând contestația formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care contestatorul A. a solicitat deducerea din pedeapsa de executat de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată de autoritățile judiciare italiene și recunoscută prin sentința penală nr. 91/5.11.2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2024, a perioadei de 2 luni și 3 zile de închisoare indicată la pct. 2 din ordinul de cumulare emis la 11.02.2019, care nu era executabilă.

Înalta Curte reamintește că procedura jurisdicțională a contestației la executare este menită să rezolve situațiile juridice care afectează executarea unei hotărâri penale.

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În cauza de față, Înalta Curte constată că autoritățile judiciare italiene au solicitat recunoașterea hotărârilor judecătorești străine și executarea pedepsei închisorii într-un penitenciar din România privind persoana condamnată A..

Această solicitare a făcut obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel Bacău, care prin sentința penală nr. 91 din data de 5.11.2024 (definitivă prin neapelare la 17.12.2024), s-a recunoscută parțial sentința penală nr. 242 din data de 11.04.2007, pronunțată de Tribunalul Ordinar Vasto, rămasă definitivă la data de 01.04.2009, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnat la o pedeapsă de 80 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, în scopul traficării, de substanțe stupefiante și psihotrope, cu aplicarea ipotezei minore, art. 73 alin. (5) din Decretul Prezidențial 309/1990, ce are corespondent în legea penală română în infracțiunea de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, s-a recunoscut și sentința penală nr. 96/16.02.2016, pronunțată de Tribunalul Ordinar Vasto (Curtea Colegială), confirmată prin decizia penală nr. 325/2017 a Curții de Apel ĽAquila, rămasă definitivă la data de 31.05.2017, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie săvârșită în circumstanțe agravante în complicitate, prev. de art. 110, 628 alin. l, 3 n. I C. pen. italian, ce are corespondent în C. pen. român în infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233-234 alin. (1) lit. a) din C. pen.

S-a dispus recunoașterea pedepsei rezultante aplicate persoanei transferabile A. de 1720 zile închisoare (4 ani, 8 luni și 20 de zile) și transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acestei pedepse.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada executată în Germania în scopul extrădării de 155 zile de închisoare, 90 de zile de liberare anticipată acordată conform Ordinului nr. 2983/2023 emis la data de 27.10.2023 de Magistratul competent cu Supravegherea din Pescara, precum și perioada executată de la 06.10.2022 la zi.

Așadar, constată Înalta Curte că verificarea modului în care instanța română a dat o rezolvare cererii de recunoaștere și executare a unei hotărâri străine, inclusiv în ceea ce privește stabilirea pedepsei aplicate de autoritatea judiciară de condamnare, se realizează în condițiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004.

Prin intermediul contestației la executare nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii definitive în baza căreia se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea acesteia, ci se rezolvă doar incidente intervenite în cursul executării.

În ceea ce privește hotărârile de condamnare la pedepse privative de libertate pronunțate de autoritățile judiciare străine și recunoscute de instanțele române, Înalta Curte reține dispozițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, în ipoteza în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească ori un act judiciar prin care acesteia i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării în România, recunoașterea lor se realizează de către curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6), dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare aplicându-se corespunzător.

Însă, în cauza de față, aceste dispoziții nu sunt incidente, întrucât autoritățile statului care au pronunțat hotărârile de condamnare a contestatorului A., recunoscute prin sentința penală nr. 91 din 5.11.2024 a Curții de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2024, nu au transmis autorităților române vreo hotărâre judecătorească sau vreun act judiciar prin care să fi fost acordate reduceri de pedeapsă anterior transferului.

Referitor la perioada de 2 luni și 3 zile de închisoare indicată la pct. 2 din ordinul de cumulare emis la 11.02.2019, inclusă de instanța română în pedeapsa recunoscută prin sentința menționată și pe care contestatorul o consideră neexecutabilă, apreciază Înalta Curte că această critică echivalează cu o contestare a însăși legalității sentinței penale nr. 91 din 5.11.2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, ce nu poate fi însă supusă controlului pe calea contestației la executare, față de autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive.

În acest context, Înalta Curte, învestită cu soluționarea căii de atac formulate împotriva contestației la executare prin care verifică dacă solicitările inițiale ale contestatorului A. au fost legal soluționate de către instanța de fond, constată că, în absența unor informații concrete care să permită instanței să acționeze în conformitate cu dispozițiile art. 589 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., sentința penală atacată este legală și temeinică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 47 din data de 29 mai 2025 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie pronunțată în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 47 din data de 29 mai 2025 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie pronunțată în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 octombrie 2025.