ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A.,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 62 pronunțată la data de 09 februarie 2018 în dosarul penal nr. x/2016, Tribunalul Constanța a hotărât următoarele cu privire la inculpatul A.:

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., pentru infracțiunea de "efectuare neautorizată de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive" (perioadele ianuarie 2014- noiembrie 2015 și ianuarie 2016- septembrie 2016) la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 65 din C. pen., a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen., l-a condamnat pe același inculpat pentru infracțiunea de "efectuare neautorizată de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive" (cantitatea de 54, 2 grame substanțe psihoactive noi) la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 din C. pen., a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 actualizată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., l-a condamnat pe același inculpat pentru infracțiunea de "trafic de droguri de risc" (perioada 03.09.2016-27.10.2016), la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 actualizată, l-a condamnat pe inculpat pentru infracțiunea de "deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu" (cantitatea de 0,4 gr cannabis din 28.10.2016), la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte trei pedepse (cumulate de 4 ani) respectiv 1 an 4 luni, astfel inculpatul A. având de executat pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 4 luni închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

A dispus executarea pedepsei principale în regim de detenție, conform art. 60 din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore începând cu data de 28.10.2016, h. 23,15 până la data de 29.10.2016, ora 23:15.

În baza art. 399 în referire la art. 208 din C. proc. pen., a menținut măsura controlului judiciar fața de inculpatul A., respingând, ca nefondată, cererea de revocare.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de la inculpatul A., la eliberarea din penitenciar, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e), f) din C. pen., a dispus confiscarea următoarelor bunuri și cantități de droguri, în vederea distrugerii:1,7 grame fragmente vegetale (proba nr. 3a), 1,7 grame pulbere (proba nr. 4a), 4,2 grame pulbere (proba nr. 4b) și 45,6 grame pulbere (proba nr. 5) pe care nu s-au pus în evidență substanțe supuse controlului conform Legii nr. 143/2000, rămase din probele înaintate după efectuarea raportului de constatare tehnico-științific nr. x din data de 07.11.2016,al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor Constanța din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, ce a fost ambalată și sigilată cu sigiliul tip M.I. nr. 18904 și predată la IPJ Constanta Camera de Corpuri Delicte cu dovada seria x nr. x din 29.11.2016;mașina de tabletat pe care s-au pus în evidență 3,4-CTMP(3,4-Dichloromethylphenidate) și Ethylphenidate, conform raportului de constatare tehnico-științific nr. x din 07.11.2016 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, ce a fost ambalată și sigilată cu sigiliul tip M.I. nr. 4124 și predată la I.G.P.R - DC.J.S.E.O; 27,7 grame pulbere care nu conține substanțe stupefiante sau psihotrope, rămasă din proba înaintată după efectuarea raportului de constatare tehnico-științific nr. x din data de 24.10.2016,al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor Constanța din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, ce a fost ambalată și sigilată cu sigiliul tip M.I. nr. 4124 și predată la I.P.J. Constanța - Camera de Corpuri Delicte, cu dovada seria x nr. x din data de 03.11.2016; 0,2 grame pulbere care nu conține substanțe stupefiante sau psihotrope conform Legii nr. 143/2000, rămasă din proba înaintată după efectuarea raportului de constatare tehnico-științific nr. x din 26.10.2016,al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor Constanța din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, ce a fost ambalată și sigilată cu sigiliul tip M.I. nr. 4124 și predată la I.P.J. Constanța - Camera de Corpuri Delicte, cu dovada seria x nr. x din data de 03.11.2016.

Cheltuielile privind operațiunile de distrugere vor fi suportate de inculpați.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e), f) din C. pen., a dispus confiscarea în folosul statului a următoarelor sume de bani și telefoane: un telefon marca B., seria x; un telefon marca B., seria x; cartelă SIM C., seria: x; telefon marca B., seria x, cu cartela SIM seria x; un telefon marca C., seria x; un telefon marca B., seria x și numărul de apel x folosit de inculpatul A.

În baza art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 4.000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond a declarat apel, printre alții, inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 811/P din data de 26 septembrie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., printre altele, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 62/09.02.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 424 alin. (2) din C. proc. pen.. în ref. la art. 241 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul A.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, următoarele:

- în cursul anului 2016, inculpații D., E. și A. au efectuat, fără drept, operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prin acțiuni de procurare a substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive pe care le-au stocat și depozitat în imobilul din oraș Ovidiu, strada x nr. 98, unde a fost găsită, la data de 28.10.2016, cu ocazia percheziției domiciliare, cantitatea de 54,2 grame substanțe psihoactive noi.

