ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 228/D din data de 08.11.2024 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2023, în baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără drept, (fapta din data de 03.05.2023), prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, în condițiile art. 41 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penala.

În baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. raportat la art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., după cum urmează:

- pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără drept, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în condițiile art. 41 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) din C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără drept, (fapta din martie a anului 2023), prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în condițiile art. 41 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) din C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 362 alin. (2) din C. proc. pen., s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului A., dispusa prin încheierea nr. 46/04.05.2023 a judecătorul de drepturi si libertăți pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Bacău, având în vedere că acesta se află în executarea unei pedepse privative de libertate, măsura nemaifiind necesară.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate durata reținerii din data de 03.05.2023 și arestării preventive de la 04.05.2023 la zi.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, inculpații A., B., C. și D..

Prin decizia penală nr. 420 din data de 08 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinței penale nr. 228/D din 08.11.2024 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul x/2023

S-a desființat în parte sentința apelată, s-a reținut cauza spre rejudecare și, în fond:

S-a înlăturat dispoziția privind achitarea inculpatul A. consemnată la punctul 1 alin. (1) în dispozitivul sentinței apelate.

S-a descontopit pedeapsa de 3 ani și 4 închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără drept, (fapta din martie a anului 2023) la 4 ani închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații A., B., C. și D. împotriva aceleiași sentințe penale.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că prima instanță a reținut o situație de fapt corespunzătoare adevărului rezultată din coroborarea probelor administrate în cauză, însă a dispus condamnarea inculpatului pentru două infracțiuni prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 și achitarea inculpatului pentru aceeași infracțiune (faptă din 03.05.2023), act material ce intra în conținutul infracțiunii continuate, procedeul folosit fiind nelegal pentru că a schimbat unitatea legală de infracțiune - infracțiunea continuată în pluralitate de infracțiuni - concurs de infracțiuni, ceea ce contravine definirii celor două noțiuni, fiind încălcată unitatea legală de infracțiune.

Curtea a reținut că nu se poate dispune pentru o parte dintre acțiunile ce intră în conținutul infracțiunii continuate achitarea, iar pentru alte acte de executare ale aceleiași infracțiuni continuate condamnarea inculpatului, întrucât acțiunile care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni nu reprezintă infracțiuni distincte cu care instanța a fost sesizată și asupra cărora să se pronunțe, instanța fiind sesizată cu o singură infracțiune de efectuare de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără drept în formă continuată, urmând să pronunțe o soluție unică pentru actul material dovedit, cu excluderea din conținutul infracțiunii a acțiunii nedovedite.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A., Curtea a reținut, referitor la infracțiunea comisă de inculpat la data de 25.03.2022, că prima instanță a avut în vedere în mod just criteriile generale prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv consecințele pe care produsele etnobotanice le cauzează în cadrul societății, activitatea infracțională a inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, în stare de recidivă postexecutorie, precum și conduita procesuală acestuia de nerecunoaștere a faptelor, pedeapsa de 1 an închisoare fiind în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Referitor la infracțiunea comisă de inculpat în cursul lunii martie 2023, Curtea a reținut că aceasta este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, iar urmare a aplicării prevederilor art. 43 alin. (5) din C. proc. pen. pedeapsa devine închisoare de la 3 ani la 10 ani și 6 luni, astfel că tratamentul sancționator aplicat inculpatului, egal cu minimul special, este prea blând în raport de gravitatea faptei și de pericolul de care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică.

Curtea a apreciat că infracțiunea imputată inculpatului este una, in abstracto, periculoasă, împrejurare reflectată de limitele ridicate de pedeapsă majorate recent de legiuitor, dar și de amploarea crescândă a fenomenului de trafic de substanțe psihotrope, context în care o creștere a severității sancțiunilor penale apare ca fiind dezirabilă, pentru a descuraja astfel de conduită.

