ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 166/A din data de 01 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 514/04.12.2017 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 15 din Legea nr. 143/2000 și cu reținerea art. 396 alin. (10) raportat la art. 375 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc și mare risc, fără drept, în formă continuată.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) teza finală din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 67 alin. (2) C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Pe durata și în condițiile art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni (deținere) cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege prevăzută de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016

În baza art. 91 și art. 92 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 92 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen., respectiv:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune Arad, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Arad sau organizat- în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., inculpatul a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității - la Consiliul Local Arad, pe o perioadă de 90 de zile.

S-a atras atenția inculpatului de mai sus asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive, începând cu 18 august 2017, până la zi.

În baza art. 399 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 16 alin. (1), (2) și art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A., în vederea distrugerii: cantitățile de 47,1 și 48,0 grame cannabis; cantitățile de 3,42 și 0,76 grame substanță pulverulentă ce conține cocaină; suma de 300 euro; cantitatea de 96,0 grame cannabis; sumele de 400 euro și 200 RON; cantitățile de 190,3 grame cannabis, 3,7 grame cannabis și 27,7 grame cannabis; cantitățile de 20,14 grame pulbere ce conține compusul 4-CEC (substanța psihoactivă), 50,0 grame fragmente vegetale ce conțin compusul ADB-FUBINACA (substanța psihoactivă), 51,0 grame fragmente vegetale ce conțin compusul ADB-FUBINACA (substanța psihoactivă) și 15,5 grame fragmente vegetale ce conțin compusul ADB-FUBINACA (substanța psihoactivă).

S-a dispus confiscarea de la inculpatul A., în favoarea statului, a sumei de 2050 RON (100 euro și 1600 RON).

În baza art. 112

1

alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. a) și b), alin. (3), (4) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A., în favoarea statului, a sumelor de 395 euro și 8050 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a menținut sechestrul asigurător dispus prin ordonanța procurorului din 28.08.2017 asupra următoarelor sume de bani aparținând inculpatului A.: suma de 1095 euro, consemnată la B. - Sucursala Județeană Arad pe numele inculpatului A. la dispoziția D.I.I.C.O.T. - B.T. Arad (chitanța nr. x); suma de 10.050 RON consemnată la Direcția Generală a Finanțelor Publice a mun. Arad pe numele inculpatului A., la dispoziția D.I.I.C.O.T.-B.T. Arad (chitanța seria x 021 nr. x/01.09.2017).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alții, DIICOT - Biroul Teritorial Arad și inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 166/A din 01 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad împotriva sentinței penale nr. 514/04.12.2017 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând cauza:

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 15 din Legea nr. 143/2000 și cu reținerea art. 396 alin. (10) raportat la art. 375 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc și mare risc, fără drept, în formă continuată.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) teza finală din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Pe durata și în condițiile art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni (deținere) cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege.

În baza art. 38 cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b). C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă totală de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în detenție și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe durata și în condițiile prev. de art. 65 C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) teza finală din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. s-au confiscat de la inculpatul A., în vederea distrugerii: cantitățile de 47,1 și 48,0 grame cannabis; cantitățile de 3,42 și 0,76 grame substanță pulverulentă ce conține cocaină; suma de 300 euro; cantitatea de 96,0 grame cannabis; sumele de 400 euro și 200 RON; cantitățile de 190,3 grame cannabis, 3,7 grame cannabis și 27,7 grame cannabis; cantitățile de 20,14 grame pulbere ce conține compusul 4-CEC (substanța psihoactivă); 50,0 grame fragmente vegetale ce conțin compusul ADB-FUBINACA (substanța psihoactivă); 51,0 grame fragmente vegetale ce conțin compusul ADB-FUBINACA (substanța psihoactivă) și 15,5 grame fragmente vegetale ce conțin compusul ADB-FUBINACA (substanța psihoactivă).

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins apelul formulat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe, fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale nr. 166/A din 01 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07.06.2018.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 12 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii.

Prin motivele scrise, inculpatul A. a menționat că recursul în casație este întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea deciziei recurate și achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, apreciind că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În esență, inculpatul a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, întrucât singura acțiune sancționată de lege este situația în care o substanță cu efect psihotrop este stocată/vândută/produsă, iar stocarea/depozitarea este o operațiune care nu se produce pentru consum propriu, ci pentru desfacere.

Inculpatul a afirmat că nu există dovada că a disimulat sau pretins că substanțele sunt autorizate de lege. De asemenea, a menționat că stocarea/depozitarea nu este echivalentul deținerii, iar deținerea fără disimulare nu este prevăzută de legea penală.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este fondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor prin dispozițiile art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile, de a sancționa deciziile necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței.

În conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acestuia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

În cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație formulate de inculpat a fost invocată incidența cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, care vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Recurentul A. a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, motiv pentru care a solicitat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, apreciind că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte notează că, în raport de critica recurentului, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" trebuie analizată din perspectiva tipicității elementelor obiective din structura normei de incriminare a infracțiunii de efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, prevăzută de art. 17 din Legea nr. 194/2011.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 194 din 7 noiembrie 2011, republicată, privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, fapta persoanei care, cu intenție, efectuează fără drept operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

În acord cu prima instanță, curtea de apel a reținut că, în data de 18.08.2017, orele 12:30-14:40, inculpatul A. a deținut, fără drept, la imobilul părinților săi din localitatea Frumușani, jud. Arad, produse susceptibile de a avea efecte psihoactive (21,27 grame din compusul 4 - CEC și 118 grame din compusul ADB -FUBINACA), pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege (ceaiuri), ele fiind descoperite cu ocazia percheziției domiciliare.

