ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 598 din 25.04.2025 pronunțată de Judecătoria Bacău, secția Penală, în dosarul nr. x/2024, s-au dispus următoarele:

În baza art. 218 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată, de a se apropia de aceasta, de locuința ori alte locuri unde victima desfășoară activități sociale la mai puțin de 100 de metri distanță, pe o perioadă de 5 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată, de a se apropia de aceasta, de locuința ori alte locuri unde victima desfășoară activități sociale la mai puțin de 100 de metri distanță, care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la momentul rămânerii definitive a sentinței și până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 205 alin. (1) și (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 193 alin. (2) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În baza art. 38 alin. (1) si 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare reprezentând 1/3 din celelalte pedepse aplicate (pedeapsa de 6 ani închisoare+pedeapsa de 3 ani închisoare), rezultând o pedeapsă de 11 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., respectiv interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată, de a se apropia de aceasta, de locuința ori alte locuri unde victima desfășoară activități sociale la mai puțin de 100 de metri distanță, pe o perioadă de 5 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., respectiv interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată, de a se apropia de aceasta, de locuința ori alte locuri unde victima desfășoară activități sociale la mai puțin de 100 de metri distanță, care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la momentul rămânerii definitive a sentinței și până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reținerii și arestării preventive din 25.08.2024 la zi. În baza art. 404 alin. (1) lit. b) raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpatul A..

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., după rămânerea definitivă a sentinței.

S-a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 605 din 02 iulie 2025 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2024, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 598 din 25.04.2025, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2024. Conform art. 422 și art. 424 alin. (3) C. proc. pen.., coroborat cu art. 72 alin. (1) C. pen., s-a scăzut în continuare din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. perioada arestului preventiv începând cu data pronunțării sentinței penale atacate, 25.04.2025 la zi.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 16 iulie 2025 (dată ștampilă plic - dosar Î.C.C.J.).

Prin motivele formulate, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în privința infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, recurentul inculpat A. a arătat că persoana vătămată nu a fost închisă, izolată sau blocată în vreun loc, aceasta având libertate de mișcare tot timpul, cu excepția perioadei când s-au întreținut relațiile sexuale.

Deopotrivă, recurentul a susținut că pentru a se reține prevederile art. 205 alin. (3) lit. a) C. pen., respectiv săvârșirea infracțiunii de către o persoană înarmată, trebuie să existe o armă, însă din toate probele administrate nu rezultă vreun indiciu că el ar fi avut vreo armă. Cuțitul presupus a fi luat de la restaurant nu a fost identificat, iar reprezentantul restaurantului nu a spus că de la acea masă ar fi lipsit vreun cuțit. Nici Curtea de Apel Bacău nu a arătat unde este arma.

Drept urmare, recurentul a susținut că nu este prevăzută de legea penală fapta sa constând în aceea că a stat cu persoana vătămată la masă sau că au mers împreună pe stradă.

Față de cele expuse, recurentul a apreciat că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) și (3) lit. a) C. pen., cu toate că nu există o armă.

În privința motivului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurentul a arătat că este greșită încadrarea juridică referitor la infracțiunea prev. de art. 205 alin. (1) și (3) lit. a) C. pen., întrucât se face referire în mod greșit la o persoană înarmată, iar această încadrare juridică a atras aplicarea unei pedepse nelegale.

În concluzie, s-a solicitat admiterea cererii de recurs în casație astfel cum a fost formulată.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și persoanei vătămate, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 septembrie 2025. În cauză, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din data de 14 octombrie 2025.

Potrivit raportului întocmit de magistratul asistent cererea de recurs în casație apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurentul inculpat neputând fi circumscrise cazurilor de casare invocate (art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen..).

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație."

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Instanța constată că decizia nr. 605 din 02 iulie 2025 a Curții de Apel Bacău, secția penală si pentru cauze cu minori si de familie (dosarul nr. x/2024), a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, fiind respectate dispozițiile art. 434 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.. Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-au indicat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În privința cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se observă că acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută și menținută prin hotărârea atacată, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau de apel. Nu se circumscriu acestui caz de casare criticile privind greșita individualizare judiciară a pedepsei.

În esență, în privința cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., referitor la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, recurentul inculpat A. a susținut că persoana vătămată nu a fost închisă, izolată sau blocată în vreun loc, cu excepția perioadei când s-au întreținut relațiile sexuale aceasta având libertate de mișcare tot timpul. Deopotrivă, recurentul a arătat că pentru a se reține prevederile art. 205 alin. (1) și (3) lit. a) C. pen. trebuie să existe o armă, însă din toate probele administrate nu rezultă vreun indiciu că ar fi avut vreo armă.