- la data de 25.10.2016, inculpatul D. a plasat, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, cantitatea de 0,3 grame substanțe psihoactive noi prin intermediul inculpaților E. și A., pe piață.

- în cursul anului 2016, inculpații D., E. și A. au procurat, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive pe care le-au stocat și depozitat în imobilul situat în orașul Hârșova, str. x, o mașină de tabletat comprimate pe care s-au pus în evidență substanțe psihoactive noi. În imobilul din orașul Ovidiu, strada x nr. 98, locuiește inculpatul A.;

- la data de 28.10.2016, inculpatul A. a deținut pentru consum propriu, fără drept, cantitatea de 0,4 grame cannabis;

- în perioada 03.09. 2016 - 27.10.2016, inculpatul A. i-a oferit martorului F., în douăzeci rânduri, să consume cannabis;

- în perioada ianuarie 2014 - noiembrie 2015, inculpatul A., a pus în vânzare, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, de 5 ori, câte un gram de substanțe etnobotanice, pentru suma de 50 RON/gram, pe care le-a vândut martorului G.;

- în perioada ianuarie 2016- septembrie 2016, inculpatul A. a manipulat, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, de 15 ori, substanțe etnobotanice pe care le-a oferit spre consum martorului H..

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat prezentul recurs în casație inculpatul A..

Inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În motivarea recursului în casație, inculpatul a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere cele dispuse prin Decizia nr. 10 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și anume că procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ.

A susținut că inculpatul A. nu a vândut substanțe de la domiciliul lui, el fiind consumator de droguri și nici ceilalți inculpați nu au vândut substanțe de la locuința acestuia din localitatea Ovidiu, str. x.

Substanțele psihoactive au fost vândute de către coinculpați din locații diferite, altele decât locația de pe str. x.

Față de aceste considerente, a apreciat că infracțiunea prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 nu există.

Totodată, a susținut că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200, în condițiile în care s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, apreciind că există o singură infracțiune pentru care pedeapsa de 1 an închisoare a fost corect stabilită, astfel încât s-au aplicat pedepse în alte limite.

Prin încheierea din data de 5 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 811/P din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Se constată că inculpatul A. și-a întemeiat recursul în casație pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen., conform cărora o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" sau dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte reține că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de "efectuare neautorizată de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive", prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, "trafic de droguri de risc", prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și "deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu", prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Totodată, observă că faptele concrete reținute în sarcina inculpatului constau în aceea că, în cursul anului 2016, împreună cu inculpații D. și E., a efectuat, fără drept, operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prin acțiuni de procurare a substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care le-au stocat și depozitat în imobilul din oraș Ovidiu, strada x nr. 98, unde a fost găsită, la data de 28.10.2016, cu ocazia percheziției domiciliare, cantitatea de 54,2 grame substanțe psihoactive noi;

- la data de 25.10.2016, a plasat, pentru inculpatul D., împreună cu inculpatul E., fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, cantitatea de 0,3 grame substanțe psihoactive noi, pe piață;

- în cursul anului 2016, împreună cu inculpații D. și E., a procurat, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care le-au stocat și depozitat în imobilul situat în orașul Hârșova, str. x, o mașină de tabletat comprimate pe care s-au pus în evidență substanțe psihoactive noi. În imobilul din orașul Ovidiu, strada x nr. 98, locuiește inculpatul A.

- la data de 28.10.2016, inculpatul A. a deținut pentru consum propriu, fără drept cantitatea de 0,4 grame cannabis;

- în perioada 03.09. 2016 - 27.10.2016, i-a oferit martorului F., în douăzeci de rânduri, să consume cannabis.

- în perioada ianuarie 2014 - noiembrie 2015, a pus în vânzare, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, de 5 ori, câte un gram de substanțe etnobotanice, pentru suma de 50 RON/gram, pe care le-a vândut martorului G.;

- în perioada ianuarie 2016 - septembrie 2016, inculpatul A. a manipulat, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, de 15 ori, substanțe etnobotanice, pe care le-a oferit spre consum martorului H..

În motivarea recursului în casație, cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a susținut, în esență, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de "efectuare neautorizată de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive", prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 10 din data de 12 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ.

Înalta Curte constată că art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, pentru care a fost condamnat recurentul-inculpat A., incriminează fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile acestui act normativ, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Prin Decizia nr. 10 din data de 12 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 și intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activități de import, export ori intermediere de produse.

Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ.