Instanța de apel a considerat că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 17 din Legea nr. 194 din 7 noiembrie 2011 și a dispus condamnarea inculpatului.

Prin considerentele deciziei pronunțate în apel, s-a arătat că existența faptei nu este condiționată de realizarea unui scop (comercializarea), iar deținerea ar intra în accepțiunea de operațiune definită de textul incriminator.

Deopotrivă, s-a menționat că literatura juridică și practica judiciară sunt unanime în a aprecia că deținerea unor cantități de substanțe psihoactive de către inculpați, ce precizează că acestea ar fi autorizate potrivit legii sau a căror comercializare ar fi permisă de lege, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, chiar și în situația în care respectivele substanțe nu ar fi puse încă în vânzare.

Înalta Curte notează că adoptarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, s-a impus ca urmare a amplificării exponențiale a unui fenomen legat de dezvoltarea comercializării unor produse denumite generic plante etnobotanice și care prezintă un potențial extrem de periculos pentru sănătatea persoanelor, scopul acesteia constituindu-l stabilirea cadrului legal de efectuare a operațiunilor cu aceste categorii de produse.

Norma de incriminare cuprinsă de art. 17 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, prevede sub aspectul elementului material al laturii obiective că acesta constă în efectuarea fără drept operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive

Deopotrivă, în cuprinsul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 sunt enumerate categoriile de acțiuni care sunt considerate operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv: fabricare, producere, tratare, sinteză, extracții, condiționare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piață, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse.

Coroborând aceste dispoziții legale, rezultă că efectuarea de operațiuni, la care se referă art. 17 din aceeași lege, trebuie să fie de natura celor definite prin art. 2 și, cumulativ, să fie realizate în vederea desfășurării unor activități care să presupună fie intermediere de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fie import sau export de astfel de produse.

Or, în cauză, sub aspectul elementului material al laturii obiective, s-a reținut cu caracter definitiv de către instanța de apel, că inculpatul A. a deținut, fără drept, la imobilul părinților săi din localitatea Frumușani, produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Aprecierea instanței de apel că întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 17 din legea specială nu ar fi condiționată de realizarea unui scop (comercializare), este în contradicție chiar cu scopul adoptării acestui act normativ care este reprezentat de combaterea comercializării produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive și combaterea activității comercianților specializați, care oferă spre vânzare astfel de produse periculoase pentru sănătatea persoanelor.

În paragraful nr. 29 al deciziei nr. 481/2017 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial al României - Partea I, nr. 727 din 7 septembrie 2017), s-a arătat că, "așa cum rezultă și din expunerea de motive a Legii nr. 194/2011, aceasta s-a impus ca urmare a unui fenomen care se amplifică exponențial legat de dezvoltarea comercializării unor produse denumite generic «plante etnobotanice» și care, sub aspectul denumirii comerciale manipulatoare, induc o percepție pozitivă din partea societății și ascund, în realitate, substanțe echivalente sau similare drogurilor de risc și de mare risc (...)".

Așadar, din modalitatea în care legiuitorul a înțeles să formuleze definiția legală a noțiunii de operațiune cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, enumerând o serie de noțiuni, cu precizarea că se referă și la orice altă activitate legală de import, export sau intermediere, rezultă condiția generală ca oricare dintre operațiunile prevăzute de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 să vizeze introducerea produsului finit pe piață. Aceeași concluzie se desprinde din interpretarea sistematică și teleologică a legii în ansamblul său, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, în principal, procedura de autorizare pentru a se putea desfășura, în mod legal, operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Deținerea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pentru consum propriu, excede domeniului de reglementare a Legii nr. 194/2011.

De altfel, prin decizia nr. 10 din 12.09.2018 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ (n.n. care se referă tot la efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive).

Ca atare, deținerea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în alt scop decât cel prevăzut expres de Legea nr. 194/2011, care vizează importul, exportul sau intermedierea de astfel de produse, nu realizează elementele de tipicitate ale infracțiunii prev. de art. 17 din lege.

În cauză, simplul fapt al deținerii de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, descoperite la percheziția domiciliară din 18.08.2017, cu precizarea că sunt autorizate potrivit legii sau este permisă comercializarea lor, prezentate drept ceaiuri - cum s-a reținut ca stare de fapt prin decizia instanței de apel, nu suplinește, în sine, elementul material al laturii obiective constând în efectuarea de operațiuni (sub forma deținerii), legate de importul, exportul sau intermedierea unor asemenea produse.

În consecință, Înalta Curte apreciază întemeiată cererea recurentului inculpat A. de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracțiunea de efectuare fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, prevăzută de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 166/A din data de 01 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Va casa, în parte, decizia recurată și, înlăturând greșita aplicare a legii:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul A. pentru infracțiunea de efectuare fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege prev. de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016, urmând ca inculpatul să execute în detenție pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 514 din 04 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Arad, secția penală privind pe inculpatul A. și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 3 ani închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 70 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 166/A din data de 01 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Casează, în parte, decizia recurată și, înlăturând greșita aplicare a legii:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul A. pentru infracțiunea de efectuare fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege prev. de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016, urmând ca inculpatul să execute în detenție pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 514 din 04 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Arad, secția penală privind pe inculpatul A. și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 3 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 70 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2018.