ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 28 februarie 2024
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 769 din 05 iulie 2023 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 5 alin. (1) C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. aflat în forma în vigoare înainte de majorarea limitelor de pedeapsă prin Legea nr. 217/2020.
În temeiul art. 396 alin. (2) și 10 C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev.de art. 218 alin. (1) și (3) lit. b) și c) C. pen. (forma în vigoare în 2014), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (12 acte materiale), cu aplic. art. 5 C. pen.
În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus durata reținerii de 24 de ore și a arestării preventive, începând cu data de 05.01.2023 până la zi.
În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. a), b), n) și o) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. ori de a se apropia la mai puțin de 100 de metri de aceasta, precum și dreptul de a se apropia la mai puțin de 100 de metri de locuința persoanei vătămate (Florești, str. x, corp C3), locul de muncă sau școala persoanei vătămate B. (Colegiul de Servicii în Turism Napoca), pentru o perioadă de 5 (cinci) ani, calculată conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. a), b), n) și o) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. ori de a se apropia la mai puțin de 100 de metri de aceasta, precum și dreptul de a se apropia la mai puțin de 100 de metri de locuința persoanei vătămate (Florești, str. x, corp C3), locul de muncă sau școala persoanei vătămate B. (Colegiul de Servicii în Turism Napoca), începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data executării sau a considerării ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.
A fost respinsă, ca nefondată, solicitarea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară.
În temeiul art. 399 alin. (1) rap. la art. 208 C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A., măsură preventivă luată prin încheierea nr. 1/06.01.2023 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr. x/2023.
S-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului A., dispoziție executorie conform art. 399 alin. (4) C. proc. pen.
În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 alin. (1) și (3) și art. 25 C. proc. pen.., cu reținerea art. 1357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de Ministerul Public în numele părții civile minore B.
A fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă B. a sumei de 95.000 RON, reprezentând daune morale.
S-a constatat că, la data de 30.05.2023, inculpatul a efectuat o plată parțială în favoarea părții civile, în cuantum de 15.000 RON.
În baza art. 249 alin. (1), (2), (5) și (7) C. proc. pen.., s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, până la concurența sumei de 80.000 RON, dispoziție executorie conform art. 397 alin. (4) C. proc. pen.
În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) din C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 425,10 RON aferentă urmării penale, iar diferență - aferentă camerei preliminare și judecății.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 1494/A din 10 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 769/05.07.2023 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care instanța de apel a desființat-o, cu privire la durata pedepsei principale aplicate și a măsurii asiguratorii, și rejudecând în aceste limite:
A fost redusă durata pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. b) și c) C. pen. (forma în vigoare în 2014), cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (12 acte materiale), cu aplic. art. 5 C. pen. la 7 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii de 24 de ore și a arestării preventive, începând cu data de 05.01.2023 până la zi.
S-a constatat că inculpatul a achitat integral prejudiciul, iar în temeiul art. 422 din C. proc. pen.., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și radierea din cartea funciară a înscrierii măsurii sechestrului asigurator.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate în măsura în care nu contraveneau deciziei penale.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, d-nul av. C., în cuantum de 500 de RON și d-na avocat D. s-au dispus a fi avansate din Fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 275, alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
La data de 15.11.2023, condamnatul A. a formulat o cerere intitulată cerere de recurs în casație susținând, în esență, că ședința de judecată desfășurată la instanța de apel nu a fost publică, în pofida faptului că, la data de 16.06.2023 persoana vătămată B. a împlinit vârsta de 18 ani (motiv pe care l-a înscris dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen..), că instanța de apel nu a procedat la audierea sa sub niciun aspect din cauză (motiv pe care l-a circumscris prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.), că a achitat pretențiile civile, se află la prima abatere de la legea penală și regretă fapta comisă, apreciind că se impune aplicarea unei pedepse mai ușoare, cu suspendare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 27.12.2023, sub numărul x/2023.
Prin rezoluția din 28.12.2023 s-a dispus verificarea procedurii de comunicarea a cererii de recurs în casație și întocmirea raportului de către magistratul asistent, fiind fixat termen pentru verificarea condițiilor de adminisbilitate în principiu a cererii de recurs în casație la data de 31.01.2024.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 31.01.2024 Înalta Curte, considerând necesară clarificarea obiectului cererii față de motivele prezentate de inculpatul A., aflat în stare de deținere, precum și față de caracterul peremptoriu al termenelor de exercitare a căilor de atac, a acordat termen de judecată la data de 28.02.2024, în ședință publică, cu citarea recurentului la locul de deținere și cu asigurarea apărării obligatorii pentru acesta.
Denumirea de recurs în casație acordată cererii nu este de natură, prin ea însăși, să conducă automat la concluzia că instanța a fost învestită cu o cerere de recurs în casație.
La termenul din data de 28.02.2024, condamnatul A., prin intermediul videoconferinței, asistat de apărător desemnat din oficiu, a solicitat recalificarea cererii în contestație în anulare prevăzută de art. 426 alin. (1) lit. g) și lit. h) din C. proc. pen.. și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj, spre competentă soluționare.
Având în vedere precizările recurentului A., în sensul că a înțeles să critice decizia nr. 1494/A din 10 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de minori, fiindcă, printre altele, ședința de judecată desfășurată la instanța de apel nu a fost publică, în pofida faptului că, la data de 16.06.2023 persoana vătămată B. a împlinit vârsta de 18 ani, precum și că, instanța de apel nu a procedat la audierea sa, Înalta Curte, văzând cazurile pentru care pot fi exercitate căile extraordinare de atac, respectiv, recursul în casație și contestația în anulare, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:
1.în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;
2-6. abrogate;
inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzută de legea penala;
în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;
9-10. abrogate;
nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată;
s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;
13-14. abrogate.
Deopotrivă, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 426 C. proc. pen.., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța de apel nu a fost compusa potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecată în apel a avut loc in lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecata in apel nu a fost publica, in afara de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Conform art. 428 alin. (1) (1) contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) și c) -h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, iar potrivit art. 429 alin. (1) C. proc. pen.., contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.
Pe cale de consecință, având în vedere precizările condamnatului asistat de apărător desemnat din oficiu, în scopul asigurării accesului la justiție al contestatorului A., Înalta Curte va trimite cauza, având ca obiect contestația în anulare la instanța care a soluționat cauza a cărei anulare se cere, respectiv la Curtea de Apel Cluj.
Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Trimite cauza privind pe contestatorul A., având ca obiect contestație în anulare (formulată împotriva deciziei penale nr. 1494/A din 10 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de minori) la Curtea de Apel Cluj.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2024.