ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1283/F din data de 12 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul penal nr. x/2018, printre altele, cu privire la inculpatul A., s-au dispus următoarele:

"În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., și în referire la art. 374 alin. (4), art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul A., necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa principală de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc, în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) - art. 67 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară drepturile prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., și în referire la art. 374 alin. (4), art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă același inculpat la pedeapsa principală de 2ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) - art. 67 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară drepturile prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), și) b C. pen., ca pedeapsă accesorie, care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 C. pen., și în referire la art. 374 alin. (4), art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă același inculpat la pedeapsa principală de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 38 C. pen. și art. 45 alin. (1) C. pen. contopește pedepsele principale și complementare aplicate inculpatului A. acesta urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv 3 ani și 3 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din restul celeilalte pedepse, respectiv 1/3 din 3 ani, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa principală de 4 ani și 3 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., menține măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatului A.

În temeiul art. 72 C. pen., compută durata reținerii, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu de la data de 14 iulie 2017 la 8 ianuarie 2018, când s-a constatat încetată de drept măsura arestului la domiciliu."

Pentru a pronunța această sentință, în esență, judecătorul fondului a observat că activitatea ce face obiectul analizei prezentului dosar este structurată pe două paliere, unul reprezentat de inculpații B., C., D. și E., iar cel de-al doilea de activitatea inculpaților F., A. și G., între aceștia existând o legătură strânsă pe linia aprovizionării cu droguri în vederea vânzării lor.

În esență, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., instanța de fond a constatat că, în drept, faptele acestui inculpat, de a executa în perioada 5 iulie 2017 - 6 iulie 2017, împreună cu F., activități ilicite de procurare fără drept de pe teritoriul Spaniei a cantității de 7.840,97 grame cannabis, în schimbul sumei de 12.600 euro, prețul fiind achitat de A., persoană care a identificat și stabilit în prealabil deplasării în Spania, dealerul de droguri de risc, prin persoane interpuse, sumele de bani provenind în cote egale de la ambii inculpați, de a executa la data de 13 iulie 2017 activități ilicite de introducere fără drept pe teritoriul României de droguri de risc prin persoană interpusă împreună cu F., de a executa la data de 13 iulie 2017 activități ilicite de preluare a cantității de 7.840,97 grame cannabis și de predare către F. în scopul depozitării la adresa situată în Popești Leordeni, str. x, jud. Ilfov, destinația drogurilor de mare risc fiind comercializarea de către F., de a executa în cursul lunii februarie 2017 activități ilicite de procurare fără drept de pe teritoriul Spaniei a cantității de 1.000 grame cannabis, activități ilicite de introducere fără drept pe teritoriul României a cantității de 1.000 grame cannabis prin intermediul unui colet, activități ilicite de preluare, depozitare și comercializare a cantității de cannabis către H., în schimbul sumei de 21.000 RON, de a executa la data de 9 februarie 2017 și 14 februarie 2017 activități ilicite de încasare a sumei totale de 11.000 RON reprezentând contravaloarea cantității de 600 grame cannabis, de la H. prin persoane interpuse, în două tranșe respectiv la data de 9 februarie 2017 suma de 2000 RON prin intermediul numitului I. prin utilizarea serviciului J. și la data de 14 februarie 2017 suma de 9000 RON prin intermediul posesorului postului telefonic cu nr. 0721.xxxx (conducător auto/autocar), de a comercializa la data de 15 iunie 2017, 17 iunie 2017 și 20 iunie 2017 cantitatea totală de 300 grame cannabis către K. la prețul de 35 RON/gram, în schimbul sumei totale de 10.500 RON, de a executa în cursul lunii iunie 2017 împreună cu inculpatul F. activități ilicite de procurare fără drept de pe teritoriul Spaniei a cantității de 1.000 grame cannabis în schimbul sumei de 2000 euro încasată de la inculpatul F. și activități ilicite de introducere fără drept pe teritoriul României a cantității de 1000 grame cannabis prin intermediul unui colet expediat pentru destinatarul L., coletul fiind expediat la data de 08 iunie 2017, ridicat de către inculpatul A. și predat inculpatul F., de a executa la data de 13 iulie 2017 activități ilicite de deținere fără drept, în autoturismul XX cu nr. de înmatriculare X a cantității de 0,22 grame cannabis depozitată într-o tabacheră inscripționată M., în vederea consumului propriu, de a executa la data de 13 iulie 2017 activități ilicite de deținere fără drept, în autoturismul YY a cantității de 1,83 grame cannabis depozitată într-o cutie metalică de culoare neagră, în vederea consumului propriu, drogurile de risc fiind găsite cu ocazia percheziționării autoturismului la data de 25 iulie 2017, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

În cauză, s-a mai reținut faptul că prin coletul expediat la data de 8 iunie 2017 din Spania către România pentru beneficiarul L., s-a introdus în țară cantitatea de 1.000 grame cannabis și nu cantitatea de 2.000 - 3.000 grame cannabis așa cum au menționat inculpații, cu luarea în considerare a cantităților de droguri de risc comercializate de către F. și A.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și inculpații F., G. și A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 1167/A din 21 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, a fost admis apelul Parchetului, a fost modificată sentința apelată în sensul celor decise de instanța de apel cu privire la alți inculpați și totodată a fost menținut restul dispozițiilor sentinței atacate, iar cu privire la inculpatul A., s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de acesta împotriva Sentinței penale nr. 1283/F din data de 12 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București.

*****

Împotriva Deciziei penale nr. 1167/A din 21 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat, la data de 4 decembrie 2018, în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 435 C. proc. pen., decizia atacată fiindu-i comunicată inculpatului la data de 22 noiembrie 2018.