Revenind la situația concretă a inculpatului, Curtea a observat că faptele imputate au avut și un pericol social concret la fel de ridicat, prin prisma mijloacelor folosite de inculpat și a scopului urmărit - aflat în stare de arest preventiv inculpatul apelează la persoane din exterior pentru a introduce în penitenciar, în mod disimulat, fragmente de hârtie impregnate cu substanțe psihoactive în scopul comercializării și obținerii de venituri ilicite.

Cu privire la persoana inculpatului, s-a reținut că inculpatul este cunoscut cu multiple antecedente penale, în stare de recidivă postexecutorie, toate aceste circumstanțe dovedind că inculpatul manifestă o atitudine de nepăsare față de ordinea de drept și de ignorare a normelor penale, iar pedepsele executate anterior nu au avut un efect de reeducare a acestuia și nu au atins scopul de reinserție socială avută în vedere de instanțe la aplicarea sancțiunilor penale anterioare.

În plus, Curtea a reținut că inculpatul A. a avut rolul principal în comiterea faptei deduse judecății, fiind cel care a plănuit activitatea infracțională, a comandat substanțele interzise și urmând ca acestea să-i revină, dacă totul decurgea conform planului, iar pe parcursul procesului penal a avut o conduită constant nesinceră, de recunoaștere a faptelor.

Din aceste considerente, Curtea a apreciat că se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare.

Referitor la motivele de apel invocate de inculpat privind greșita individualizare a pedepselor principale aplicate, față de argumentele menționate, Curtea a apreciat că pedepsele stabilite în sarcina inculpatului răspund în mod adecvat exigențelor principiului proporționalității acestora cu natura, gradul de pericol social al faptelor săvârșite și persoana inculpatului.

Existența unor date favorabile cu privire la persoana inculpatului, din perspectiva situației familiale, s-a considerat că nu poate prevala în prezenta cauză necesității asigurării realizării scopului și funcțiilor pedepsei, în contextul multiplelor circumstanțe de natură obiectivă care caracterizează faptele deduse judecății și care imprimă acestora un caracter foarte grav.

Împotriva deciziei penale nr. 420 din data de 08.05.2025 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casație recurentul A. a solicitat să se constate că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, aspect care ar rezulta din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor E. și F., care au relatat că inculpatul nu a vândut sau intermediat substanțe altor persoane, astfel că, în opinia recurentului nu s-a făcut dovada comercializării și distribuirii de substanțe psihoactive, fără drept.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 15.07.2025, când s-a stabilit termen la data de 23.09.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se notează că potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 420 din data de 08.05.2025 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), domiciliul recurentului, precum și semnătura.

Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., însă criticile sale vizează o rejudecare a cauzei, cu consecința achitării sale, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, stabilirea unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanțele de fond, aspect care nu poate fi circumscris cazului de casare invocat, ce presupune lipsa condițiilor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de efectuare de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără drept, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

Prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cu privire la sfera de incidență a acestui motiv de recurs, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală -, având în vedere definiția legală a infracțiunii, așa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen., precum și modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea în continuare a acțiunii penale, se reține că, prin prisma acestuia, instanța de casație verifică dacă faptele, astfel cum au fost reținute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina persoanei condamnate.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei reținute în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

În concluzie, criticile expuse de recurent nu aduc în discuție aspecte de legalitate care s-ar putea circumscrie măcar formal vreunui caz de recurs în casație din cele prevăzute expres și limitativ de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, prevalează principiul explicit referitor la obligarea unei persoane la plata cheltuielilor judiciare către stat. Nicio normă constituțională nu impune gratuitatea actului de justiție. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate de desfășurarea procesului penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. Sunt cheltuieli efectuate de stat cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, sumele cuvenite martorilor, experților, interpreților, onorariile avocaților, precum și orice alte cheltuieli necesare desfășurării procesului penal. În speță, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casație către parchet și către celelalte părți din dosar, la consumabilele folosite de instanță (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum și cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casație de la instanța de apel la instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 420 din data de 08.05.2025 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 420 din data de 08.05.2025 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2025.