ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpații A. și B., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 188 din data de 11.03.2024, pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul x/2023, printre altele:

- a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat în formă continuată" prev. și ped. de art. 228 alin. (1) comb. cu art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) și d), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., art. 349 alin. (2) C. proc. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu executare în regim de penitenciar.

- a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat în formă continuată" prev. și ped. de art. 228 alin. (1) comb. cu art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., art. 349 alin. (2) C. proc. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu executare în regim de penitenciar.

Împotriva sentinței penale nr. 188 din data de 11.03.2024 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul x/2023, inculpații A. și B., printre alții, au declarat apel.

Prin decizia penală nr. 670 din data de 10 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins apelurile declarate, printre alții, și de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 188 din data de 11.03.2024 pronunțate de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. x/2023, ca nefondate.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație inculpații A., la data de la data de 28 iunie 2024, și B., la data de 25 iunie 2024.

În cererile de recurs în casație formulate, inculpații A. și B. au invocat dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În esență, ambii inculpați au susținut, în ceea ce privește cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., că instanțele de fond și apel, în mod greșit, le-au aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În acest context, inculpații A. și B. au precizat că prin sentința penală nr. 188 din data de 11.03.2024, pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin decizia nr. 670 din data de 10 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la o pedeapsă de 5 ani, respectiv 4 ani închisoare, deși în favoarea acestora s-a reținut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Astfel, s-a menționat că prin reducerea cu o treime a limitelor pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina lor, cuantumul pedepselor aplicate acestora este nelegal din moment ce maximul special, ce putea fi aplicat de instanțele care au soluționat fondul cauzei, era de 3 ani și 4 luni închisoare.

Inculpații au mai menționat că prin hotărârea primei instanței menținută prin decizia curții de apel nu le-a fost aplicat niciun spor de pedeapsă, deși față de aceștia s-a reținut incidența dispozițiilor art. 41 și art. 77 C. pen.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 26.08.2024, prin rezoluția judecătorului de filtru dispunându-se întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 02 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpații B. și A. împotriva deciziei penale nr. 670 din data de 10 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

A fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casație Completului nr. 1.

A fost fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 30 octombrie 2024, cu citarea părților și cu asigurarea apărării.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța supremă a constatat că susținerile inculpaților privind faptul că instanțele de fond și apel, în mod greșit, le-au aplicat o pedeapsă nelegală, peste maximul special prevăzut de lege, în raport de încadrarea juridică reținută în sarcina lor, se circumscriu formal cazului de casare invocat, astfel că, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.., recursul în casație este admisibil în principiu.

Examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit Noului C. proc. pen., recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de "recurs în casație"- Partea specială, Titlul III, Capitolul V, Secțiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestite cu judecarea recursului în casație.

Spre deosebire de recursul reglementat de C. proc. pen. din 1968, care era o cale ordinară de atac, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurenții inculpați, se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greșita individualizare a pedepsei sau a modalității de executare.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că acest caz de casare este incident nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, constituie temei și pentru cenzurarea legalității hotărârii definitive sub aspectul conformității acesteia cu dispozițiile relative la regimul sancționator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale și al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii.

Astfel, problematica legalității unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancțiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depășirea exigențelor normative ale unui anumit mod de executare.

Încălcarea dispozițiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancționator plasează acest regim și, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor și justifică intervenția instanței în calea extraordinară de atac.

În consecință, încălcarea condițiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancțiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor și obligațiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În esență, recurenții inculpați A. și B. au arătat că, prin sentința penală nr. 188 din data de 11.03.2024, pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin decizia nr. 670 din data de 10 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la o pedeapsă de 5 ani, respectiv 4 ani închisoare, deși în favoarea acestora s-a reținut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Au susținut că prin reducerea cu o treime a limitelor pedepsei prevăzută pentru infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina lor, cuantumul pedepselor aplicate este nelegal din moment ce maximul special, ce putea fi aplicat de instanțele care au soluționat fondul cauzei, era de 3 ani și 4 luni închisoare, în condițiile în care prin hotărârea primei instanțe, menținută prin decizia curții de apel, nu le-a fost aplicat niciun spor de pedeapsă, deși față de aceștia s-a reținut incidența dispozițiilor art. 41 și art. 77 C. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de recurenții inculpați, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pedeapsa stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel fiind una corect aplicată.

Astfel, Înalta Curte constată că încadrarea juridică a faptelor pentru care recurenții inculpați au fost condamnați este de "furt calificat", în formă continuată, prev. și ped. de art. 228 alin. (1) comb. cu art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) și d), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este de la 1 la 5 ani închisoare.

Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (1) C. pen., "infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii."

De asemenea, art. 78 C. pen. prevede că, în cazul în care în cauză există circumstanțe agravante, "se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim."

Totodată, s-a reținut că recurenții inculpați se află în stare de recidivă postexecutorie, situație în care limitele de pedeapsă, potrivit art. 43 alin. (5) C. pen., "se majorează cu jumătate".

Așadar, limita maximă a pedepsei de 5 ani, majorată cu 1/2 prin reținerea stării de recidivă, conducea la aplicarea unei pedepse maxime de 7 ani și 6 luni închisoare, redusă cu 1/3 prin reținerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., rezultând o limită maximă de 5 ani pe care instanța putea să o aplice doar în urma reținerii art. 43 alin. (5) C. pen.

Dacă se are în vedere și faptul că instanța avea posibilitatea (nu obligația), prin reținerea infracțiunii continuate și a circumstanțelor agravante, să majoreze maximul pedepsei cu 3 ani închisoare, respectiv să mai aplice un spor de până la o treime din maximul de 5 ani închisoare, se constată că pedepsele pe care instanțele inferioare le puteau aplica inculpaților A. și B. puteau depăși cu mult pedepsele de 5 ani închisoare și, respectiv, de 4 ani închisoare care le-au fost aplicate acestora.

Prin urmare, se constată că pedepsele aplicate recurenților sunt în limitele prevăzute de lege, iar motivul de recurs în casație invocat de aceștia nu este incident în cauza de față.

Ca atare, față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 670 din data de 10 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați A. și B. și intimații inculpați C., D. și E., în cuantum de câte 720 de RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 670 din data de 10 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați A. și B. și intimații inculpați C., D. și E., în cuantum de câte 720 de RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2024.