Se observă că aspectele invocate de recurentul inculpat A. prin motivele de recurs în casație pornesc de la contestarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv și presupun o reapreciere a acesteia.

Contrar celor susținute de recurent, se observă că instanța de apel a reținut, cu titlu definitiv, următoarele "Analizând latura obiectivă a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal instanța a reținut că elementul material constă într-o acțiune sau inacțiune prin care o persoană este lipsită efectiv de libertate o anumită perioadă de timp, lipsirea de libertate putând fi totală ori parțială. Cerința esențială a elementului material este ca lipsirea de libertate să fie ilegală, nepermisă de lege. În concret, acțiunile inculpatului care la data de 21.08.2024, în jurul orei 04:00, în timp ce se afla în apropierea imobilului cu nr. x din jud. Bacău, a constrâns persoana vătămată B., prin violență fizică și amenințări repetate, să îl însoțească împotriva voinței sale printr-o pădure din jud. Bacău, prin satul Buhoci, com. Buhoci și prin diferite localuri din mun. Bacău, apoi până într-o pensiune din com. Hemeiuș, unde au înnoptat până la data de 22.08.2024. Ulterior, cei doi, după ce au părăsit pensiunea, în jurul orei 05:00, pe fondul aceleiași stări de temere create anterior, s-au deplasat prin multiple locuri din mun. Bacău până în jurul orei 9:20, apoi s-au deplasat cu taxi în com. Secuieni, jud. Bacău unde, prin amenințarea cu un cuțit, inculpatul a continuat să constrângă victima să-l urmeze până într-o pădure de pe raza comunei Secuieni, jud. Bacău, unde a legat-o cu un cearșaf de mâni și picioare, apoi, profitând de faptul că inculpatul a adormit, persoana vătămată B. a reușit să se dezlege și a fugit, se circumscriu elementului material al infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Prin fapta inculpatului, a fost limitată libertatea de mișcare și acțiune a persoanei vătămate, în cauză fiind întrunită și cerința esențială a elementului material, în sensul că acțiunile inculpatului nu sunt permise de lege.

S-a reținut varianta agravată a infracțiunii de lipsire de libertate, prevăzute de art. 205 alin. (3) lit. a) C. pen. (fapta săvârșită de către o persoană înarmată) întrucât persoana vătămată a fost amenințată cu un cuțit."

Așadar, cu toate că recurentul a susținut că fapta pentru care a fost condamnat (infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) și (3) lit. a) C. pen.) nu este prevăzută de legea penală, se observă că acesta solicită, de fapt, o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința configurării unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanțele inferioare și intrată în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situația factuală deja stabilită de instanța de apel, aceasta având un caracter definitiv.

În privința cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurentul a susținut că este greșită încadrarea juridică referitor la infracțiunea prev. de art. 205 alin. (1) și (3) lit. a) C. pen., întrucât se face referire în mod greșit la o persoană înarmată, iar această încadrare juridică a atras aplicarea unei pedepse nelegale.

Motivul invocat de recurent nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. Se observă că inculpatul nu invocă nelegalitatea pedepsei aplicate, ci contestă încadrarea juridică stabilită de instanța de apel, apreciind că nu trebuia reținută forma agravată privind săvârșirea faptei de către o persoană înarmată, prevăzută de art. 205 alin. (3) lit. a) C. pen.

O astfel de critică nu poate fi, însă, analizată nici prin prisma cazului reglementat de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., nici prin intermediul celui prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În același sens este și jurisprudența instanței supreme:

"(...) poate constitui caz de casare situația în care pedeapsa stabilită și aplicată, prin raportare la încadrarea juridică reținută în hotărârea definitivă, este nelegală, cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. neputând fi folosit pentru a se obține schimbarea încadrării juridice" (Î.C.C.J., secția penală, încheierea nr. 382/RC/2022); "(...) prin prisma art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., instanța de casare stabilește doar dacă fapta pentru care s-a dispus condamnarea este/nu este prevăzută de legea penală, indiferent de calificarea ei corectă în drept, cazul de recurs menționat neputând fi folosit pentru a se obține schimbarea încadrării juridice, care este atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel (în acest sens, deciziile nr. 482/RC din 12 decembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 434/RC din 19 noiembrie 2020 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală)" (Î.C.C.J., secția penală, încheierea nr. 283/RC/2022).

Analiza de legalitate a instanței de recurs în casație nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Pe calea recursului în casație nu pot fi invocate și, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 605 din data de 02 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală si pentru cauze cu minori si de familie, în dosarul nr. x/2024.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 605 din data de 02 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală si pentru cauze cu minori si de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2025.