Prin cererea de recurs în casație, s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În esență, prin motivele de recurs în casație formulate, apărarea inculpatului a criticat soluția instanței de apel de respingere a apelului declarat de inculpat fără a se aplica dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, deși se concretizase denunțul formulat de inculpat prin punerea în mișcare a acțiunii penală față de persoana denunțată de inculpat, așa cum rezultă din actele dosarului, solicitare de altfel, formulată expres și prin motivele de apel.

Astfel, s-a arătat că, în cazul în care s-ar fi făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 limitele de pedeapsă se reduc la jumătate, or, prin respingerea apelului inculpatului și prin nereținerea acestei cauze legale de reducere a limitelor de pedeapsă, cu jumătate, consideră că i-a fost agravată situația în propria cale de atac.

Prin urmare, apărarea apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului A., fără reținerea art. 19 din Legea nr. 682/2002, este nelegală, fiind în alte limite decât în cele prevăzute de lege, motiv pentru care, s-a solicitat admiterea recursului în casație și redozarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului pentru infracțiunile săvârșite.

După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 C. proc. pen., instanța de apel a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 30 ianuarie 2019, când Completul de filtru C10 a stabilit termen la data de 15 martie 2019 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casație de față.

La data de 1 martie 2019, prin fax, au fost transmise la dosar concluziile scrise formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism asupra recursului în casație formulat de inculpat, iar originalul concluziilor scrise au fost înregistrate la dosar la data de 4 martie 2018.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 15 martie 2019, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 10 mai 2019, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul cauzei de recurs în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casație declarat inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din interpretarea literală a acestei dispoziții legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

Așadar, prin sintagma mai sus menționată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, prin Sentința penală nr. 1283 din 12 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin decizia recurată, reținându-se incidența dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la următoarele pedepse principale: de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc, în formă continuată; de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată și de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Astfel, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 38 C. pen. și art. 45 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele principale și complementare aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv de 3 ani și 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor reprezentând o treime din restul celorlalte pedepse de 2 ani și 8 luni închisoare și de 4 luni închisoare, dispunându-se astfel ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 4 ani și 3 luni închisoare.

Se reține că, în concret, în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat hotărârea curții de apel, întrucât nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și astfel consideră că, fără a reindividualiza și fără a redoza pedepsele prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, pedepsele aplicate inculpatului sunt nelegale.

Așadar, prin prezenta cale extraordinară de atac, s-a criticat cuantumul pedepselor ce i-au fost aplicate în cauză inculpatului, susținându-se nu că pedepsele stabilite sunt într-un alt cuantum decât cel prevăzut de lege, în accepțiunea cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ci faptul că pedepsele stabilite sunt în afara limitelor legale ca urmare a nereținerii de către instanța de apel a unei cauze de reducere a pedepsei.

Înalta Curte nu poate avea în vedere critica recurentului inculpat A. referitoare la neaplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât aceasta nu poate fi examinată prin prisma cazului de recurs în casație invocat și anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., ca urmare a faptului că reținerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, fie în primă instanță, fie în apel, numai acestea fiind în măsură să stabilească dacă un inculpat a denunțat și a facilitat sau nu identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni.

Încadrarea juridică dată faptelor, reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Așa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.

Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Concluzia este aceeași nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci și a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecințe în planul tratamentului sancționator.

În cazul unor manifestări de voință ale inculpaților intervenite pe parcursul procesului penal, orientate spre obținerea unui tratament sancționator mai blând, conținutul obiectiv al acestora nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casație, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reținute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoașterii acestuia direct pe calea recursului în casație.

Aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 referitoare la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă este o chestiune de fond, ce trebuia avută în vedere de instanță la individualizarea judiciară a pedepsei, ca un criteriu obiectiv. Aplicarea acestor prevederi legale are consecințe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea dedusă judecății, în sensul reducerii la jumătate a acestora și stabilirii unei pedepse între aceste limite în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei.

Conform legii, dar și a practicii judiciare, critica recurentului inculpat în sensul că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, pentru care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, nu se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege.

Astfel de susțineri nu urmăresc să supună cenzurii Înaltei Curți legalitatea pedepsei aplicate în speță prin raportare la particularitățile faptice reținute prin decizia recurată, ci tind la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități, în scopul recunoașterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancționator, ceea ce excede scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de art. 433 și art. 447 C. proc. pen.

Înalta Curte menționează că, dacă în cauză, instanța de apel ar fi reținut incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și nu ar fi redus, în mod corespunzător, limitele de pedeapsă ca urmare a acestor prevederi, atunci s-ar fi putut considera că s-ar fi aplicat o pedeapsă nelegală, în accepțiunea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Or, această situație nu se regăsește în contextul cauzei, întrucât instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor mai sus invocate de către recurent, așa încât pe calea recursului în casație aplicarea lor ar excede cadrului legal al acestei căi extraordinare de atac.

Totodată, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului A. prin decizia penală atacată, pentru fiecare dintre fapte, dar și pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectului cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, în raport și cu reducerea prevăzută de lege ca urmare a procedurii de recunoaștere a învinuirii.

Concluzionând, cum în concret toate argumentele formulate pe calea recursului în casație de față vizează individualizarea pedepselor aplicate ca urmare a nereținerii unei cauze de reducere a pedepsei, rezultă că recursul în casație formulat este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1167/A din 21 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Față de soluția dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1167/A din 21 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2019.

Procesat de GGC - LM