Conform art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011, prin operator, în sensul acestei legi, se înțelege persoana fizică sau juridică care, coordonând direct ori prin interpuși, efectuează sau intenționează să efectueze operațiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracții, condiționare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piață, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare, depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse, denumite în continuare operațiuni cu produse.

Se constată că instanța de fond a reținut ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, faptele inculpatului constând în aceea că: în cursul anului 2016, împreună cu inculpații D. și E., a efectuat, fără drept, operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prin acțiuni de procurare a substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care le-au stocat și depozitat în imobilul din oraș Ovidiu, strada x nr. 98, unde a fost găsită, la data de 28.10.2016, cu ocazia percheziției domiciliare, cantitatea de 54,2 grame substanțe psihoactive noi; la data de 25.10.2016, l-a ajutat pe inculpatul D. să plaseze, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, împreună cu inculpatul E., cantitatea de 0,3 grame substanțe psihoactive noi; în cursul anului 2016, împreună cu inculpații D. și E., a procurat, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care le-a stocat și depozitat în imobilul situat în orașul Hârșova, str. x, o mașină de tabletat comprimate pe care s-au pus în evidență substanțe psihoactive noi; în perioada ianuarie 2014 - noiembrie 2015, a pus în vânzare, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, de 5 ori, câte un gram de substanțe etnobotanice, pentru suma de 50 RON/gram, pe care le-a vândut martorului G.; în perioada ianuarie 2016- septembrie 2016, a manipulat, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, de 15 ori, substanțe etnobotanice, pe care le-a oferit spre consum martorului H..

Prin urmare, instanța de apel nu a reținut că procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către recurentul-inculpat A. s-a efectuat exclusiv în vederea consumului propriu, pentru a constata că faptele mai sus menționate nu intră sub incidența art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, conform celor statuate prin Decizia nr. 10 din data de 12 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Dimpotrivă, a constatat că inculpatul a procurat astfel de substanțe în cadrul unei activități de intermediere de produse, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, faptele sale întrunind elementele constitutive ale infracțiunii mai sus menționate.

Apărările recurentului-inculpat, în sensul că a procurat substanțe psihoactive doar pentru consum propriu, nu au corespondent în situația de fapt reținută de către instanța de apel, iar o analiză a probelor administrate în cauză sub acest aspect, nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casație, limitată doar la probleme de drept, întrucât recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, pentru a reforma hotărârea recurată sub toate aspectele, ci analizează doar dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Astfel, Înalta Curte constată că motivele de recurs în casație întemeiate pe pct. 7 al alin. (1) al art. 438 din C. proc. pen.. cu privire la cele două infracțiuni prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 nu vizează probleme de drept, ci pleacă de la negarea de către inculpat a faptelor reținute în sarcina sa, aspecte ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casație.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta curte amintește că aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută/menținută prin hotărârea atacată, instanța de recurs nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, datorită limitării erorilor de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

O pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune. Există situații în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă.

Aceste împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi și de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii).

În esență, recurentul-inculpat susține că pedeapsa de 2 ani închisoare ce i-a fost aplicată pentru infracțiunea de "trafic de droguri de risc", prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este nelegală, în condițiile în care a fost condamnat și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de "deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu", prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, plecând de la susținerea că nu a vândut substanțe psihoactive, fiind doar consumator de droguri.

Instanța de fond a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fapta inculpatului A. care, în perioada 03.09.2016 - 27.10.2016, i-a oferit martorului F., în douăzeci rânduri, să consume cannabis.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, s-a constatat că inculpatul A. a deținut, fără drept, pentru consum propriu, la data de 28.10.2016, o cantitate de 0,4 grame cannabis.

Se constată că instanța de apel nu a reținut existența, în speță, a unui concurs ideal de infracțiuni, cele două fapte pentru care inculpatul a fost condamnat sunt diferite, atât din punct de vedere al elementului material, cât și al perioadei infracționale, împrejurare față de care nu este necesar a se analiza dacă infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, infracțiunea mai gravă, o absoarbe pe cea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, o astfel de analiză fiind pur teoretică, fără aplicabilitate în speță.

Totodată, se reține, raportat la limitele legale ale pedepsei cu închisoarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, de la 2 la 7 ani, că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului este legală, fiind egală cu minimul prevăzut de lege.

De altfel, argumentele invocate de inculpatul A. în susținerea acestui motiv de casare pornesc de la susținerea că a deținut substanțe psihoactive doar pentru consum propriu, susținere care vine în contradicție cu situația de fapt reținută la fond și în apel și care, așa cum s-a arătat anterior, nu poate fi analizată în calea de atac a recursului în casație.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 811/P din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 martie 2019.